Dintre multele obiecte functionale din viata omului, designerii au ales scaunul. Pentru a-si exprima trairile artistice despre viata.
Cand sunt veseli, designerii fac un scaun exuberant. Cand sunt tristi, fac alt scaun, mai dark. Cand au sentimente amestecate, fac un scaun cu care nici ei nu mai stiu ce au vrut sa zica.
Exista scaune care au lasat generatii intregi de studenti cu gura cascata pana la prasele. OMG. OMG! Cred totusi ca cei prinsi sub extaz. Nu patesc asta din cauza ca se uita. La cele mai comode scaune de pe fatada pamantului. Pentru ca pe scaunele de design se poate sta.
Dar te simti mai mereu ciudat. Cam ca atunci cand cineva te indeamna insistent. Sa mananci un minunat iepuras realizat din martipan cu atata maiestrie. Asa bine facut incat parca uite, tocmai da din boticul sumetit a primejdie, cu mustetile-i zburlite. Si vrea sa fuga peste camp, laolalta cu alti iepurasi vii.
Dar cum exista si scaunele normale si placute, nu fac mutre. Cine vrea sa traiasca on the edge in propria lui sufragerie. E treaba lui. Jos palaria pentru tenacitate si dragostea pe care o au unii pentru arta. Atat de mare incat sa-si rateze mare parte din sezuturile dintr-o viata.
Dar ce vina am eu. O biata cireasa consumatoare de lactate. Si nevoita sa aiba cantitatea necesara de calciu in oscioarele-i delicate. Sa fiu taraita in razboiul pervers pentru design. Al producatorilor din aceasta breasla aparent pasnica.
Care de fapt se lupta intre ei zi si noapte. Incercand sa vina cu cele mai absurde modalitati. De a crea membrana aia dintre dop si produs. Membrana care te priveaza pe tine om. Si pe mine cireasa. De a ajunge la lichidul dorit.
Dau grosolanul dop deoparte. Si privelistea e de-o fragilitate sora cu nebunia. Un mustiuc mic, cat o puta de furnica. De care trebuie sa apuc vitejeste. Si urmarind explicatiile savante din imaginea alaturata. Sa invart circular.
Cand raman cu mustiucul in mana. Fara sa fi reusit sa ajung la esenta. Ma incearca o senzatie de gol interior. Ca atunci cand, desi alerg, pierd tramvaiul 5. Care vine cel mai rar dintre toate tramvaiele civilizatiei contemporane.
Altele imi propun sa imi var degetul aratator. Sub o breteluta subtiiiiire din plastic. Si sa apas cumva intr-o parte. Dar sa si trag din alta simultan. Am extrem de putin timp sa aplic miscarea corecta. Si stiu ca nu exista o a doua sansa. Orice fac gresit, breteluta se smulge.
Un capat ramane fixat, altul spanzura in aer. Dar odata ajunsa in punctul asta, pot sa uit. Nu se mai poate face nimic. Si raman prostita. Uitandu-ma in gol. Cu foamea respectiv setea dand petrecere in maruntaie.
Trebuie atunci sa iau un cutit si sa lovesc ca o bezmetica. Ca in celebra scena a lui Hitchcock, de crima la dus. Sa ma umplu in felul asta de iaurt si de spume. Asta cand am arma trebuincioasa. Dar ce fac cand sunt in tren? Ca eu sunt des in tren.
O mentiune speciala as mai vrea sa fac sucului de mere. Acolo e alta competitie. Intre alti mari actori, cu alte mari mize. Am vreo doua optiuni.
Ori sa indes cu degetul meu mare protectia de plastic inauntrul sticlei de carton. Mereu rezulta un deget mare plin de suc. Si il si raschetez pe deget de marginea dura. O senzatie tare neplacuta.
Sau pot sa asez sucul pe blatul de la bucatarie. Sa trag de langa el obiectele din jur. Sa am grija sa nu fie prea pe buza, ca atunci e in pericol covorul. Si abia apoi trag de un carligut. Care nu se lasa luat de acolo decat cu improscarea unui splash sanatos de lichid.
De ce, de ce trebuie sa facem asa? De ce ne mananca pe noi ambitia asta. Suntem pana la urma doar niste producatori de suc. Care avem drept unica treaba. Sa alegem cu grija cele mai proaspete si destepte portocale. La care nu adaugam absolut nimic chimic. Dar le facem sa sada extrem de natural in cutie. Ca si cum acolo au crescut.
