revelatia lui prea mare si prea mult

Mi-am dat seama asa, dintr-o data, ca in viata mea se afla prea multe lucruri prea mari.

Am o casa prea mare. Am doua camere si o bucatarie asa de primitoare, incat petrec teribil de mult timp in ea. Dorm in dormitor. Fac baie in camera de baie. Sufrageria este in plus. Desi platesc pentru ea impozit si caldura si o tin in buna stare. Degeaba.

Am un pat prea mare. Desi stiu ca exista si mai mari decat atat. Si l-am vrut eu insami in acest fel. Consider ca 1.60 latime este prea de tot. Un 1.40 ar fi brici.

Patul meu ocupa toata camera. Si nu obliga oamenii care sed in el sa fie prieteni la catarama si in timpul somnului. Ceea ce e destul de aiurea, ca doar de-aia te-ai varat in pat cu ei.

In timp ce doarme, cireasa migreaza spre sifonier. Si i se permite transhumanta asta pe o plaja destul de mare. Daca as avea pat mai mic, n-as avea unde sa ma duc. Si as ramane lipita, cum e si firesc, de omul din pat.

Am un frigider prea mare. Pe care, ca sa nu il vad gol, tind sa il indop cu tot felul de chestii. Care apoi se scofalcesc si se strica si le arunc. Si nu e bine.

Am un dulap cel mai dulap. Inghite nemestecat haine sute. Unele dintre ele nu vad mult timp lumina zilei. Si sunt triste si stau acolo unele in altele. Urandu-ma in secret pentru ca le-am desenat nonsalanta un destin asa de anost.

Am prea multa mobila. Cam 30% din mobila mea doarme in casa asa, degeaba. Nu-mi serveste la nimic. Nu sta nimeni pe canapeaua numarul doi. Nu controbaie nici macar spiridusii noptii prin dulapul mic din dormitor. Stiu asta sigur.

Cat despre masutele raspandite prin casa, ce sa mai zic. Ar trebui reduse cu destul la suta. A, si pe doua dintre scaunele alea care sunt asa de incomode chiar ca nu sade niciun suflet. Oricum nimeni sanatos la cap. Sunt nasoale rau si in plus.

Am o masina prea mare. Uneori, vara, in drum spre mare, o umplu de tot. Dar asta inseamna un grad de ocupare de maxim 25%. Si asta cu toleranta, daca ar fi sa socotesc ca in fiecare zi de vara pana-n seara ea umbla intesata de prieteni. Prea putin.

Probabil ca mereu am stiut toate astea. Si ca mereu am avut oroare de prea mare si prea mult. De-aia nu mai fac cumparaturi de haine de ceva vreme, pe post de distractie. De-aia detest sa intru in hipermarket. O bacanie mi-ar fi destul.

As vrea sa imi ajustez cumva masurile traiului mai pe dimensiunea mea. Sa am o casa de cireasa, o masina de cireasa, umpluta cu mici lucruri de cireasa. Dar cred ca am vorbit deja prea mult despre asta. Si am facut prea mare caz pentru nimic.