astazi e ziua cireselor, zi frumoasa ca voi

Astazi se fac doi ani in cap de cand ciresele au intrat pe piata.

As vrea sa multumesc pe aceasta cale lui a cherry. Care sustine, daca o intreaba cineva, ca ea a deschis blogul doar ca sa-mi ofere mie o trambulina scriitoriceasca. Mintindu-ma miselesete atunci, la inceput, ca o sa contribuie si ea. Asta doar ca sa ma faca sa ma apuc odata.

Asa o fi, mai draga prietena. Ai reusit.

Astazi e ziua cireselor, zi frumoasa ca voi. Nu vreau sa sune asta ca editorialul de pe prima pagina a unei reviste de femei. Materialul ala scris de redactora sefa, odata cu tiparirea numarului 100. Dar ce sa fac, daca eu consider ca avem asa un parteneriat de mare succes.

Ador tot ce v-am facut in timpul asta. Doi ani m-am gandit la voi zilnic, de cand ati inceput sa existati. Intai 2, doar eu si a cherry, care intram de mai multe ori, ca sa apara mai multe vizite. Apoi 3, cu mama de cireasa. Apoi 7 cititori.

Apoi cati sunteti acum. Cam 300 de oameni in fiecare zi.

Viceversa, ma prapadesc si de placerea a ceea ce mi-ati facut voi mie. Cum veniti voi aici zilnic. Unii intrati tiptil, cu caciula-n mana, pentru prima data. Altii ca la voi acasa. Beti cafeaua si semnati zilnic condica.

Este o onoare pentru mine ca ma lasati sa va incep zilele.

Astazi este ziua blogului meu. Care fara voi, mai ales, n-ar mai fi existat. Pofta mea de scris tot voua vi se datoreaza. Poate chiar si talentul. Poate chiar si ceaiul care are atata gust dimineata.

O sa va fac cadou maine, cu ocazia acestei aniversari, o povestioara. Nu intamplator maine e si ziua internationala wc-urilor. WC-ul, un subiect tare drag mie. Stiti deja.

Atata pot eu. As vrea sa va invit pe toti la tort de ciocolata la Capsa. Dar nu prea am cum. Trebuie sa inchiriez pentru asta Ateneul si nu sunt acum in forma maxima.

Va multumesc frumos ca ma cititi. Si va rog din inima sa nu renuntati. Ca ma ofilesc si mor.

La multi ani. Mai mult voua, dar si mie.

viata e ca o salata de fructe

Life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

Recunosc ca si ciocolata e un mister numit speranta. Avea dreptate Forrest Gump. Dar salata de fructe mi se pare si putin perversa. O antrenata si surprinzatoare luptatoare de gherila a zilelor noastre. Ce-mi aplica indesite lovituri sub centura.

Despre mine...ce sa zic. Sunt o mica optimista pe o mare planeta. Iau salata de fructe mereu. Cu aceeasi speranta ca in ea o sa gasesc un potpuriu de fructe.

Cand o vad acolo in bol, prin restaurantele lumii, mi se intaresc sfarcurile de pofta. O steluta de saliva imi apare in coltul buzelor intredeschise. O vreau si va fi a mea. Sfinte Sisoe, uite cat e de frumoasa.

Cum ma intorc insa cu spatele sa iau recipientul in care sa indes cat pot de multa, mi se joaca o festa. Trolii salatei de fructe iau repede mare parte din bucatile tentante. Si le inlocuiesc cu patrate de mar.

Invart cu linguroiul si apuc repede jumatatea de capsuna, lasata de troli la deruta. Incerc sa strang cat mai mult kiwi, ananas, licii si pepen galben.

In timpul asta fornai din nas si am ochii insangerati. Ca un leopard caruia i se trece pe sub nas in mod repetat o caprioara ucisa acum 5 minute.

Dupa ce platesc si ma apuc sa inghit, constat ca am in cupa 72% mar. Deci cat mi-am socotit banutii, trolii mi-au mai facut-o inca o data. Au schimbat bunelele agonisite cu tot atatea bucatele de mar.

