cireasa si gratitudinea bine tintita

Am avut o discutie despre obiceiurile mele religioase.

Am fost intrebata daca mai merg la biserica. Da, mai merg. Si cu ce ma ocup acolo, cand ma duc? Ce intrebare. Pai am discutii serioase cu Dumnezeu. Ii spun tot ce cred eu. Si incerc sa ma prind cam ce are el sa-mi comunice.

Eu nu stiu cum fac altii si sincera sa fiu nici nu prea ma intereseaza. Cand merg la casa Domnului, am doua preocupari.

Prima este sa multumesc Domnului pentru ce am primit pana acum. Punctual si verde-n fata. Ca sa vada ca apreciez. Si poate in felul asta o sa-mi dea in continuare cu inima la fel de larga.

Ma apuc si ii multumesc pentru urmatoarele lucruri. Familia in care m-am nascut. Cea mai tare din parcare. Nu puteam sa am ceva mai bun. Si zic asta fiind constienta de toate lipsurile ei dramatice.

Multumesc si pentru oamenii de care sunt inconjurata. Am primit cadou un set de prieteni cum daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Singurul regret este ca nu am eu timp sa le aloc cat as simti ca e normal.

Dar mai am si niste matusi la care vreau sa ma concentrez un pic. Si alte acareturi. Plus revizii interne, derulate in cvasisinguratate. Ca sa ma asigur ca funtionez bine in continuare.

Apoi multumesc pentru sanatatea de fier. Ce daca la mine in vezica locuieste cineva? Uite ca o sa fac injectii 10 zile si poate-mi trece. In rest sunt beton. Pot si chiar mut, cand nu e nimeni atent, muntii din loc.

Ii zic ceva cu voce joasa si privirea lipita de vreun sfant de pe tavan. Si despre faptul ca apreciez enorm ca m-a ajutat sa termin liceul si facultatea. Au trecut ceva ani. Dar eu tot multumesc, cu recunostinta. Pentru ca pentru cireasa au fost extraordinar de grei acesti pasi.

Apoi tin mainile impreunate pentru veselia-mi caracteristica si curajul de a schimba lucruri fara sa clipesc. Nu e putin lucru sa o poti lua mereu de la capat. Cand inainte nu se vede nicio luminita, ci numai ceata.

Mai ai ceva timp? Da? Pai atunci multumesc mult pentru jobul pe care il am. Ador ce fac si nu prea ma vad facand altceva. Bine ca mi-ai indrumat cumva pasii sa ajung scrib. Esti tare. Multumesc ca nu m-ai lasat sa cred in marketing.

Multumesc pentru norocul pe care-l am. Sigur, stiu si eu ca si-l mai face si omul, norocul. Dar am atata incat nu pot sa cred ca Tu nu ai nimic de-a face cu asta.

Si acum sa trecem la asa zise maruntisuri lumesti. Care se pare ca nu duc nicaieri si nu asigura o nirvana stabila. Dar care totusi aduc niste confort fizicesc si psihicesc. Sa stii ca si la ele ma gandesc cu respect.

Multumesc pentru casa mea in care salasluiesc. Si pentru sageata mea albastra. A, si pentru ca ai trimis pe cineva sa ma oblige sa fac scoala de soferi. Mi se potriveste si ma ajuta tare.

Multumesc pentru toate calatoriile pe care le fac, fara preget. Si pentru viermusul asta instalat in fundul de cireasa. Nu s-ar cadea sa zic ca l-ai pus tu. Viermus care nu ma lasa sa stau locului. Si ma mana mereu mai departe. Merci. Esti de treaba.

Si acum, ca am terminat cu multumirea si cred ca l-am imbunat, o bag pe-aia cu cerutul. Vezi te rog frumos sa am toate astea si in continuare. Si sa fii atent la tot ce fac. Si sa nu pleci nu stiu unde, sa nu mai stiu de tine.

Si mai cer, tot Domnului asta, nu lucruri concrete. Adica nu ce sa-mi puna el mie in cosul zilnic. Ca sa fiu eu indestulata. Ci il rog sa ma pazeasca de ce mi-as putea face neplacut eu mie. Din lacomie sau moment de slabiciune.

Pentru ca cele mai mari porcarii si le-a facut cireasa cu mana ei. Si pentru ca nu e in denial, a tinut minte. Si vrea sa fie ajutata sa nu cumva sa recidiveze.

Apoi cireasa Il roaga sa aiba grija mare si de toti cei apropiati si iubiti ei. Dar si de cei departati, care se separa de cireasa prin oceane.

A, si mai da-mi te rog si niste curaj. Ca stii ca am planuri mari. Si daca imi mai dai o doza suficienta, stii ca de acolo ma descurc singura.

Cam asa suna discutiile mele in doi, la biserica. Doar El si cu mine. Voi ce ritualuri religioase aveti? Si aveti?

sunt sarbatorile, deci avem afectiune de dat

Trebuie sa recunosc. Sunt uimita de amploarea flagelului. Marketing-ul asta emotional legat de sarbatori ne-a facut pe toti sa ne apuce puia gaia.

