cum il incep, asa il am

Despre noul an este vorba. Da, chiar asta care se inscauneaza acum. Si de prima zi din el, care se intelege ca este cruciala.

De cativa ani buni mi s-a instalat convingerea asta ferma. Ca ce aleg eu sa fac sau nu pe 1 ianuarie o sa ma bantuie 364 de zile fara oprire.

Prin urmare, trebuie sa fiu extrem de atenta cu ce ma indeletnicesc in aceasta prima zi a unui nou inceput. Trebuie sa raman lucida si sa nu ma culc pe-o ureche.

Nu o sa ma ocup doar cu ingrijirea unei mahmureli. Sau indesarea de cantitati importante de mancare in stomacul deja largit peste masura. Nu.

Avem treaba anul asta. Nu-i timp pentru taiat frunze la caini. Primul lucru pe care il voi creste cu atentie si de care ma voi ocupa ca de copilul meu este activitatea sexuala din aceasta zi.

Inca nu pot sa uit anul ala in care am avut neglijenta ca in primele ore, pe 1 ianuarie, sa practic sex de necalitate. Si am fost sortita sa nu-mi revin din asta timp de 12 luni lungi.

Noptile mele din acel an de negratie au tot cazut la controlul CTC, una cate una. Oricat m-am straduit, tot ce am atins s-a transformat in dezolare senzuala. Dar am invatat din greseli. Si acest 1 ianuarie o sa fie cu ah si oh.

Apoi zbarrrrr la cosmetizarea parului nedorit de pe corp. Potrivit teoriei mele, daca ma prinde 1 ianuarie cu par neeradicat, o sa fiu paroasa tot anul. Nu-mi permit asa ceva, am o imagine de aparat.

Continui cu eforturi sustinute pentru o digestie reusita. Cine vrea sa fie balonat tot anul? Not me. O sa mananc usor si sanatos. Asta e ceva care intra si pe rezolutie. Pana la urma da, cam totul trece prin stomac. Suna primar dar de fapt este complet filosofic.

Dar sa mai las vorbele de saga. Am noroc ca inceputul asta ma prinde by default langa prieteni buni. Pentru ca eu asa vreau sa ma trec prin orice mi se pregateste. Alaturi de cat mai multi oameni misto. Si uite ca imi iese.

O sa dorm bine, o sa vorbesc cu toti cei dragi langa care nu pot fi. O sa si muncesc ceva, chemand muza in ajutor. Am multa treaba anul asta la serviciu si ambitii cat casa. Trebuie sa ma reinventez si sa ma expandez precum o floricica de porumb in ulei incins.

Chiar mi se pare ca am de-a face cu un nou inceput. Si desi 2009 a fost un an foarte bun, insist ca asta sa fie si mai bun. Parca sunt mai coerenta si mai pusa pe pozitii pentru tot ce vine.

Aveti grija sa faceti ceva bun azi, neaparat. Ceva care sa va placa, ca sa o duceti bine tot anul. Cireasa insista si este foarte serioasa despre asta. La multi ani.

cireasa si adulatia

Da, cireasa stie ca este fenomenala. Si crede cu tarie ca cei mai multi dintre oamenii care o cunosc trebuie sa i se prosterneze, de bucurie ca au intalnit-o.

Probabil ca cei putini, care nu o fac, au fost bolnavi cand erau mici. Sau sunt pur si simplu persoane insensibile, care strica procentul celor ce au apucat calea dreapta. Sa ii dam deoparte si sa discutam despre restul.

Dar cand cineva vine la mine si imi declara privindu-ma in ochi ca sunt exceptionala, nu prea stiu cum sa fac. Adica sinele meu interior se bucura, dragutul. Dar nu stiu ce sa scot pe gura ca sa fie ok.

Mie imi vine cumva sa-i zic bravo. Ce alegere exceptionala ai facut. Sa ma placi asa de tare, adica. Esti pe calea cea buna. Keep up the good work. O sa ma straduiesc sa nu-ti insel asteptarile.

Bineinteles ca nu vorbesc teoretic, asa. Mi s-a intamplat de curand. A venit si mi-a zis cred ca esti exceptionala. Esti incredibil de misto. Nici nu-ti inchipui cat te plac si cat de mult mi-as dori sa fiu ca tine. Esti asa de dulce.

Wow. Ce m-am mai bucurat. Ochii mei s-au topit si s-au facut de miere nezaharisita. Dar tare incurcata am fost. Ce sa-i spun eu sa faca? Sa zic ca nu m-am asteptat la asa ceva? Nu se face, ca ar fi o minciuna. Sa zic ca e normal si ca si eu simt la fel despre mine? E prea de tot.

Tot ce am putut sa fac a fost sa zambesc destul de tamp, necaracteristic mie. Si sa zic ca este o veste buna si ca ma bucur teribil.

Nu am mintit. Chiar asa era. Dar m-am simtit teribil de nelalocul meu. Sa mi se cante o oda intr-un loc neasteptat, de catre o persoana noua, nu e usor. De indurat. Te simti minunat de bizar.

Apoi am intrebat totusi ce am facut sa merit asa o adulatie. In fond era o persoana care nu ma cunoaste aproape deloc. Mi s-a raspuns ca se vede dintr-o ochire ce soi bun sunt. Si ca nu te poti insela. Super, am adaugat.

Mai ramanea doar sa o sarut cu limba. Ca sa pecetluim discutia intr-un mod placut. Si restul serii am plutit pe un norisor de culoare roz somon. Asa sunt de usor de multumit.

Doamne, ce bine e sa te laude cineva. Chiar daca tu stii ca nu prea are inca motive, ca nu te stie destul. Doamne, ce bine e sa te laude cineva.

Multumesc, stii tu cine.

cireasa si piticele humorului

Sunt zilele astea deportata de buna voie intr-un loc tare departat, plasat aproape de unde se agata harta in cuiul ei. Aici ninge mult si se mananca chisca* si galuste** si carmoaje***.

Tot aici, de la aerul tare si mancarea rupta din rai ce se coace pe-acest plai, oamenii sunt crescuti ca brazii. Cireasa, o femeie maruntica, se simte ca degetica. Nu-i vorba, ca ea s-a obisnuit de pui ca toti oamenii pe care ii intalneste, absolut toti, sa-i vorbeasca de sus.

Dar aici, in locul unde s-au inventat glumele, romanul e ca bradul. Crescut bine si falnic. Cireasa nu poate decat sa dea cu palaria de pamant, salutand asa aluat spornic de om. Ce-i inalt, si lui Dumnezeu ii place.

Si aici intervine prietenul meu imaginar, I., care mi-a facut un foarte frumos cadou. Mai ales pentru ca nu prea cunoasteam lumea si ma simteam nitelus stinghera. Ca sa nu-mi scada self esteemul pana la cote de alarma taman in mizeul iernii. Si sa nu fiu nevoita sa mananc si mai multa racitura si bors pentru a ma drege.

Asa ca in serile cat am iesit in oras, la diverse concerte bucovinene cu iz de metropola, m-am simtit excelent. I. a angajat un stol intreg de femei marunte, care sa stea mereu in preajma mea. Si pe care le-a instruit sa se poarte normal, ca si cum se gaseau acolo pentru ca asa s-a intamplat.

Femei de prin partea locului, nu stiu cum le-a gasit asa de multe si la dimensiunea asta. Pentru ca v-am zis, aici oamenii sunt ca Fat-Frumos. Cresc la un pranz cat altii la 100.

Iar ele erau nu de o inaltime cu mine. Ci si mai mici, toate mai mici, incredibil de convenabil mai mici. Femeile astea erau chiar mai mici decat mine. Barbatii erau insa asa cum ii stim. In conjunctura asta fericita, cireasa parea un gulliver venit sa cucereasca liliputul.

I. chiar mi-a recomandat sa-mi anunt inca de la inceput intentiile pasnice, ca sa nu sperii micile caprioare. Sa nu creada ca am venit prin partea locului, eu, giganta, cu cine stie ce intentii de razboi sau cutremure sociale.

Pfii, dar ce m-am mai distrat. Si ce bine e sa fii macar o data unul dintre cele mai infoiate si reusite exemplare ale speciei. Daca mi-as fi pus si tocuri (dar nu am avut inima sa exagerez in felul asta care m-ar fi aratat haina la suflet) si as fi stranutat de sus, de acolo, as fi maturat totul in cale.

Am fost placut impresionata si m-am bucurat de darul asa de smechereste ticluit. Multumesc I., a fost foarte tare. Dar acum imi dau si eu seama ca nu poti sa inchiriezi femei mici pe oriunde ne ducem. Asa ca propun sa ne intoarcem la normal.

Cireasa de campie isi asuma sa redevina pitica. Si femeile din nord sunt libere sa se raspandeasca pe la casele lor.

