am cei mai buni prieteni care s-au inventat

Mi se parea si pana acum ca mi-am strans in livada cel mai bun set de prieteni de pe fata pamantului.

Dar ma gandeam asa pentru ca mi se pareau cei mai amuzanti, toleranti, spirituali, nefixisti, flexibili si cu cele mai bine traite vieti prieteni pe care am vazut ca-i poate avea cineva.

Acum am motive in plus sa cred am am norocul sa fiu impresurata de cele mai alese exemplare umane. Si asta nu e putin lucru.

Asta nu inseamna ca prietenii astia ai mei nu au hachite neplacute. Ba chiar unii dintre ei ar putea sa fie tarati de par in fata Curtii Drepturilor Omului pentru anumite comportamente cu care scot semenii si cireasa din tatani.

Dar mai stiti cum culeg producatorii de cafea fructele pentru ceasca noastra zilnica? Cu dragoste si grija nedisimulata si emotie aleg ficare bob si il pun sub lupa.

Si cum producatorii de suc mangaie portocalele cu grija si le saruta pe fiecare in parte cand le culeg de pe ram, ca sa fie siguri ca o sa avem suc fericit in pahar?

Ei bine, asa fac si eu slalom printre ce sta scris pe ofera prietenilor mei. Si aleg cu duiosie si implicare deplina doar ce au bun, tragand o perdea groasa de catifea peste partile negre. Ca sa le impiedic sa razbata spre mine.

Dar sa vedeti ce m-a facut sa reafirm dragostea mea pentru ei. Nihal, prietena mea intitulata si Zeita Istanbului, a decis sa paraseasca pentru prima data tronul din orasul ei fermecator si sa faca asta pentru a vizita cartierul Floreasca.

Un cartier despre care inteleg ca s-a dus buhul pe intreg cuprinsul Europei si putin si in Asia. A programat ea cu grija vizita, si cand sa puna piciorul pe meleag mioritic, intra daca poti.

Turcoica cu ochi verzi si par de culoarea alunei, avocata de frunte in tara ei, unde invarte pe degete clienti cu nume sonore, n-a reusit totusi sa intruneasca niste conditii care sa ii convinga pe ai nostri ca e de buna credinta.

Plana cumva deasupra ei parerea destul de ferma ca a venit aici sa se arunce in aer dimpreuna cu o shaormarie si clientii care intamplator alesesera sa manance acolo. Si toata tevatura asta pentru, sa zicem, drepturile animalelor.

Parca n-as intra in detalii. Doar sa stiti ca romanii responsabili cu slobozirea strainilor in tara nu sunt de ici de colo, ci destul de aprigi. Si ca au inceput sa se dea pentru inlesnirea ajungerii lui Nihal in Floreasca zeci de telefoane.

Nu glumesc si insist: zeci de telefoane. Au contribuit a cherry, dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri, testuta broscoasa din humor si multi altii pe care nu pot sa-i numesc.

Turcoaica a fost, dupa doua ore de chin, pregatita psihic si trimisa fizic in locul de unde urma sa plece inapoi in tara ei, pe un covor fermecat dar de rau augur. Si noi toti ne pleostisem. Eu mergeam taraind codita pe jos, a deznadejde, ca un animalut in cusca.

Si totusi impreuna, o echipa de guerila, am functionat ceasornic si am rezolvat problema. Acum, cand eu scriu, turcoaica doarme si viseaza proabil shuberekul pe care l-a mancat in vama si samamura de chefal din 2 Mai. Si placinta pe care o va coace azi.

Vreau sa multumesc public comando-ului care mi-a adus-o pachet acasa, in ciuda tuturor vicisitudinilor. (Propozitia asta a fost pentru PR).

Si vreau sa spun ca acum ca mi-am dat seama pe ce putere stam, o sa va cer la rastimpuri lucruri nerezonabile. Pentru ca eu am mereu pofte si am vazut ca voi puteti.

Pentru inceput, vreau o casa luminoasa, cu terasa maricica, tavan inalt, 2 camere, ieftina si asezata langa gradina icoanei, cu instalatia electrica si tevaraia schimbata. Merge?