scrisoare deschisa catre zana maseluta

Draga zana maseluta,

Eu inteleg ca atunci cand eram cireasa mica-pitica, aveai un rost clar.

Eu iti daruiam cate un dintisor de lapte, vai de mama lui. Mai tii minte cum aratau? Hi-hi. Si tu il luai si naiba stie ce faceai cu el. Nu ma bag. Job description-ul tau.

Cert e ca il vindeai pe bani buni. Altfel nu imi explic cum de iti permiteai sa-mi dai si mie inapoi o cota parte. Am facut afaceri bune impreuna.

Apoi, ai disparut ca un fum. Tu sigur invarti in continuare chestii prin gurile oamenilor. Stiu eu. Cireasa nu e fraiera.

Dovada ca si eu iti mai dau din cand in cand dinti. Sau parti din dinti de-ai mei. Doar ca nu imi mai intra in cont nimic pe chestia asta. Si nu mi se pare ok.

Deci acum, spune si tu. Relatia noastra s-a transformat din ceva win-win in ceva win-lose. Unde eu lose. Zana maseluta, ti-am zis ca eu urasc sa pierd? Imi clantane dintii de nervi.

Asa cum vad eu, o cireasa, lucrurile acum. Ai doua posibilitati. Si sa nu zici ca nu poti. Sigur ca ai sange sa faci asta. Ca de-aia esti ditamai zana.

Ori pui mataluta mana si-mi lasi dintii in pace. Ca iti dai seama, miza e acum mult mai serioasa. Nu e ca atunci cand eram mica si credeam orbeste in tine. Tu iei dinti care nu se mai intorc niciodata la mine.

Ori, si sunt deschisa si la asta. Imi iei particele din dinti. Si atunci marci banul, zano. Da frate. Iei dintele, pui colea deoparte, in plic. Bani pentru tratamentele luxuriante ale ciresei cu dentitie firava.

N-o sa zic la nimeni de aranjamentul nostru, iti dai seama. Eu am lucrat prin corporatii si am invatat acolo o gramada de chestii. Printre care legea precedentului.

Stiu ca daca se afla ca noi doua suntem pe combinatia asta. O sa tabare toti stirbii si frustratii pe tine. Sa-ti ceara bani, dinti, masini, ceasuri, electrocasnice, femei, vacante all inclusive. Si mai stiu eu ce.

Deci nu te dau in fapt. Ramane intre noi.

Dar zano, nu te fofila. Vino cu o solutie viabila la cireasa. Ca daca nu, odata ma infoi si ma zburlesc la tine. De-ti sar dintii de frica.

A ta vesnica si credincioasa,

Cireasa.

cireasa certata cu sapunul

Staaati, ca nu ma prindeti voi pe codita gresita. Cireasa nu-i certata cu apa si sapunul. Cireasa se balaceste si se sapuneste ca o ratusca la patrat.

Dar ea incearca de cand e mica. Sa descopere sapunul care sa o faca fericita. Si parca e un facut. Oricat persevereaza, nu reuseste sa obtina decat prafut in ochi si frustrare in sufletel.

Am fost in magazinele de sapunuri ale lumii. Am incercat pana loc comanda. M-am sfatuit cu vanzatori. Am luat acasa si m-am clabucit. Ntzz. Nema. Vax. Canci. Niciodata nu am gasit sapunul care sa ma multumeasca plenar.

Ajugand eu maslina obosita si blazandu-ma. Ultimii ani mi-i am petrecut in zona eco-bio. De-aia toti musafirii mei se plang. Ca sapunurile din baia cireseasca. Au culori bizare si mirosuri care ii fac sa iasa de acolo urland.

Recunosc cinstit. Nici mie nu-mi plac defel. Ce femeie doreste sa se spele cu un sapun kaki care miroase a sulf? Doar ca aceasta cruciada pentru aflarea sapunului perfect mi-a infrant vointa.

Mai sunt unii. Care nici macar nu reusesc sa-si dea seama. Care dintre obiectele din baie sunt sapun. Si care nu.

Asta pentru ca, tot trecand prin atatea suferinte. In prezent incerc sa ma distrez si eu cum pot. Si detin sapunuri cu forme de oi, melci, pestisori, stele de mare, vaci si magarusi.

Singurul lucru care ma face sa ma razvratesc din cand in cand. Sa-mi pun armura, sa iau calul si sa plec din nou in cautarea lui. Este ca alti oameni au gasit ceea ce eu caut din fasa.

In baile lor se lafaie sapunuri diafane. Care improasca in jur mirosuri in care ai vrea sa fii invaluit o viata.

In calitatea mea de soap detective. Am incercat deseori sa vad inscriptia sapata in sapunurile altora. Cand mergeam la baie, scoteam lupa si examinam atent. Inchizand unul din ochi si mijind pe celalalt. Apoi pipaiam in speranta ca dibui.

Degeaba. Ajungeam mereu prea tarziu. Cand membrii familiei, nonsalanti, folosisera deja de multe ori sapunul. Indiferenti la chinurile mele.

Sa intreb, mi-a fost mereu rusinica obrazului subtire. Am vrut sa pastrez aparenta ca si eu am sapunul pe care mi-l doresc. Ca sunt normala si castigatoare, ca si ei.

Apoi am luat la rand la mirosit rafturile de hipermarketuri. Incat ma stiu toti supraveghetorii de raion. Am si poza la raft, cu text dedesubt.

"Cei ce vedeti pe aceasta femeie mica amusinand sapunuri, cu narile desfacute, goniti-o. Sau imobilizati-o la pamant, cu un picior pe gat. Si chemati de urgenta seful de magazin. De acolo preluam noi. Multumim, conducerea.

Si nota in subsolul notitei. Pentru ca ea miroase 2-3 ore si apoi pleaca, nu cumpara nimic. Desi e bine imbracata si pare normala la prima vedere, e nebuna. E "clienta" veche si are interzis la raionul asta."

Asta patesc de-o viata. Daca vreti sa ma ajutati. Va rog frumos sa-mi recomandati un sapun care va place voua. Unul de-l pot gasi la un magazin. Nu trebuie sa fie de fite. Un sapun normal caut.

Unul solid, nu lichid. Am uitat sa precizez asta. Pentru ca dupa ce ca sunt o cireasa fara noroc la sapun. Mai sunt si retrograda si nu imi place gelul. Ajutor.

turcismul din mine n-are lecuire

Credeam ca sunt ok. Ca primavara asta am scapat. Ca pot sa stau si eu linistita la soare, in parc. Sau cuminte pe mal de mare, langa granita.

Am sperat ca nu mai trebuie sa fug de la birou. Ce-o zice Dana. Sa imprumut iar bani. Ce-or zice creditorii. Si sa o tai lasand in urma un norisor de praf de minune. Ce-o zice mama de cireasa.

Aiurea. Ti-ai gasit. A inceput iar. Ce surpriza. Sa-mi clocoteasca sangele navalnic prin venele delicate de cireasa turcofila. Sa ma trezesc fredonand cat pot eu de tare Askim Surpriz.

Deja nu mai pot sta locului de atatea furnici stranse pe talpa mea numarul 36. Care se milogesc de mine. In frunte cu a lor craiasa. Sa plec odata in turcime. Sa ma salvez. Sa ma izbavesc aruncandu-ma in cap in adana kebap si ceai de mere.

Slaba cum sunt de refuz. M-am lasat sedusa inca o data. Cred ca a 12-a oara. Cine sa mai stie. Cui sa ii mai pese.

Am anuntat pe turcoaica Nihal ca in sfarsit se intampla. Si ca simt enorm si vaz monstruos. Am rugat-o sa faca program prielnic. Ce sa includa, acum ca activitatile primitive de facut la Istanbul. Sunt deja fumate pana la filtru de cireasa turcita.

Sa includa ceva dansuri din buric. Baie turceasca la cel mai smecher stabiliment istoric & masaj complet tot acolo. Cafea la turnul din mijlocul Bosforului. Si alte lucruri exotice. Pe care sa le degust stand turceste.

A, am cerut si o intrevedere fulger cu presedintele republicii. Care sa ma ajute sa-mi gasesc un job temporar bine platit. Pe perioada de 6 luni. Ca de ceva vreme planuiesc sa ma fac cireasa turcizata.

Sageata albastra mai are nevoie doar de benzina si asigurare. Ca sa o porneasca vitejeste pe pamant bulgar. Si apoi sa se indese printre minarete si zgarie nori. Pana la poarta blocului din cartierul Levent. Unde cireasa o sa maie peste noapte.

Imi sare inima din piept de pofta. Ma sufoc de bucurie ca o sa degust pestisori proaspeti din Bosfor. Sunt emotionata ca o scolarita de lanurile cu maci pe care o sa le vad pe drum.

Turcilor cata frunza, cata iarba, pregatiti-va. Vine cireasa valaho-danubiano-pontica cu arme si bagaje. Si va cotropeste de nu va vedeti. Ca sa spele rusinea stramosilor ei ieniceri, spahii si domnite moldovene pangarite.

Si trebuie sa recunosc, plecand ochii de caprioara. Ca desi poate ar fi mai bine sa fiu francofila sau anglofaga. Ei bine, turcismul din mine n-are lecuire.

cireasa nu scuza falsa dezordine

Exista pe lume un soi de oameni. Care nu se incanta la masini scumpe si bijuterii. Se blazeaza taman la partide de sex focoase si mancaruri alese. Si nici macar nu le trece prin cap sa plece in vacanta in insula La Reunion.

Ei sunt fericiti doar atunci. Cand dupa ce reusesc sa te aduca sub vreun pretext in vizuina lor, acasa. Sanctuar de harciog fara alta ocupatie, aranjat pana in cele mai marunte cotloane.

Te opresc atunci chiar la intrare. Unde zambesc dulceag-mincinos si zic. Scuzati dezordinea. Apoi se uita mandri la pardoseala sclipicioasa. Probabil data cu pronto acum 3.5 minute.

Pardoseala pe care poti s-o si lingi ca pe o acadea, daca ai chef. Si apoi se uita inapoi la tine, in culmea excitatiei aproape sexuale. Ca sa vada feedback. Ia, ai cazut pe spate?

Ei adora sa vada cum te fastacesti. Si cum nu stii in ce fel sa te mai explici. Ca tie nu ti se pare asa. Spera ca o sa-ti gasesti cuvintele cele mai potrivite. Sa le lauzi curatenia.