*Unde chisca este caltabosul, asa cum il stim. **Iar galuste sunt sarmalele. ***Carmoajele sunt orice fel de prajiturele asezate pe un platou.

frica de re-daruit

In fiecare an, aceeasi drama. Cireasa e neglijenta si nu tine minte de la cine a primit un cadou care nu ii cade bine la socoteala.


Exodul de lucruri nepotrivite are loc, precum migratia antilopelor gnu, de doua ori pe an. De ziua dumisale, cand orasul e in floare. Si de Craciun, cand orasul este tot sub floare alba, de zapada.


Cum totusi cadourile, chiar nepotrivite, nu se face sa le arunci la gunoi din momentul in care invitatii ies pe usa, cireasa ramane mereu cu niste lucruri absurde in viata ei. Pe care le-a depozitat intr-un dulapior anume. Intitulat dulapiorul pentru re-daruit.


El este burdusit cu tot felul de traznai. Rochii nepotrivite cu spiritul de cireasa, chiloti prea mici pentru un fund care se respecta, carti ale caror slove mi-au ramas nedeslusite, cate un parfum nemirosit in veci de catre vreun nas, in direct de pe pielea mea.


Si asteapta cireasa prilejul potrivit, cu rabdare de pradator de elita. Si cum vine ziua cuiva important dar nu chiar in top trei, cireasa se arunca in cap in dulapior. Si inoata ea printre acele rafturi mici.


Si culege de-acolo vreun articol care sa se potriveasca, chiar daca nu manusa, cu andrisantul. Are ea grija de fiecare data ca obiectul sa para ales chiar atunci si pentru persoana respectiva.


Chiar daca nu se vadeste extraordinar de potrivit si respectivul nu exulta de bucurie, simularea este de calitate. Adica nu o poate nimeni trage la raspundere ca nu ar fi cumparat ceva nou.


Dar in momentul predarii-primirii, cireasa este cuprinsa de jena si frica si remuscari. Ii vine sa smulga punguta din mana celui blagoslovit cu obiectul extras din dulapiorul de re-daruit. Sa mimeze un lesin. Sa inceapa sa bata intr-o tigaie, ca si cum a innebunit pe data.


Si in final, cu nervii intinsi la maximum, sa sara in bratele sarbatoritului urland. Iarta-ma, nu o sa mai fac niciodata. Hai la Ikea sau la Zara, unde o sa-ti cumpar ce vrei tu. Toate astea i se intampla, de buna seama, pentru ca este ingrozita ca farsa ei va fi descoperita.


Si ca taman persoana asta pe care o strange in brate si careia ii ofera cu drag un cadou, i-a dat acelasi cadou anul trecut. Si zau daca exista situatie mai social inacceptabila de-atat.


Prin urmare, sa vedeti bataile de inima ale ciresei la ocazii. Primele momente sunt decisive. Si cum de o fi scapat cireasa pana acum cu fata curata, se intreaba mereu. Si multumeste sortii.

mancarea dulce mult aduce

Pun pariu ca nu v-ati distrat ca mine. Nici nu aveati cum.

Am tinut post destula vreme, tot postul. Mi se sufla in ceafa ca nu trebuie sa te lauzi cu asta. De fapt e bine sa tii chiar secret. Ca atunci cand umbli cu postul pe post de palarie cu pene de strut pe cap, umilinta se duce pe apa Sambetei. Si degeaba te-ai mai chinuit. Esti la sub zero.

Ma rog, uite ca nu sunt capabila sa tac despre asta. Si iar dau cu mandria mea prea mare in populatie. Pentru ca trebuie sa va explic cumva ce am simtit cand am luat prima imbucatura de mancare de dulce.

Cum m-am dezmeticit si m-am prins ca e rost de bucate la liber, cum am trecut la fapte. Zero moderatie. Zero grija pentru organismul ce nu mai stia ce e carnita.

Prima gura, unt frecat cu usturoi, m-a gasit uimita. A, deci asta este gustul untului, cel drag. Sfinte Sisoe, frumoasa e viata.

Apoi am ingurgitat branza de capra. Abia am reusit sa ma tin in picioare de la suflul de explozie interna din pricina placerii. Jos palaria pentru capre. Faceti o branza de sta pisica-n coada. Niciodata nu v-am pretuit asa de mult ca azi. Va iubesc.

Uite si somonul. Apuca cireaso paine, manjeste-o cu unt, tranteste peste ele fleica roz-portocalie. Acum spune ce simti. Uimire, domnule, uimire.

Apoi ma dau cu totul lui, lui cornila. Si mana dreapta incepe de smintita si apuca sarmale, icre, salata de boeuf. Si inc-o data, la loc comanda.

Cu stanga duc la gura, in putinele dati cand nu am carne in dansa, paharul de visinata la gura. O sticla visinie venita din satul chechis, judetul salaj. Cu domnita, mama de a cherry, e venita. Si ung gatul insetat cu pahar dupa pahar.

Apoi intregesc orgia cu ceva costita afumata ce luceste aurie la lumina dupa-amiezii, cartofi rumeniti si o placinta dumnezeiasca si plesnind de carne.

A terminat cireasa postul e mai buna. Mult mai buna. Dar buna e, nevoie mare, si mancarea dulce si de dulce, cu care m-am recompensat pe mine, un cucernic enorias. Sa se dea cate un pogon de mancare, sa ajunga la toti.

E Craciun si asta trebuie insemnat cum se cuvine in calendar.

mandria fabricantilor de pantofi

Oamenii de stiinta au manat omul sa ajunga pe luna. Si acum ei se chinuie sa faca obiecte din ce in ce mai mici, pana la minuscule si in final inexistente.

Asta e masura progresului adevarat. Sunt mic, abia ma vezi si ma poti utiliza, deci exist.

In vremea asta, producatorii de pantofi dau in branci zi si noapte. Cam din aceeasi perioada in care omul se straduia sa calce in picioare luna. Am ajuns la niste fineturi, in ceea ce priveste incaltarile, incat ma astept la chestiuni uimitoare, cat de curand.

Simt ca nu mai e mult si pantofii nu doar o sa inveleasca laba omului. Ci o sa te incalti si o sa stii brusc sa faci sufleu pufos de conopida. Desi nu ai petrecut nici 10 minute in bucatarie. O sa te incalti cand te simti inghitit de depresie si o sa capeti forte sa te lupti cu ea.

Probabil ca cireasa nu o sa ajunga sa vada asta. Dar o sa exista cu siguranta momentul in care omul o sa traga in picioare pantofii lui scumpi si o sa zboare deasupra orasului cu ei. Minunandu-se de cat de bine arata lumea de doar putin mai sus. Parca il si vad pe Hermes, bombanind invidios.

Toti producatorii de pantofi trudesc fara incetare ca sa ne faca sa ne simtim din ce in ce mai bine. Vorbim aici de materiale performante. Picioare care inspira si expira. Umezeala care nu mai poate sa intre dar este invitata sa iasa pe usa din dos. Piciorul are parte de confortul suprem.

Dar asupra unui anume punct, fabricantii de incaltaminte de la vladica la opinca, au cazut de acord. Domnule, noi refuzam sa ne ocupam de sireturi. Noi avem grija de pantof. Bagi piciorul si esti in rai. Dar cu ce se leaga el, chiar nu ne mai intereseaza. Avem si noi mandria noastra.

Ei sunt, imi inchipui, enervati de subiectul asta care tot revine in discutie, desi ei il tot baga sub covor. Sireturile. Un flecustet care nu mai are importanta, odata ce ai creat o capodopera pentru picior, cred ei.

Si atunci end userul sau utilizatorul final, adica cireasa, sufera tot felul de traume. Ce folos ca a cheltuit ea si pe mama si pe tata ca sa achizioneze incaltaminte vrajita, daca sireturile se desfac la fiecare 10 pasi.

Si oricat strange, folosindu-se de muschii anume castigati la sala. Si oricand se opinteste dumneaei si face funde duble, sireturile se desfac si amesteca prin praf, zloata, ud, noroi, muci, mucuri si alte spurcaciuni.

Toti pantofii au sireturi defectuoase. Existau unele de bumbac, care nu aveau obiceiul asta. Dar producatorii de pantofi au hotarat sa nu mai faca sireturi de bumbac. Pe ei ii intereseaza doar pantoful. Calci si esti in extaz. Anexele sunt lasate in voia sortii.

Prin urmare cireasa petrece mare parte din timp protapita in pozitii improprii pe stada, legand sireturi. Si ii injura pe fabricantii de pantofi, cu mandria lor cu tot. Unde esti, copilarie?

multumesc celor multi

Suntem in 23 decembrie. In urma postului de 6 saptamani, tinut cu sfintenie, nu doar ca sunt mai buna. Ci si mult mai inteleapta. Dovada vie urmeaza.

