cand iti moare la intrare

Parca mai ieri va povesteam cu emfaza. Cum sunt convinsa eu ca as scrie cele mai bune anunturi mortuare de pe pamant.

Chestia e ca nu m-am razgandit. In continuare exista sanse sa scriu cel mai bine din lume. Paranoia & aroganta, bata-le vina. Eu sa fiu sanatoasa.

Dar exista niste circumstante in care chiar si cuvintele emanate de un fruct. Se poticnesc si nu-si mai asculta stapana. Care le biciuie si le trage de par. Si le pune la colt pe coji de nuci.

Si le ademeneste cu o prajitura cu multa ciocolata. Si apoi le da afara si le cheama inapoi. Si le face si multe alte lucruri bune si apoi rele. Dar degeaba.

Sa vedeti care e treaba cu scrisul asta. Ma lasati, sper, sa fac o paralela cu sexul. Desi stiti ca asta nu e deloc genul meu. Hai sa facem doar astazi o exceptie.

Cand cineva imi zice cu speranta, vrand pasamite sa ma motiveze. Vezi, sa scrii bine si de data asta. Cat mai bine poti tu, ca avem o miza mare.

Deci cand scoate pe gura asta. E ca si cum mi-ar fi fixat bine capul intr-un suport, sa nu pot scapa. Si m-ar fi palit fulgerator cu o ghioaga cu tepi la tampla.

Dupa care mi-ar cere. Zambind cu blandete si ciupindu-ma cu simpatie de obrazul vanat. Sa cant coerent, in direct la televiziunea nationala. Toate melodiile din Jesus Christ Superstar. Cu tot cu orchestratia de rigoare. Si exact in ordinea din film.

Recunosc ca revelatia asta n-a venit la cireasa asa, singura. Am avut-o in urma unei discutii cu lamaie. In care ne-am dat seama ca soarta unui text poate fi pe veci pecetluita in rau. Daca suntem atentionate sa scriem bine.

In situatia asta cuvintele sunt sovailenice si iti mor la intrare. Cum inteleg ca se mai intampla cateodata cu sexul. Din auzite, normal. Pentru ca mie, eu, pe mine, ma. Deci mie nu vad cum ar putea sa mi se intample vreodata asa ceva. De neconceput. Nu?

Imi inchipui eu ca e ca si cum i-ai spune unui barbat. Cunoscut ca si armasar celebru, ce nu iarta nimic. Si caruia victima bine patrunsa trebuie sa-i ceara indurare sau macar o pauza de cafea.

Auzi, iubitule? De data asta chiar sa faci dragoste bine. Nu ca nu faci in general. Dar sa faci cat de bine poti tu. Vreau sa te simt in adevarata ta forma. Da-mi tot ce ai mai bun.

Am banuiala ca avantul se pleosteste, la fel si organul adjutant. E, asa e si cu pixul. Cel ce lasa pasta pe hartie. El nu mai poate face dantela de cuvinte, imagini si emotii. Daca e indemnat sa faca asta.

Asta a fost.

Dar va astept aici si maine, vreau sa impart atatea cu voi! Va simt asa de aproape ca si cum am fi prieteni vechi, de familie. Intru mereu cu emotie in aceasta lume virtuala dar totusi asa de reala pentru mine. Ramaneti cu mine, sa nu cititi alte bloguri, ca nu e bine. O sa incerc sa va ofer eu tot si zau ca urmeaza sa va impartasesc si alte simtaminte si intamplari, sper eu hazoase, din ceea ce mi-a fost dat sa traiesc pe acest pamant. Gasesc bucurie in acest jurnal si sunt emotionata ca sunteti alaturi de mine si ca ma urmariti. Chiar sunt uimita de succesul pe care il are, eu n-as fi banuit. Pe maine, atunci.