vineri, 20 februarie 2009

misterul wc-ului din strada arthur verona

porc

Centrul Bucurestiului care merita strabatut cu piciorul e un graunte de neghina.

Sunt putine locuri unde toate elementele concura pentru ca plimbarea unui bucurestean sa fie placuta. Si strada Arthur Verona este unul dintre ele. E frumoasa mai ales pentru ca are un context bun in jur.

Aici sunt si case frumoase, boieresti. Care amintesc de un oras mai prielnic traiului normal. Un oras pierdut, din care au ramas bucatele disparate, ca la puzzle. Dar uite, eu si altii ne amagim cu ele. Cu ceva trebuie sa ne ocupam mintea.

Aici e si Gradina Icoanei. Un loc care incanta, plin de copii si pasari pline de talent si copaci. Daca adaug teatrul, restaurantul de unde se aude un pian, ambasada elvetiei luminata regeste si Carturestiul plin de bunatati loisiristice. Ne apropiam.

Direct pe strada asta salasluieste si Ordinul Arhitectilor. Care e intr-o casa cu farmec si gradina unde cresc plante libere, alandala. Incepe sa mi se para ca suntem ok. Deci ne simtem bine.

Si nu intamplator exista o comunitate de oameni care se ocupa de revigorarea strazii Arthur Verona. Si fac regulat proiecte de valorificare urbanistica si comunitara. Strada e frumoasa, e reprezentativa pentru Bucuresti si merita toata atentia. Aici e si primul zid oficial destinat street art-ului, plin de grafitti.

Dar taman pe strada asta se intampla ceva bizar de rau. Absolut toata strada e plina cu kkt. Iar pe langa el, peste el, pe sub el, niste pishat. In mai tot Bucurestiul e problema asta.

Dar va jur ca nicaieri nu e ca pe Arthur Verona. Verificati-ma azi, ca e weekend. Desi iertati-ma ca va trimit spre asa scarbos obiectiv turistic tocmai in ziua noastra libera.

Cert e ca orice plimbare pe Arthur Verona presupune un slalom dibace printre kkti storciti doar un pic, kkti intinsi pe 50 de metri sau kkti perfect conservati, cu motz cu tot. Cand ploua, miroase a kkt ciufulit ud. Cand e soare miroase a kkt uscat, prafuit.

Si nu pricep in ruptul capului cum se intampla treaba asta. De ce, din toate strazile din centru. A fost aleasa Arthur Verona ca sa fie transformata in wc public. Si cum se intampla decizia practic.

Niciodata n-am fost asa de priceputa. Si nici nu m-am educat in privinta asta, recunosc. Incat sa-mi pot da seama daca kkt de caine sau de om.

Imi si inchipui cum cineva se plimba cu un prieten pe la Romana. Si brusc il apuca neputinta. Si prietenul zice. Aoleu, ce napasta, noroc ca suntem aproape. Hai repede in Arthur Verona. Mai poti sa te tii pana acolo?

Cu ochii iesiti din cap, tinandu-se de burta. Protagonistul scato da din cap ca da. Si fuge innebunit catre Arthur Verona. In loc sa se opreasca la unul din cele multe fast food-uri. Sa cumpere o apa sau sa fure un bon de pe jos, sa tasteze codul eliberator. Si sa intre la buda.

Sau oamenii cu caini care stau in centru. Isi duc toti animalele la plimbare pe Arthur Verona. Pentru ca e zona mai frumoasa si mai relaxanta si vor sa fie siguri ca aici. Cainii reusesc sa aiba un travaliu de succes.

Stim toti ce greu e sa fii mereu biruitor in domeniul asta. Si ce conditii drastice trebuie sa ne fie indeplinite ca sa ne putem integra in absolut. Sau poate si una si alta. Oameni si caini laolalta, in tandem, dand simultane si consecutive.

Se vede treaba ca nu numai mie imi sare basca de la ce se intampla. Eu mergand zilnic spre job pe acolo, imi sare zilnic basca. Pentru ca din cand in cand, e drept mai rar. Pe Arthur Verona mai intalnesti si cate o voma.

Scapata de un om care n-a stiut ca acolo e wc deschis, in aer liber. Si l-a luat prin surprindere. Si nu s-a putut tine. I s-a facut rau de la ce-a vazut in zona cea mai frumoasa a orasului.