Ma simt pe scena la Oscar, pe care tocmai l-am castigat. Adica am avut un an bun. Un an cu oameni misto, un job care imi face mare placere, mai toate weekendurile la mare si scrutarea Asiei. Cam ce sa mai pretind.

Cand ai reflectoarele pe tine, la sfarsit de an, e greu sa te aduni si sa spui lucrurile cum trebuie. Dar o sa incerc. Vreau sa multumesc public celor care m-au rasfatat, inteles, citit, ascultat, avut rabdare cu mine, alinat si iubit.

Dintr-o categorie speciala, multumesc mamei de cireasa.

O femeie care este langa mine oriunde am nevoie de ea, intr-un fel in care chiar nu credeam ca se poate. Si care are incredere in mine chiar cand o scrantesc rau sau ma hazardez. Si care gateste pentru cireasa si o si sponsorizeaza, cand o vede la pamant, dupa cheltuieli nesabuite.

Si lui a cherry

Multe speculatii s-au mai facut. Ca exista, ca e doar o holograma. Dar eu va zic. A cherry ocupa un rol tare megacalifragilistic in viata celeilalte cirese. Are mereu o vorba dulce, mult aduce. Si daca nu vorbesc cu ea zilnic, cu greu continui viata normala din livada. Me love a cherry.

Si lamaiei

Este in top 3 cea mai tare achizitie a anului 2008. Si sincera sa fiu, nu stiu exact care sunt celelalte doua. In timpul orelor lucratoare, suntem pat si patason, yin si yang, alfa si omega, alb si negru, sare si piper. In fond, doar lamaie si cireasa.

Si prietenul meu imaginar, I.

Ma minunez ceva de speriat ca am un prieten de destula vreme. Fie el si imaginar. Prietenul meu imaginar tine noaptea de cald. Si imi sufla in ceafa in moduri oportune. Daca lamaie ocupa anul 2008, I. troneaza detasat in 2009. Pe langa toate cele ce s-ar putea spune, m-a invatat si sa ma spal pe maini.

Dentista

Da, este cea cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Cu ea ma hlizesc deseori in bucatarie. Ea m-a invatat sa mananc avocado. Si intelege tot, lucruri complicate, fara sa mai apuc sa rostesc cuvinte explicative.

Si cititorilor mei

Mai vorbareti sau mai tacuti. Mai in extaz sau mai dojenitori. Mai fideli sau mai flusturatici. Fara voi n-ar exista cireasa. Sa nu va puna pacatele (inca am limbaj de post) sa plecati de aici spre a nu va mai intoarce niciodata. Am nevoie de voi. Chiar si de cei adusi cu forta din google.

Si patronului meu

Ce om se lauda cu patronul lui? Eu n-am cunoscut multi. Dar nu pot sa nu multumesc lui Orlando, seful meu. Care a facut toate cele de mai sus posibile. Adica m-a lasat sa ma desfasor nonsalanta intr-un an cand multi au tremurat pentru pastrarea jobului. Multumesc si ariciului, ca imi place sa vin la job zilnic.

Gata cu astea. Consider ca am luat Oscarul. Sunt foarte multumita ca va am in jur. Si daca ar fi fost sa insir toate numele... Dar de maine mananc carne. Si niciun mamifer care naste pui vii si gustosi nu mai e in siguranta alaturi de mine.

Multumesc celor multi care au venit deja in livada mea. Si inca mai intra, chiar acum. Multumesc celor multi care nu ma citesc si nici n-o s-o faca vreodata. Dar care ma iubesc de le sar capacele, in viata reala.

ziua orgasmului rasare

Da, a fost ieri. Si da, m-am conformat. Am avut cu cine si am avut cu ce. Restul a mers uns, de la sine. Sau stai, de fapt nu a fost chiar usor.

Cand esti doar tu cu tine si ai sarcina asta, sa provoci un orgasm, traiectoria trasata e destul de clara. Si stii cam cat dureaza planul de actiune. Apesi acolo, tragi dincolo. Mangai, pedepsesti, iese pana la urma bine.

Nu ti-e jena, nu ai de ce sa dai explicatii. Doar ai mai facut-o si alte dati. Sa lasam falsa pudoare.

Dar cand esti cu cineva, se intrevede mai delicata treaba. Iti trebuie ceva calitati de bun organizator si inclinare spre obtinere de rezultate si abilitati de lucru atat individual cat si in echipa, ca sa te apuci de treaba si sa generezi si obiective atinse. E si un pic de rusinica la mijloc.

In plus, parca de data asta tot universul a complotat inspre a ma impiedica sa ma tiu de cuvant. Rugaminti de la prieteni, scrieri de scris, evenimente de participat si tot felul de alte traznai. Ca un facut, toate erau in jurul orei 8, cand trebuia sa ma produc.

Si da, recunosc ca nu s-a intamplat cand trebuia. Noroc ca mi-au dat dezlegare organizatorii, dupa ce am scris un ravas oficial. Au fost tare nemultumiti, au zis ca orgasmul meu este esential in desfasurarea evenimentelor. Dar pana la urma nu au avut ce face. Decat deloc...

Si m-au amanat cu vreo doua ore. Insa atunci, sa te tii. S-au adunat norii, s-au rupt, s-au lipit la loc de bunavoie. A venit Mos Craciun, curios sa vada ce inseamna un lucru bine facut. Noroc ca era lumina stinsa, insa renii au facut mare mizerie. Au tropait ca niste tampiti si s-au impins si in usile de la sifonier.

Dar am facut abstractie. Au rasarit ghioceii si s-au intors paserile calatoare. Apoi s-au copt ciresele si cineva a strecurat un cos intreg pe sub usa. Cu cirese culese atunci. Si in piscina de peste drum a inceput sa inoate domnul ala care face asta in fiecare dimineata de vara.

Cand credeam ca totul a reintrat in normal, vecinii s-au intors bronzati de la mare (ei mereu merg in perioada asta de inceput de septembrie) si s-au apucat imediat sa faca must. Apoi au plecat pasarile calatoare. Da-da, alea de venisera un pic mai devreme.

Si in final am ajuns epuizati sa punem ordine in calendar. Este din nou, ce bine, 21 decembrie. Suntem foarte aproape de sarbatori si maine mergem sa luam brad gras si frumos.

Ieri a fost ziua orgasmului si eu mi-am facut fara preget datoria.

pacatul cel (mai) mare

Pacatul cel mai mare al ciresei este mandria.

O meteahna care nu apare in forma asta printre cele sapte pacate capitale. Dar simt eu ca ea este un derivat direct din trufie. Care este cap de lista. Si o simt eu ca atarna greu de gatul meu.

Nu cred ca e cazul sa discutam despre faptul ca cireasa este cumva atinsa de lacomia pantecului sau iubirea de arginti. Chiar nu vad cine ar putea elucubra pe tema asta. Cat despre desfranare, ce sa mai discutam. Daca s-ar organiza lunar concursuri de virtute la mine in livada, pe toate le-as castiga.

Dar e atat de hiper ea, bucata asta de maglavais neplacut, mandria. Incat ar putea, de ar fi transformata cumva in energie alternativa, sa asigure o baie calda pentru fiecare dintre focile unei banchize. Ce s-ar mai balaci ele zbenguindu-se si scandand: cireasa, cireasa, cireasa. Mda, mandria. Exact ce ziceam.

Mandria imi deschide gura cu forta si ma obliga in mod regulat sa spun lucruri pe care nu le simt si este exclus sa le gandesc. Ca nu cumva sa par mica si lipsita de forta. Si sa ma vadesc uriasa in cuget si-n simtire, in fata oricui.

Dupa ce le zic, sufar prejudicii sufletesti. Ba resping persoane care imi plac. Ba imi refuz pofte ce ma chinuie apoi indelung, cand toti oamenii dorm.

Mandria imi inchide in repetate randuri gura, cu lipici performant, cand chiar ar fi cazul sa spun naibii ceva bun. Ce? Cum sa zic eu ceva care sa imi vadeasca sentimentele in deplinatatea lor si sa ma puna altfel intr-o lumina belalie.

Mandria si potentiala ei ciufulire in public ma opreste de la a-mi incerca fortele in diverse situatii in care as avea sanse bune sa castig.

Cand vreau sa particip intr-o masurare de forte, imi apare un cantar. Intr-un taler este prezentat pricajit, castigul potential. In varianta atentie, obiectele de pe cantar sunt mai mici decat in realitate. Si pe celalalt, rasetele augmentate ale publicului, in cazul in care as pierde.

Din pricina asta, o auzi pe cireasa ca zice nu, multumesc, nu ma bag pentru ca nu imi trebuie. Si zice asta unei serii intregi de chestii pe care si le-ar dori destul de tare. Frica de esec bate filmul. Si pana la urma despre asta e vorba, despre mandrie si orgoliu in cantitate prea destula.