Si ei apoi se apara, cu maximum de convingere. Nuu, iarta-ma, chiar n-am avut timp sa fac. Am venit direct de la serviciu. Si de-aia m-ati prins asa. Daca veneati alta data, era mult mai curat.

Cand era mai mica. Cireasa chiar credea ca l-a prins pe respectivul cu chilotii-n vine.

Ca probabil covorul omului e plin de vin rosu, noroi si ketch-up, la un loc. Exact ca in reclamele pentru dispozitive demo. Si ca in ghivece sunt infipte mucuri de tigari.

Verifica veioza, sa vada daca pe ea troneaza niste strampi. Fugea in bucatarie sa constate chiuveta pline de vase imbacsite. Din care s-au nascut fapturi noi, primordiale. Si se uita la cainele, probabil nescos. Murdar si el, cu ghemotoace prin blana.

Abia mai tarziu, crescand ea, a inteles cireasa. Ca scuzele astea sunt o butaforie. Ca nu are nimic de scuzat. Si ca respectiva locuinta. E mereu mai dereticata decat o farmacie. Si mai lustruita ca un magazin unde se vand bomboane.

Ca de fapt oamenii cu pricina freaca toata ziulica la scorbura. Si nu se linistesc pana nu smulg de la ceilalti. Vorbe de lauda. Cum alta strategie n-au gasit, o baga pe-asta.

Si chiar daca ea simte putina mila pentru persoanele cu pricina. Obsedate de subiectul asta. Si in disperata nevoie de cuvinte elgioase la adresa curateniei. Tot nu mai vrea sa le intre in joc.

Asa ca atunci cand i se intampla. Declara pe loc ca ea nu scuza dezordinea. Nu cand e falsa.

cireasa si (panto)mima

Ce ma fac. Cred ca orgasmele mele sunt nitel diferite decat cele intreprinse de alte semene. Altfel nu-mi inchipui de ce sunt intrebata cu o frecventa uluitoare. Daca am avut.

Daca zic nu, e vai si-amar. Se lasa cortina grea, de catifea visinie, intre protagonisti. E ca si cum am marturisit ca mananc nou-nascuti la micul dejun. Pentru ca imi e prea pofta. Si mi se pare absurd sa ma abtin. Doar o viata are omul.

Si daca zic ca da. Nu e deloc indeajuns. Este doar primul pas pe drumul spre stabilirea adevarului. Personajul barbat se incrunta nemilos. Ma fixeaza cu degetul aratator. Cu care ma impunge apoi si in coasta. Si incepe emisiunea forensic detectivs.

Sunt pusa sa ma jur pe mama, pe rosu, pe sanatatea mea, pe lumina ochilor din cap, pe verde stop, pe disparitia florii de colt, pe sanatatea copiilor mei nenascuti si pe pereclitarea batlanului de preerie. Ca nu am (panto)mimat.

Cireasa, daca minti. Nepotii tai nu o sa mai vada niciodata o padure de mangrove. Ce inima ai sa iti asumi asta? O responsabilitate uriasa apasa pe umerii tai mici. Uita-te in ochii mei si recunoaste. Ai avut? Da? Atunci demonstreaza.

Inca in pielea goala, sunt imbrancita in fata completului de judecata. Si obligata sa ma reprezint singura. Desi nu sunt cireasa-avocat.

Si sa conving cum oi sti eu pe stimatii jurati. Ca am vazut artificii si stele verzi de atata placere. Ce mi-a fost daruita de catre reclamantul din patul inca moale si cald. Da, domnul acela care este imbracat, ca si mine, tot in pielea goala.

Sunt siluita sa demonstrez practic. De parca asa ceva e floare la ureche. Ca nu am deschis gura spre a slobozi sunete erogene false. In timp ce eu ma gandeam de fapt. Daca sa-mi schimb culoarea manichiurii. Ca prea port rosu de 10 de ani.

Ca nu mi-am fortat prin procedee miselesti femeiesti. Inima sa bata mai tare. Ca nu am mi-am folosit carisma proverbiala pentru a convinge porii. Sa elibereze dulce sudoare. Si nici nu mi-am instigat pupilele sa o ia razna la momentul dinainte stabilit.

Doamnelor si domnilor, zau ca am avut. Martora mi-e luna. Sau soarele, dupa caz. Si norii, au vazut si ei prea bine. Si ploaia, ploaia stie tot. Si poate fi chemata in instanta sa depuna marturie favorabila ciresei.

Cum reclamantul si juriul se uita zeflemitor la impricinata de cireasa. Ma bosumflu de atata neincredere. Si ma intorc cu spatele la locul crimei. Asta, va zic sigur, echivaleaza cu o confesiune scrisa ca da. M-am prefacut.

Cum situatia de fata imi genereaza tot felul de dificultati in relatiile sociale. Situatia asta nu mai poate continua. Vreau si eu sa am o viata normala. Fara sa creez, odata cu extazul, suspiciune in randul apropiatilor.

Si propun asa. O explicatie de natura sa rezolve conflictul pe cale amiabila.

Mi se spune uneori ca sunt speciala, ce o mai fi fiind si asta. Des mi se spune. Si atunci de ce nu putem admitem. Fara sa mai facem atata balamuc. Ca si orgasmele mele sunt la fel de speciale ca si generatoarea lor. Deci putin diferite fata de medie.

Si cer, in fata micii adunari locale. Sa nu mai fiu trasa la raspundere si bruscata cu privire la acest subiect. Pentru ca de-a naibii o sa invat panto(mima) cum scrie la carte. Si atunci sa va tineti.

In incheiere, cireasa vrea sa stie. Daca e singura care intampina atata neincredere. Sau e un flagel contemporan care rapune sud-estul Europei.

bilant de cireasa

Tocmai a trecut prima zi din restul vietii mele. Care se anunta oh, asa de tumultoasa. O zi plina ochi. Care are atarnat de degetul meu mare de la picior eticheta 33.

Zic 33. Si daca e sa trag o linie. Si uite ca trag. Lucrurile arata cam asa. Fix 103 persoane mi-au zis la multi ani.

Unii au facut asta prin viu grai. Cu vorba si zambet, insotit de un usor pipait. Aplicat dupa cum s-a nimerit. Doar pe mana sau pe spate. Sau si pe mana si pe spate, cu doar o mana (a lor).

A existat si varianta cu doua maini pe spatele meu. In timp ce mainile mele erau pe spatele lor. Si cu toracele plus abdomenul meu infratit cu al uratorului de LMA. Rezultatul = increngatura de corpuri. Complicat, ha? S-o numim imbratisare.

S-au intamplat niste atingeri de buze. Daca luam drept punct de referinta gura de cireasa. Ele au fost depuse mai la stanga sau mai la dreapta. Mai sus sau mai jos de ea. In functie de cum o cerea situatia. Am numit asta sarut.

Altii au dat navala prin sms/telefon/mess/hotcity/facebook/dasiprimeste/blog/twitter. Fiecare cum a putut. Dar au curs valuri, va zic.

Deci avem pana acum 102 urari, pupaturi, zambete si imbratisari.

Am mai beneficiat ieri de. Lalele si liliac pe intrecute. Un orgasm si jumatate. Cinci pahare pline ochi cu niste campari orange. Un pahar cu vin rosu. Trei felii de tort negru in cerul gurii.

Apoi un prieten bun care mi-a fost livrat in conditii express. Cu avionul de la Londra. Niste fluieraturi insotite de vorbe demiporcoase obtinute pe Magheru. Din cauza ca cireasa era varata intr-o rochie si cocotata pe tocuri.

Fiind cireasa asa fericita posesoare a unei colectii de asemenea sentimente si intamplari. A luat o oala incapatoare, poate cea mai incapatoare oala. Ca pentru ciorba de potroace, sa zicem.

A indesat intr-nsa toate cele. S-a luptat putintel cu saruturile, care nu voiau neam sa sada frumos dimpreuna cu liliacul. A amestecat cu o lingura mare, poate cea mai mare lingura.

Si a obtinut o zama deasa, perfect mirositor-imbatatoare. Pe care a dat-o dusca, ca pe un shot de B52, in toiul noptii.

Si s-a lasat apoi pe spate, coplesita. Si multumita ca evolueaza in cea mai tare livada. Si ca nu s-ar hrani cu altceva. Nici s-o tai cu cutitul.

azi cireasa sfaraie de coapta

Astazi e ziua mea. Zi frumoasa ca mine. Si mi-as lua liliac. Ca sa-mi murmure el. Cat de tare-i Dorel. Da, ma tin de goange. Pentru ca astazi implinesc 33 de ani.

Si cum vad in jur. Ca asta inseamna ca o sa devin fortuit mai responsabila. Am planuit pentru restul vietii mele. O sama de lucruri potrivite cu ce asteapta societatea. De la o cireasa in sfarsit buna de coapta ce e.

Apropo, ce credeti voi ca ar trebui sa fac acum? Bungee jumping? O placinta cu dovleac? Un curs de contabilitate primara? Astept propuneri.

Cat despre ce parere am, sincer. Nu am niciuna. Nu traiesc sentimente amestecate. Nu-mi pare rau. Nu mi se pare ca imbatranesc sau ceva.

Singurul lucru care mi se pare ca s-ar potrivi ocaziei. Esta ca gaina batrana face ciorba buna. De asta sunt convinsa.

Si am spre sustinere o armata de aprige personaje. Care pot sa confirme cu placere acest fapt ravasitor. Metaforic sau nu, fac o ciorba...de dai cu caciula dupa iepuri.

In rest, am alte treburi. Decat sa ma lamentez sau sa eman panseuri pe tema coacerii mele. Uite, pe inserat ma pregatesc sa ma mananc fara discernamant. Tot ce prind si pare gustos. Dar musai tort de ciocolata de la Capsa.

Apoi salata de boeuf produsa de mama de cireasa. In care mi-am scufundat si eu labutele netalentate. Voi inghiti si branza buna in burduf ok. Asezonata cu ceapa verde care omoara orice sarut. Si masline neinjectate cu hormoni de buna-crestere.

Planuiesc, cred ca e clar, sa beau asisderea. Mi-am pregatit o perfuzie cu tot cu suport din ala de metal. Sa o pot tarai eficient dupa mine prin casa si centrul orasului. Plina ochi cu lichid portocaliu, tip campari orange.

