casa noua anul are

Doamnelor, domnilor, fructelor, legumelor, rudelor, fostiiubitilor, necunoscutilor, prietenilor, colegilor, copiilor, spamerilor, dusmanilor, bloggerilor, matusilor, adusilor din google din greseala!

In sfarsit s-a petrecut minunea. De acum inainte ma gasiti in casa mea noua, mai frumoasa, la www.sanuca.ro.

Totul s-a schimbat ca si aspect. E mai frumos, trebuie sa fiti de acord. Si totusi nimic nu s-a schimbat intre noi. Sunt aceeasi cireasa, cu aceeasi palarie.

Hai, pasiti in livada mea. Click.

cireasa, painea prajita si pornografia

E duminica, o duminica sub semnul lui porno. Nu al dragostei, sub semnul lui porno, insist. Porno nu ca si atitudine, ci ca industrie.

Mananc paine prajita si ma gandesc. Cum sa fac eu sa ma misc in armonie cu natura mea cireseasca. Si totusi sa strapung granitele livezii, sa capat o intelegere mai larga. Proprie livezilor intinse ale lumii. Cireasa cu dor de duca. Cireasa fricoasa sa plece. Deci chestii complicate, vezi bine.

Ia uite, pe una am prajit-o rau. O curat cu degetele implicate in actiune si mintea aiurea. Dau jos negreala. Apoi ma ridic si trec prin fata oglinzii. Si vad. Pe buza de sus am o alunita capatata in timpul micului dejun.

O bucatica perfect rotunda de paine arsa. Care s-a asezat exact unde trebuie, la o treime de coltul din dreapta al buzelor si doua treimi de celalalt. Si, in mod potrivit de bizar, exact unde trebuie fata de nas. Doamne, ce reusita sunt. Ce irosire.

Ce daca sunt in pijama. Vad in mine dansatoarea de french cancan care as fi putut fi. Cu portjartier si fusta minuscula si pantofi rosii. Incununata cu o palarie cu pene fosnitoare indreptate glorios catre cer.

Nimeni nu mi-ar fi putut rezista. Vad bancnotele indesate in corset cand trec spre cabina mea de artista. Vad numerele de telefon facute ghemotoc varate in mana mea generoasa. As vrea doar un moment cu dumneavoastra. Reveniti. Sunteti superba. Reveniti. Vreti sa fiti sotia mea? Reveniti.

Cad perdele grele de catifea rosie. Dureaza doar un moment. Se schimba decorul. Alunita ramane.

Vad voluptoasa si indragita actrita de la National care as fi fost cu siguranta. Daca ma nasteam in vremea Patului lui Procust. Amanta boierului cu nevasta grasa. Cea mai invitata femeie la o friptura si un vinisor ghiurghiuliu, in larma lautarilor la terasa la sosea.

Fosnesc din funde si matasuri. Imi pun botina doar in trasurile care ma duc spre opulenta sigura. Este greu pentru o actrita sa se intretina singura. Dar cu asa o gura frumos decorata, as fi avut un viitor de aur masiv.

Toate astea doar daca nu m-as fi apucat de marketing si apoi de scris. Si nu m-as fi nascut prea de curand pentru asa intreprindere senzuala. Am iesit din oglinda, cu mare efort. Am scuturat din cap, pana cand broboana de paine arsa s-a dus undeva.

Am redevenit cireasa cuminte, care isi ia pe indelete micul dejun. Si se gandeste la cum sa se miste ea cat mai cu talent in livada. Ca sa obtina maximum de feedback. Si suta la suta satisfactie.

ovare frumoase & rinichi de nota 10+

Poate credeati ca doar pielita obrazului mi-e frumoasa. Subtire si fina, ca pielita de pe carnita unei cirese. Ntz. Gresit.

Am aflat fara putinta de tagada ca am ovare frumoase. Probabil mult mai frumoase ca ale altora. Si eu care mergeam cu a mea coada destul de intre picioare. Crezand ca ursitoare m-au inzestrat cu multe daruri iesite din comun. Dar probabil cu niste ovare normale.

Din cauza asta ma gandeam sa nu fac mare tamtam despre ele. Sa merg pe burta. Sa atrag atentia prazii si sa o seduc folosindu-ma de alte pancarte stralucitoare. Priviti talia! Admirati sanul generos! Ce ziceti de proportii!

Precum pestisorul vorace vanator, dar lenes, care sta calm pe fundul oceanului. Si scoate doar din gurita, doar cand ii e foame, o ata lunga de care atarna un stegulet la final. Care flutura si atrage alti pestisori. Care vin sa se joace si el ii mananca cu fulgi cu tot. Asa si eu.