As plati sume babane cui m-ar ajuta sa mai scap de niste x la suta mandrie. Si m-as caciuli si as face bust de tinut in sufragerie cui m-ar invata sa pun capastru orgoliului demential. Dar pare ca lucrurile nu merg neaparat asa.

Mandria, pacatul meu cel mare. Ce ma fac Doamne cu el.

am invatat sa dorm dupa-masa

Pana de curand nu puteam sa dorm dupa masa dintr-un motiv destul de caraghios.

Somn era, nu-i vorba. Casc in weekend de-mi trosnesc falcile si, atrasi de zgomot, veneau vecinii sa ma intrebe daca renovez. Timp, era si el. Am grija dintotdeauna ca in weekend sa nu trag la vreun jug metaforic.

Pai si atunci de ce? De ce nu am dormit dupa-masa atatia ani?

Poate ca la inceputul vietii mele adulte nu am reusit a dormi din frustrare. Vedeam cum sotul meu fost, inginerul fara inima, tresalta usor sub plapumiora matrimoniala. In timp ce eu as fi vrut sa facem tot felul de chestii. Hai la joaca, pe-afara.

Ntz, ntz, imi dadea de inteles sforaitul. Si dormitul dupa-masa e viata mea, parea sa spuna fata de pe care se stersese orice gand rau si de fapt orice gand, a fostului meu sot. Si atunci sigur ca am prins aversiune fata de modul asta de ne-petrecere a timpului.

Un mod individual dar totusi compus. Din categoria tu dormi si eu ma uit. Somnul a fugit de la mine ca si activitate de recreere. Si a inceput sa ma viziteze doar noptile. Cand cadeam rapusa ca de forta unui capcaun.

Apoi inginerul a plecat sa doarma in alte parte. Si totusi somnul meu de dupa-masa, de care acum puteam avea grija pentru ca era al meu si nu la umbra cuiva, n-a mai venit. Multa vreme a stat in pribegie.

De cate ori incercam sa-l aduc, bagandu-ma in pat si strangand din ochi, dadeam gres. Mi se instala de la inceput ideea asta, ca n-o sa-mi iasa. Si odata scrisa apasat in cap, nu era chip sa dau reset. Imi dadea cu eroare.

Venea piticul asta si zicea s-ar putea sa nu dormi. Ca doar stii ca nu iti iese de ani de zile treaba asta. Mai bine las-o balta, cireaso. Esti blestemata nu sa te preschimbi in broscuta, ci sa nu dormi dupa-masa.

Si gata, trebuie sa deschid ochii catre dormitorul pangarit de prea multa luciditate. Si sa plec din pat. Ca oricum nu mai era mare lucru de facut acolo. Stiam asta. N-aveam sa dorm.

Dar acum anatema s-a ispravit. Sa fie vreo 2 luni (60 de zile) de cand am o pofta nebuna de dormit dupa-masa si imi si iese. Simt cum ma paleste asa, dulce minune. Ma gadila pe la gene, imi da apoi degraba la ficat cu o ghioaga cu tepi de lesin.

Las tot si ma intind. Ce siropoasa-abandonare. Dorm ca o buturuga din padurea deasa. Dorm somn primordial, de hibernare. Dorm de sparg avioane si asta ma multumeste pana in ungherele sufletului meu mic si negru. De cireasa uneori amara.

Cum de-am fost dezlegata de vraja nici ca-mi pasa. Binecuvantarea imbratisarii cu Mos Ene pe la 4 dupa-masa e destul pentru mine. Am invatat din nou sa dorm dupa-masa. Si asta ma face sa zbor.

draft pentru Mos Craciun

Buna,

Batranelule simpatic. Sunt cireasa. Ma stii mata de anii trecuti. Cireasa cu diverse pretentii nerezonabile. Cireasa rasfatata. Cireasa absurda. Cireasa nesatula. Cireasa si atat. Cireasa.

M-am uitat pe ce ti-am cerut anul trecut. Era ceva de munca acolo si nu pot sa zic ca te-ai spetit. O gramada dintre chestiile alea nu mi le-ai adus. Dar cu tenacitatea treci si marea. Eu am in continuare niste nevoi stringente si nu ma sfiesc sa ti le indes matale sub nasul ala imblanit.

Daca as fi in locul mneatale, m-am preocupa mai mult. Ca sa repar greselile din trecut. Si sa ramanem prieteni.

Deci, s-o luam pe rand.

1. Vreau o palarie noua de la Kristina Dragomir. Costa mai mult decat imi pot permite si am nevoie de ea. Este rosie si sub forma de trandafir. Go get it, you old man.

2. Vreau bilete low cost pana la Dublin, doua. M-am gandit ca vreau sa stiu cum e acolo. Si vreau cat de curand.

3. Vreau sa apesi ce butoane oi sti incat sa capat inca doua saptamani de vacanta in plus. Fata de cat am deja, anul viitor. Am treaba de nu-mi vad capul si nu am cum sa rezolv tot daca nu ma ajuti.

4. Acum vine una tare, tine-te bine, old man. Vreau sa iei bibliotecile de la mine din sufragerie. Sa le vinzi la un pret bun. Sa imi dai banii. Esti atent, da? Si sa-mi aduci niste rafturi albe si frumoase si rezistente, fara geam. In care sa-mi incapa tonele de carti.

5. N-ai lesinat? Ok. E vorba despre doua sisteme de prins perdele din tavan. Sa le iei si sa mergi mata sa le montezi cu bormasina cand nu sunt eu acasa. Si sa pui pe ele si niste perdele cum stii ca imi plac. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Te-ai prins? Sper sa ai gust. A, si magazinul e in centrul vechi. Iti explic mai multe, daca e.

6. Am nevoie de-un cuptor. Arata ca unul cu microunde, dar este electric. Deci mai putin toxic si harnic ca unul normal. Nu stiu cum te descurci cu asta, ca nici nu am vazut in Romania. Dar ma rog, mata esti responsabil pe toata Europa Centrala si de Est, sunt convinsa. Oi gasi pe undeva.

7. Vreau sa pui noul blog pe picioare. Ca stii ca am cumparat domeniu si am si designul facut. Fa mata sa se intample minunea. Si sa ma mut repede in noua casuta. Ma bazez.

8. Fa sa nu ma ingras de Craciunul asta nici un gram. Desi am tinut tot postul ca la carte si probabil ca o sa poftesc la tot felul de chestii porcoase de mancare. Fa ca tot ce inghit eu sa se puna pe renii mneatale. Si in special pe Costel, ca e mai costeliv. Nu pot sa incep 2010 cu slana pe mine.

9. Aaaaa, rugaminte mare. Fa sa plece odata pentru totdeauna piticul care locuieste in vezica mea, impreuna cu toata familia lui si un caine. Nu stiu cat mai suport. Ai si inceput demersurile sa il gonesti? Aud?

10. M-ar amuza un cal viu. Stiu ca suna funky, asa. Dar mi-ar placea mult sa-l am. Si cred ca as gasi si unde sa-l tin daca m-as preocupa nitel. Crezi ca e prea mult? Dupa ce citesti urmatorul punct, o sa te rogi sa-mi dai cal si atat.

11. Ultimul, dar nu chiar nu chiar la ultima gaina din curte, este iar curaj. Mi-ai dat, e drept, nu neg. Dar mai am nevoie pentru ca anul asta ce urmeaza am de gand sa fac tot felul de chestii noi. Pe care as putea sa le abandonez si sa stau in banca mea. Dar stii ca nu e chiar stilul meu.

Hai, ca sunt mai putine decat anul trecut. Am zis sa nu te impovarez prea tare.

orasul alb pufos

A venit cineva, om de bine. Si a dat cu puf alb peste orasul asta plin de probleme administrative si cu infrastructura beteaga.

Cad din cer oua de bibilica grasa si cireasa le primeste in freza fara sa se supere. E iarna iar, e bine iar. Si in sfarsit pare ca tara mea este normala, ca orice alta tara. Bubele sunt acoperite, locuitorii cu metabolismul incetinit cu forta.

Imi place asta, imi place mult ce vad afara. Si pentru ca aseara am fost la cenaclul recitiri si pentru ca inaintea mea trei barbati au citit poezie si doar eu proza, m-am intaratat. Si mai jos se vede ce am patit.

Vai orasul meu pufos
Doamne, cat esti de frumos
Cum esti poleit cu zahar
Dar si crispy de geros.

Stropi de alb, praf de genune
Tu ma-nghiti cu-a ta minune
Eu nu vreau azi la serviciu
Tu ma chemi sa-mi pui cunune.

Dau din brate si inot
Albul sufla peste tot
Vreau sa stau cu limba-afara
Si sa inghit din fulgi cati pot.

Adu, mai! degraba-un ceai
Ce se-aude? Un buhai
Dau petrecere prin casa
Pana ies din nebuloasa.

Rap-rap-rap si zang-zang-zang
Frigul ma alearga-n crang
Cine-o mai iesi afara
Sa se spanzure c-o sfara.