Asta daca nu cumva s-a dus buhul si printre oamenii care se simt dintr-o data prost fizic. Si se grabesc sa procedeze la fel, sa fie trendy. Le vine sa vomite si sunt in centru, pe Calea Victoriei. Se gandesc la acelasi lucru.

Hai sa merg repede pe Arthur Verona, chiar daca trebuie sa ma mai abtin putin. Ca macar acolo e wc incapator si fara probleme. Sau poate totul a fost un inceput nefericit.

S-or fi strans 10 kkti pe strada Arthur Verona. Si de atunci tavalugul n-a mai putut fi oprit. Si cine trece pe acolo simte cum il scapa brusc, ca la animale. Pentru ca vrea sa-si marcheze teritoriul.

Sau aveti voi alta idee de cum se poate asta? Poate un proiect bun de voluntariat ar fi sa pazim strada cu randul. Ca sa-i prindem pe faptasi. Pentru un centru de Bucuresti mai placut si mai normal mirositor.

7 comentarii:

varanus spunea...

Trec şi eu zilnic pe Verona. Ai dreptate, sunt multe grămăjoare, dar nu cu mult mai multe decît sunt peste tot în Bucureşti. Treaba ta dacă nu eşti capabilă să faci deosebirea între căcaţi. De cîine sau de om. Mie-mi sunt foarte simpatici. Şi unii şi ceilalţi. Şi-am să-ţi spun de ce. Mai întîi, că fumez tot timpul, mai ales cînd trec pe strada respectivă, aşa că mirosul nu mă deranjează. Doi, datorez căcaţilor de pe Verona milionul de euro pe care l-am cîştigat anul trecut la Loto.
Nu trebuie decît să alegi căcaţii în care calci. Iar ambasada Elveţiei s-a mutat de vreo doi ani din zonă. Că prea puţea. Acum e pe Str. Grigore Alexandrescu nr. 16-20, sector 1. Mai pe lîngă Piaţa Victoriei. Acolo pute mai parfumat. A ministru.

Small Wonders spunea...

chiar nu stiam ca langa carturesti, adica, na, tocmai acolo, sa fie in halul asta...

another cherry spunea...

pai varanuse, atunci cladirea aia de cine e acum frumos luminata? pare ca e luminata de niste elvetieni:).
mie mi se pare concentrarea de gramajoare mult mai mare in zona. hai varanuse, zau ca e mai mare.
sa ma apuc si eu de fumat?

another cherry spunea...

small wonders: da, si pentru mine e a big wonder:)

lupul negru spunea...

Mda, toata lumea se plange de Bucuresti. Si de bucuresteni, care au ajuns etalon de nesimtire. Nu ma pot opri sa nu ma intreb cati dintre bastinasii Orasului Nebun sunt int=adevar a treia sau a patra generatie in pantofi. Cati dintre ei au crescut la "bunici la tara". Si cati dintre ei au crescut in familii de tarani pervertite in familii de "oameni ai muncii" si inghesuiti in mahalalele de zece etaje de la periferie. Unde statul "le-a dat" casa. Aproape de pomana. Si ca sa fi recunoscator pentru pomana primita,ba chiar sa cauti sa traiesti cat mai mult din pomeni, necesita un anumit standing. Pe care orasenii veritabili, oripilati, il refuza.
Daca sunteti de alta parere, atunci maneaua fie cu voi.

lenebarbie spunea...

si mie mi'e tare draga strada asta, e plina de amintiri si de povesti, e ca un muzeu viu. Iar de Gradina Icoanei nici nu mai zic, e parcul in care mi'am petrecut tot anul intai, parca e o parte din mine. Si e trist cand toate astea plutesc in mizerie... E drept ca nu am mai vazut strada de mult timp, dar imi vine greu a crede ca a devenit dintr'o data buda comunala, e prea frumoasa pentru asa ceva! Poate e doar un contrast foarte puternic intre minunatia asta de strada si mizeria kkt-ului, un contrast mai puternic decat in oricare alta strada banala din nucuresti... Zic si eu, tot sper...

another cherry spunea...

lupule negru, da, cunosc putini bucuresteni get-beget. eu insami sunt la a treia, stai, cu putina ingaduinta a patra generatie incaltata. si m-am nascut in salajean:).

lenebarbie: poate sunt eu mai sensibilizata in perioada asta. Si poate si pentru merg zilnic pe acolo si dau nas in nas cu chestia asta horror. poate ca exagerez, dar asa vad eu.