In jurul meu pica una dupa alta victime nebanuite. Combatanti pe care nu i-as fi crezut asa de moi in lupta cu lumina care se insinueaza in suflete in aceasta perioada din an. Se dovedesc facuti din carpe si vata si burete.

Am constatat cu uimire ca eu. Desi nu ma consideram cine stie ce femela cu sange rece si capul bine infipt in umeri. Am mai reusit cum am mai reusit sa ma abtin. Si sa fiu penibila doar putin. Cat sa par umana.

Dar altii n-au avut parte de luxul asta. Si s-au pus pe treaba cu ravna unui harciog. Care doreste sa stranga in barlog ghinda vietii.

Am fost personal solicitata in mai multe proiecte abracadabrante. Am fost si martora indeaproape a altor proiecte. La fel de disperate. Iar pe altele, trebuie sa recunosc. Le-am crosetat chiar eu.

Dar sa explic. Treaba sta asa. Avem oricum o cantitate de afectiune pe stoc si in mod normal. Dar care acum, odata cu magia sarbatorilor. Cand ni se pare ca oamenii perechi au castigat si noi, neperechi, am pierdut. E destul de imensa si exacerbata.

Avem deci o afectiune crescuta ca o ciuperca otravitoare din povesti. Si pur si simplu nu avem pe cine sa o varsam. Pentru ca ne-ar trebui cineva de care sa ne placa mult. Si la care sa putem si apela.

Fiti amabil. Sunteti de acord sa imi luati si mie putin in gestiune. Afectiunea asta pe care nu mai pot sa o duc de una singura? Stiti, sunt sarbatorile. In mod normal nu v-as deranja. Doar un pic lasati-ma sa va iubesc. N-o sa doara si o sa dureze putin.

Si pentru ca nu prea avem cui sa zicem asta. Riscam sa ramanem cu ea in traista. Cu halca de afectiune pura, neimpartasita corect. Ne apuca niste stari sore cu nebunia. Pe care nu putem sa le tinem sub control corect si cu sange rece. Asa cum am face la job.

Si nu ma/ne putem opune. Asa ca intai incepem sa ma/ne gandim. Si imediat ne sar in minte, ca niste floricele premiante. Care infloresc primele in ceaun si se lovesc mandre de capac. Doua-trei nume.

Nume cu care am incercat recent sau poate nu chiar, sa avem o relatie multumitoare. Si am esuat lamentabil. In lumina sarbatorilor, pentru ca speranta moare ultima. Esecul trecut pare acum complet reparabil.

Cum de n-oi fi reusit atunci sa ne intelegem omeneste. Cum de nu, nu pricep. Poate ca daca as incerca acum, pe 23-24-25-26-27-28-29-30-31-1-2-3-4. Poate ar merge diferit. 5 o sa arate diferit. Simt eu ca acum e momentul. Da da, simt eu.

Asa ca ne apucam si incercam marea cu degetul. Suntem simpatici. Spunem si facem giumbuslucuri. Tinem o mingiuta pe nas. Ma prefac ca lesin. Scap batista. Imi trebuie ceva tocmai acum, nu puteam amana. Da-mi si mie te rog, ca numai tu stii/poti.

Mai ai cumva numarul lui...Eu nu si ma gandeam ca tu da. Aaaa, buna. Din greaseala treceam pe aici, nu ma asteptam sa te vad. Dar daca tot ne-am intalnit, ce faci. De sarbatori adica, ce faci. A, pleci. Cu cine pleci. A, ok.

In mod curios, ce chestie. Lucrurile refuza sa mearga dupa asteptari. Fostele esecuri nu se lipesc cu miere de albine. Si insista sa ramana esecuri.

Si fericirea de care eram absolut siguri fuge printre degetele facute gheara. In timp ce gheara tip infarct ne strange carnea mica si frumos stilizata plasata convenabil in mijlocul pieptului.

Suntem tristi, dar nu ne dam batuti. Luam agenda la puricat. Ce daca nu a mers cu iubirile astea principale. Trebuie sa mai existe niste nume, macar cateva. La care putem sa incercam acum. Sa le vindem o apropiere si un commitment pe termen scurt. Dar care sa para lung. Un armistitiu.

Trimitem mesaj. Sau sunam, ca niciodata. Si ne vine sa fim penibili si sa zicem asta. Spunem lucruri pe care nu le rostim in mod normal.

Facem promisiuni stirbe si schioape si cocosate. Doar-doar om prinde ceva in plasa. Chiar si plevusca, daca the big fish n-au stat. Parca te mai uiti. Sunt sarbatorile. Nu e cazul sa facem mutre.

In unele cazuri, gasim aceeasi disperare la capatului firului. Asa ca victima pe care am ales-o e si ea cumva agresor. Si accepta sa joace sceneta emotionala. Alteori, mai dai peste cineva care se tine demn. De unde o avea puterea asta, nu vreau sa stiu. Ma subrezeste.

Fie ca tragem de un mort pe care e ar cazul sa-l lasam sa doarma in pace. Asezat cuminte in groapa, cu mainile pe piept. Fie ca zgandarim portite cu mize mai mici. Un lucru e clar.

Sunt sarbatorile si noi, oamenii nepereche. Avem afectiune de dat pe termen scurt. Rugam seriozitate.