Tip, stranut si-mprosc cu muci
Sa te vad cat poti sa duci
Hai cu mine in iatac
Arde mamaliga-n tuci.

Asta am putut eu sa produc astazi, pentru urechea colectiva. Am marea, de fapt imensa rugaminte sa puneti in comentarii, daca simtiti vreun fior, cate o strofa. Care sa duca mai departe aceasta oda a orasului pufos.

E simplu. Faceti rima cana/blana, castravete/perete si iese brici, va garantez.

Si acum va las tezaur sapte litere de aur. C-i-r-e-a-s-a.

cine il descarca de dimineata, departe ajunge

Ce stie taranul ce-i sofranul. Ce stie cireasa cum se actioneaza pe bune si corect maruntaiele internetului, spre a aduce fericire deplina utilizatorului.

Dar uite ca, oricat am insistat, nu a fost chip sa fiu bine platita pentru a ma uita 8 ore/zi la nori. Pentru ca mai apoi sa elaborez zilnic un raport doct despre ei. Si n-a mers nici sa curat cai si sa le dau de mancare bucatele de zahar, cum mi-ar placea la nebunie.

Vazand asa, am fost nevoita sa gasesc altceva ce-mi place. Si am plonjat in domeniul online. Unde musai sa fiu cat de buna pot eu. Si uite cum, chiar extrem de netehnica fiind, trebuie sa fiu atenta la unele smecherii.

Cel mai tare si mai tare detest spamul. Stau mereu cu doua browsere deschise, din motive de job description. Si nu pot sa zic ca sunt cea mai relaxata.

Sunt vesnic nepregatita pentru rautatile pe care creaturi care nu fac destul sex le propaga online pentru distractie pura. Si imi tremura camesa in spinare din pricina miseilor care incearca sa ma ademeneasca pentru a reputa castiguri nemeritate.

Huo, de acum nu o sa mai reusiti. Sunt protejata.

Pentru ca cireasa are noroc. Si strange in jur lume care se preocupa de siguranta ei. Exact pe modelul la cireasa chioara ii face Dumnezeu cuib.

Prin urmare, am fost printre alesii care au beneficiat de o informare completa asupra browserului Internet Explorer 8 (IE8). Si ma gasesc printre insarcinatii care sa dea mai departe vestea.

IE8 este un fel de superman in materie de browsere. Care are rol de garda personala, atunci cand aleg sa ies in lumea virtuala. El opreste spamul la intrare si ma trage de guler cand sunt pe cale sa purced pe un site care vrea sa-mi faca chestii neortodoxe.

Se pare ca daca am IE8 si downloadez Microsoft Security Essentials, obtin o echipa care are grija de mine. In timpul asta eu pot sa fac 100 de lucruri de-odata, ca Napoleon. Sa vorbesc la telefon si sa mananc un avocado si invart o suvita de par intre degete.

Am aflat ca cei doi agenti sunt la post, pe orice vreme. E o ecuatie simpla. IE8 plus MSE egal love.

IE8 ma ajuta si sa ma misc cu viteza clipitului de pleoapa. Asta in conditiile in care cireasa are mereu deschise 108 ferestre de internet. Si pe desktop 1884 de fisiere oranduite in devalmasie. Si asta intr-o zi buna. Din principiu, ramul meu este mereu rupt in doua de atata povara.

Cu IE8 pot sa navighez pe In Private Browsing mode. Si in felul asta nu o sa stie nimeni pe unde am fost. Seful meu nu o sa stie ca de fapt am citit despre fertilitate. Si prietenul meu ca m-am uitat la poze cu Brad Pitt pentru o duminica implinita.

IE8 vine cu Smart Screen Filter, un fel de locotenet care are grija ca totul sa mearga bine. Adica nu o sa lase un borfas sa se dea drept banca mea si sa-mi ia din bani. Nu ma intrebati exact cum face, ca nu sunt eu genul care sa inteleaga chestiile astea. Eu doar stiu ca o sa-mi fie bine cu el.

In plus, eu nu prea am facut pana acum targuieli online. Nu ca n-as avea pofta enorma sa achizitionez carti si outfituri de Xena pentru revelion. Dar nu ma pricep prea tare cum sa procedez. Mi-e frica de evaziunea aplicata asupra ciresei. Eu sunt maruntica si deci usor de pacalit.

Dar am inteles ca browserul asta e pe bune safe. Si pentru ca mi-e rusine sa ma milogesc mereu de prietenii mei sa-mi ia bilete catre Barcelona, o sa ma dau pe brazda. Si o sa intru fara trac pe net. Sa cer demna, fara emotii: birjar, doua bilete la Londra te rog.

As vrea sa recapitulez, mai degraba ca sa inteleg eu exact.

IE8 se misca repede si cu talent. IE8 e safe de tot si nu lasa porcarii sa intre la mine in viata. IE8 ma previne cand sunt pe cale sa fiu fraierita la cumparaturi online. IE8 imi asigura prezenta incognito prin locuri unde nu e bine sa se stie ca am fost.

Eu o sa-l descarc de aici acum, dimineata. Pentru ca cine descarca de dimineata, departe ajunge. A, am uitat sa zic ca e browserul nr. 1 din lume. Si ca, atunci cand apar probleme, s-a dovedit ca IE8 este cu o treime mai smecher decat Mozilla si cu 20% mai breaz decat Safari.

Acum sunt IE8. Cireasa IE8.

oaia porno

Oaia porno este o idee care ma bantuie de ceva vreme. Si uite cum locul de munca rezoneaza cu traznaile care se scurg din capul de cireasa.

Cu tulburator de talentata desenatoare Nadia la butoane, Oaia porno a prins viata. Gasiti felicitari cu ea aici. Si puteti sa va faceti scenaristi, inventand dialogurile dintre oile ce sufera de diverse fetisuri.

Have fun. Eu am avut deja si inca mai am.

cireasa si fuga de la locul accidentului

Mie dialogul ala post accident imi repugna deosebit de tare.

Cand intru in cineva cu masina, ma simt suficient de neplacut incat sa nu mai vii si tu si sa imi tii o predica pe ton autoritar. Culmea e ca nu-mi place nici dialogul invers. Cel ce se infiripa dupa ce intra cineva in mine. Nu-mi vine sa ma burzului.

Sigur, nu am accidente tot timpul. Si bineinteles ca sunt doar niste mici harjaieli, stersaturi, mai putin inpungaturi.

Dar cand am, prefer sa o sterg englezeste si sa-mi vad de viata mea. Ca oricum asiguratorul va afla ca a fost paradita in parcare. Chit ca vad mutra acra a aluia de mi-a facut-o sau i-am facut-o, chit ca nu.

De ceva vreme incoace, insa, sunt impiedicata in demersul meu. Lumea alearga dupa mine si ma opreste, sa ma bage cu capul in ce am facut. Ca pe catei. Putin mai lipseste sa ma bata cu ziarul.

Ultimele doua accidente le-am facut eu, foarte in public. Ambele in exact aceleasi conditii. Sunt intr-o intersectie cu cedeaza si aia nu te lasa sa intri. Ca deh, romani.

Si atunci cireasa trebuie sa fie atenta rau in stanga. Prin urmare, o masina parcata pe dreapta nu inseamna mare pericol. Cand din stanga vin rechini cu sange la bot. De fapt, imi pasa asa de putin de amarata aia din dreapta, incat nici nu o mai vad. Si intru in ea.

Ieri se grabea cireasa rau de tot. Forteaza ca in fiecare zi intrarea pe strada aia cu balamuc. Dar in vartejul evenimentelor sterge masina parcata pasnic in dreapta. Ma uit repede sa evaluez situatia. Pot sa fug, au ba?

Mrrrr, ma vad toti, urla dupa mine. Masina se dovedeste a fi a unui oficial de ambasada. In jur rasar multi barbati in uniforma, ah. Cu statii la care repeta cireasa a lovit masina domului X. Retinem cireasa. Au corpuri mari si priviri ingrijorate.

De data asta, surpriza. Nimeni nu ma cearta. Nu ma intreaba ce-am avut in bibilica cand m-am urcat pe masina lui, care nu facea rau nimanui. Nu sunt trimisa la cratita. Barbati mari, forfota. Sunt dusa intr-un sediu, mi se ia buletinul.

Vine si oficialul. Un barbat imens, care poate strivi cireasa de perete, daca stranuta. Eu, putintel umila. Stiti, am intrat in dumneavoastra. Dar nu v-am facut mare lucru.

Omul se uita la masina lui, din fericire o megarabla. Se intoarce la mine si zice intr-o limba cunoscuta. Nu-mi pasa cireaso, nu-mi pasa. E ok, pot sa traiesc cu asta. Ce mi-ai facut tu aici.