Si mi-e pofta, vad. Si de alte lucruri primare, care or mai fi. Si s-or potrivi. Cine sa mai stie. Cui sa ii mai pese. Parca te mai uiti.

O cireasa responsabila nu planifica chiar tot. Pentru ca stie din viata ei bogata. Ca socoteala din livada nu se potriveste cu cea din targosfera.

E ziua mea. Zi frumoasa ca mine. Si uite, stau aici si sfarai. De coapta si multumita ce sunt. E ziua mea si zbor deasupra orasului de atat prea plin.

am stat 7" pe sticla potrivita, la ora cea dorita

Desi concubinul meu nu a incercat sa ma arunce din Foisorul de Foc. Pentru ca nu-mi iese niciodata friptura. Si nici nu am divortat pentru ca soacra mea m-a prins harjonindu-ma de zor cu un cal. (Altele au fost motivele).

Am reusit sa stau in prime time la Pro TV, la stirile de la ora 7. Cateva secunde pe sticla, eu si familia mea recenta: cireasa, lamaie si copilul nostru bun, frumos, si fara bube-n cap: DaSiPrimeste. Ati dat click aici, da? Ca sa puteti atasa o mutra scrisului asta.

Sunt profund onorata ca televiziunea cu cea mai celebra sticla. S-a prins ca facem ceva misto. Si de ce sa nu recunosc. Mi-a placut si traficul rezultat. Care a sarit de 7,000.

Pentru postul meu zilnic, un etaj mai jos, va rog. Zice lumea ca e bun.

despre masina mea de spalat

Masina de spalat traieste mai mult cu calgon. Asta ca sa ne amuzam un pic. Si sa va pregatesc sumar inainte sa va zic asa lucruri jenante.

Cum ar fi ca masina mea de spalat miroase a fund. E drept ca nu miroase tot mereu. Ci cu precadere cand am musafiri pe care vreau sa-i impresionez putin altfel decat prin decolteu. Sau de care mi-e putintica rusine.

Este, imi inchipui, o conspiratie mondiala a boicotatorilor de electrocasnice detinute de cirese. Asa se distreaza ei, niste perversi. N-au reusit sa se faca hackeri. Ca nu sunt destul de priceputi.

Sa ia droguri, le e frica. Au neveste, copii, si nu vor sa-si perecliteze armonia. Asa ca s-au apucat sa puna gadget-uri sinistre in electrocasnice. Pe care le actioneaza de la departare. Cand se prind ca ma pun in dificultate. Ca sa ma oblige sa ma justific.

Stiti, puteti intra la baie. Dar am o problema. Daca simtiti un miros ciudat. Si o sa simtiti sigur. Va vad ager si cu simturi ascutite. Daca simtiti miasma ceea. Sa stiti ca nu provine de la ceva ce am produs eu. Folosindu-ma de corpul meu.

Sau cumva, ma rog. Am produs eu. Dar indirect. Stati sa va explic. Masina mea de spalat are o meteahna. Fara avertisment scris. Se apuca si emana vapori de culoare albastru electric. Cu puternica esenta de fund.

Se intampla mai ales joia pe inserat. Sau duminica dimineata. Ce zi e astazi? Mda, nu stiu ce sa zic. N-ar fi trebuit. E marti. Dar vedeti dumneavoastra. Nimic nu mai e cum era. S-a schimbat lumea frateN-ai cu cine. Niste tarani.

Daca lesinati, va rog sa va concentrati sa scoateti in cadere. Un vaiet suficient de apasat. Incat sa va aud si sa incerc sa deblochez situatia. S-a mai intamplat.

A, si sa nu lesinati, va rog, lipit de usa de la baie. Taraiti-va inspre WC. Si daca sunteti mai bine facut, asa. Flexati nitelus si picioarele. Ca sa pot deschide sa fac putin curent.

Altfel ramaneti acolo cine stie cat, nu garantez. Eu mai am si treaba, stiti.

Cam asta trebuie sa spun fiecarui om. Pe care il apuca nevoia imperioasa de a urina la cireasa acasa. Sau mai stiu eu ce altceva. Ca n-am mereu chef sa ma uit pe gaura cheii. Sau sa-mi lipesc urechiusa de usa subtirica, sa ascult si sa pun diagnostic.

Au venit experti de peste mari si tari. Au deblocat situatia temporar. Si n-au mai vrut sa revina cand mirosul de fund a revenit. Cireaso, avem si noi familii, copii. Ne-ai ingretosat ceva de groaza. Ia spala-te pe cap cu fundul tau.

Tot uitandu-ma la masina ca gaina la margica. Am descoperit un patrat. Unde se pare ca este depozitata sticluta cu esenta de fund. Dar n-am reusit deloc sa o extrag de acolo. Oricat m-am utzupit.

Prin urmare, adresez pe calea asta o rugaminte. Daca veniti in vizita si vreti la baie si ceva pare ca nu e in regula. Nu ma judecati aspru. Au apasat aia iar pe buton. Niste functionari fara viata personala. Care n-au gasit alta joaca.

Va las. Ca astept o noua victima.

imi vor vecinii sfarsitul?

Pentru ca altfel eu una nu pot sa pricep cum de nu vine nici macar unul dintre ei. Nici macar unul din cei care cresc animale. Si deci sunt mai milosi. Nici unul nu vine sa-mi bata la usa. In pantecul noptii. Cand fac sexualitate si sexism.

M-am gandit de multe ori. Ei n-au cum sa fie siguri. Daca eu traiesc clipe de extaz. Cazul fericit.

Sau intre timp m-am facut actrita. Si repet pentru o piesa sangeroasa sau pornografica. Cazul neplacut. Trebuie sa-mi fie tare greu acum cu reorientarea asta profesionala. Si chiar in plina criza, of.

Sau picur pic-pic-pic stropi de agonie. In timp ce niste hoti imi fura tot si ma si leaga fedeles. Si eu urlu cireasa ingrozita. Ca ei fug cu laptop-ul meu in care am toate materialele. Cazul trist.

Ce ma deranjeaza e ca in rarele momente. Cand ne intalnim pe scara. Sunt mierosi, ca si cum ma adora. Si isi dezvelesc dintii de atata placere sa ma vada. Ce faci cireasa. Uite am gatit varza. Na si tu, ca stiu ca ti se intaresc sfarcurile de pofta.

Si cum cade inserarea. Parca nici nu-i mai intereseaza ca exist. Nu stim cireaso de ce chirai ca din gura de femeie. Si nici nu prea ne pasa. Le avem si noi pe-ale noastre.

Cred ca dintre multele defecte pe care le au mereu vecinii. Atitudinea manfisista este unl dintre cele mai scarboase. Chiar daca jenant. Mult mai potrivit cu ce astept eu de la dumnealor. Ar fi sa bata la usa. Si sa intrebe direct.

Cireaso: iubesti? sau mori? Cat le-ar lua? O nimica toata. Dar ce sa mai. Cand omenie nu e, nimic nu e.

Si dupa aia mi-am dat seama ca lucrurile se leaga.

Doamna doctor de vizavi. M-a intrebat in cateva randuri pana acum. Daca nu cumva vreau sa-i vand ei apartamentul. Lucru care m-a facut sa ma enervez major. Sa mi se incalzeasca si sa mi se faca rosu instant capul. Si sa-i scuip nitel venin pe taiorul caraghios.

Si poate ca e un complot in tot blocul. Si de fapt ei spera intr-ascuns. Freacandu-si mainile. Ca eu mor in sfarsit de placere dupa fiecare noapte de dragoste. Sau ca dau hotii.

Dar cireasa nu se pierde. Ci cu fiecare noapte cireasa se transforma. Deci vecini, puneti-va pofta in cui.

cireasa, tu sperii barbatii

S-au gasit vreo 2-3 vecine. Care cand nu era mama atenta. Mi-au suierat asta aplecandu-se primejdios peste marginea patutului. Unde eu ganduream maruntica si bucuroasa veritabil. Gandindu-ma la suflete pereche si chestii conexe.

Nu pot sa le blamez. Mi s-a spus asta si cand am fost facuta cireasa pionier. M-au pus sa pup cravata. Si apoi au anuntat public. Ce penibil. Tu cireasa, ai fost facuta pionier in seria a doua. Si nu din prima. Pentru ca esti genul care sperie barbatii.

Bine, dar, stiti...

Gura. Si asa abia i-am convins pe tovarasii din comisie sa te accepte sa slujesti patria, cu defectul asta. Cireaso, daca serveai partidul doar cu o mana in loc de doua. Si tot era mai bine. Dar tu, tu cireasa. Tu sperii barbatii.

Nu va mai spun cat de greu mi-a fost sa termin scoala. La materiile la care predau femei era ok. Cand venea insa ora de mate sau chimie. Proful numai ce imi arunca o privire. Si apoi ramanea stana de piatra. Ca si cum privise pe medusa.

Dupa ce la primul job. Am primit salariu cu 20% mai mic decat anuntat initial. Pe motiv ca procentul lipsa. Li se va darui lunar colegilor masculi. Si familiilor acestora. Am inteles ca scroafa-i moarta in cotet. Si cu fundul in usa. Si am inceput sa ma prefac.

La serviciu. Iar in timpul liber ma relaxam si eu. Ca e obositor sa fii femeie normala. Sigur ca idilele mele, in contexul asta. S-au desfasurat cu niste viteji neinfricati. Niste barbati care nu se tem nici de zmei. D-apai de o cireasa mai curioasa din fire. Ce n-are lecuire.

Barbatul meu cu acte, inginerul fara inima. Era si putin bolnav cand m-a cunoscut. Si nu a simtit amenintarea. Dar l-a ajutat mult si faptul. Ca era complet nepasator fata de animalele mici si femeile la fel.

Oricum, nici bine nu i-a fost. Cred ca si-a tras bice pe spinare. De nervi ca nu a vazut la timp. Energia ciresei. Forta ei. Veselia. Cele 254 de planuri pe rol in orice moment. Si vitalitatea bolnavicioasa. Si furnica ce pisca vesnic in talpa. Ca sa poata fugi si el la timp. Cu parul care-i mai ramasese, facut maciuca.

Oricum, eram sacul si petecul. Si el speria femeile. Ca inaintea mai dadusera bir cu fugitii inca doua. Ma intreb totusi daca nu cumva eram potriviti. Gata, am gasit raspunsul. Nu.