Dar acum gata. S-a ispravit cu mersul sovailenic, pe langa pereti. Mi s-a confirmat de catre un cadru medical. Am ovoare frumoase, amandoua. Poate iau si premiu cu ele. Sau poate nu. Important e sa participi, nu castigul. Haha.

Si nu, nu-i tot. Am si niste rinichi de nota 10+. Sunt foarte curati. Mi-i si inchipui stralucind. Nici aici nu eram sigura. Ma batea gandul ca poate sunt si ai mei putin ingalati. Ca atatea alte lucruri in jur.

Dar acum am dovada. Alt specialist a fluturat in aer poza cu ei. Si mi-a zis sunt luna de curati. Pfiii. Ce noroc pe mine. Inarmata cu aceste 4 organe respectiv anexe, care sunt in asa stare impresionanta, altfel imi incep ziua.

Uite ca in drumul meu spre identificarea si exmatricularea omuletului din vezica, am aflat si vesti bune. Cum arata el, si daca e la fel de reusit, om vedea. Va tin la curent, chiar daca nu va doriti neaparat asta.

un carnat pe zi tine dr. departe

Am inteles eu asta de ceva vreme incoace. Dar mi-a trebuit nitel timp sa verific gandul care pare nastrusnic. Inainte de a-i da drumul zburdalnic prin lume, sa se bucure toata lumea de el.

Carnatul este un aliment gustos si indestulator. Cu asta m-am hranit eu in Tirol vreme de o saptamana incheiata. Ma sculam dimineata numai cu gandul la carnat. Si la ce placere o sa simt ingurgitandu-l. Miam-miam.

Carnatul da vigoare, asta e clar. Cu cat e consumat mai des, cu atat il ajuta pe om sa atinga culmi mai intalte. Spiritual vorbind, bineinteles. Si terapeutic. Carnatul creste imunitatea.

Ce mai coborari faceam cu gandul la carnat de la miezul zilei. Ce mai coborari faceam dupa ce il obtineam. Altfel se vede viata dupa ce ai un carnat cu mustar in pantece. Si imediat studiam posibilitatile de a obtine un carnat si seara.

Inainte consumam carnat cu neincredere. Nu stiam ca e complet terapeutic. Ba chiar societatea tinde sa se hlizeasca prin colturi daca te aude ca esti fana carnati. Acum, am curaj. Doamnelor, domnilor, imi plac carnatii ceva de speriat.

Imi plac carnatii mici, mari, rumeniti, roz, albi, infasurati in sunculita sau scufundati in curry. Iar faptul ca austriecii arata asa de bine desi asta mananca toata ziua, ma sustine in demersul meu.

Sunt pe calea cea buna. Imi trebuie doar putin timp sa ma organizez. Sa fac lucrurile de asa natura incat sa nu treaca zi fara un carnat inclus. Pentru ca vreau sa fiu o cireasa voioasa si sanatoasa.

E clar. Un carnat pe zi tine doctorul departe. Dar buna-dispozitie aproape.

poveste trista cu final american

De data asta personajul principal din poveste nu mai este cireasa.

Azi zic despre o mierla si prietenul meu imaginar, I. Eu nu eram acasa. Dar pentru ca am imaginatie si am si un prieten, stiu cum s-a intamplat. Intocmai.

Afara ninge. Gradele atarna greu cu minus. Mierlei ii e frig. Vede pe geam pomul meu de Craciun si i se pare perfect. (Sunt de acord cu ea). E inca verde si tantos, teribil de viu. Are globuri de toate culorile. E stufos si e simetric.

Oricine ar vrea sa isi faca o casuta in el. O mierla, o veverita, eu. Tu.

Mierla s-a luminat la fata. Si-a luat viteza si incercand sa ajunga in copacul crescut din covorul turcesc din sufragerie, cel de culoarea cireselor, s-a izbit in geamul bine spalat. Apoi s-a scurs niste etaje, cu viteza. Si s-a infipt in zapada.

A ramas acolo, cu multe etaje de omat deasupra. Ca-ntr-o avalansa. I. s-a repezit in stil slow motion. A gasit locul de pierzanie al mierlei. A sapat cu mainile lui mari si calde si bune. Si a ajuns la pasarea care nu prea stia ce atitudine sa adopte. Sa fie tafnoasa si sa incerce un kung fu. Sau sa-si zbarleasca bucuroasa puful, ca e salvata.

I. a apucat mierla. Mierla l-a ciupit de deget. Asta, inteleg eu, si pentru ca I. avea o gluga trasa peste jumatate de fata. Si parea ca si cum vrea sa manance la pranz mierla asta mica, parasutista.

