mancarea dulce mult aduce

Pun pariu ca nu v-ati distrat ca mine. Nici nu aveati cum.

Am tinut post destula vreme, tot postul. Mi se sufla in ceafa ca nu trebuie sa te lauzi cu asta. De fapt e bine sa tii chiar secret. Ca atunci cand umbli cu postul pe post de palarie cu pene de strut pe cap, umilinta se duce pe apa Sambetei. Si degeaba te-ai mai chinuit. Esti la sub zero.

Ma rog, uite ca nu sunt capabila sa tac despre asta. Si iar dau cu mandria mea prea mare in populatie. Pentru ca trebuie sa va explic cumva ce am simtit cand am luat prima imbucatura de mancare de dulce.

Cum m-am dezmeticit si m-am prins ca e rost de bucate la liber, cum am trecut la fapte. Zero moderatie. Zero grija pentru organismul ce nu mai stia ce e carnita.

Prima gura, unt frecat cu usturoi, m-a gasit uimita. A, deci asta este gustul untului, cel drag. Sfinte Sisoe, frumoasa e viata.

Apoi am ingurgitat branza de capra. Abia am reusit sa ma tin in picioare de la suflul de explozie interna din pricina placerii. Jos palaria pentru capre. Faceti o branza de sta pisica-n coada. Niciodata nu v-am pretuit asa de mult ca azi. Va iubesc.

Uite si somonul. Apuca cireaso paine, manjeste-o cu unt, tranteste peste ele fleica roz-portocalie. Acum spune ce simti. Uimire, domnule, uimire.

Apoi ma dau cu totul lui, lui cornila. Si mana dreapta incepe de smintita si apuca sarmale, icre, salata de boeuf. Si inc-o data, la loc comanda.

Cu stanga duc la gura, in putinele dati cand nu am carne in dansa, paharul de visinata la gura. O sticla visinie venita din satul chechis, judetul salaj. Cu domnita, mama de a cherry, e venita. Si ung gatul insetat cu pahar dupa pahar.

Apoi intregesc orgia cu ceva costita afumata ce luceste aurie la lumina dupa-amiezii, cartofi rumeniti si o placinta dumnezeiasca si plesnind de carne.

A terminat cireasa postul e mai buna. Mult mai buna. Dar buna e, nevoie mare, si mancarea dulce si de dulce, cu care m-am recompensat pe mine, un cucernic enorias. Sa se dea cate un pogon de mancare, sa ajunga la toti.

E Craciun si asta trebuie insemnat cum se cuvine in calendar.

cireasa cucernica si inventatoare

Mai rar asa ceva. Prin urmare intamplarea a trebuit consemnata. Am facut o salata minunata, creatie proprie. A iesit asa de innebunitor de buna, incat am simtit nevoia sa o impart mintenas.

Eu tin postul Craciunului. Lucru care nu se poate face daca nu am cu mine mereu mancare destula si buna. Altfel intru in panica si habar n-am ce se poate intampla. Si nici sa mananc doar paine nu pare o isprava buna. Ajunge cireasa in rai, dar ajunge grasa. Si nu se face.

Prin urmare umblu mereu ca un homeless, cu o gramada de pungi. Socotind bine in fiecare dimineata ce borcane, caserole, pungi, pungute, pliculete si alte acareturi sa iau cu mine. Ca sa fiu sigura ca nu cad jos, rapusa de inanitie sau depresie alimentara.

La orice ora din zi ma opresti, am sigur asupra mea o lamaie, piper, ardei iute, salata, macar un covrig, avocado, rosii uscate, usturoi si ulei de masline. In captuseala de la pardesiu le tin. La fel ca 007 ala primul, expirat.

Am chiar si un pix pe care cand apas ca sa iasa mina, tasneste compot de mar. Cu tot cu bucati mari de mar, nici nu inteleg cum incap pe teava aia mica. Asta e pentru urgente.

Apoi scot artileria grea. Ciorbita de legume, capere, somon pentru dezlegarile dese la peste. Broccoli, conopida, fasole batuta, salata orientala. Si ma apuc ca o apucata oriunde ma apuca. Rad, tund si frezez legume, preling substante, rasfir condimente.

Acum deja sunt sigura. O sa ajung in rai, pe randurile din fata, slaba si sanatoasa.

E, si am ajuns aseara acasa. Vedeam rosu de foame. Cu ochii injectati am apucat ce am gasit mai aproape in frigider. Am dat o raita prin balcon, am luat cateva mere aduse de pe-o gura de rai si-un picior de plai. Si niste nuci din sufragerie.

A reiesit o salata fasneata si darza. Stransa ghemotoc intr-un castronel asa, potrivit. Ca sa ramana pentru eternitate, sa se stie ca am pus urmatoarele. Un merisor mic si tare ca bucile ciresei. O legatura de ceapa verde, ca doar e primavara. Jumatate de avocado cam prea necopt. Sase frunze de andiva. Rupte cu mana, nu taiate, ca cica se amarasc si mai tare daca simt lama de cutit. Un ardei iute taiat fasii, pentru a genera lacrimi sincere. Un pumnisor de capere. Cinci nuci vanjoase. Zece rosii cherry mici cat un degetar. Am lasat sa curga ulei de masline extramegacalifragilistic de virgin, piper alb, sare si aceto balsamico.

Am amestecat totul si am lasat putin, sa se imprieteneasca. Un minut le-a fost de ajuns sa se simta bine impreuna. Cand am luat prima furculita, am levitat. Salata asta e placere pe paine. E chintesenta traiului sanatos si pios.

Incercati si veti vedea. Nu o sa injurati cireasa daca pregatiti asta si aveti musafiri ierbivori la masa. Simt eu ca mergeau aruncate si cateva stafide, dar nu aveam prin preajma. Lasa ca iau maine si repet operatiunea.

Doamne, ce mandra sunt. Unde se comunica salatele noi, cand le inventezi? La academie sau la osim, pentru inregistrarea marcii? Salata picanta cu avocado, nuci si andive. Asa se cheama. Si dati-o si voi din gura in gura. Sa se bucure tot mapamondul.

Uraaaaaa. Sunt bucatareasa, cucernica si inventatoare.