Nu e ca merele nu-mi plac. Nu. Dar cand vrei salata, marul e bad news. E ultimul musafir nepoftit pe care l-ai vrea la tine farfurie. Patrate de mar pot sa tai si singura acasa, mereu.

Mi-am facut o socoteala. In 64% dintre cazuri platesc salata de fructe si capat mar. Mar si inca ceva. Niste chestii de obicei moi si tulburator neidentificabile. Au consistenta genunchilor de sarpe sau a calcaielor de meduza.

Dar la aparente inca stam bine. Pentru ca gustul insa, imi scapa printre degetele chircite a frustrare. Si sa tineti minte ce va spun acum. Tot ce nu poate purta un nume decent si apare tadaaa in salata de fructe, nu e de bun augur.

Alaturi de prea mult mar, dihaniile astea imi sporesc senzatia de nimicnicie a vietii. Am vrut salata de fructe si am patrate de mar si texturi elucubrante. Unde sunt capsunile molici, piersicile pufoase, strugurii pornografici?

Nu stiu. S-au speriat de mar si au fugit care incotro, sa se salveze. Mai are viata vreun rost cand te trezesti cu acest castronel neplacut in brate? Raspuns final: nu. Trebuie sa fiu tare ca sa o pot lua de la capat. Cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept, ce e viata, ce e omul, toate astea mi se amesteca minte.

Pastrez pentru sfasrit 1/4 capsuna, 1/2 bob strugure, o stafida. Si frunza de menta pusa cu grija deasupra, ca o sfidare. Macar sa raman cu gust de ele, dupa ce inghit atata mar.

Beau apoi cu nesat, precum Stefan cel Mare apa din pocal. Beau pana la fund sucul in care se simte ca au innotat odata si fructele care au lipsit acum de la apel. Si imi promit eu mie sa nu mai investesc niciodata in salata de fructe.

Dar prima data cand o vad, cu niste bucati de pepene rosu taiate ciobaneste deasupra, scot la iveala memoria de peste. Cad iar prada. Ajung la casa si cer, cu codita-ntre picioare: o salata de mar, va rog.

Si intaresc: life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

cireasa necuviincioasa

Daca mi se pune pistolul la tampla sa aleg o moda. Trebuie sa recunosc putin jenata ca sunt de moda veche, cred.

Adica mie imi plac barbatii care fac ei toata logistica de vanator. Care tin haturile cu zabala stransa in diverse situatii. Adica alea cand au dreptate. (Daca acceptam metafora ca cireasa e un calut uneori).

Ma plec in fata barbatilor care canta tare ca cocosii. Cand eu sunt pe post de gaina fara pene in coada. In dormitor dar si in viata.

Abia de curand am invatat si eu. Sa am curaj sa mai sun fara sa fi sunat el inainte. Sa arat interes daca chiar il simt. Sa fiu mai putin demna si cu coada sus. Dar cum barbatii tot germanica imi zic ca sunt. Inteleg ca mare progres nu am facut.

Si uite, uite cum exista pe lumea asta un barbat, unul singur. Care scoate din mine cireasa hartuitoare agresiva. Cum il vad, imi uit complet bunele maniere. Imi vine iminent sa-l inghesui undeva.

Imi vine sa-l apuc strans de incheietura. Sa-l smulcesc si sa-l trag dupa mine. Sa-l blochez intr-un colt. Sa-i sucesc mana la spate. Sa-l sarut pe gura cu forta. Sa rup hainele de pe el. Sa ii pun o mana in gat. Sa-l trantesc pe jos. Sa.

Cum il vad, cum imi vine sa il ciupesc de fund. Sa ii soptesc porcarii in ureche. Sa il pipai pe un pectoral. Sa imi trec degetele prin parul imposibil de mangaiat. Sa fac ce-oi stii. Numai sa reusesc sa ma lipesc cumva de el.

Cand bem cafea si ne desparte 1 metru. Sufar ca un caine. (Daca putem accepta metafora ca cireasa e cateodata un catel.) Pentru mine e prea mult 1 metru.

