joi, 7 ianuarie 2010

monologul unui taximetrist

taxi

Cireasa intra in taxi hapaind la un covrig cald, in gerul napraznic ce se lasase iar peste oras.

El: Pofta buna.

Cireasa: Multumesc, crap de foame.

El: Dar nu trebuia sa luati si o tuica inainte?

Cireasa: O tuica?! Pai de ce sa iau.

El: Pai asa se face inainte de masa.

Cireasa: Pai eu ma duc la serviciu sa lucrez. Si in plus, mie mi se pare ca doar de Craciun se bea tuica inainte de masa.

El: Azi ce zi e? Miercuri? Miercuri e, nu? (Cireasa aproba). Da, si e sarbatoare, nu? (Cireasa da din cap cu covrigul infipt in gura).

El: Atunci se cere sa bem tuica. Neaparat.

Cireasa: Hehe.

El: Hehe.

El: Aveti copii? (N-asteapta sa raspund). Cine are copii, sa-i creasca. Cine nu, sa fie sanatos. E greu. Azi m-am certat cu nevasta-mea de la premisa asta. Ca fi-mea aia mica umbla mereu
dezbracata. Nu-i vorba, ca si pe nevasta-mea am luat-o tot dezbracata. Si asa a ramas. Cum isi ia ceva, dupa aia regreta. Aoleu, mi-am luat caciula. Ce ne facem.

Cireasa da din cap intelegator.

Da ma-nerveaza chestia asta. Femeie, cand eu vad un tanc si tu imi zici ca e masina, imi vine sa mor. Adica eu imi dau seama ca cizmele care costa 50 de lei nu au cum sa nu se desfaca dupa o luna. Asteapta femeie, mai taiam un pui de pe lista si niste portocale, mai strangem un pic si apoi iti iei cizme de 120, care sunt bune. De pomana iei mai multe de 50.

Oricum, nu pot sa ma plang ca e cheltuitoare. Ea castiga 12-15 milioane. Si na, acum, dupa atatia ani, o cunosc, ce mai. Stiu cand ramane cu geanta goala, de nu mai are nici pentru un ciorap sau un suc. Eu nu sunt hain, ii mai iau.

Dar am fost saptamana trecuta in piata si am cumparat trei floace de carne si am dat 1 milion si ceva. Trei floace, va spun. Niste carne tocata, pentru sarmale, niste ceafa si cotlete, ca noua astea ne cam plac. 1 milion si ceva, pe onoarea mea. Si cand am venit cu ele acasa, nevasta-mea zice. Aoleu, cata mancare. Ce ne facem. Pai nu te plangeai femeie ca nu ai nimic de pus in oala.

...

Costa toate.

Cireasa: Da, si eu cumpar mancare aiurea si apoi o arunc si-mi pare asa de rau.

El: Ar fi bine sa va dramuiti banii mai bine. Nu sunt timpuri in care sa aruncam ceva. Sa fiti mai atenta.

Cireasa incuviinteaza.

El: Acum spuneti si dumneavoastra (cireasa da din cap), la aia mica ii place soricul de mama-mama. Si am ales 2 bucatele cat palma ei asa, si am dat pe ele 80 de mii. Pai sigur ca iti rupi de la gura si nu mai mananci tu si ii dai ei. Daca ii place asa de mult.

Cireasa dezaproba treaba asta, dar nu o poate face public. Sa manance si taximetristul, nu numai fetita, zic.

El: Va spun sincer ca nu stiu daca ar fi sa fiu singur, cred ca nu mi-ar mai trebui nici femeie, nici nimic. As dormi trei luni si nici n-as mai avea cicaleala asta. Va spun sincer. Femeia mea, de cand m-am luat cu ea, e tare cicalitoare.

Cireasa aproba.

Stiti, relatiile au trei faze. (Si aici flutura cu mana pe la ureche si imi arata trei, spre parbriz). Prima, cand te simti ca in rai, la inceput. Si ti se pare ca n-ai mai vazut asa ceva. A doua, cand femeia naste si i se schimba creierul. Ca da nastere la o noua viata. Asta e.

Si apoi, spre sfarsit, e greu. E greu sa ai relatii in ziua de azi.

Cireasa incuviinteaza.

Ajungem la destinatie si cireasa termina covrigul. Se da jos si da sa inchida usa.

El: Aveti grija, sa va dramuiti banii mai bine. Chiar daca aveti un salariu bun si munciti bine, aveti mai multa grija. E greu. Trei floace de carne 1 milion si ceva! E ca la circ.

10 comentarii:

pietricel spunea...

unde un floc de carne egal cat in kilograme ? :))
tare sunt curioasa, cireaso.

Unknown spunea...

Asta e un taximetrist folositor, zic.

ady spunea...

imi dau si eu cu parerea. daca iau in considerare preturile din piata pe care o frecventez eu, cam la 2 kg. poate 2 si un pic.
ceafa si cotletul sunt in jur de 30 de lei (300.000 daca folosit sistemul mentionat de taximetrist) si carnea tocata intre 13 si 16, functie de calitate si vietatea tocata (port, vita, curcan).
pt o familie de 4-5 persoane (a zis fi-mea cea mica, deci exista cel putin un copil mai mare, posibil chiar un fiu si o fiica mai mare, in afara celei mici, mentionate in text :)) 2kg, 2kg si un pic de carne nu-s mare lucru.

another cherry spunea...

@pietricel: bai, nu m-am prins. tot ce-am reusit eu sa-mi inchipui eu, bazat pe fapte reale, este ca floc egal suvita. de aici incolo e doar imaginatie.

@Marie Jeanne: o da. as fi petrecut toata ziua cu el. avea multe de zis despre relatii si viata, in general.

@ady: pai omul era siderat. poate a luat prea multe cotlete si cefuri.

Lili spunea...

Scria psiholog de serviciu pe covrigul tau? Pe mine tare ma calca pe nervi fazele astea. Mai urma sa iti spuna cum sta nevasta-sa la sex.

Anonim spunea...

@Lili dar de ceee? e asa de interesant. sau poate sunt eu un voyeur.

Anonim spunea...

@Lili dar de ceee? e asa de interesant. sau poate sunt eu un voyeur.

No One spunea...

nu m-ar deranja sa ascult oamenii. cand sunt in toane bune :)))

Anonim spunea...

Nu inteleg...pana la urma taximetristul nu iti mai cere bani pentru a te ajuta cu banii?
si Cireasa nu e foarte vorbareata:D

Anonim spunea...

Interesant "discursul" taximetristului. Am intalnit si eu taximetristi care vorbeau despre lucuri interesante si nu pentru ca parul le era carunt ci datorita "obstacolelor" trecute in viata.