barbatul care voia sa-i ard pijamaua

mi-a zis ca vrea sa-i ard pijamaua. buna metafora. dar gandul care se piteste in spatele ei nu prea.

nu e primul barbat de care am auzit. ca si soi, asa. uite ca vremurile noi nasc contra naturii barbati noi. barbatul care ar vrea sa-l leg fedelesh. de patul meu.

si sa-l oblig sa stea langa mine. plesnindu-l pasamite in timpul asta peste sfarcuri cu o cravasha. si el purtand o zgarda. numai asa ar putea fi linistit si fericit. dar eu sigur nu.

ar vrea sa-l tin langa mine prin tot felul de tertipuri mai ortodoxe sau nu. ca doar asa ar putea sa consimta. sa ramana locului. vrea sa n-aiba incotro. sa trebuiasca sa se opreasca, silit. vrea sa-i ard pijamaua.

dar mie, uite ce nepotrivire, mie imi plac barbatii vanatori. de caprioare si cirese. care ard ei pijamalele femeilor pe care le vor alaturi. si hai sa renuntam la admirabila metafora.

sa alegem alta. imi plac barbatii care isi aleg o femela. o ochesc. o urmaresc prin padurea verde pana oboseste ea rau de tot. si o impusca in cap.

iar ea, dand spasmodic dintr-un picior, si cu sange in coltul gurii, e foarte multumita. adica eu. imi plac barbatii aia care stiu ce vor. si fac tot ce pot sa obtina. adica pe mine.

nu aia de care trebuie sa trag eu. sa-i rog sa ma ia de nevasta. sa ii conving ca statul langa mine e calea. si adevarul. si viata. sa le fac prin siretlic un copil. de care sa se simta moralmente legati. ca altfel ii arata lumea cu degetul.

this is me. I am amazing. take it ot leave it. zau asa.

n-am putut si pace. nu e stilul meu. n-am putut sa-i ard pijamaua. desi m-a rugat. cu ochi de caprioara. si unde eu eram cerbul. eu cerbul?! si marmota impacheta...

mare ti-e gradina. Doamne.