Imi vine sa sar peste masa. Sa ma cuibaresc pe genunchii lui. Ce daca ii e mai incomod asa. Si oricum, cui ii pasa de cafeaua lui. Cand pe lume exist eu. Lasa, domnule, orice faci. Pick me.

Cand mancam ceva, trebuie sa fie din aceeasi farfurie. Furculita mea vrea sa se intalneasca cu a lui. Cum se intalnesc doamna si vagabondul la mijlocul unei spaghette.

Mainile mele trebuie sa stea apasate pe el. Pielita subtire de cireasa toarce insistent pe langa pielea lui. Doar-doar putem pune parte peste parte.

Cum face el asta, nu prea stiu. Reusesc cu greu sa ma abtin sa nu aplic toate astea. Pana acum am fost o doamna. Dar va spun, cu greu ma abtin de la viol. Si sincer, nu stiu pentru cat timp.

sufar de placerea de a inghiti

Sufar de o meteahna destul de comuna, deci lipsita de noblete.

Am o propensiune patologica. Care ma inrobeste precum inrobeau turcii pe moldoveni cateodata. Sau precum inrobeste uneori iubirea pe participantii prea harnici la ea.

Sufar de placerea a inghiti. Cum sa va mai explic. Traiesc ca sa inghit. Viata mea fara inghititura e ca nunta fara lautari. Pentru mine inghititura bate filmul. Cred cu tarie ca inghit, deci exist. Iar daca inghititura nu e, nimic nu e.

Mai e cazul sa va conving ca eu nu dau niciodata inghititura din mana. Pentru cea de pe gard? Si ca merg pe ideea ca cine inghite de dimineata, departe ajunge? Destul.

Cert e ca eu cu asta m-as ocupa de dimineata pana seara. Universul are pentru mine forma unei felii de tort de ciocolata de la Capsa.

Diminetile sunt pufoase ca gogosile proaspete. Cu umplutura de branza dulce si praf de zahar ca zapada neumblata. Gogaltz gogaltz aluneca sandwich-urile si omleta pe gatul hulpavei cirese. Cu ochii beti de atata inghitit.

Ati vazut probabil ca pranzurile sunt cu cer alburiu. Asta pentru ca el e facut din ciorbe drese cu smantana. Si nori cu forma de galuste pufoase din supa galbena de gaina matura si inteleapta.

Si siestele sunt ambalate in mousse-uri de ciocolata fine ca matasea. Pe care curge molcom rau de fructe de padure. Inca 3 portii, va rog. Si o singura lingurita. Pentru mine.

Prin cerneala serii inoata pestisori cu solzi aurii. Care indeplinesc absolut toate dorintele pe care o cireasa ar putea sa le nutreasca. Muah, isi linge cireasa buzele-i.

Intre mese nu stau. Sunt condamnata sa inghit ce se nimereste. Parca te mai uiti.

Inchid ochii cand imi lipesc gura de marginea paharului cu lapte. Cum incep sa crontan la un mar verde, se scriu pe lume simfonii. O tableta de ciocolata alba da sens unei dupa-amiezi anodine.

Buna seara. Ma cheama another cherry. Si sufar de dorinta de a inghiti fara discernamant. Din cauza asta nu mi-am pierdut slujba. Si inca n-am facut pe nimeni apropiat sa sufere. Hi, another cherry. Stim prin ce treci. Iti suntem alaturi.

