nu mai vreau sa ma fac postarita

Cand eram mica voiam sa ma fac postarita, chelnerita sau ingrijitoare de parcuri. Recunosc ca nici iesita din pubertate nu mi-a trecut complet fantezia asta. Cea cu postarita.

Mi s-a tras de la filmele western. In care cowboy feroce cu ciocate omorau tot. Si reuseau sa mai arate si bine dupa asta. Apoi rapeau postarite de potalion. Si si le faceau neveste pe care le iubeau de dracii le luau.

Si mie mi se parea best case scenario treaba aia. In plus, vedeam eu ca potaritele sunt niste femei care vin regulat in vizita la bunica mea. Si beau cafea cu ea si stau la taclale. Si scot dintr-o geanta mare plicuri magice cu bani gramada. Egal bunica fericita.

Tot ele aduceau vesti bune de departe. Tineau legatura intre amantii separati geografic de cruda soarta. Inmanau rudelor ramase acasa vederi mototolite sosite direct de pe litoral. Si faceau pe facebook-ul, unind prietenii ramasi departe.

Toata viata m-am ferit de munca grea. Deci sigur ca job description-ul asta de postarita mi s-a parut mereu tulburator. Pana acum scurt timp, cand mi-am dat seama. N-as mai putea sa fiu postarita. Gata. S-a dus.

Si nu, nu pentru ca intr-un centru postal de pe Stefan cel Mare nu vin niciodata cowboy sa omoare oameni. Si apoi sa ma ia pe mine de nevasta, in acordurile I Shot The Sheriff. Ci pentru ca azi posta aduce toate porcariile din lume, mai putin ce trebuie.

Casuta mea postala plezneste de grasa ce este. In ea sunt indesate ca sardelele albaneze numai vesti proaste sau instiintari tip spam. Urgentele altora dar nu si ale mele. Victorii inutile, amenintari si gunoi. Copaci intregi feliati frumos la imprimante.

Postarita fiind, mi-as da rapid demisia. Cand cotrobaind prin corespondenta as realiza ca duc oamenilor realizarile stupefiante ale unui producator de termopan. Sau dorinta nestinsa a unui livrator de pizza de a indopa locuitorii sectorului 2 cu pizza lui de criza.

M-as simti prost daca ar trebui sa-i aduc unei cirese, sa zicem, o citatie. Si cum o citatie nu vine niciodata singura, as sti ca i-as mai aduce in scurt timp inca o citatie. Citatiile le vezi din prima, au un format aparte. Bleah.

M-ar lovi in mandria mea de postarita urmatoarea situatie. In loc sa-i aduc ciresei, sa zicem, o vedere de la verisoara de la tara, adica mutata in Canada, sa-i dau catalogul cu pulpe de pui, galeata de plastic rosie si insecticid. Ofertele saptamanii asteia.

M-ar intrista bunaoara sa ii aduc ciresei numai facturi, un snop de facturi. Pigmentat cu cate o amenda de circulatie. Ce-ti mai place viteza, cireaso. Care sa o loveasca in ceafa si sa o puna la podea. De sa trebuiasca stropeala cu apa vie ca sa-si vina in simtiri si sa le poata plati. Nu mi-ar pica bine.

As avea si eu mandria mea de postarita. Si din cauza balastului informational pe care cu grija il distribui ca un harciog harnic, n-as mai putea. N-as mai putea sa dorm noaptea si sa cant cantece de leagan copiilor mei facuti cu un non-cowboy.

Deci s-a zis si cu oportunitatea asta de afaceri. De azi inainte trebuie sa ma gandesc la altceva. Inca mai cred ca pot fi, la o rigoare, o chelnerita de execptie. Si o mare iubitoare de plante, fie ele chiar si publice.

Nu, sigur nu o sa ma mai fac postarita.