Scapata de sub jugul moderatiei si lenei. Cireasa s-a manifestat si mai dihai. In forma ei caracteristica. Adica un calut liber care alearga din placere si sport.

Vazand ca relatiile mele sunt ceva de speriat. Un domn apropiat tare mie. Pe care il cunosc de atatia ani. Un fel de tata. Si-a luat inima in dinti. Si m-a anuntat. Cireaso, tu sperii barbatii. Ei na. Pe bune? N-as fi zis.

E adevarat ca in continuare cand trec eu. Barbatii intai sunt orbiti de invelisul meu atragator. De cireasa-femeie-ciuperca otravitoare, cu hainuta rosie cu buline albe. Musca-ma si mori. Si se sperie groaznic. Si lasa un nor de praf in urma-le.

Dar stiti, si eu am crescut. Si a inceput sa ma distreze teribil sa fac buhuhu catre ei. Si mi-am mai dat seama de ceva. Unii dintre cei care reusesc sa-si tina cumpatul in preajma mea. Sunt asa de reusiti. Oh-la-la. Incat merita toata ostracizarea.

Sunt cireasa si sperii barbatii. Muuahahahaa.

incursiune in buric

Eram in chiloti in fata oglinzii. Cu peria de par pe post de microfon.

Executam coregrafia si tot ce mai trebuie din gura. Ca sa iasa un girls just wanna have fun de exceptie. Pentru ca incepuse sa cante la radio. Si n-am putut sa ma abtin.

Nu stiu alte femei sunt sunt. Dar eu din punctul asta de vedere nu prea am crescut.
Cand aud ceva care ma stimuleaza, las totul balta. Si ma apuc sa dansez indracit. Crezandu-ma o legenda pop pe culmea gloriei.

Si atunci s-a intamplat. Mi-am vazut buricul. Si m-am speriat asa de tare. Incat s-a facut noapte brusc. Si a inceput sa ninga cu 1/3 semne de intrebare. Si doua parti semne de mirare.

Stiti ca buricul, atunci cand ai silueta. Este ca o gropita simpatica, cu forma prielnica pentru ochiul si degetul si gura altuia. Cand te ingrasi insa, el devine un fel de gaurica sugrumata de carne impanata.

Care scapa de sub controlul proprietarului. Si unde ti se pare ca se poate intampla cam orice. Pentru ca el se va conduce de acum inainte prin vointa proprie.

M-am aplecat fascinata spre el. Si l-am vazut, un put fara fund. M-am aplecat si mai tare. Si am vazut ca la intrare sedea o aratare de-o schioapa. Cu piele verzuie si ochisori patrunzatori.

Care mi-a oferit pe data un bilet dus-intors. Contra unei alune de padure. Pe care o aveam intamplator in mana. Pentru ca orice superstar trebuie sa se hraneasca echilibrat. Ca sa poata da tot ce are mai bun.

Am pasit cu grija inuntru. In buric canta muzica de lift sau veceu. De felul celei care rasuna prin in hotelurile luxoase. Imediat dupa ce treci de buchetul de flori cat un copac. Care troneaza in mijloc.

Si pe peretii buricului fara noima. Spanzura afise isterice, scrise cu rosu. Voi cei ce intrati aici platiti bilet. Contravenientii prinsi fara bilet in buric risca sa ramana aici. Este interzis sa vorbesti tare in buric.

Apoi fumatul interzis in buric. In buric se intra decent imbracat. Aici mi-am acoperit sperioasa pieptul opulent cu mana. Chit ca n-am reusit mare lucru. Dar sa arat macar bunavointa. Am tot mers pana cand drumul s-a ingustat si lumina a palit.

Si s-a auzit un mieunat sfasietor. Mai mult pe pipaite am gasit in fundul buricului sinuos un pisoi albatru. Care pasamite fumase ca un turc. Si nu-i mai dadusera drumul inapoi. Organizatorii buricului incapator.

M-am strecurat pas-pas afara cu mata-n brate. I-am dat drumul pe geam. Ea a zburat fericita pana jos. Unde s-a apucat sa croseteze florile din ciresul de sub geam.

Era zi din nou. Radio-ul se oprise. Eu eram tot in chiloti. Si buricul tot cutremurator.

Si uite cum mi-am dat seama ca e timpul. Sa dau drumul la cea de-a doua slabire. Slabirea de dinainte de vara. Cine mi se alatura?

cireasa la radio guerrilla

Fac ce fac si iar ajung la radio. Acum la Guerrilla Logout, cu Bogdan Serban. Si tot despre dasiprimeste.

Sunt destul de incantata. Vedeti aici.

televizor fara barbat la pachet

Mai ieri spuneam ca sunt in cautare de televizor compatibil. Pentru cei nu au ragaz pentru click aici. Dar nu vor intelege totusi premisa discutiei. Fac putina dantela explicativa.

La mine s-a demonstrat ca televizoarele sunt aduse de barbati. Vin ei, se uita grabiti prin casa. Apoi aduc si televizorul si o vreme e armonie. Sofaua fasaie convenabil sub fundurile multumite. In ceaun pocnesc floricele. Afara se reface stratul de ozon.

Dupa ce ne saturam de privit impreuna. Ei le scot din priza. Fac firul covrig si pleaca de unde-au venit cu ele la subrat. Sau jucandu-le pe degetul aratator. Ori tinandu-le pe pectorali sau bucile tari, dupa caz.

Vazand insa ca gluma se ingroasa teribilmente. Si ca nu apare niciun hercule care sa-mi vare cu de-a sila dar totusi in chip placut. Un nou televizor in casa. Am schimbat strategia pe 2009. Mi-am zis marunt in barba. Sa procedez dandaratelea.

Sa aduc aparatul intai. Si apoi barbatul ala care mi-e predestinat oricum. Sa fie obligat sa vina degraba, ca manat de uragan. Atras ca un magnet de tehnologia care strange oamenii pe canapea. Ca pasarelele umar la umar pe craca.

A cherry mi-a livrat un televizor negricios. Care a schimbat domiciliul des, fiind deci obisnuit cu haiducia. L-am instalat in sufragerie in locul rece acum. Unde sezuse raposatul, acum 2 ani. Luat in graba de cel mai iubit dintre pamanteni.

Dar cum nu posedam cablu. A ramas cu oglinda fara de viata. Si a inceput sa stranga praf. Daca a cherry uita de el. Probabil ca ar fi ajuns pe sestache pe dasiprimeste. Dar s-a sesizat.

Si m-a trimis sa-mi pun cablu. Prima data nu am putut, obiectiv vorbind. Pentru ca m-a alergat un caine batran si gras. Care isi avea cazemata in scara operatorului.

Apoi, inarmata cu aparatul care ii face pe caini cu nervii. Si cu un ciorap tras pe fata. Sa nu se prinza ca sunt tot eu. Am reusit sa ma strecor la casierie. Si am inchis un contract amiabil.

Dupa ce am strans mana calduros operatoarei. Si am pupat-o pe gura de recunostinta. Am fugit acasa si am asteptat. Echipa a venit. A transpirat (stiu sigur). A montat. Si de-atunci viata mea s-a schimbat.

Azi am fugit de la serviciu pretinzand ca am o urgenta. Ca sa prind Ratatouille. Apoi am aflat ca la 10 e Frida. Si de fapt nu mai am timp de nimic. Si s-ar putea trebuiasca sa-mi dau demisia. Ca sa nu ma concedieze ei, pentru chiul.

Sau macar sa-mi iau maximum de zile prevazute in concediul legal. Ca sa ma pot uita in liniste la televizor. Pentru ca asa, exact cand sunt programe tari. Dana vrea sa-i scriu ceva. Asta nu e viata.

El merge doar de doua zile. Si la usa blocului e macel. Deja m-au sunat de la administrator. Cireaso, vezi de fa ordine in barbatii astia. Cheama-i mai bine pe un stadion. Nici nu e omenos ce faci. Da-le macar apa. Si batoane energizante.

Dar eu zau ca nu pot sa misc un deget. Pentru ca azi o sa fie Frumoasa venetiana. Si am treaba.

imi plac cheliosii

Declaratia mi-a iesit din pieptul opulent prin intermediul gurii roz cu ajutorul limbii vivace ieri. In timpul unei conversatii dintre cele mai agreabile cu mintea de ceai. Careia ii luam interviu. Daca aveti vreun dubiu. Sa stiti ca si ei ii plac. Na.

Dar e valabila si azi. Si va fi de-a pururi. Cat timp vor fi cirese pe pamant. Pestisori aurii in apa. Si vrejuri de fasole ce ajung la cer.

Dar sa murmur, vesel menestrel, despre chelii. E curios ca multe lucruri pot indura purtatorii de sex tare. Sunt de acord fara prea multe zbateri sa fie ochelaristi. Dupa modelul asta e. Rudele si ochii cu purici nu ti-i alegi.

Pleaca infranti capul la vederea umflaturii care li se iteste dinainte-le. Din ce in ce mai gogonata. Si nu se opresc din infulecat nici cand ea atinge proportii hiperbolice, de fantasma.

Si ii impiedica de la a-si mai verifica, fara oglinda, sexul. Sau sarpele cu un singur ochi. Denumire data intr-un film de o bunica care-si avertiza nepoata sa se fereasca de faptura asta perversa care umbla mai mult pe inserat. M-a distrat, ce vreti.

Dar cand vine vorba de chelie, aici e aici. Chelia pare sa fie suprema umilinta. Imediat dupa aceea de a folosi un supozitor. Dar macar in cazul asta, ultimul. Nu te vede nimeni. Si nu stie ca patesti asa rusine intrinseca partilor moi.

Confruntati cu flagelul, barbatii se comporta mai intai ca si cum nu s-a intamplat nimic. Ce, despre ce vorbim? Mi s-a marit putin fruntea. Dar asta pentru ca gandesc foarte mult. Si nu mai incapeau ideile in cea veche.

Cei la care chelia se insinueaza perfid prin rarime. Si nu printr-o frunte de mai mare amploare. Isi lasa parul putin mai lung. Cu aerul ca tocmai se confrunta cu un par valvoi fara precedent. Ca sobolanul care s-a spalat cu foltene si semana aidoma cu ariciul.

Nu mai discut despre cei ca base. Care cand chelia luceste in soare. Decid sa-si lase pleata de rocker doar intr-o parte.

