marți, 12 mai 2009

de la iazul cu rate la restaurantul din gara

iepure_joben

Oti fi citit strada mantuleasa. Sau daca nu, oti fi auzit despre ce e vorba in ea.

Era o strada vadit anormala. Care se comporta in asa fel de interactiv cu omul ce o strabatea, in caldura grea ca o plapuma. Incat sa-i faca bietului de el mintea funda marinareasca si alta nu.

Am si eu doua, ba nu, trei locuri care au functionat in viata mea. Dupa aceleasi reguli de iepuri scosi din jobenul in care nu e mai nimic. In sensul ca au aparut o data cu o claritate de cristal cehesc. Si totusi nu le mai pot dovedi existenta cu niciun chip.

Asa ca mai bine ma fac ca nici nu au fost. Altfel risc sa ajung cireasa incinsa in camasa de forta. Si sa embarasez rudele si pe fostul sot. Cand o sa auda lumea ca a treia nevasta. A mancat la un restaurant care nu a existat niciodata.

Primul loc l-am descoperit in copilarie. Pe care mi-am petrecut-o, un pic macar, si in cartierul Salajean. Leagan de civilizatie metropolitana. In spatele blocului meu. Vad ca ieri. Era un cartier de case cu ulite desfundate, ca la tara.

In curti erau porci si tata m-a dus sa vad cum se taie ei. Si cum li se perpeleste pielea groasa, porceasca, la foc deschis. Printre ulite era un iaz pe care pluteau rate si gaste infoiate. Cum ma vezi si cum te vad.

Am intrebat pe adultii din viata mea. Care stiu unde am copilarit. Ei nu au de ce sa isi doreasca. Sa innebuneasca o cireasa pe care o pretuiesc. Toti au raspuns intr-un glas. Ca asemenea loc nu exista. Nu in Salajean.

O sa ziceti ca eram pui de cireasa. Si ca nu stiu ce vorbesc. Dar eu, eu am mancat sorici din curtile alea. Si gustul ala nu poate sa mi-l ia nimeni.

Al doilea loc cu personalitate proprie. L-am intalnit in Gara de Nord. Eram deja cireasa corporata. Cu taior si rapoarte si ore tarzii la birou. Sefa mea m-a trimis sa-i ridic o sora de la gara.

Era iarna si era Craciun. Pana la sosirea trenului. Era in 1997. Mi-am incalzit oasele intr-un restaurant incredibil de frumos. Locul era scaldat intr-o baie de lumina. Tavanul era decorat cu crengute de brad.

Prin galantare (era stil autoservire) se lafaiau carnati mirifici. Stralucitori de proaspat prajiti. Am mancat unul cu pilaf ca facut de mamaia. Am baut si cafea. Canta muzica de Craciun care m-a bine-dispus.

Stiti, se pare. Ca restaurantul asta n-a existat niciodata. Nu l-am mai vazut de atunci. Desi am mai luat ceva surori de la gara. Si am avut timp de pierdut pe-acolo.

Ultima data, in drum spre Cluj. Am cercetat personal, sub privirile ingrijorate ale lui a cherry. Fiecare coltisor de gara. Nici macar nu exista spatiul in care ar fi putut sa fie restaurantul. Era unul mare si destul de bine plasat in interiorul garii.

Recent, la vama veche. Recunosc ca intr-o stare de ebrietate poate mai avansata. Si tot cu a cherry. Am intalnit in campul dintre expirat spre gazda noastra. O toneta luminand ca un OZN. Care vindea hot-dog aburind. De o calitate absolut fara precedent in istoria contemporana a hot-dogilor mioritici.

Am infulecat ca spartele. Cati hot-dogi am putut fiecare. Ne-am distrat excelent. Erau si alti oameni, la coada. Apoi am dormit somn fara vise. Am vrut sa achizitionam bucatele alese si in noaptea urmatoare. Ia toneta de unde nu-i.

Am mai intalnit-o inca o data, in aceeasi stare avansata. De prea multa surubelnita ingerata in timp ce eram cocotate pe o masuta. Si am infulecat din nou fericite, razand de bucurie. Dar gata, asta a fost. Toneta dusa de pe fata pamantului.

Si nu pot sa nu ma gandesc. Oare si ulitele desfundate, cu sorici si iaz cu rate. Oare si restaurantul primitor din gara, la Craciun. Au facut la fel ca toneta. Au avut zile in care s-au desfasurat ca si cand erau acolo de cand lumea.

Si alte zile. Acum permanentizate. In care au strans tot calabalacul. Au desumflat iazul. Au impachetat ratele. Au presat porcii intre filele unui caiet cu file veline. Si nu au mai avut de gand se arate lumii si mai ales ciresei la fata deloc?

Unde esti copilarie, cu soriciul tau cu tot.