Atunci zic si eu domnule, si eu. Ma bucur ca ganditi asa. Barbatii in uniforma ma desfac din stransoare. Imi spun sa am o zi buna. Ma urc in sageata albastra si ma grabesc unde am treaba. Sacaita ca am generat aceasta intamplare. Care mi-a rapit 24 de minute din viata mea.

Ce ma oftic sa ma prinda lumea cand fac mici accidente. Prefer sa fug, cum m-am obisnuit. Numai cireasa descoperita cu ocaua mica sa nu fii.

vine ziua orgasmului

Simtiti un tremurici intern? Nu cumva va mananca ceva dar nu stiti ce?

Pai na, e normal. Mai sunt cateva zile. Mai sunt cateva zile pana cand trebuie, noi toti oamenii de bine, sa avem un orgasm colectiv, ca intre prieteni. Asa de reusit, incat sa moara dusmanii de necaz.

Si nu, nu e vorba despre o bizarerie a mea. Chiar vine, vine, vine si calca totul in picioare ziua mondiala a orgasmului.

Scriu despre ziua orgasmului de doi ani incoace. Gura nu-mi mai tace. Prima data am aflat cu cateva zile intarziere. Si eu care, in loc sa pulsez, m-am dus la Billa, am lucrat ceva si am facut nimicuri prin casa.

Am militat, practic, antiorgasm. Rusine mie. Am dormit in papuci in timp ce tot universul se distra pentru o cauza comuna. Ador cauzele, mai ales cand ele se lasa cu sex.

A doua oara am vrut sa spal rusinea si m-am pregatit ca atare.

Desi cireasa isteata altfel, n-am reusit, cu toate porcariile si minciunile la care m-am dedat pentru a-mi atinge scopul, sa am alaturi de mine un protagonist care sa ma ajute sa vad stele verzi. Sa-l fac sa-mi faca tocmai la data si ora stabilita.

Asa ca mi-am facut eu cu mana mea un orgasm de toata frumusetea, de s-a dus vestea.
Am fost asa de dibace, incat l-am coordonat la secunda cu restul universului. L-am avut exact cand am vrut. Si ceea ce toata lumea a luat drept o furtuna obisnuita, a fost de fapt orgasmul meu.

Anul asta, ziua orgasmului pica pe 21 decembrie, ora 17:47 GMT. Este un manifest pentru energie pozitiva si pace si o atitudine anticonsumism. Putem obtine placere in diverse feluri. Dar asta este modul in care nu consumam nicio resursa vrajmasa.

Eu stiu ca e ajun de Craciun si aveti fiecare chestii de facut. De-aia va si scriu cu atatea zile inainte. Ca sa apucati sa coordonati cumva responsabilitatile. Si apoi sa explodati de placere, separat si totusi impreuna cu cireasa.

Eu sper sa nu va dati la fund. Si sa luati parte impreuna cu mine la aceasta energie pozitiva pe care o raspandim in lume, folosind corpurile noastre pe post de instrument.

Haideti s-o facem lata. Eu o sa mananc bine, sa ma inzdravenesc si sa pot combate in forta pana la final. Ca sa nu fie un orgasm pricajit, de ochii soacrei, asa. O sa dorm bine si o sa ma gandesc la lucruri frumoase inainte de actiunea propriu-zisa.

Anul asta se pare ca nici nu mai trebuie sa ademenesc pe fitecine in iatac. am tot ce-mi trebuie. Un prieten imaginar, chef si atitudinea potrivita. Inainteeeeeee, osteni.

cele 100 de fire de par

Toata lumea vorbeste, macar din cand in cand, despre caderea parului.

Adica atunci cand nu avem alegeri, asta este unul dintre subiectele ce isi fac loc in economia oricarei discutii mondene sau de prietenie trainica.

Sigur, exista mereu un preludiu ce precede teoria parului. Ce faci de sarbatori? Uite, ma duc acasa, la ai mei. A, si eu la fel. Si apoi poate merg la ski. Super. Auzi, dar am o problema. Imi cade parul ceva de speriat.

Si aici persoana cauta din ochi intelegere la cireasa.

Ca adica sa zic ca da, se vede ca iti cade. Si da, si mie imi cade mult peste normal, oricare o fi ala. Pentru ca eu tac, explicatiile naturaliste curg garla. Sa stii ca gasesc mereu smocuri dimineata pe perna. Eu, nimic.

In perie ramane mult mai mult par decat inainte, insista respectiva. Mereu femeie. Gasesc par pe umerii tuturor hainelor si in cada si si si. Gasesc mereu par, gasesc.
Si gasesc valatuci din parul meu prin casa, ar mai lipsi sa zica. Si cand merg pe strada, imi curg fuioare de par. E parul meu, il recunosc dintr-o mie.

De fapt, cand vezi ca sunt blocaje mai nasoale de circulatie in zona x, unde locuiesc, sa stii ca din cauza mea s-a intamplat. Mi-a cazut atat de mult par in timp ce incercam sa ajung la job, incat s-a creat o babilonie in intersectie. Ca atunci cand ninge.

Si se uita cireasa la persoana respectiva si vede ca arata la fel. Nu e ca si cum ar fi chelit brusc. Imaginea de ansamblu, din punct de vedere capilar, este ok. De unde psihoza asta cu parul care cade groaznic, cand de fapt el nu cade chiar asa?

Insa exista un zvon menit sa ne linisteasca pe toti. Daca ne cad mai putin sau egal de 100 de fire pe zi, suntem foarte in regula. Bine-bine, dar de unde o sa stim noi exact cate fire pica pe zi? Ca nu e chip sa verifici. Deci e nu test absurd.

Cireasa, optimista din fire, prefera sa vada partea plina a paharului. Parul tuturor cade, asta e clar. Dar daca tot nu o sa stim niciodata daca suferim de o cadere normala sau una primejdioasa, mai bine sa nu ne facem rau singuri.

Si asa exista destule alte probleme pe lume. Cireasa isi inchipuie ca ii mai cade si ei par. Mai ales cand este smotocita de oameni sau evenimente. Dar ea crede ca ii cade un maximum de 99 fire par/zi. Si traieste bine cu informatia asta.

top 9 lucruri mici dar enervante

Cireasa e apriga femeie. O gasesti, pe unde sta ea sa maie, mai mult vesela si neinfranta de ale vietii probleme.

Dar dumneaei are si momente cand e nevricoasa. Si nu vorbim de mari drame sau psihoze. Ci de mici porcarii cotidiene pe care le detesta.

Aici a pus 10 dintre ele. Cele mai mici si cele mai enervante. Care cand i se intampla, ii vine sa dea cu caciula de pamant. Si sa plece in lumea larga, sa se faca haiduca.

1. De scos poze din aparat si pus pe laptop.

As face mai orice prin casa, as sterge cu sarg chiar si praful. Numai ca nimeni nu imi ofera vreodata posibilitatea asta. Sa fac acest schimb. Asa ca prietenii mei trebuie sa ma traga de haine si sa milogeasca ca sa obtina vreun instantaneu.

Tarziu de tot, cand nu mai e niciun pic de loc, ma decid sa decarc sutele de poze. Si le azvarl prin vreun colt de laptop in care umblu tiptil si cu sila.

2. De deschis cutia postala.

La fiecare cateva luni, cutia mea postala incepe sa vomite. Ii curge din gura intai o hartiuta. Apoi regurgiteaza pliante cu reduceri la carne si instrumente de tuns iarba. Apoi facturile, si aici trebuie sa o deschid.

De-asta gasesc in ea iu iulie felicitari de Craciun. Si pliante electorale de la alegerile parlamentare in decembrie.


3. De bagat mana in geanta cu manichiura proaspat facuta.

De fapt, nu fac asta decat daca e un crocodil care vrea sa-mi manance mana aia si doar asta e conditia sa o scap, pe mana. Dar uite ca in viata mea apar multi crocodili.

Ca un facut, dupa ce mi-am aplicat ultimul strat de oja rosie, stralucitoare, noua, si frumoasa, suna telefonul. Sau trebuie sa caut o cheie. Sau sa scot bani. Toate din geanta. Bineiteles ca scot mana de acolo cu lacul major afectat. Si asta ma enerveaza de-mi sare basca.

4. De mers la posta.

Ia te uita, abia acum m-am prins ca in top 9 e inca ceva legat de posta. Nu ma duc niciodata acolo. Desi primesc din cand in cand asigurari din alea mici si patrate cum ca am un colet, nu ma sinchisesc.

Cred ca una din cele mai frumoase relatii de prietenie s-a terminat cand mi-a fost lasata o vedere, cu rugamintea sa o pun eu la posta. Adica eu nu scriu oamenilor pentru ca nu pot duce ravasele la posta. Si tu vrei sa ti le duc pe ale tale?