Si apoi obliga, cu o naivitate sora cu nebunia. Ciuful cu pricina sa traverseze impotriva firii chelia. Lipindu-se acolo ca o caciulita aberanta. Stiti cu totii ce se intampla cand e vant.

Barbatii normali cedeaza. Si isi arata capul nud in vazul lumii. Sunt resemnati dar tristi despre subiect. Si li se pare ca sunt confruntati cu o napasta. Dar vecinul de jos, care e mai in etate, ce o fi mancat? Ca e asa de stufos incat sfideaza.

De ce eu? De ce eu?

Si acum mai zic o data. Mie imi plac cheliosii. Mi se par mai interesanti ca si look decat alti barbati, mai imblaniti. Si ca mine sunt multe. Nu sunt singura enclava feminina care crede ca o chelie sanatoasa e sexy ca la balamuc.

Asta am avut de spus. Si hai, la cat mai multe chelii purtate cu mandrie. Ca merita.

cireasa nu gusta drama

Din ciclul ce stie cireasa ce-i sofranul. Avem astazi despre aversiunea ei innascuta. Si apoi ajunsa la maturitate deplina. Neplacerea profunda pentru teatru.

S-a chinuit mama de cireasa cu cireasa, de cand era miiiiica de tot. A dus-o la tot felul de variante de arta dramatica. Doar-doar i-o gasi punctul ala sensibil bine ascuns. Pentru ca e greu sa traiesti in societate daca nu esti amator de asa ceva.

Cat am fost minora si n-am putut sa iau decizii singura. M-am supus. Am fost chiar si la Trilogia lui Andrei Serban, indelung gustata de toata lumea. Unde mi-a fost teribil de frica. Pentru ca era intuneric si actorii urlau si ma impingeau.

Dar acum imi dau seama. Probabil ca de-asta m-am maritat prea tanara. Ca sa nu ma mai tarasca mama in lacasul de cultura respectiv.

Iar de sot, n-aveti grija. M-am ferit prin contract prenuptial sever. Orice-ar fi, nu ma duci la teatru. Daca incerci numai. Pe paine cu sare cu tine din aceeasi strachina eu nu mai pun gura. E bine de stiut totusi ca nu de la asta a rezultat divortul.

Sau...cine sa mai stie. Multa apa a curs pe Dunare de atunci.

Cum intalnesc pe cineva nou in viata mea. Femeie sau barbat. Batranica sau gravida. Militar in termen sau homosexual. Vine o vreme cand ma cheama sa savuram impreuna teatru.

Eu ma explic si cer intelegere. Ciresele cresc in copac. Si unele raman acolo. Va rog lasati cireasa in pace. N-are rost sa ne batem toti capul. Va astept afara, sunt ok.

Si absolut toti. Credincios sau ateu. Copil sau specialist in IT. Contabil sau profesoara universitara. Nimeni nu vrea sa accepte. Isi pun ambitia ca niste copii de gradinita. Crezand ca de buna seama nu am fost eu la ce trebuie.

Ca nu exista sa nu-mi placa asa ceva. Si ca sa incerc si cu ei sa vad magia. Si ma taraie iar in sala. Si iar se face intuneric si nu mai pot sa vorbesc despre ce am chef. Si nici macar sa fasai o hartie de la ciocolata.

Si nu pot sa beau campari orange. Si nu am net. Si trebuie sa stau infixata pe scaun. Si mereu e prea cald. Sau prea frig. Iar actul, actul artistic. Ma lasa asa de rece ca imi vine sa ma sparg in bucati egale.

Exista unele piese cu pauza la mijloc. La alea mi-e cel mai greu. Pentru ca, odata aprinsa lumina. Eu inteleg ca s-a sfarsit teroarea si sunt iar libera. Dar insotitorul imi zice ca mai e.

Si, cred ca sunteti de acord. Nu exista crima mai mare. Si dovada mai explicita de ingustime la minte si proasta crestere. Decat sa pleci de la o piesa inainte sa vezi finalul.

Da domnule, v-am zis ca sunt din copac. Lasati-ma sa plec. Se poate, cireaso? Ne faci de ras. Stai locului, zau. Nu mai esti copil. Mai e doar o ora jumate.

Si iar intunericeala. Si iar nu pot sa ma foiesc. In plus, pe scena. Actorii urla mereu. Urla orice-ar fi. Despre orice e vorba, ei urla. Nici macar nu ma pot gandi la ale mele in harmalaia asta.

Deci nu. Aviz amatorilor. Nu mai merg niciodata la teatru. Niciodata. Orice vi se pare voua ca aveti sa-mi revelati pe aceasta cale, dramatica. Tineti pentru voi.

Cireasa nu gusta drama. Desi e cateodata ea insasi o drama queen.

cireasa care da drept de viata

Exista felurite ipostaze in care ma incarnez in timp ce trec prin viata ca ne-pestele prin ne-apa. Lasand deci, vezi bine, urme.

Si aici as aminti cu falsa modestie. Ipostaza de prietena iubitoare. Colega eficienta. Iubita grijulie. Ecologista convinsa. Amanta performanta. Vecina la nevoie se cunoaste. Companion nepretuit in vacante. (selectie)

Cea mai draga mi-e totusi cea de cireasa demiurg. E si placerea cea mai la indemana, organizatoric vorbind. Si ma si urca repede la cer. Fara sa imi ceara mai nimic la schimb.

Doar ca nu se poate sa o simtesc decat la inceputul primaverii. Cand incerc sa mi-o ofer incontinuu. Pana cad jos. Ca sa pot sa-mi satisfac pofta asta, trebuie doar sa merg pana la supermarket. Cu niste maruntis in buzunar.

Si uitandu-ma lup flamand cu trei cojoace. La raionul cu ace brice si carice. Imi aleg pe criterii subiective urmatoarele fiinte moarte acum si in viitor pulsande de viata. Carora sa le dau viata prin liberul meu arbitru capricios.

Primavara asta am ales din rastel. Un plic pe care scria citet garoafe. Niste pufi mici si amarati. Alt plic pe care scria lunguiet panselute. Si inauntru sunt graunte ca de hranit pasaricile.

Si un altul cu un fel de salata asortata de vara. Facuta din mai multe sortimente de flori. Am scos dintr-un sertar dosit si niste seminte de zorele.

Jumate culese intr-o marti de octombrie. Din vrejurile de pe balconul demiurgic. Si jumate smulse dintr-un gard de la Gradina Icoanei. Pe inserat, sub privirile nelinistite ale unei babe. Care nu intelege de ce zgaltan gardul. Si cine ma cred.

Ca orice demiurg, am ales data si ora la care grauntele si pufii. Sa iasa din culcusul lor. Si sa inceapa sa vietuiasca pe cont propriu, castigandu-si libertatea. Pentru ca pot, am decis ca pentru moment panselutele si salata de vara mai asteapta.

Ma desfat in prima faza cu zorelele si garoafele. Am rupt plicul salbatic, sa le sperii. Imi place mereu efectul asta de stapan pe care il am asupra viitoarelor flori. Semintele tremura acum ca varga, in fata mea.

Le iau in palma si le tin o vreme inafara balconului. Ca si cum le-as da drumul in neant. Aici groaza lor atinge punctul culminant. Tipa cu guritele lor mici de graunte si pufi.

Ma implora, imi promit flori multe si dese. Si ca o sa tina mai mult, pana in brumar. Numai sa nu le prapadesc. Le presar apoi in jardiniera. Si le indes cu degetul. Ca pe sarmalute, in pamant.

Apoi le imbaiez bine. Si astept 3-4 zile. Ele stiu ca daca nu le ud, nu pot sa-si ridice capetele din tarana. Si ma cheama dimineata cu voci mici si binedispuse. Cireaso, uda-ne. Vrem sa traim. Fie-ti mila. Te iubim.

Acum mi-a iesit prima garoafa. Are 1.2 mm si e bine, sanatoasa. Creste intr-o zi cat altii intr-un an. Asa ca maine sigur o sa aiba 1.4 mm. Zorelele sunt deja uriase. Si in fiecare ora mai crapa cate una. Si din ghemotocul cu un cap ca o fasole. Iese frunzulita demna.

Am dat viata si sunt mandra. Si acum ma pregatesc sa dau din nou. Pentru ca nu mai pot rezista presiunii celorlalte 2 plicuri. Care fac triplu tulup pe cuptorul cu microunde. Si asteapta sa le transform din bobite hibernande. In tulpini plapande.

Sunt cireasa care da drept de viata. Si sunt mandra de progeniturile mele.

cireasa abtiguita si ponoasele purtarii ei

Suntem pe inserat si pe net. In fata cu o cana mare de cafea. Plina ochi cu visinata din judetul Salaj. In care danseaza frenetic 3 cuburi de gheata ce slabesc pe privire ce trece.

Surfez linistita, cainii latra, eu raman sa beu. Ajung cumva pe site-ul grupului realitatea-catavencu.

Si uitandu-ma asa, ca curca-n lemne, cu ochi deja aposi. Venindu-mi sa iau de gat un vecin iluzoriu. Sa-l sarut pe obraz cu tzoc. Si sa-l intreb n-am fost eu om cu tine. Cum am vazut ca mai fac oamenii cand se cherchelesc. Dau peste un site nou.

Aflu ca acum se lanseaza. Si dupa ce mai iau 3-4 guri. Si ei ma intreaba niste lucruri simple. Nu mai stiu exact ce. Dar tin minte ca mi-au mers direct la inima-mi mica si neagra de cireasa. Si m-am regasit perfect.

Ceva cu esti pregatita sa-ti arati cel mai cool piercing. Sa imparti cu membrii cei mai rupti blugi. Si sa iti urci poza cu cel mai tare tricou. Constant ca invitatia mi se potriveste manusa. Si imi trag repede manusa asta peste mana-mi tremuranda de cireasa putin chitrofonita.

Mai iau doua dusti din cana. Si zambind la ecran ca la un prieten din straintate. Pe care nu l-am vazut de multa vreme. Imi fac cont. Si ma inscriu in concursul lor pentru cel mai bun slogan pentru noul brand.

Concurs cu premii, unde acum am inca 354 de adversari pe masura. Cu varste intre 16 si maximum 20 de ani, cred. Daca n-am reusit sa transmit asta, vorbim despre un site de tineret si puiet. Dau click si ma culc fericita.

Sloganul meu a fost, am vazut dimineata: Numele brandului (plus) Iti da drumul.