Mierla a inceput sa ciripeasca noian de chestii catre I. El, desi nu intelegea o iota din explicatiile pasarii, afiseaza duhul blandetii. Ii arata ca e venit cu ganduri de pace. Si nu de vanat fript. Scoate batista alba, i-o arata. Examineaza mierla. Ii verifica reflexele, trilul si penajul.

O repune in libertate. Mierla se bucura si zboara pe un tufis. I. se se bucura si se intoarce in casa. Toata lumea bucuroasa. Si mierla si I. Dar mai ales eu. Pentru ca prietenul meu imaginar tocmai a salvat o pasare cantatoare, pe timp de iarna grea.

Later edit: a doua pasare a intrat astazi in geam, incercand sa ajunga la pom. E aceeasi pasare. Poveste cu final romanesc.

fabrica de baieti si blestemul

Exista un loc in Tirol. Situat la mii de metri in sus. Un loc cu zapada care scartaie, dimineti glorioase si apusuri ce confisca rasuflarea privitorului.

Un loc in care merita sa urci pentru sport. Un loc plin trambuline atatatoare, un loc cu muzica tare, un loc in plin soare, un loc foarte tare. Ne aflam in domeniul skiabil Zillertal 3000. In snow park, chiar langa ski jet.

Aici este una dintre cele mai mari telecabine in viata. Dar tot aici, aici este si fabrica de baieti. Mii de baieti calare pe placa. Baieti cruzi si veseli, care fac giumbuslucuri si nu obosesc decat cand vine noaptea. Acest sfesnic bun.

La asa peisaj, pedofila din cireasa exulta si se opreste in loc. Statea oricum pitita de ceva vreme. Dar cand sunt zeci de baieti, sute de baieti, mii de baieti, n-ai cum sta calm. Si pana la urma, uitatul n-a omorat pe nimeni. Ce e tanar si lui Dumnezeu (cred ca) ii place.

Pe fundalul alb-ca-zapada trec in viteza si se lanseaza in aer baieti in costume colorate. Baieti verzi ca fisticul, baieti galbeni ca un ananas proaspat, baieti portocalii de-ti iau ochii, de tip mango. Baieti cu dungi. Baieti cu stelute. Baieti cu buline. Baieti roz. Probabil mirosind a pui de gaina.

Baieti cu ochii liniute verzi si dread-uri. Baieti cu maxilare prea crescute si par ciufulit. Baieti cu cioc si caciuli pravalite pe ceafa. Baieti slabi, cu pantaloni care se chinuie sa gaseasca un fund pe care sa se poata sprijini. Baieti.

Dar vine o vreme cand trebuie sa mergi mai departe. Se departeaza cireasa anevoie de locul unde se produc baieti tineri pe banda. Isi ia schiurile la spinare si incearca sa pastreze in cuget si simtire ceea ce a vazut. Ca sa-si aminteasca si in serile lungi de iarna.

Insa totul se plateste. Restul dupa-amiezei sta sub semnul lui ai grija ce-ti doresti, ca se poate indeplini. Cireasa isi vedea de drum, cu mainile la spate (metaforic). Si din spate vine, nevazut, cu mare viteza, un baiat tanar, cel mai tanar.

Si intra in cireasa, din spate. Dar nu in felul romantic, ci o imprastie pe partie. O face una cu alba-ca-zapada. Cireasa cade cu hodoronc tronc plosc. O dor toate, o dor. Capul plezneste, umarul zvacneste ascutit. Gatul, bine ca e la locul lui. Ca altfel, parca e facut din foc si para.

Abia reuseste sa se adune din bucati inapoi, intr-un intreg. Ii sar din ochi boabe de lacrimi de durere si frica. Se uita la baiat. E dragut, nimic de zis. Are costum alb cu patratele. E slab, e blond cu par lung. E insa si rosu la fata si schimonosit si nu se poate ridica.

Cireasa se intoarce, isi repune harnasamentul si pleaca shontac-shontac. Gandindu-se ca asta trebuie sa fie rasplata pentru ca a poftit la baieti. I-a fost daruit unul dintre cei mai draguti dar in mod pedepsitor.

Dupa gand, si rasplata. Acum sunt in Bucuresti, Romania. Departe de fabrica de baieti si blestemnul ei imediat.

pentru ce atata zbucium

In Austria, orice-ar fi, se pleaca la 4 dimineata. Am fost cu tot felul de grupuri, in combinatii de n luate cate k. Orice ar insemna asta.

Toti barbatii soferi au aceeasi meteahna. Vor musai sa plece spre Tirol la 4 dimineata. N-am inteles niciodata de ce oamenii mari vor sa plece la ski doar la ora asta sinistra. De ce oare nu se poate pleca la 9. Dupa ce devii pe de-a-ntregul om, si nu o bruta in stare de orice.