Sunt another cherry si am verificat. Doar cat mai multe inghitituri a day/Tin pe doctor de mine away.

dau 3 seici pe-1 instalator

legenda. prin seici insemnez barbatii bogati si generosi care vand rasfat. si stau cu mana mereu pe buzunar. prin instalatori consemnez barbatii harnici si/sau priceputi. si dornici sa tina mereu mana pe scula.

am si eu o batuta. mor dupa barbatii care deretica stricaciuni de prin casa. sau bat cuie si pun tablouri. oh. sau dau gauri. ah. ah. ah.

care se vara sub masina si fac acolo zgomot. si se murdaresc de ulei. si dupa aia masina merge mai bine.

si care iau toporul ca pe-un fulg. si ciopartesc lemne sub ochii mei moi de duiosie. si avem la ce sa ne incalzim. in troznet sanatos de caldura vie.

sau care se gandesc la casa cu tot ce e in ea in general. si isi dau seama ca lipseste astazi painea si branza. pe care o completeaza fara efort. muah.

de exemplu p. a intrat in casa. a lasat jos ce cara. si in urmatoarele 2 minute dadea cu pumnul in masa mea. care de-atunci n-a mai indraznit sa scartaie si sa se hatzane. bravo p. te-am iubit de cum te-am vazut. pentru asta. o vreme. daca ai fi si citit din cand in cand.

sau h. care mi-a reparat toata viata mea administrativa. a intrat ca-n branza in ea. i-au mers fulgii. te-am iubit h. ce te-am mai iubit. pacat ca...

asa. oricum. ideea e ca, discutam deunazi cu un mango, un pepene rosu si o cireasa, eu clar prefer instalatorii.

seicii nu ma aduc niciodata unde trebuie. luxul isi da palaria jos in fata uneltei manuite cu sarg.

ca raport de moneda de schimb, mi-am dat seama de masura corecta. as da 3 seici pe-1 instalator.

la altii cum o fi? cine o fi mai cautat? exista cineva care ar da 4 instalatori pe un seic?

cand iubim, coacem placinte

Asta ca sa stiti si voi. Cand ciresele se indragostesc, devin femei in toata firea, cu apucaturi de sotii, mame, ingrijitoare, bucatarese, calcatorese, spalatorese si altele, terminate in -ese. Si nu o zic in sensul cel mai rau cu putintza. Asa isi manifesta ele (adica noi) dragostea.

Ma regasesc in descrierile ciresei prietene si de aceea va zic ca ne comportam fix la fel cand inima face budibum, budibum sub pielicica subtire. Imaginati-va, hai, incercati... cum shortul iese singur din sertar cand vede ca zambim in fatza ferestrei de mess sau a telefonul mobil. Ne ia in bratze si-si strange cordoanele lungi in jurul taliei, pana cand capata forma clepsidrica, perfecta, a ciresei modelate intens la sala, pentru vara.

De acolo, drumul e pe jumatate facut. Manutele ciresei se muta incet de pe tastatura printre rosiile parguite ca unghiile, printre verdetzurile proaspete, cu frunze in fel si chip, pe dovleceii tari ce asteapta cuminti sa fiarba la foc mic (asa se fac, cireaso?). Oricum ar fi, si orice iese din mana ciresei cand iubeste, e bun ca painea calda.

Dar nu despre gustul mancarii vreau sa va vorbesc, ci despre pornirea venita dinauntru, ca trebuie sa gatim. Sa punem intr-o oala pe foc toate zambetele pe care cineva ni le-a pus pe chip. Sa-i dam inapoi, asa, la cald, o parte din ce simtim.

Si daca, atunci cand sunt singura, nu-mi place nici painea cu unt facuta de mine, cand gatesc pentru cineva, gustul capata culoare. Si asta e un semn. Ca lui ii e pofta. Ca ii place ce vede, ce simt eu, ce gusta el. Iar pofta e mare lucru, va zic!

Si da, cel care scoate bucatareasa din noi, e alesul. Cel care nu crede ca ciresele sunt amare, pentru ca au ramas pe crengile din varf. Cel care stie ca ele ar vrea sa traiasca intr-o livada cu copacei mici si alaturi. Sa isi puna dragostea in farfurie.

Si pe langa bucatareasa, din noi, ies multe alte personaje. Cea care il da cu crema in nestire, chiar daca el nu se arde niciodata la soare. Cea care i-ar aduce breakfast in pat, desi el face omleta mai buna, cea care il asculta fascinata cand el vorbeste despre orice. Cea care il iubeste inapoi.