Nu ma judecati. Am uitat sa zic ca de la aburii alcoolului am uitat sa mint. Si mi-am facut cont pe concretelea. Cu nume, prenume, blog, cu laptele pe care l-am supt de la muma-mea si tot tacamul. Sa se stie exact cine sunt. Si ce cred eu.

Si acum, cum sa va explic eu. Cert e ca eu nu suport esecurile. Si sunt inscrisa intr-o competitie. Din care nu e chip sa ies. Si nici sa castig. Pe modelul si acum da-te jos, sa vezi ce-ai facut.

Site-ul isi da seama ca sunt in dificultate. Si imi tot trimite mailuri. In care imi zice. Sana, cheama-ti gasca sa te voteze. Fara sa stie ca as fi putut sa nasc pe unii dintre concurenti. Daca mi-as fi pus mintea. Si ca am gresit sa ma aflu acolo din cauza de bautura in exces.

Sa-mi chem gasca sa ma voteze... Pana acum, poate sunteti curiosi. M-au votat 36 de persoane necunoscute. As vrea cumva sa pretind ca n-am fost eu aceea. Sau ca daca am fost. Am scris sloganul cu un cutit la gat.

Si uite cum bautura, bat-o vina. Mi-a dat inca o data aripi. Intr-un moment cand nu era deloc cazul sa zbor.

cine sunt ei?

Cine sunt acesti actori anonimi, dar atat de prezenti. Adanciti in/bine fixati pe multi dintre noi. Desi asta se intampla impotriva dorintelor noastre cele mai intime. Cine?

Cine sunt alopecia, flatulenta, halena si eructatia? Ati sumetit gura a nedumerire, macar cativa dintre voi.

Nu cumva sunt rezultatul de a fi chelios. Actul de a fi basinos. Actiunea de a respira impotriva umanitatii. Si ragaiala pe post de spam. Care anunta ca faci digestie intr-un mod taranesc?

Cireasa abia le-a dat de cap, si nu singura. Am intrebat din om in om.

Fiti amabil. Credeti ca alopecia este una din cauzele sau efectele feminismului? Si daca da. Ce aveti de gand sa faceti ca sa o contracarati? Doar nu o sa stati cu mainile in san. Rumoare in sala.

Si atunci de ce sa le camuflam, pe bolesnitele astea atat de omenesti. In spatele unor cuvinte care par a ascunde curente filosofice?

Stiati ca atunci cand va curg mucii. De fapt va iese, in loc sa sada frumos pitulata de ochii lumii, in nas. Va iese, repet, pituita? Pentru cine credeti ca e inventat cuvantul asta? In mod sigur nu pentru cei muciosi.

Cand aveti doar niste mancarimi, se cheama ca suferiti de prurit. Cand aveti niste bubite mai complicate. Nu intru in amanunte. Vad deja cum jumate din cititori au lesinat sau le-a iesit prurit. Bubitele mai complicate sunt pustule.

Propun ca tema de discutie azi. Misterele vai, atat de umane. Scrise cu nume pompos in carnea noastra labila.

Sper ca v-am deschis apetitul. Si ca ma veti ajuta cu niste afectiuni asemanatoare. Care sa o faca pe cireasa sa para superioara cand discuta despre lucruri simple. Cu barbatii pe care vrea sa-i nauceasca.

De exemplu. Vreau ca inainte sa mergem mai departe. Sa ne cunoastem mai bine. Spune-mi, practici halena? De cat timp?

Gaselnite care sa ne descreteasca tuturor. Fruntile incretite la maximum.

Buna dimineata, lume. Ia sa vedem cum stam cu seboreicele. Adica daca ni se umfla glandul. Si vrem sa impartasim asta cu cireasa aici, pe blog.

muzeul fostelor iubiri (post si pentru Domni)

Mi-am dat seama ca trebuie sa incep proiectul asta nou cand am dat peste picurii de ceara de nescos de vreo gospodina inventata inca picuri prezenti pe fata de masa galbena gofrata pe care am folosit-o acum un an in vreme de dragoste pe balcon cu SMPE cand mancam pepene la lumina lumanarilor si el fuma trabuc si eu ma uitam in adoratie.

Cum am vazut ceara, cum am plonjat cu capul inainte in gresia din balcon. Parandu-mi-se ca e o piscina racoroasa si primitoare. In vreme ce eu sunt o femeie incinsa.

Am stat acolo semiinconstienta o vreme. Cantand obsesiv These Boots Are Made for Walking.

Pentru ca eram pusa pe treaba am scormonit cartita harnica in dulap si printre rochiile de vara cu sanii pe-afara am dat peste o manusa fara degete pentru sport apartinand de drept celui mai iubit dintre pamanteni pe care el o folosea mai ales cand se ducea joile la sport si se intorcea bucuros sa ma vada si eu eram bucuroasa de imi ieseau pe nas petale de trandafiri roz.

La atingerea manusii. M-am transformat intr-un izvor de lapte amestecat cu miere si putina menta. Si am inceput sa susur salcie la mal. Sa susur melodia The First Cut is the Deepest. Desi sincer nu vad legatura.

Insa asta zic vecinii deja lehametiti de slabiciunile mele. Si de aparaia facuta lipalip pe scara comuna.

In debaraua unde am cotrobait dupa ce din izvor m-am facut la loc femeie am dat peste basmaua besmetica si rosie a motociclistului care m-a pus pe mine sa o port desi era a lui ca vezi doamne sa devin si eu un fel de aventuriera sau macar sa tin insemnele cu speranta ca ma molipsesc de viteza si nebunie si eu ma faceam ca asa s-a intamplat.

La vederea basmalei nu s-a intamplat mai nimic. Poate doar am slabit putin cate putin. Pana nu a mai ramas din mine decat un fulg verde otrava. Care a zburat pe geam. Si o veverita il prinsese si fugea cu el intre labute chiuind I Wanna Be Sedated.

Si ce s-a chinuit mama sa-l aduca inapoi. Ca cica vietatea voia sa-si faca din el palarie pentru bal. Pfui.

Sa recapitulam. Sunt fericita castigatoare a unei fete de masa patata cu ceara rosie. A unei manusi de sport, doar una. Si a unei basmale rosii cam purtate. Ce fac cu ele?

A. Le ard cantand Fire Starter. B. Le ignor. C. Infiintez cu ele Muzeul Fostelor Iubiri.

Daca voi votati cumva varianta C. Va rog pe fiecare sa imi mentionati si promiteti pentru expo macar un exponat cu incarcaturi asemanatoare. Cu o descriere buna pe care abia astept sa o cunosc.

cireasa si uimirea universitara

Faptul ca am scris doar un post despre Londra nu inseamna ca atata pot. Sau atata vreau. Sau atata cred eu ca este potrivit sa impart cu voi. Nu si nu.

Doar ca inca sunt putin beata de la calatoria asta. Si nu stiu bine de unde s-o apuc. Azi insa simtesc nevoia groaznica sa nasc aici, sub ochii vostri. Un text despre uimirea mea universitara.

Incep cu o intrebare catre public. Cine stie unde traiesc doctoranzii nostri. Unde invata doctoranzii. Unde mananca ei, cand nu mai invata. Unde spera si transpira. Unde beau cafea cand obosesc, doctoranzii. Unde fac pipi doctoranzii si apoi dus si apoi iar pipi.

Pentru ca eu, pana acum, nici n-am stiut ca ei stau in tarile civilizate stransi intr-o ganga (gângă, gângi, s.f. (reg.) furnicar, mulţime de fiinţe). In timp ce se pregatesc pentru doctorat.

Am aflat asta la Imperial College of London. O universitate pusa in plexul solar Londrei. Un loc ca un orasel cu mutra traditionala dar sf de atata tehnologie inglobata.

Acolo practic locuieste in orele de trezie J. Spaima tantarilor din alte posturi. Un savant nebun dar tare bun prieten.

El studiaza obieiurile de imperechere ale tantarilor. Pe care, mic pervers, ii pune sa faca sex in grup de tip gang bang. Si/sau apoi sa se abtina nefiresc de mult. Ii stralucesc, cred, ochii, cand face toate astea. Dar nu-l judec, toti avem ale noastre.

J. a insistat sa venim direct la el. Sa ne lasam bagajele, ca sa putem cutreiera linistiti Orasul. Ganga noastra formata din 4 persoane a intrat sfioasa in pavilionul de biologie. Stiti cum e aici. N-ai voie in centre universitare.

Acolo nu era niciun portar. J. trebuia sa mangaie cardul de niste aparate. Dar responsabilitatea de a ne aduce acolo ii apartine in intregime. Daca el considera ca poate gestiona musafiri care nu devasteaza universitatea, atunci sa-i dea bataie.

Ajungem sus, unde arata, cred, ca la Nasa. Un open space corpolent. Unde toti doctoranzii au spatiul lor tehnologizat la maximum. Si totusi personalizat cu poze si obiecte personale. Care sa-i faca sa dea tot ce au mai bun din ei. Pe prinosul stiintei.

Unii doctoranzi beau bere, ca e ziua unui viitor om de stiinta. Altii invata ca la balamuc, se vede vena umflata pe tampla. Altii fac experimente. Altii lipsesc acum dar revin mai tarziu. E treaba lor cum se organizeaza, universitatea nu ii tine prizonieri.

J. ne invita sa facem dus, ca om fi obositi. Si universitatea lui intelege asta. J. ne trece apoi prin usite secrete. Pana in maruntaiele laboratoarelor. Unde, ni se explica, se fac mai toate experimentele pe care ni le arata savantii la discovery.

Trecem pe langa britanici cu capoturi si botnite albe. Care injecteaza ceva in altceva. Si sunt extrem de concentrati. Dar se opresc prietenosi sa salute ceata de suricate care le strica evolutia stiintifica la care se concentreaza.

Ajungem chiar si in locul unde J. face lucrurile alea desfranate cu bietele gaze. Caldura tropicala si cutii cu tantari. O femeie, colega cu J. Care pune niste substante pe ei.

Englezii sunt atenti pana si la designul interior. Peretii stabilimentului au lasat-o cu gura cascata pe dentista grupului. Cea cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Un degrade de la galben lamaie pana la rosu de foc. Cat sa-i faca pe studentii trazniti sa produca stiinta pe paine. La cafeneaua universitatii bem o cana de caffe latte mmmmmmm. Si mancam o brownie proaspat scoasa din cuptorul universitatii.