Nici cu muncitorii nu prea inteleg eu cum sta treaba. De ce incep ei, mai ales mahmuri fiind, munca la 7? De ce pleaca ei apoi de pe frontul de lor de lucru cand toti ceilalti oameni trag din greu si ziua e abia la inceput. Nu stiu.

In felul asta nu reusesc decat sa enerveze pe toata lumea, amarnic, cu bocaniturile lor cand somnul e dulceag. Si taman cand ai vrea sa-i vezi la treaba, ca sa ai senzatia ca universul merge in directia necesara, i-ai de unde nu-s.

Si in spitale se intampla la fel. Daca vrei sa-i povestesti unui doctor nefericirile tale te cheama la 7 dimineata. Atunci e el cel mai dispus sa asculte ce te doare. Si il doare-n fund ca tu n-ai acelasi bioritm.

Si infirmierele si asistentele si tot soborul asta de oameni inregimentati in sistemul de insanatosire. Toti parca sunt batuti cu leuca. Vai de bietii bolnavi care stau cazati in spital.

La ora 6, putin dupa ce-au cantat cocosii, cand orice om, d-apai un bolnav, are somnul cel mai inocent, li se aprinde brutal lumina in cap. Ca sa curme, de invidioase ce sunt pe somnul amaratilor din paturi, biata odihna beauty sleep.

De ce, de ce sa nu inceapa totul la 9? De ce sa ne pice tuturor ochii in gura si sa mai fim si subumani de oboseala. Dupa ce ca avem probleme de sanatate. Nu e drept.

A, acum mi-am adus aminte. Ca si la tara umbla vorba ca animalele trebuie hranite in zori de zi, numaidecat. Crede cineva ca gainile n-ar vrea sa doarma mai mult, pe cracuta aia a lor, daca ar fi lasate?

Sau vacile, vacile ce vina au. Toata lumea da vina pe ele. Cum ca sunt 100% responsabile pe ora asta de trezire imposibila. Si taranii spun asta, la unison. Desi nu pot sa pricep cum de sunt asa de solidari fara net si macar o petitie online pe facebook care sa-i uneasca.

Vacile sunt niste fapturi razgaiate si absurde. Si daca nu le dam de mancare cand se ingana ziua cu noaptea, ele se rascoala. Eu nu cumpar asa ceva.

Eu cred ca orice dobitoace pot fi dresate sa traiasca dupa stilul de viata al utilizatorului. Si pentru ca treaba asta nu a fost implementata la scara mare si nu s-a facut o evaluare pe termen scurt, mediu si lung, sa vad cine are tupeu sa ma contrazica.

Dar asa suntem noi, alarmisti, si luam totul in tragic. Eu cred ca cine se scoala de dimineata ajunge departe, e drept. Doar ca la fel de departe ca ala de se scoala normal. Cu singura diferenta importanta ca e mult mai obosit.

Propun sa stam serios de vorba cu soferii ce pleaca spre Tirol, muncitorii, doctorii, gainile si vacile. Si sa gasim o solutie buna pentru toata lumea.

unde babele skiaza si mosii nu mor

De-aici tocmai m-am intors eu. Din tara unde babele skiaza si mosii nu mor.

Tirolul nu mi-a facut doar o cura de ski la maximum, combinata cu multi carnati zemosi. Tirolul mi-a dat din nou o lectie de viata buna. Cum as vrea sa am si eu mereu din secunda 1. Sa fie instalata livada mea intr-un loc unde lucrurile par sa mearga atat de bine. Asta nazuiesc.

An de an merg aici si ma intorc cu mintile funda.

Aparent, caut doar partii lucitoare de soare pe ghetari cu nume imposibil de tinut minte. Profund vorbind, cred ca trebuie musai sa iau o gura de normalitate. Sa vad ca se poate sa imbatranesti frumos. Intr-un tinut unde nimeni nu arunca hartii pe jos si nu depaseste coloana.

Fac 4 zile lungi pe drum ca sa prind odata curaj sa ma inscriu si eu in programul asta de fericire simpla. Austriecii chiar traiesc bine. Asa cum zice lumea de ei ca ar fi fara umor si reci si neciopliti, austriecii sunt perfecti.

Duc o viata absolut curata intr-un decor plin de stelute de zapada si flori de colt. Intotdeauna m-am intrebat ce-or manca austriecii cand sunt mici. Astfel incat ei, chiar batrani tare, sunt tot drepti si frumosi si pare ca nu-i doare nimic.

