misterul wc-ului din strada arthur verona

Centrul Bucurestiului care merita strabatut cu piciorul e un graunte de neghina.

Sunt putine locuri unde toate elementele concura pentru ca plimbarea unui bucurestean sa fie placuta. Si strada Arthur Verona este unul dintre ele. E frumoasa mai ales pentru ca are un context bun in jur.

Aici sunt si case frumoase, boieresti. Care amintesc de un oras mai prielnic traiului normal. Un oras pierdut, din care au ramas bucatele disparate, ca la puzzle. Dar uite, eu si altii ne amagim cu ele. Cu ceva trebuie sa ne ocupam mintea.

Aici e si Gradina Icoanei. Un loc care incanta, plin de copii si pasari pline de talent si copaci. Daca adaug teatrul, restaurantul de unde se aude un pian, ambasada elvetiei luminata regeste si Carturestiul plin de bunatati loisiristice. Ne apropiam.

Direct pe strada asta salasluieste si Ordinul Arhitectilor. Care e intr-o casa cu farmec si gradina unde cresc plante libere, alandala. Incepe sa mi se para ca suntem ok. Deci ne simtem bine.

Si nu intamplator exista o comunitate de oameni care se ocupa de revigorarea strazii Arthur Verona. Si fac regulat proiecte de valorificare urbanistica si comunitara. Strada e frumoasa, e reprezentativa pentru Bucuresti si merita toata atentia. Aici e si primul zid oficial destinat street art-ului, plin de grafitti.

Dar taman pe strada asta se intampla ceva bizar de rau. Absolut toata strada e plina cu kkt. Iar pe langa el, peste el, pe sub el, niste pishat. In mai tot Bucurestiul e problema asta.

Dar va jur ca nicaieri nu e ca pe Arthur Verona. Verificati-ma azi, ca e weekend. Desi iertati-ma ca va trimit spre asa scarbos obiectiv turistic tocmai in ziua noastra libera.

Cert e ca orice plimbare pe Arthur Verona presupune un slalom dibace printre kkti storciti doar un pic, kkti intinsi pe 50 de metri sau kkti perfect conservati, cu motz cu tot. Cand ploua, miroase a kkt ciufulit ud. Cand e soare miroase a kkt uscat, prafuit.

Si nu pricep in ruptul capului cum se intampla treaba asta. De ce, din toate strazile din centru. A fost aleasa Arthur Verona ca sa fie transformata in wc public. Si cum se intampla decizia practic.

Niciodata n-am fost asa de priceputa. Si nici nu m-am educat in privinta asta, recunosc. Incat sa-mi pot da seama daca kkt de caine sau de om.

Imi si inchipui cum cineva se plimba cu un prieten pe la Romana. Si brusc il apuca neputinta. Si prietenul zice. Aoleu, ce napasta, noroc ca suntem aproape. Hai repede in Arthur Verona. Mai poti sa te tii pana acolo?

Cu ochii iesiti din cap, tinandu-se de burta. Protagonistul scato da din cap ca da. Si fuge innebunit catre Arthur Verona. In loc sa se opreasca la unul din cele multe fast food-uri. Sa cumpere o apa sau sa fure un bon de pe jos, sa tasteze codul eliberator. Si sa intre la buda.

Sau oamenii cu caini care stau in centru. Isi duc toti animalele la plimbare pe Arthur Verona. Pentru ca e zona mai frumoasa si mai relaxanta si vor sa fie siguri ca aici. Cainii reusesc sa aiba un travaliu de succes.

Stim toti ce greu e sa fii mereu biruitor in domeniul asta. Si ce conditii drastice trebuie sa ne fie indeplinite ca sa ne putem integra in absolut. Sau poate si una si alta. Oameni si caini laolalta, in tandem, dand simultane si consecutive.

Se vede treaba ca nu numai mie imi sare basca de la ce se intampla. Eu mergand zilnic spre job pe acolo, imi sare zilnic basca. Pentru ca din cand in cand, e drept mai rar. Pe Arthur Verona mai intalnesti si cate o voma.

Scapata de un om care n-a stiut ca acolo e wc deschis, in aer liber. Si l-a luat prin surprindere. Si nu s-a putut tine. I s-a facut rau de la ce-a vazut in zona cea mai frumoasa a orasului.

Asta daca nu cumva s-a dus buhul si printre oamenii care se simt dintr-o data prost fizic. Si se grabesc sa procedeze la fel, sa fie trendy. Le vine sa vomite si sunt in centru, pe Calea Victoriei. Se gandesc la acelasi lucru.

Hai sa merg repede pe Arthur Verona, chiar daca trebuie sa ma mai abtin putin. Ca macar acolo e wc incapator si fara probleme. Sau poate totul a fost un inceput nefericit.

S-or fi strans 10 kkti pe strada Arthur Verona. Si de atunci tavalugul n-a mai putut fi oprit. Si cine trece pe acolo simte cum il scapa brusc, ca la animale. Pentru ca vrea sa-si marcheze teritoriul.

Sau aveti voi alta idee de cum se poate asta? Poate un proiect bun de voluntariat ar fi sa pazim strada cu randul. Ca sa-i prindem pe faptasi. Pentru un centru de Bucuresti mai placut si mai normal mirositor.

arata-mi galetusha ta cu merde (fr)

inaintez prin probleme ca cutzu schiop. taraind o labuta. schelalaind de imi bat vecinii in teava. aoleu, ce greu ii e ciresei. aoleu. lume, lume.

ma dau eu rotunda aici. cum ca sunt asa si pe dincolo. uite cum mi ti-i invart pe degete. cum ies la suprafata. cum sunt razbatatoare. cireasa xena. ati putea crede ca totul imi vine exclusiv din samburele interior. nu.

sincer? nimic nu imi da mai mult putere decat compararea galtushelor cu kkt (rom). asta insemneaza ca mie mi se pare ca am o tona de probleme.

ca uite sunt la capatul puterilor. ca mi se rupe o mana din nimic. ca imi curge sange din nas pentru vreun domn. ca imi vine sa-l miros pe alt domn.

si dupa ce lumea, induiosata de atata suferinta de la o biata cireasa, isi deschide galetusa ei cu dejectii in fata mea, infloresc. e jenant. dar e sanatos.

toti ceilalti oameni au povesti muuuuuult mai nasoale decat ale mele. iar romantele lor de prin alcoave sunt atat de deprimante, incat ma simt regina.

regina neincoronata a galetusei mele cu kkt. la care incep sa tin enorm. si din care imi vine sa iau cate o gura dimineata. pe inima goala. de drag, asa.

i'll show u mine, u show me yours are pentru mine efectul unei cascade de endorfine. imi vine sa mangai pe cap pe persoana care e atat de nefericita in fata mea. incat imi face viata mult mai buna.

marturiile unor oameni tristi, dar necunoscuti, nu sunt de ajuns. nefericirea prietenelor mele e cea care pune balsam pe fracturile deschise. mai ales peste cele din dragoste.

nu e acelasi principiu ca la sa moara si capra vecinului. cred ca intelegi. spera adica.

doar ca povestile incurcate ale apropiatilor mei imi arata ca nu sunt ultimul om. cel mai bolnav. cel mai ridicol in dragoste. cel mai napastuit la job. si tot asa.

sunt o cireasa fericita. desi nu prea am motive. vad ca nu ma compatimiti. eram precisa.