Cireasa e socata. Ea credea ca englezii mananca prost. Si vede ca pana si studentii au salate yummy si fresh de rodii indoit cu pulpa de kiwi.

In alte tari, Londra spre exemplu, exista o viata universitara. Era sa-mi basca de atata mirare. N-am stiut ca se poate sa inveti asa. Poate ca daca stiam, plecam pentru o vreme. Sa vad si eu cum e sa te gandesti la ce-ti place. In umbra peretilor in degrade.

cireasa in direct la radio rfi

Radio France International a laudat pe cireasa pentru copilul facut cu lamaie. Si ca urmare, i-a cerut un interviu.

Despre dasiprimeste, acest proiect asa de drag. A vorbit azi cireasa in direct.

latra cainii din centrala mea. ce ma fac.

Voi stiti ce importanta ma simt eu cand ajung acasa? Ma simt stapana absoluta pe lucrurile din casa mea. Si asta imi da un simtamant ca sunt un fel de general.

Un conducator de osti temut. Care are in responsabilitate o gramada de categorii de osteni. Si cand vine el acasa. Incep toti sa tremure, ca stiu ca e aprig profesionist si iute la manie. Si-i trebuie doar o scanteie ca sa tabare cu gura pe ei.

Cu vesela si majoritatea cutitelor nu are probleme. Ma rog, sunt doar cateva cutite izolate care se mai rascoala, visand la libertate. Si atunci taie cireasa s-o sperie. Crezand ca se face floare cu doar o primavara. Gresit.

Ma induiosati, sincer. Va iau pe flancuri si va divid. Si apoi va voi si impera de nu va vedeti.

Scaunele stau nemiscate si nu creaza probleme. Patul, desi mai scartaie neintrebat exact cand e cazul sa taca, este in grafic. In fond el duce tot greul, metaforic si realistic vorbind.

Daca paturile lumii ar putea vorbi...cum ar mai plange cu lacrimi de sange.

Cand dau usa de perete si ma incrunt odata. Prajitorul de paine fuge cu parul maciuca si firmituri sarinde inapoi in bucatarie. In dormitor face el bisericuta cat e ziulica de lunga. Cu pasarelele luminoase de la capatul patului si cu una din veiozele mai indraznete.

Covoarele care s-au rulat cat am fost plecata, sa se mai relaxeze. Se intind pe pititelea repede la loc. Si computerul isi stinge repede ecranul, ca si cum nici pe net n-a stat, nici gura nu-i miroase.

Astea sunt nereguli minore si eu nu zic nimic. Orice general mai trece cu vederea scaparile aproape induiosatoare ale ostenilor lui. Nu poti nici chiar mereu sa fii absurd. Ca dupa aia fac complot si pun aspiratorul sa te ucida in fapt de seara.

Nu stiu insa cum sa ma comport in urmatoarea situatie. Din centrala mea latra cainii. Adica eu am geamuri termopan prin care slava domnului, nu se aude in nicio directie.
Productiile sonore emise de masini si muncitori se lovesc de geamuri, fac buba si mor.

Iar urletele de inviorare dimineata. Si exclamatiile de multumire ca s-a mai sfarsit inca o noua zi. Care mai rasuna prin casa. Se strivesc de sticla si intra inapoi de unde au venit, pe gatlejul generalului.

Dar fostul meu sot, inginerul fara inima. A montat, ca sa ma innebuneasca. Si apoi sa-mi fure boii de la bicicleta, cu care sa fuga in lume sa-si refaca viata. A montat zic centrala de asa natura. Incat in fiecare seara imi latra la ureche cainii care locuiesc in ea.

Si desi totul in casa ma asculta. Aici nu am nicio jurisdictie si ma simt infranta, cu fiecare batalie. Deschid mereu usita repede, sa-i surprind. Dar ei se ascund pe dupa flacara de veghe. Si tac, nemernici. Cum inchid, incep sa latre iar.

Mi-e greu sa traiesc asa. Dar nici nu moare cireasa cand vor cainii.

cireasa zum-zum

Se ia cireasa. Se aduna prietenii ei. Se imbarca in masina.

Se cumpara bucate si cofeturi, mai mult decat trebuie. Se dau 14 telefoane pentru organizare si 22 de sms-uri. Se ajunge in padurea Cernica.

Se plateste tiganului de la intrare, acelasi de acum cine mai stie cati ani. Pe care probabil ca o sa-l fac odata una cu pamantul. O dijma ca sa deschida bariera si sa lase caravana prieteniei. 15 lei 4 autovehicule, ieftin ca braga.

Se patrunde in aurul verde, totodata si plaman al planetei albastre.

Se isca niscaiva ciondaneli organizatorice legate de locul perfect unde ar trebui sa adastam. Am crescut mari, ne-am complicat vietile si mintile indeajuns.

Unii avem animale de companie si sacose prea grele. Altii motoare prea frumoase sa le lasi singure in codru.

O parte dintre noi, mai ales partea femeiasca. Crede in existenta poienitei perfecte, cu iarba grasoasa si luminisuri transcendentale. Cineva se mira ca nu se aude susurul unui izvor.

Altii, de exemplu cireasa. Avem pur si simplu pareri exhaustive despre unde trebuie sa ne facem tabara. Si ne enervam ca ceilalti nu vad magia noastra de specialisti in ale picnicului.

Reusim sa lasam de la noi. Si sa ajungem la o unitate stilistica in decizie. Fiecare putin dezamagit ca ceilalti sunt asa de inflexibili. Dar totusi multumit ca se intampla.

Se ia cireasa. Se pune culcata pe o paturica rosie la soare. Si i se da vin rosu din belsug. Vin care ramane pe pahar, daca misti paharul. Ce mai jucarie pentru ochi si gatlej. Se da drumul la picnic. Avem chiar si unt.

In jur zumzaie prieteni buni, zum-zum. Padurea zumzaie si ea, zum-zum. Prietenii vorbesc mereu si glasurile lor fac zum-zum.

Ce sa mai zicem de gazele ce zboara in timp ce soarele amuzat se uita la ele. Fetelor, bucurati-va. Aveti doar o zi la dispozitie.

Mintea ciresei o ia razna. Ratiunea pleaca undeva, cu treaba. Si ramane sa faca fata situatiei simtirea. Cireasa se cufunda in pahar. Se cufunda in iarba si in flori.

Zum-zum face universul, zum-zum face si samburele ei. Scos de pe net si trimis in pielea goala direct in primavara.

jos producatorii si utilizatorii de snooze

Eu inteleg progresul sa fie progres.

Dar cum sa-l las linistita pe Mos Ene sa ma stranga in bratele lui vanjoase. Cand stiu ca oamenii de stiinta lucreaza pentru cine stie ce grupare extremista. Dar numai pentru oamenii de rand nu.

Vreau acum, pe loc, rapoartele cu cheltuielile si eforturile si resursele umane si externalizarile. Si orele peste program ale inginerilor care au inventat functia snooze pentru ceasul desteptator.

Ce minte diabolica si-a inchipuit, plesnind din smocul sfichiutor din coada. Si scarpinandu-se agale la coarne. Cum sa strice somnul dulce al unui om sa zicem la ora 7 dimineata.

Si a venit cu ideea sa-l intrerupa la fiece cateva minute. Prin metode tehnice cu nume seducator. Spuneti acum dupa mine. Dar nu trisati, spuneti. Snoooooze. Snooooze. Snooooze. Este ca leganatul unui copil mic si roz. Cand de fapt actiunea in sine este taman pe dos.

In felul asta simplu, prima companie producatoare de asa ceva. Mi-a dat mie foc la valiza. Si celelalte s-au luat rand pe rand dupa ea. Si flagelul snoooooze, spuneti snoooooze, snooooooze, s-a intins ca o molima seceratoare.

Soarta potrivnica somnului dulce de cireasa. Face sa ajung sa impart spatii mici si foarte mici cu diverse personaje. Care folosesc snooooze ca pe biblia lor.

Diversi copii de gradinita crescuti doar ca si infatisare. Care nu pot sa accepte ca incepe o noua zi peste care ei sunt responsabili. Si se pitesc intre cutele cearsafului pana la urmatorul snoooooze. Si da-i, si lupta. Si iar snoooooze.

Sunt fericiti sa-si prelungeasca lesinul fie chiar si cu 5 minute amare. Si fac asta pe nervii ciresei. Care nu este deloc soiul asta. Si accepta sa ia taurul de coarne in fiecare zi. Inca de la primele tresariri care indica un nou inceput.

Ca un facut, cireasa nu trebuie sa se scoale la fel de repede ca snoooozerul. Si odata ce gongul a sunat, mai poate sa mai adoarma o singura data. Apoi, ii e fatal. Bucuria e stricata.

Dupa urmatorul sunet, nu mai poate sa puna geana peste geana. Si incepe sa-si urasca cu pasiune aproapele. Oricare ar fi el. Si orice functie ar indeplini in livada ei.

Cireasa nu poate sa-si stapaneasca ura. Si cand colegul de spatiu aplica snoooooze, ea aplica in contrapartida aboooooze. Adica, odata somnu-i e stricat, incepe sa se fojgaie.

Da cu coatele in adversar sau, daca el nu este atat de aproape. Incepe si tranteste usi. Scapa obiecte pe jos. Stranuta din senin. Aprinde lumina. Porneste radio, aparent nedandu-si seama cat de tare e. Pana nemernicul cu snoooooze se trezeste.

Pentru ca cireasa nu accepta ca cineva sa-si bata jos de diminetile ei. Si sa scape nepedepsit. Jos snooooooze si jos oamenii care cred ca pot sa traiasca asa pe langa ea. Cireasa va lupta mereu si va invinge.

viata cu sos pe piept

Sunt genul de cireasa care face ce face. Si ajunge sa puna mereu sos pe pieptu-i gene-ros de sentimente.

Totul in rest e in regula. Nu merg cu fermoarul desfacut la intalniri de strategie. Si ma duc repede la baie dupa ce mananc patrunjel sau mac. Ca sa inlatur eventualele pierderi colaterale.

Incerc sa-mi tin sanii in sutien la mare. Desi nu este usor, sfantul sisoe mi-e martor. Sunt atenta ca mucii sa stea in nas si nu pe interlocutor cand stranut.