5. De schimbat apa florilor.

Imi plac florile dar sa fie curate. Cum se tulbura putin apa in glastra lor, imi vine sa sun pompierii. Sa rezolve ei situatia cum au invatat ca se face in situatii de criza. Nu mai pot sa le ating si astfel este sfarsitul unei frumoase prietenii.

6. De deschis o noua hartie igienica.

Ma apuca niste nervi sori cu furia cand sunt eu cea pe care pica magareata sa dezlipesc lipitura primordiala a unui sul de hartie igienica. De cate ori mi se intampla, stau intr-o pozitie precara. Si nu gasesc niciodata usor capatul.

7. De mers prin casa cu papuci lipiciosi.

Daca am varsat o picatura de lapte sau un strop cat o lacrima dintr-o felie de pepene rosu, sunt pusa sa platesc apoi toata viata. De cele mai multe ori, nu stiu unde s-a intampla dezastrul ca sa pot remedia urgent problema.

Picurul respectiv se multiplica intr-o mie de picuri. Si un curand fiecare coltisor din casa este infestat cu un plici-plici cand pasesc. Pot sa fac si infarct de la asta. Pot.

8. De mers desculta pe o plaja romaneasca.

Mi se pare ca din nisip pandesc sute de pericole. Plaja romaneasca nu este chiar curata, in ea putand avea casa cam orice. Vietate cu colti dornici de carne de femeie blonda sau cioburi cu taisul indreptat in sus sau sarme sau cutii de conserve sau chiar romantice scoici. Toate vor sa-mi faca rau si mi-e frica sa nu-mi vatamez picioarele.

9. De vazut grasimea de deasupra mancarii.

Sa mananc e viata mea. Dar cand gospodarul a gresit pe undeva si untdelemnul se separa de restul catrafuselor din mancare, eu stau sa mor de scarba. Daca sunt neovita sa mananc, de cele mai multe ori ma imbolnavesc.

Gata.

cireasa, un Mos nedemn

Imi dau seama ca sunt multe motive pentru care am fost o nevasta rea.

Nu e doar inginerul fara inima cel ce si-a infipt intr-un 24 iulie coltii in gatul meu. Si nu mi-a mai dat drumul timp de 7 ani magici, pana cand n-a supt pe-acolo si ultima picatura de sange. Nu.

Am fost si eu o nevasta, sa dai sa fugi. Si acum, preocupandu-ma cum sade bine unei cirese, o faptura noua, fara legatura cu fosta nevasta, de cadouri de Craciun, am realizat un aspect. Doar despre el voi vorbi, nu si despre alte lucruri care sa ma infiereze in calitatea mea de fosta sotie.

Eu ii luam cadou fostului meu sot niste lucruri incredibil de rele, de Mos Nicolae si Craciun. Nu pentru ca nu-mi pasa, cred. Chiar nu pot sa-mi inchipui acum cum ajungeam la deciziile alea. Dar cert e ca mereu faceam rau. Noroc ca mi-a trecut.

Ca sa nu vorbesc in metafore, sa ma explic nitel. Mos Niculae venea invariabil in doua variante. Prima posibilitate egal ciorapi. A doua posibilitate egal chiloti. Mda, stiu. Si unii si altii erau scumpi si de marca, pentru ca snoaba tare eram pe atunci.

Mi se parea ca aceste doua articole sunt utile si prin urmare un cadou tare potrivit. Ce om poate sa se intristeze cand primeste ceva ce trage pe el, acoperindu-si locuri destul de importante.

E drept ca nu se intrista dar parca nu-mi aduc aminte sa fi sarit in sus de bucurie.
Dar pur si simplu nu pot sa-mi inchipui de ce nu ma prezentam in ghetele lui cu portocale si ciocolata. Daca la altceva nu ma ducea mintea.


Mos Craciun, in loc sa amelioreze situatia, parca strica socoteala si mai mult. Lasand laoparte faptul ca daca mi se parea ca este un cadou prea mic, completam repede cu chiloti sau ciorapi, algerile erau stereotipe, an dupa an.

Saracul, poate ar fi bine sa ma scuz.

Putea spune dintr-o singura incercare ce salasluieste in pachetul mereu frumos colorat si cu funda. De regula doua tricouri, de la firma renumita care facea ciorapii. Ambele, orice-ar fi, cu guler stil Lacoste. Am vazut ca-i place si nu voiam sa am bataie de cap.

Pe alocuri un pulover in culori indraznete. Insotit, spre o completare care sa duca la armonie suprema, de un album cu poze si foarte multe explicatii. Ea se referea la avioane, vreun razboi anume, armament sau istorie.

Asta pentru ca sotul meu petrecea foarte mult timp pe veceu. Si aprecia, intelesesem eu, cu mintea mea de nevasta necoapta, o lectura violenta. Pentru un tranzit, pasamite, mai eficient.

Ma gandesc ca in anii nostri mai navalnici, ii luam de toate. Si i le puneam intr-un singur pachet. Pulover, un tricou cu guler Lacoste, niste chiloti, macar un ciorap si o carte sangeroasa.

Asa a facut femeia aceea, viitoare cireasa. Dar acum s-a schimbat si se caieste.

cireasa cucernica si inventatoare

Mai rar asa ceva. Prin urmare intamplarea a trebuit consemnata. Am facut o salata minunata, creatie proprie. A iesit asa de innebunitor de buna, incat am simtit nevoia sa o impart mintenas.

Eu tin postul Craciunului. Lucru care nu se poate face daca nu am cu mine mereu mancare destula si buna. Altfel intru in panica si habar n-am ce se poate intampla. Si nici sa mananc doar paine nu pare o isprava buna. Ajunge cireasa in rai, dar ajunge grasa. Si nu se face.

Prin urmare umblu mereu ca un homeless, cu o gramada de pungi. Socotind bine in fiecare dimineata ce borcane, caserole, pungi, pungute, pliculete si alte acareturi sa iau cu mine. Ca sa fiu sigura ca nu cad jos, rapusa de inanitie sau depresie alimentara.

La orice ora din zi ma opresti, am sigur asupra mea o lamaie, piper, ardei iute, salata, macar un covrig, avocado, rosii uscate, usturoi si ulei de masline. In captuseala de la pardesiu le tin. La fel ca 007 ala primul, expirat.

Am chiar si un pix pe care cand apas ca sa iasa mina, tasneste compot de mar. Cu tot cu bucati mari de mar, nici nu inteleg cum incap pe teava aia mica. Asta e pentru urgente.

Apoi scot artileria grea. Ciorbita de legume, capere, somon pentru dezlegarile dese la peste. Broccoli, conopida, fasole batuta, salata orientala. Si ma apuc ca o apucata oriunde ma apuca. Rad, tund si frezez legume, preling substante, rasfir condimente.

Acum deja sunt sigura. O sa ajung in rai, pe randurile din fata, slaba si sanatoasa.

E, si am ajuns aseara acasa. Vedeam rosu de foame. Cu ochii injectati am apucat ce am gasit mai aproape in frigider. Am dat o raita prin balcon, am luat cateva mere aduse de pe-o gura de rai si-un picior de plai. Si niste nuci din sufragerie.

A reiesit o salata fasneata si darza. Stransa ghemotoc intr-un castronel asa, potrivit. Ca sa ramana pentru eternitate, sa se stie ca am pus urmatoarele. Un merisor mic si tare ca bucile ciresei. O legatura de ceapa verde, ca doar e primavara. Jumatate de avocado cam prea necopt. Sase frunze de andiva. Rupte cu mana, nu taiate, ca cica se amarasc si mai tare daca simt lama de cutit. Un ardei iute taiat fasii, pentru a genera lacrimi sincere. Un pumnisor de capere. Cinci nuci vanjoase. Zece rosii cherry mici cat un degetar. Am lasat sa curga ulei de masline extramegacalifragilistic de virgin, piper alb, sare si aceto balsamico.

Am amestecat totul si am lasat putin, sa se imprieteneasca. Un minut le-a fost de ajuns sa se simta bine impreuna. Cand am luat prima furculita, am levitat. Salata asta e placere pe paine. E chintesenta traiului sanatos si pios.

Incercati si veti vedea. Nu o sa injurati cireasa daca pregatiti asta si aveti musafiri ierbivori la masa. Simt eu ca mergeau aruncate si cateva stafide, dar nu aveam prin preajma. Lasa ca iau maine si repet operatiunea.

Doamne, ce mandra sunt. Unde se comunica salatele noi, cand le inventezi? La academie sau la osim, pentru inregistrarea marcii? Salata picanta cu avocado, nuci si andive. Asa se cheama. Si dati-o si voi din gura in gura. Sa se bucure tot mapamondul.

Uraaaaaa. Sunt bucatareasa, cucernica si inventatoare.

a revenit lumea cu fundul in jos

Cireasa nu le place pe fostele fostilor ei.

Si nu crede ca e mare lucru de spus despre asta. Nu le place din principiu. Oricat de misto ar fi ele, ea nu le place si pace. De fapt cui ii plac fostele? Ele sunt bad news.