Pe ei nu-i vezi niciodata cocarjati, murdati, saraci, ponositi, negri la fata si mirosind urat. Saracii batrani romani. Cu ce-or fi gresit. Cu ce-om fi gresit tot noi toti de nu putem sa semanam cu ei, cu-austriecii. Dar sa las tristetea deoparte. Si sa ma concentrez pe ce e de facut.

Ce pacat ca nu bungheste cireasa o boaba de limba austriaca. Pentru ca altfel ar fi zbughit-o pe loc sa-si incerce sansele undeva in tirol. Taramul asta, cu locuitorii lui cu tot, o duce asa de bine ca nu se poate, daca esti om normal, sa nu vrei si tu o bucatica din preaplinul asta.

In Tirol babele sunt tunse dupa ultima moda, poarta pantaloni albi, miros a parfum si skiaza de sparg avioane. Alaturi de mosii lor, care nu mor mai repede. Cum se intampla pe plaiuri mioritice.

Mosii austrieci nu se inchid in case, sa se uite la telenovele, pana mor. Ei fac ski iarna si drumetii vara. In fiecare zi. Se catara pe cotloane de munti, muncesc de placere, mult. Zambesc, stau la taclale, mananca bine si sunt drepti, mereu drepti.

Tocmai am venit din tara unde babele skiaza si mosii nu mai mor. Si vreau si eu sa-mi tineri rand in proiectul asta. De care promit sa ma tin cu sfintenie. O sa fac tot ce trebuie, fara greseala. Numai sa mi se asigure o batranete 100% austriaca.

Vreau sa port pantaloni albi si sa am alaturi un mos voios. Tirol, m-ai spart, inca o data. Ai grija cu mine, ca nu mai pot indura mult. Sa stau departe de tine.

a venit vacanta cu trenul din austria

M-am interesat. Tirolul e doldora de ninsoare ca o inghetata la cornet intr-o zi cu arsita de vara dobrogeana.

Poate ca si in provence e bine, probabil ca si in toscana. Dar in tirol merg eu, noaptea ce vine. Asa ca de asta imi pasa mai aprig.

Ma distreaza ca orice plecare la ski porneste din Floreasca. Orice parte de lume vreau sa cuceresc, planul de bataie incepe din acelasi sediu central, livada ciresei. Nu te nelininisti, tirol, ca vin.

Vin sa-ti necinstesc partiile feciorelnice, sa-ti mananc carnatii. Poftesc sa ma dau cu saniile tale trase de cai. Vezi sa fie unii grasi si veseli si musai cu o coama deasa si blonda si picioare pufoase jos.

Sosesc seara, pune rogu-te de-un curcan cu broccoli la cuptor sau altceva usor. Ca sunt pusa pe un trai sanatos. E drept ca dimineata vreau oua cu bacon stralucitor de zeama sfarainda. Pregatite atunci de un bucatar cu tichie inalta.

Da, dimineata pot face putin rabat la sanatate pentru stropul meu zilnic de prajeala tiroleza. Hai, poate ca o sa mananc doar o data si apoi poate inc-o data tiroler groestl si paste cu carnati. Ceapa perpelita cu sunculita si cartofi imi face bine, se pare.

Tirol, vin sa-ti beau vinul fiert cu claparii descheiati dar inca indesati in picioare. Asta vreau dupa o zi de ski, la chioscul apreski, la botul calului partiei. Skiez ca disperata si apoi ma cufund in apele tale termale si ma incalzesc pe inserat in saunele tale. Sa-mi iasa toti demonii din trup.

Sa dai drumul la cabluri din zori. Am pofta sa ajung pronto pe partie, sa prind tonusul crocant al primei zapezi neschiate inca de alt muritor. Tirol, toate astea sa le faci dar seara sa faci liniste. Si sa stingi felinarele devreme.

Ca cireasa vrea sa doarma odata cu gainile dupa atata sport si sanatate. In asternuturi pufoase si tihna de munte. Tirol, aprovizioneaza-te bine la H&M, ca vin sa vad, sa cuceresc si sa iau acasa.

Tirol, sunt pe drum. Si n-o sa am net deloc. Deci luam pauza de blog cu cirese. Si ne vedem luni, 18 ianuarie, cu bujori in obrajori. Partieeeeeee.

monologul unui taximetrist

Cireasa intra in taxi hapaind la un covrig cald, in gerul napraznic ce se lasase iar peste oras.

El: Pofta buna.

Cireasa: Multumesc, crap de foame.

El: Dar nu trebuia sa luati si o tuica inainte?

Cireasa: O tuica?! Pai de ce sa iau.

El: Pai asa se face inainte de masa.

Cireasa: Pai eu ma duc la serviciu sa lucrez. Si in plus, mie mi se pare ca doar de Craciun se bea tuica inainte de masa.