De ce, de ce noi, niste producatori de lapte. Care trebuie doar sa avem ca scop in viata. Tripla pasteurizare si partiala sau totala degresare in procente fixe a laptelui.
De sa facem design pe nervii ciresei si pe hainele ei si pe covorul ei si pe viata ei. De ce nu punem o tipla simpla la gura recipientului. De ce nu lasam designul pentru scaune? De ce.
sâmbătă, 14 martie 2009
ce-are designul cu iaurtul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
Neatza.
Foarte simplu. Intram in subiectul "Moda si utilitatea ei la animalele padurii".
Moda asta la ambalaje ma distreaza. Si ma frustreaza.De mic copil. Am ramas cu o tara importanta. Cand vaz un blister gol de medicamente sunt obligat, dar foarte obligat, sa il curat constiincios de folia metalica lipita pe spate.
In rest, doctorii au spus ca sunt sanatos si pot avea copii.
Pentru ca nu sunt zdraveni la cap. Si producatorul ala de lapte ar trebui sa ia masuri, da' nu ia pentru producatorul de cutie care te aduce in pragul nebuniei este cumnata-su si nu poate sa faca scandal in familie. Intelegi? Si mie imi vine sa omor oameni exact din motivele pe care le-ai spul. Incearca sa iei lucrurile cu filozofie: nimic pe lumea asta nu merita sa-ti fie tie rau. Deci ignora-le!
@lupul negru: mai lupule, suntem o comunitate de oameni putin stresati, dar ganditori si sanatosi:). toate bune.
@anonim: nu poooooot sa ignooooor. astea fac parte din viata mea.
Atunci sa ma adresez acestei comunitati.
Am un prieten.
Pe care nu il cunosc.
Nici el nu ma cunoaste.
Dar are nevoie de mine. Si pot sa il ajut.
Pe voi va cunosc. Si stiu ca nu va rabda inima sa nu puneti umarul. Asa cum puteti.
Si pentru ca sunteti buni,gasiti aici ceva de la Vlad, Cirese si de la mine :
http://lupalb.blogspot.com/2009/03/primiti-inapoi-binele-02.html
Primavara fie cu voi!
In general la sticlele de suc am succes... Nu sunt fan iaurturi asa ca nu prea intampin probleme precum ale tale. Iar daca sunt in intimitatea casei mele imi permit sa lovesc cu sete membrana aceea de protectie cu un cutit. Daca as merge cu trenul si as vrea sa mananc ceva cu siguranta as rontzai ceva si nu m-as chinui cu iaurt sau suc de fructe. Pur si simplu nu prea ma satur cu asemenea alimente lichide (care da, stiu, sunt mai sanatoase decat altele). Pana la urma cred ca producatorul ar trebui sa se gandeasca mai bine la modul de ambalare pentru a nu se stropi ciresele cand vor sa manance.
Of, Cherry, ca să zic aşa, te-am simţit, soro! Aşa nişte draci mă apucă atunci când mă trezesc cu iaurtul pe toată faţa şi pe haine, cu sucul clipocind pe mâini şi pe toată masa, că ajung să dau cu capacele, cutiile şi ce mama zmeilor mai sunt de toţi pereţii! Şi mă apucă toate frustrările şi de nervi mi-e teamă să nu fac ulcer. Dar cel mai tare mă enervează că laptele meu preferat e ambalat la pungă (cine dracu a venit cu aşa o idee???) şi până apuc să o tai şi să o vărs în altceva, vărs jumate pe mine şi pe jos. Groaznic! Of, ce m-am enervat!
@ Lia. Hi,hi...Credeam ca sunt singurul care bodoganeste punga de lapte cu cine a facut-o....
@lupule, o sa pun si pe dasimprimeste, ca si acolo vin oameni tare inimosi.
@PP: da, exact asta sa faca producatorul. sa nu mai stropeasca ciresele cand ele sunt la masa:)).
@LiaLia & lupul: suntem frati aici: si mie imi place tot laptele la punga si oricat exersez, tot prost ma descurc.
iar ai scris mult.. :D
La plangerile tale adaug si conservele metalice pe care le desfaci tragand de un cerculet metalic; nu mai departe de ieri, am umplut bucataria de mazare care a sarit din cutie o data cu capacul si cu juma de cantitate de lichid....
@LiarLiar: of da. hai ca mai incerc:)
@Thea: bad mazare, bad mazare. si mai e cand e vara si ti-e sete si ai cutia de bere si se rupe iar cerculetul. dar nu iese nimic si cutia ramane inchisa:)
Trimiteți un comentariu