top 9 lucruri mici dar enervante

Cireasa e apriga femeie. O gasesti, pe unde sta ea sa maie, mai mult vesela si neinfranta de ale vietii probleme.

Dar dumneaei are si momente cand e nevricoasa. Si nu vorbim de mari drame sau psihoze. Ci de mici porcarii cotidiene pe care le detesta.

Aici a pus 10 dintre ele. Cele mai mici si cele mai enervante. Care cand i se intampla, ii vine sa dea cu caciula de pamant. Si sa plece in lumea larga, sa se faca haiduca.

1. De scos poze din aparat si pus pe laptop.

As face mai orice prin casa, as sterge cu sarg chiar si praful. Numai ca nimeni nu imi ofera vreodata posibilitatea asta. Sa fac acest schimb. Asa ca prietenii mei trebuie sa ma traga de haine si sa milogeasca ca sa obtina vreun instantaneu.

Tarziu de tot, cand nu mai e niciun pic de loc, ma decid sa decarc sutele de poze. Si le azvarl prin vreun colt de laptop in care umblu tiptil si cu sila.

2. De deschis cutia postala.

La fiecare cateva luni, cutia mea postala incepe sa vomite. Ii curge din gura intai o hartiuta. Apoi regurgiteaza pliante cu reduceri la carne si instrumente de tuns iarba. Apoi facturile, si aici trebuie sa o deschid.

De-asta gasesc in ea iu iulie felicitari de Craciun. Si pliante electorale de la alegerile parlamentare in decembrie.


3. De bagat mana in geanta cu manichiura proaspat facuta.

De fapt, nu fac asta decat daca e un crocodil care vrea sa-mi manance mana aia si doar asta e conditia sa o scap, pe mana. Dar uite ca in viata mea apar multi crocodili.

Ca un facut, dupa ce mi-am aplicat ultimul strat de oja rosie, stralucitoare, noua, si frumoasa, suna telefonul. Sau trebuie sa caut o cheie. Sau sa scot bani. Toate din geanta. Bineiteles ca scot mana de acolo cu lacul major afectat. Si asta ma enerveaza de-mi sare basca.

4. De mers la posta.

Ia te uita, abia acum m-am prins ca in top 9 e inca ceva legat de posta. Nu ma duc niciodata acolo. Desi primesc din cand in cand asigurari din alea mici si patrate cum ca am un colet, nu ma sinchisesc.

Cred ca una din cele mai frumoase relatii de prietenie s-a terminat cand mi-a fost lasata o vedere, cu rugamintea sa o pun eu la posta. Adica eu nu scriu oamenilor pentru ca nu pot duce ravasele la posta. Si tu vrei sa ti le duc pe ale tale?

5. De schimbat apa florilor.

Imi plac florile dar sa fie curate. Cum se tulbura putin apa in glastra lor, imi vine sa sun pompierii. Sa rezolve ei situatia cum au invatat ca se face in situatii de criza. Nu mai pot sa le ating si astfel este sfarsitul unei frumoase prietenii.

6. De deschis o noua hartie igienica.

Ma apuca niste nervi sori cu furia cand sunt eu cea pe care pica magareata sa dezlipesc lipitura primordiala a unui sul de hartie igienica. De cate ori mi se intampla, stau intr-o pozitie precara. Si nu gasesc niciodata usor capatul.

7. De mers prin casa cu papuci lipiciosi.

Daca am varsat o picatura de lapte sau un strop cat o lacrima dintr-o felie de pepene rosu, sunt pusa sa platesc apoi toata viata. De cele mai multe ori, nu stiu unde s-a intampla dezastrul ca sa pot remedia urgent problema.

Picurul respectiv se multiplica intr-o mie de picuri. Si un curand fiecare coltisor din casa este infestat cu un plici-plici cand pasesc. Pot sa fac si infarct de la asta. Pot.

8. De mers desculta pe o plaja romaneasca.

Mi se pare ca din nisip pandesc sute de pericole. Plaja romaneasca nu este chiar curata, in ea putand avea casa cam orice. Vietate cu colti dornici de carne de femeie blonda sau cioburi cu taisul indreptat in sus sau sarme sau cutii de conserve sau chiar romantice scoici. Toate vor sa-mi faca rau si mi-e frica sa nu-mi vatamez picioarele.