El: Azi ce zi e? Miercuri? Miercuri e, nu? (Cireasa aproba). Da, si e sarbatoare, nu? (Cireasa da din cap cu covrigul infipt in gura).

El: Atunci se cere sa bem tuica. Neaparat.

Cireasa: Hehe.

El: Hehe.

El: Aveti copii? (N-asteapta sa raspund). Cine are copii, sa-i creasca. Cine nu, sa fie sanatos. E greu. Azi m-am certat cu nevasta-mea de la premisa asta. Ca fi-mea aia mica umbla mereu
dezbracata. Nu-i vorba, ca si pe nevasta-mea am luat-o tot dezbracata. Si asa a ramas. Cum isi ia ceva, dupa aia regreta. Aoleu, mi-am luat caciula. Ce ne facem.

Cireasa da din cap intelegator.

Da ma-nerveaza chestia asta. Femeie, cand eu vad un tanc si tu imi zici ca e masina, imi vine sa mor. Adica eu imi dau seama ca cizmele care costa 50 de lei nu au cum sa nu se desfaca dupa o luna. Asteapta femeie, mai taiam un pui de pe lista si niste portocale, mai strangem un pic si apoi iti iei cizme de 120, care sunt bune. De pomana iei mai multe de 50.

Oricum, nu pot sa ma plang ca e cheltuitoare. Ea castiga 12-15 milioane. Si na, acum, dupa atatia ani, o cunosc, ce mai. Stiu cand ramane cu geanta goala, de nu mai are nici pentru un ciorap sau un suc. Eu nu sunt hain, ii mai iau.

Dar am fost saptamana trecuta in piata si am cumparat trei floace de carne si am dat 1 milion si ceva. Trei floace, va spun. Niste carne tocata, pentru sarmale, niste ceafa si cotlete, ca noua astea ne cam plac. 1 milion si ceva, pe onoarea mea. Si cand am venit cu ele acasa, nevasta-mea zice. Aoleu, cata mancare. Ce ne facem. Pai nu te plangeai femeie ca nu ai nimic de pus in oala.

...

Costa toate.

Cireasa: Da, si eu cumpar mancare aiurea si apoi o arunc si-mi pare asa de rau.

El: Ar fi bine sa va dramuiti banii mai bine. Nu sunt timpuri in care sa aruncam ceva. Sa fiti mai atenta.

Cireasa incuviinteaza.

El: Acum spuneti si dumneavoastra (cireasa da din cap), la aia mica ii place soricul de mama-mama. Si am ales 2 bucatele cat palma ei asa, si am dat pe ele 80 de mii. Pai sigur ca iti rupi de la gura si nu mai mananci tu si ii dai ei. Daca ii place asa de mult.

Cireasa dezaproba treaba asta, dar nu o poate face public. Sa manance si taximetristul, nu numai fetita, zic.

El: Va spun sincer ca nu stiu daca ar fi sa fiu singur, cred ca nu mi-ar mai trebui nici femeie, nici nimic. As dormi trei luni si nici n-as mai avea cicaleala asta. Va spun sincer. Femeia mea, de cand m-am luat cu ea, e tare cicalitoare.

Cireasa aproba.

Stiti, relatiile au trei faze. (Si aici flutura cu mana pe la ureche si imi arata trei, spre parbriz). Prima, cand te simti ca in rai, la inceput. Si ti se pare ca n-ai mai vazut asa ceva. A doua, cand femeia naste si i se schimba creierul. Ca da nastere la o noua viata. Asta e.

Si apoi, spre sfarsit, e greu. E greu sa ai relatii in ziua de azi.

Cireasa incuviinteaza.

Ajungem la destinatie si cireasa termina covrigul. Se da jos si da sa inchida usa.

El: Aveti grija, sa va dramuiti banii mai bine. Chiar daca aveti un salariu bun si munciti bine, aveti mai multa grija. E greu. Trei floace de carne 1 milion si ceva! E ca la circ.

cavalerul cu halat alb din valea rinichilor

Cireasa are putine betesuguri. Dar si cand are, se da cu totul lor.

Stiti drama mea cu piticul din vezica. Ei bine, dupa ani de cautari frenetice si tanguieli publice, cireasa ajunge in valea rinichilor. Adica un spital intreg, scos acum dintr-o cutie, plin ochi cu posesori de rinichi paraditi, care le dau batai de cap.

Cireasa simte ca in sfarsit a ajuns pe pamantul fagaduintei medicale. Ideea ca toti cei prezenti aici ba sufera de rinichi ba sunt semizei care stiu sa manevrezi rinichi, o bucura enorm. Paseste pe taramul rinichilor luati in serios si respira usor ca pana gastei.