10 comentarii:

lenebarbie spunea...

pe mine ma chinuie multe amintiri din frageda pruncie pe care mama nu doar ca nu vrea sa mi le confirme, dar mai si rade in hohote cand o intreb ca "nu'i asa ca...". Si se pare ca niciodata nu'i asa, nu'mi explic!
Iar de locuri numai bune de pus pe strada mantuleasa am si mai multe de zis. Ultimul a ramas in Lisabona si e cu poveste cu mult zahar. Prin septembrie se facea ca gasisem pe straduta impreuna cu o prietena o minune de bodeguta cu cele mai suave prajiturele si unde ne imfruptaram cu 2 bezele imense, carora portughezii le zic suspiro (adica suspin, ca suspini si juma' de ora pana le dai gata). Iar in ianuarie, cand m'a apucat iar pofta de dulce in exces, am pornit in cautarea bodegutei cu alte 2 prietene. Dar ia bodeguta de unde nu'i! Dupa ore de cautari, in care numai bezele aveam in ochi, n'a fost chip sa mai dau de locul fermecat... Or semana toate strazile intre ele, dar chiar in halul asta, sa fi trait eu oare experienta unei bezele-naluca?!

anna spunea...

eliade cel de suflet .. dar locuri magnetice care apar cand si cand si apoi niciodata ti se intampla printre vise? just as awesome.

ajnanina spunea...

da... minunate locurile astea...
daca am putea sa le recunoastem inainte, poate ca am putea trece prine ele ca printr-un portal intr-o alta lume. care sa fie toata la fel de mirifica.
am si eu in amintire un copac cu flori albastre vazut acum juma de viata in Gradina Botanica. si desi trec des pe acolo. si am invatat acolo botanica. niciodata n-m stiut ce ar fi putut sa fie, pentru ca, bineinteles, n-a mai aparut niciodata de atunci :)

another cherry spunea...

@lene.barbie: rautaciosii ar zice ca tu ai fabricat in mintea ta cele mai bune bezele din lume, ca sa ai cu ce te indulci cand ai nevoie. eu, eu stiu ca asa s-a petrecut, cum zici:).

@anna: da, am si din alea. dar cum in ele este implicat si oniricul, nu ma bat cu ele in piept. I dont have a case:P

@ajnanina: nu cumva copacul cu flori albastre nu era in gradina botanica, ci in salajan, printre casele cu purcei si deci sorici? ca parca imi aduc aminte de ceva:))

Fuck You, Tovarasi ! spunea...

Calmeaza-te, Ciresico !

Restaurantul ala a existat, se manca excelent, dar avea numai mese inalte, fara scaune (la varice, cum s-ar spune). Daca restaurantul tau avea scaune inseamna ca era altul sau nici nu a existat vreodata !!! :))))))))

Vlad spunea...

În Bucureşti se întâmplă lucruri din astea foarte des. În vin instantaneu în cap vreo dooj de locuri din astea care n-a existat niciodată. Da nu numai locuri, ci şi oameni.

LiaLia spunea...

Cireaşooooooooo, io io!! Io ştiu cârciuma aia din gară cu cârnăciori gen running sushi :))) Eu am mâncat ciorbă de perişoare. Dar a dispărut! Ca să lase loc lui Mcdonalds probabil :((

another cherry spunea...

@FYT: Uite ca nu mai stiu exact. Stiu doar ca mi-a placut la nebunie, ca era cald si era Craciun si aveau carnati. Varice nu, n-am facut:).

@Vlad: te rog respectuos sa vii sa le imparti aici cu mine. Macar cateva:).

@LiaLia: Liaaaaaaa, numai tu ma inteleeeeeegi. Stiaaaaaam eeeeeeeu!

thais spunea...

Daaa, cunosc atat de bine senzatia , si felul in care apropiatii te privesc chioras cand ii intrebi d-astea !!!

Io , de ani buni , caut o cascada !!!!In Bugegi , ori in Piatra Mare.Cascada la care am descins din autocar!!!Autocar in care mie imi fusese ingrozitor de rau, din cauza serpentinelor.Asa ca nici sa crap nu-mi pot aminti cat de mult am mers de la Brasov, catre (pana la, sau dincolo de) Busteni.
Merg, intreb , caut...Parca semana cu 7 Scari , numa' ca pana la aia mergi aproape un ceas pe jo'.Ori io, jur, am mers la cascada cu autocarul.
Toata lumea se cruceste, si-mi spune ca asa ceva nu "egzista", si nici n-a existat vreodata.

Da' io nu renunt , am sa caut cascada aia si cand io imbatrani.
Parol!

Vlad spunea...

Cireaşa, doar dacă mă rogi nerespectuos.

Păi odată treceam chiar pe Mântuleasa, acu câţiva ani, când colo, ce să vezi, un fel de palat. O căsoaie mare şi neagră, cu animale medievale pe ea. M-am holbat la ea o vreme. La un moment dat, apare un moş, şi începe să se holbeze şi el. După o altă vreme, îmi zice: "Dom'le, de 40 de ani stau pe strada asta, dar niciodată n-am obervat casa." Acu un an, am revenit pe Mântuleasa. Normal, căsoaia dispăruse cu totul.

Altă dată, am găsit resturile unui zid de cetate, tot în Bucureşti, mergând pe o stradă care pe hartă figura ca fundătură. Nu era, şi ajungeai la o piaţetă, şi acolo era zidu. Au fost şi alţii să o vadă mai târziu, că le-am povestit, şi mi-au zic că ce dom'le, tu eşti om serios, acolo e doar o vilă nouă şi ne-a luat şi badigarzii la goană. Nu m-am întors să văz dacă aveau dreptate.

Altă dată, m-am întâlnit cu un tip pe sfert rrom care cică a dispărut într-o bătaie cu cuţite acum 80 de ani, dar asta e altă poveste.

Etc.