9. De vazut grasimea de deasupra mancarii.

Sa mananc e viata mea. Dar cand gospodarul a gresit pe undeva si untdelemnul se separa de restul catrafuselor din mancare, eu stau sa mor de scarba. Daca sunt neovita sa mananc, de cele mai multe ori ma imbolnavesc.

Gata.

cireasa si placinta primordiala

A venit vremea. S-a cutremurat pamantul. S-a incretit cerul. Marea a luat o nuanta de violet. Lume, lume! Cireasa a facut prima ei placinta.

Ca un facut, acest miracol n-a fost zamislit intr-o bucatarie neaosa. Ci la indemnul si sub atenta supraveghere a lui Nihal. Prietena ce isi are salas dimpreuna cu ceilalti 12 milioane de localnici. In Istanbul, acest oras cat China.

Am luat o pensulica, am inmuiat-o in ulei. Apoi am pictat cu ea fundul tavii. Pana am facut-o sa straluce oglinda. Am luat apoi o foaie lunga cat o zi de post. Am presarat pe dansa patrunjel si branza produsa de oi turce.

Am invelit ca un cocon. Am masat branza prin invelisul de coca. Sa o determin cu vorba buna. Sa se raspandeasca in cele 4 vanturi, egal prin tava. O buna gospodina stie ca nu e bine. Sa avem filoane de umplutura undeva. Si uscaciune altundeva.

Intr-un castronel galben. Am amestecat galbenusul unui ou. Imprietenit frate de cruce inainte cu 3 linguri de iaurt rezultat din vaci turce. Am inmuiat pensulica. Am intins maglavaisul pe toata magnitudinea placintei. Muah.

Am bagat la cuptior. Nihal m-a lasat strajer si a purces la un dus. Rugandu-ma sa o scot cand se face rosietica. Si cand fac asta, sa apas o claputa turca. Sa fim siguri ca masinaria s-o fost oprit. Zis si facut. Las' pe cireasa.

Au trecut doar 12 minute. Si cuptiorul a inceput sa raspandeasca miroase. Ce ar fi determinat un bun crestin sa treaca degraba la scientologie. Doar cu promisiunea ca primeste o bucata suficienta din placinta asta.

Sigur ca mi-a plesnit, de atata mandrie. Inima cu un pleosc puternic in pieptul mic dar totusi mare, de cireasa. Am tropait cu emotie pe langa cuptior pana am vazut crusta. Am inteles ca acum e acum.

Am apasat claputa. Am scos placinta. Am bagat-o apoi la loc, din greseala un etaj mai sus. Si am lasat, mandra de asa intamplare, totul cum era, usa deschisa. M-am refugiat mandra sa-mi pictez unghiile in sufragerie.

Primele pacanituri nu m-au descurajat chiar tare. Cand insa ele s-au intetit. Si din bucataria turca a inceput sa se iveasca fum negru. Ca si cum intreg Leventul era in flacari. Am lasat unghiile si m-am inturnat in bucatarie, pentru consultari.

Cuptiorul, desi cu usa deschisa, ardea de zor placinta mea primordiala. Vazand asa, am tarait-o pe Nihal cu forta din baie, de par. Desi ea se impotrivea, va dati seama. Si am pus-o sa ma salveze.

Ceva era gresit. Placinta aureus se schimbase la fata. Era neagra de furie si in cerul gurii. Si umflata pe alocuri de atata indignare. Mirosul emanat de ea si lacasul in care dormise, cuptiorul. Era unul rau prevestitor.

Nihal si-a pus mainile turce in capul turc si a inceput sa se aoleasca in turceste. Apoi, cu umerii cazuti. Si cu dezamagirea adanc intiparita pe fata turca. A plecat sa-si continue ritualul de frumusete turca.

M-am apucat, cireasa ce nu poate accepta un esec. Sa o pigulesc scama cu scama. Pana cand din pacura am facut-o maro deschis. Ce daca a ramas in pielea goala, cu branza si patrunjelul la vedere.

Am mancat demonstrativ 6 bucati. Si Nihal a mancat si ea. Buna placinta! Buna cireasa! De cuptiorul cu pricina ma tem acum. Caci nu am inteles ce am facut gresit.

Si sigur, am ars prima mea placinta. Dar sunt multumita de ceva. Ca sunt cireasa-femeie pana in varful unghiilor. Daca am putut sa uit de placinta. Doar ca sa fiu sigura ca am o manichiura impecabila, rosie-sange. Pe taram turc.

Si Bosforul picotea. Si vara venea. Si cireasa exulta.