Ce lux. Un intreg stabiliment imens care respira ca un plaman doar pentru perechile de rinichi ale oamenilor. Cum de n-am stiut eu pana acum de existenta acestui templu medical special dedicat. Asezat, ca un facut, taman in zona mea de interes din buricul urbei.

Aici intra in scena cavalerul cu halat alb. Un domn atat de bine, dupa vorba, dupa port. Cu par complet alb si pantaloni reiati si vorba potolita. Care nu se pierde cu firea cand da de o cireasa povestitoare din fire, fara lecuire.

Cavalerul intreaba pe cireasa ce pot face pentru tine, spune-mi degraba. Sa ma faci bine de tot, cavalerule. M-au lasat nervii, repara-ma. Apoi cireasa incepe cu povestea ei. Cum locuieste de ceva vreme cineva la ea in corp, in stramtul spatiul care este destinat vezicii.

Cavalerul nu rade, nu se mira, nu da ochii peste cap. Confirma cu multa calmeata faptul ca o crede pe cireasa. Si ca sunt multe sanse ca cineva chiar sa locuiasca acolo jos. Ei bine, da-l afara pe nemernic, cavalerule. Ca eu asa nu mai pot trai.

O sa fac tot ce se poate, cireasa. Esti casatorita? Nu domnule. Dar ai o relatie cu un partener stabil? Da, domnule. Sunt mandra sa recunosc in fata dumneavoastra, cavaler al rinichilor, ca am reusit. Dupa destula vreme, am o relatie care sa depaseasca 61 de zile.

Super, cireaso. Da, domnule.

Domnule, va rog aveti grija de mine si de rinichii mei. Si dati afara chiriasul nepoftit. O sa vin si maine si poimaine si de cate ori o sa fie nevoie. Dar va rog, faceti-ma bine. Doar sunteti cavaler. Si aici suntem in valea rinichilor.

cireasa pe post de instalatie

Semeni cu o instalatie de pom, mi-a zis prietenul meu imaginar I. M-a fulgerat imediat gandul ca prietenii, fie ei si imaginari, spun lucruri complet traznite.

Declaratia asta a venit dupa ce ne-am uitat amandoi o vreme, cireasa si fizician, cu ochii fixati in isteriile luminitelor de sub acest pom urias. Bradul nostru de Craciun 2009. Copac intre copaci. Luat cu sudoarea noptii de din vale de Obor.

Parea ca s-a gandit mult la treaba asta, I. Cu ce s-o aseman eu, cu ce s-o aseman eu. Cu o varza nu, cu o barza nu, cu un viezure nu. Si bucuros ca in sfarsit i-a dat ciresei de capat, a facut publica constatarea.

In primul moment nici n-am stiut daca sa ma bucur sau nu. Cert e ca m-a mirat, dupa ce am alocat putin timp de gandire, profunzimea observatiei. Pentru ca, vedeti boieri dumneavoastra, instalatia mea de pom nu e una nobila sau catusi de putin discreta, intr-o singura culoare.

Nu, domnule. Instalatia de pom este o varza de luminite de culori diferite, vreo 5. Care ba se aprind toate odata si raman asa o vreme. Ba fiecare pe rand, cu fade-in si fade-out. Ba se stinge de tot si sta putin in felul asta, sa se gandeasca ce sa faca in continuare.

In plus, din cand in cand, parca e apucata de streche. Ca cireasa. Si din cand in cand clipoceste ca si cum ar vrea sa-ti ia mintile. Ca cireasa. Alteori tace, albastra. Ca cireasa. Sau semnaleaza nereguli in sistem. Nereguli de avertizare, culoarea rosie. Ca cireasa. Alteori afiseaza lumina aurie si atat, solara. Ca cireasa.

Si dupa ce I. mi-a semnalat toate astea, m-am mai linistit. E de bine. Cireasa seamana intr-adevar cu o instalatie. Dar asta nu e rau. Ci bine rau. Cireasa e vie si colorata. Pentru I. dar si pentru altii, care nu s-au prins insa cu ce sa o asemene.

cum se face nimicul

Tot anul ma stradui sa fac cat mai multe lucruri.

Ma rasucesc enorm si impart fiecare zi in feliute subtiri de tort. Unele segmente care cad mai greu la stomac, ca tortul de ciocolata. Altele sunt mai lejere, un fel de tort de bezea cu fructe. Sau diplomat, daca stiti.

Feliutele mele de timp sunt extraordinar de dense si de inghesuite unele in altele. Crema de la una se mai ia pe cireasa alteia. Blatul insiropat al uneia se mai amesteca prin frisca alteia. Asta pentru ca nu sunt niciodata pregatita sa renunt la ceva din ce cred eu ca am de facut.