Si dupa ce ies de la baie, fusta nu prea-mi ramane ridicata la spate pana la talie. Prinsa fiind din greseala cand mi-am tras ciorapii lungi sus la loc peste arcuitele-mi picioare.

Dar cand vine vorba despre lucruri pe care le bag in gura. Ceva merge mereu prost. Fie ca sunt eu prea hulpava si nu am rabdare si atunci indes si atunci sar stropi. Fie ca alimentele se straduie sa scape innebunite. De gura de cireasa care nu iarta.

Cert e ca am aproape zilnic pe piept drept marturie. Lista partiala a lucrurilor de care m-am bucurat cu fiecare papila. Scrijelita convenabil pe sau intre sani.

Cand beau cafea, mi se intampla cum patea Stefan cel Mare in filmele istorice, inaintea bataliilor cu turcii. Stiti cum bea el apa din pocal ca un purcel. Si avea pierderi de lichid prin marginile gurii. Mie imi place de mor Stefan cel Mare.

Daca am in fata o tocanita, marai la ea si ma zborsesc de pofta. Pana se burzuluie si ea inapoi la mine. Rezultatul fiind ca tocanita castiga si isi insemneaza victoria prin 3 mici pete rosii, inegale si dispuse anarhic. Intre sani.

Cand nu am sos rosu, pun sos din salata cu ulei de masline. Cand nu am nici macar de-asta, ma enervez subit si imi sare lapte din cana. Iar cand chiar nu-i chip sa reusesc singura sa-mi pun pe mine. Am ajutoare.

Sigur trece un caine care aluneca si da peste o baba. Care se dezechilibreaza. Scapa plasa cu paine. Care cade intr-o balta cu noroi. Din noroi se desprinde o parte care aterizeaza pe un carut si o mama.

Copilul se sperie si plange. Mama se impacienteaza, ii sare din mana borcanelul cu piure de mere si gust oribil. Borcanelul face triplu tulup prin aer si jumate din incarcatura incerta aterizeaza la mine pe sani.

Cum am o viata sociala teribil de activa. Si ma vad cu oameni la pranz, deci cand ziua abia a inceput. Mi-e rusine sa ma prezint gata patata. O sa zica respectivul lume, lume, la cireasa asta ii cade din plisc. Am o imagine de protejat.

Si atunci m-am gandit asa. Sa-mi cumpar o geanta de voiaj mica, cum au doamnele bogate. Pe care sa o car zilnic dupa mine, prin oras. In ea sa pun niste schimburi si albituri. Si la jumatea zilei sa scot bustiera plina de sos. Si sa imbrac ceva decent.

Daca ma intreaba cineva, o sa pretind ca tocmai m-am intors de la Londra. Iar daca se prinde ca mint si insista. O sa-i raspund cu voce mica. Sunt genul care pune sos pe piept. Nu ma judeca prea aspru pentru asta. La toti ni-i greu.

animalutele urbane si barbatul novocasual

Animalutele urbane din hotcity lovesc din nou.

Afland ca metrosexualul e old news. Si ca stilistii de la Paris au descoperit un nou soi de barbat, novocasual. Au fost cuprinse de neliniste, ca inainte de cutremur.

Aici ilustrata agitatia din redactie si parerile noastre despre cine reprezinta barbatul asta la noi.

cireasa si legea

Se pune agentul cu picioarele desfacute in mijlocul magherului. Si ma trage de perciuni pe dreapta.

Buna ziua cireasa. Buna sa va fie inima, domnule.

Colega, verifica cnp-ul asta. O voce agitata muge tare in aparat, inapoi catre agent. E another_cherry, repet another_cherry. Suntem pe inserat si temperatura e placuta.

Stii ce-ai facut? Vorbeai la telefon si ai stresat si doua palcuri de pietoni. Telefonul ti-a distras atentia si ai trecut la mustata. O combinatie de infractiuni.

Da, domnule. Dar i-am vazut, domnule. Doar ca asa sunt eu, mai vijelioasa.

A, i-ai vazut, zici. Cati erau?

Nu stiu domnule, nu i-am numarat.

Nu i-ai numarat ca erai ocupata cu mobilul. Iti iau carnetul, cireasa.

Bine domnule.

Asta-i tot? Nu mai zici nimic?

Sunt trista, domnule, dar ce sa mai zic. Am facut-o, am facut-o. Cireasa se gandeste la excursia din dobrogea, la vizita la ferma de lapte pe care voia sa o intreprinda in weekend. Si vede cum multe planuri se destrama ca un fum.

Sa ti-l iau?

Nu stiu domnule, dumneavoastra stiti mai bine. Eu sunt doar o cireasa. Ce stie cireasa ce-i sofranul. De unde se intelege ca cireasa n-a stiut niciodata sa discute cu agentii si sa se milogeasca de ei, cum a vazut la altii ca trebuie si ca se poate.

M-am hotarat, ti-l iau.

Bine domnule. Cireasa lasa ochii in jos si simte ca ii curge sange din nas de suparare. Dar nu vrea sa dea satisfactie, asa ca se sterge cu maneca si se uita cu ochi moi la agent. Bate vantul.

Agentul fara zambet incepe si scrie. Si scrie. Cireasa asculta jethro tull. Asculta si agentul, ca nu are incotro.

Mai ai si alte puncte, cireaso?

Da, domnule.

Cate?

Nu stiu domnule, destule cred. Stiti, eu merg mai repede. Zgomotele orasului tin isonul starii de spirit incercate de cireasa.

Se opreste si se uita. Cireaso, sa ti-l iau?

Nu stiu domnule, eu nu vreau sa mi-l luati. Am multa treaba cu masina asta si nu prea pot sa ma opresc. Domnule, eu trebuie sa dansez. Dar unde-i lege nu-i tocmeala. Si daca trebuie sa mi-l luati, atunci asta e. Dar imi pare rau, ce sa zic.

Cireaso, dar ce-ti sare din portofel?

Ce-mi sare, domnule?

Uite, iti sar 2 bulioane. Stai linistita, relaxeaza-te. Nu ti-am luat carnetul. Dar platesti amenda asta maricica. Si iti dau fara incadrare.

Bine, domnule. Va multumesc ca m-ati inteles. Pot sa plec acum?

Nu cireaso, ia foaia asta. Altfel cu ce platesti?

Nu stiu domnule. Agentul saluta cireasa cu mana la chipui. Cireasa pleaca in tromba, ca o nebuna. A intarziat la tratamentul feng shui. Se lasa seara peste metropola, ca o cortina.

cireasa, chinezii si teama de linsaj

Nu, nu e gluma nesarata de 1 aprilie.

Am fost sa salvez chinezi pentru a treia oara. Stiu ca pe unii i-am plictisit periculos cu subiectul asta. Iaaaar cu chinezii? Ce atata desfasurare de forte pentru nimic? Ne-am cam sastisit noi, romanii. Si le avem pe ale noastre. Da-i ma-sa-n cur.

Dar cum eu nu urmaresc sa-mi fac campanie de imagine cu actiunea asta, ci sa ajut pe bune. Nu ma deranjeaza deloc sa insist. A inceput asa. M-am dus si a doua si a treia oara. Nu sunt deloc sigura ca mai ajung a 4-a oara. Pentru ca am si eu limite, desi pare ca nu.

Am aterizat in tabara sigura pe mine, fara panica, cu lamaie. Doar sunt de-a casei. Am oprit racheta albastra la locul stiut, ca de obicei. Nici nu parea ca sunt chinezi, doar 3-4. Eu putin dezamagita. Cui dam toate astea?

Pate de ficat, banane, salam, paine, tigari, branza, paine, ciocolata, zahar, conserve de carne, portocale, croissante, mere si cate si mai cate. Un portbagaj plin cu de-ale bagatului in gura.

In momentul in care am dat la iveala prima punga. Au venit alergand cu mic cu mare, de fapt mai mult cu mic si pricajit decat mare. Zeci de chinezi. Voi credeti ca eu nu sunt in poza de mai sus. Problema e taman ca sunt pe undeva.

O armata de teracota necunoscuta mie pana acum. Cu mutre abrutizate, de animale disperate. Chinezii n-au mai avut rabdare sa le inmanez eu bucatele. M-au impresurat si au intrat jumate la mine in portbagaj.

M-am trezit stransa intre ei ca o cireasa-sardea. Impinsa de colo-colo. Chinezii au cotrobait si au luat tot ce parea sa le apartina. Au dat iama si prin plasa mea cu chestii persoanale de cireasa.

Faptul ca nu vorbim aceeasi limba nu a ajutat. Desi cred ca atunci cand omul nu mai are nimic si se poarta ca un animal hamesit. Poate sa vorbeasca orice limba, ca tot degeaba e.

Disperarea i-a facut sa nu-mi dea drumul imediat. Ci sa mai cotrobaie prin portbagajul care din plin acum era oh, asa de evident de gol. Dar ei intorceau din nou totul de dos. Doar-doar o mai fi ramas ceva pitulat, in palaria mea de soare.

In timpul asta lamaia statea stupefiata, nestiind ce sa faca si cum sa intervina sa ma scape. Oricum, chiar daca ar fi vrut sa faca ea niscaiva figuri de ninja. Ce pot face doua fructe fata in fata cu armata de teracota ajunsa la limita ei cea mai de jos.

Mi-a fost frica rau. Stiu ca ei s-au bulucit asa pe noi pentru ca nu mai au nimic. Pentru ca sunt infometati si murdari si cu nervii la pamant. Stiu ca ei stiu ca am venit cu intentii bune si ma apreciaza si n-au vrut sa ma sperie.

La sfarsit, dupa ce ne-am desclestat. S-au prins ca tremur si nu sunt in apele obisnuite in care se scalda o cireasa. Mi-au zambit si unul chiar a aplaudat. Ca la prima noastra intrevedere.

Eu nu mai pot merge singura la chinezi. Dar rugamintea mea merge in continuare. Acum, mai mult ca oricand. Chinezii prizonieri in mioritic au nevoie de ajutor cat se poate. De mancare si apa si tigari si paine goala. Si orice puteti duce acolo. Sunt inca vreo 100.

Multumesc pentru mancare si bani lui adrian, programatorul, lui mimi, suricata americana. Si stefaniei, pe care as vrea sa o cunosc mai bine. Si LieiLiei, pe care ma bucur enorm ca am intalnit-o si care m-a intrebat cu ce imi plac mie cornuletele umplute.