Indes mereu prea multe ingrediente in economia unei biete, singure zile.

Chiar si weekendurile sunt tot prilejuri de relaxare impartite pe feliute, ca si restul traiului. Rareori prinzi cireasa in papuci de casa, fara vreun plan de bejanie sau macar 5-6 vizite de facut sambata si vreo inca pe-atat duminica.

Matusi, prieteni, sport, mancare, filme si mama de cireasa. Toate sunt combinate in moduri versatile cu mici activitati din categoria cireaso, asta chiar trebuie sa faci.

Acestea fiind zise, cum sa nu raman traznita de ideea de a nu face absolut nimic, timp de mai multe zile in sir? Sa ma scol adica dimineata fara sa am lipita de frunte o lista cu diverse activitati care se cer intreprinse.

Ce nebunie. E tulburator sa descoper cum se fabrica nimicul eu, facatoarea de tot felul de lucruri pe banda. Practic am fost ocupata toate zilele astea cu o gramada de portii zdravene de nefacut nimic. Feliute de tort egale si foarte satioase.

O schimbare asa de dulce. Nici net nu prea am avut. Am stat perioade lungi intr-un spatiu stramt, cu oameni dragi si carti si un pat. In timp ce afara ningea. Ce bine e sa nu faci nimic cat e ziulica de lunga. De ce nu mi-o fi reamintit cineva ca se mai poate si asa. Pe scorbura mode.

Dar na. Azi e luni si mi s-a dat un nou an pe mana. Unul in care sa fac eu ce m-oi pricepe mai bine. Sa vina tortul cu programul zilei de azi, sa-l inghit cu fulgi cu tot.

mortul de pe rezolutie

Cireasa este insistenta intr-o anume privinta precum musca ce vrea sa stea numai pe gura omului care doarme dimineata.

Si isi pune ea in fiecare an, cu ochi umezi de roua sperantei si inima mica de pofta, tot felul de planuri micute, mediocre si grandioase. Pe care se straduie sa le urmeze indeaproape fara ragaz. Si sa le dea gata pe parcursul celor 12 luni care ii sunt incredintate.

Cam ce-si pune ea in cap se indeplineste, de cele mai multe ori. Pentru ca este incapatanata cireasa si tenace. Si nu prea face casa buna cu refuzurile. Universul comploteaza si el cu planurile ciresei, cand vede ca dansa nu stie ce-i hodina.

In ultimii ani insa, se insinueaza pe lista ei o dorinta apriga care nu se lasa indeplinita nici cu militia. Este mortul de pe rezolutia ciresei. Eu vreau sa pun voci pe desene animate. Si tot voci pe spoturi publicitare.

Cred cu tarie ca, pe langa scris, asta e o alta menire a mea. Nu ca pamantul va fi mai bun dupa ce dorinta mea va deveni realitate. Dar vreau foarte mult, mult de tot. Deci eu voi fi mai happy dupa ce asta se va fi intamplat.

Si pentru ca nu cer luna de pe cer si pentru ca asta e doar un alt job, ca atatea altele, eu nu pricep. Nu pot sa inteleg de nu e chip sa ajung sa-i pun bifa si acestei nazuinte. Desi am vointa si si putirinta.

E drept ca ceva probleme exista. In sensul ca mi-e destul de rusinica sa bat la usile oamenilor care se ocupa cu asta. Si sa le spun ca eu sunt tot ce si-au dorit vreodata. Sa le explic ca eu sunt cea mai buna voce din Romania moderna.

As fi mai impacata cu orgoliul meu daca as reusi cumva printr-un nepotism odios. Sa traga sforile pilele astea ale mele. Voi, de exemplu. Care stiti pe cineva care stie pe cineva. Si sa capat zeci de filme si spoturi pentru care este imperativ ca eu sa trag voci.

Sa ma traga producatorii de haine sa vin sa evoluez pe peliculele lor. Sa nu mai am niciun moment liber din cauza ca exista milioane de copii care nu mai vor sa se uite la televizor pana nu o aud pe cireasa. Sa se planga corporatiile ca nu mai pot vinde produse pana nu se aude trilul ciresei interpretand reclama lor.

Ati prins ideea. Vreau sa incep un capitol nou, pe langa cel cu pixul. Vreau sa dau drumul la vocea din livada. Si nu-mi iese. Frustrant.

O sa scriu o noua rezolutie cu ce vreau nou anul asta. Dar ce ne facem cu mortul asta de pe rezolutia ultimilor ani. Hei, ma aude cineva?