Si poftim situatie. Soarta face sa o cunosc pe o fosta si nu orice fosta. Una dintre fostele principale ale celui mai iubit dintre pamanteni. Si in loc sa huff'n'puff catre dansa, ce patesc. Incep sa o plac de o maniera fara putinta de tagada.

Cum, necum, vazand cu cine are de-a face, cireasa s-a imprietenit pe data. Conversatia s-a inlantuit ca si cum ne stim de cand eram mici. Chiar daca am fost mici in timpuri destul de diferite.

Adica sigur cireasa se juca cu alte papusi. Si fosta asta, devenita actuala prietena, cu cine stie ce. Chiar, cu ce te jucai tu mai mult si mai mult? Eu cu un fel de papusa care avea fata de plastic, cu figura naiva, si corpul format dintr-o blanita bleu. Yoko.

Cand ne-am intalnit, eu si fosta, parea ca avem treaba sa vorbim cel putin trei luni. Si asta doar pentru inceput. Nu tu strangeri de inima. Nu tu resentimente.

Am vrut sa o cunosc pe fosta nu doar ca experiment psihologic. Ci pentru ca in mod bizar dar totusi normal parea sa fie o decizie buna. Cu toate astea, recunosc ca aveam parul putin ridicat pe ceafa. Cat sa semnaleze alerta.

Dar din secunda unu' am inchis briciul in buzunar. Am indesat inapoi cuiul grenadei de mana. Si am dezgropat cu grija, in timp ce fosta sorbea din ceasca de ceai, uitandu-se in jos, minele antifoste infipte in prealabil in podeaua locului de intalnire.

Nimeni nu a fost ranit. Dimpotriva. Desi vorbim totusi de cel mai iubit dintre pamanteni. Si am senzatia acuta ca este vorba despre cel mai iubit dintre pamanteni din punctul fiecareia de vedere. Tare.

Si cu toate astea, fosta lui este acum prietena mea. Asa ca uite, cireasa a mai invatat ceva. Cum poate sa iti placa cineva fata de care crezi din prima ca trebuie sa ai doar resentimente. Oare ce mai urmeaza?

Multumesc celui mai iubit dintre pamanteni ca are asa gusturi bune la femei. Hihi. Si multumesc fostei si de fapt, pentru mine, actuala prietena, pentru ca a avut mai mult curaj decat mine. Si a vazut potentialul.

femeile si perioada lor

Atentie. Subiectul este delicat. Cine este slab de inima sau misogin si mai ales amandoua, mai bine inchide. Reveniti, daca e.

Este vorba despre sindromul pre si intra menstrual. Si despre cum se comporta fructele in general si cireasa in special, cand se inchina lui, ciclului.

Eu eram absolut convinsa ca spre deosebire de alte femei, sunt un inger atunci cand trec prin perioada respectiva a lunii. Inca mai sunt convinsa, eu. Insa mi se sufla din public ca oarece probleme ar fi.

Cica am nervi din aia de tip isterie si hartag. Si scuip pe nari pucioasa fara motive intemeiate. Culmea e ca pana acum nu mi s-a mai adresat acest repros. Si ma simt intrucatva jignita. Pentru ca am impresia ca sunt victima unui complot de tip cliseu.

Ca, adica, barbatii stiu ca majoritatea femeilor tind sa se comporte nelalocul lor cand au ciclu. Si atunci sufletele lor pereche sunt tentate sa puna orice fleac si incruntatura pe seama bietului sindrom. Ori mie asta nu mi se pare corect.

Poate putin adevar o fi, nu zic. Dar nu cred sa fie un efect coplesitor. Mie mi se pare ca sunt egal raspanditi, in toate decadele, norii din capul meu. Cei care apoi coboara si se instaleaza pe fata si cer cearta.

Cireasa, am incercat eu sa demonstrez, se oftica uneori si cand e hat, departe! de zona aia din luna. Si m-am tot luptat eu sa scot din mintea barbatului ideea asta. Parandu-mi-se ca e nedreapta si ca ma reduce automat la resortul meu de mamifer. Chestie cu care nu pot sa ma impac, neam.

Prin urmare am tot sustinut ca nu are nicio legatura. Cand ma infurii domnule, eu ma infurii oricum, am explicat raspicat. Si asta nu are nicio legatura cu ciclul. Eu nu sunt un animal, ce naiba. M-am innobilat intre timp.

Dar uite ca s-a intampla o intamplare care mi-a daramat tot esafodajul. M-am dat cu fundul de pamant intr-o seara fata de prietenul meu imaginar, I.

I-am reprosat tot felul de lucruri. Mi se parea ca sunt extrem de nedreptatita. Ca cerul a picat in capul meu, bagand cu ocazia asta la fund si toate corabiile ce le aveam.

Ce sa mai. Foarte suparata cireasa. Ba dupa ce parea ca a reusit sa se inteleaga cu mine intrucatva, m-a apucat plansul tare de tot. Si dai, si lupta. Siroaie de lacrimi au produs ochii tristi. Desi pricina supararii era cumva neclara. Un lucru era clar: el era vinovat.

Si dupa cateva ore mi-a venit ciclul, pe neasteptate. Si atunci nu prea am mai avut ce sa mai zic. Am recunoscut ca s-ar putea sa aiba dreptate, uneori. Si desi nu imi convine, tin ciocul mic si joc de glezna.

In fond, poate ca sunt un animalut. Chiar daca am facut 8 ani de pian si am citit multe carti. Ce-are asta a face cu hormonii. Mai nimic.

Asa ca rasufla toata lumea usurata cand mai trece un ciclu fara mari drame. Si exista si o parte buna. Am inteles ca uneori, in ciuda naturii mele feminine, ma comport asa de bine pe perioada cand ar fi de asteptat sa fiu indracita, incat merit o medalie.

Si asta mi se pare chiar dragut. Macar am pentru ce sa ma muncesc. Daca sunt buna cinci zile si nu devin brusc nerezonabila, as putea fi recompensata. Ca un calut care a sarit frumos peste obstacol. Sau un catel care a ascultat comanda culcat.

marketing buimac aplicat ciresei

Sunt la sala. Am pierdut ora de aerobic la care planuiam sa merg.

Si uite-ma suita din nou pe calaul groazei. Aparatul stair master, cel care suge din cireasa vointa, energia si mandria. Si apoi o scuipa pe dansa fara scrupule pe podeaua salii. Si cand cireasa afiseaza semne de lipsa respiratie, o intreba: atata poti?

Cireasa nu cuteaza sa se prezinte la stair master decat daca a intrunit o suma de conditii, destul de dure. Se suie pe el daca a dormit bine noaptea, a mancat mic dejun copios. Daca e fericita si a facut dragoste de curand.

Cireasa nu se va sui pe stair master, caci va fi cu siguranta infranta, in urmatoarele situatii. Daca e duminica, daca a visat urat, daca se simte (caci n-are cum sa si fie) prea grasa sau are dileme profesionale.

Ziceam eu ca sunt in buna stare. Asa ca ma invartosez si ma cocot. Daca tot ma sui pe stair master, durata trebuie sa fie 40 de minute. Abia cand atingi varful asta poti sa zici ca ai lucrat cumsecade.

Incep sa ma uit la televizor, sa nu ma plictisesc. E pus pe fashion tv si o adunatura incredibil de mare de femei silfide umbla in chiloti pe ecran. Zambitoare si parca nepasatoare de faptul ca, in vremea cand nu sunt la televizor, dieta lor contine o frunza de salata si doua capere degresate.

Privelistea asta n-are darul sa ma monteze. Eu nu o sa arat niciodata ca slovencele si rusoaicele astea, cu buci mici si manere reglabile. Dar ma rog, incerc sa continui gandindu-ma ca, dupa ce ma scobor de pe el, poate cine stie. O sa am totusi par pana la talie si ochi albastri.

Ma demoralizeaza dar incerc sa nu ma las. In fond conducerea salii le-a pus acolo clar pentru a ma motiva. Cireaso, da din craci si o sa te mantuiesti. Ok. Probabil ca stiu ei ce stiu.

Stair master, cum te simte mai slab, ataca la ficat. Pare din ce in ce mai greu sa apesi cele doua scari. Greutatea lumii intregi se pune pe umerii tai. Si gata, s-a sfarsit. Gafai de-mi sar capacele unul cate unul. Si sunt gata sa promit ca nu mai pun paine cu unt in gura.

Ma uit iar la slovence si apas mai abitir, cu ochii iesiti cam de 7 centrimentri din cap. Si atunci incepe sa rasune in incinta, data teribil de tare, o muzica de Craciun. Cu zurgalai pe fundal, veselie si tot tacamul.

Si atunci chiar nu stiu ce sa mai fac. Pentru cireasa, muzica si atmosfera de Craciun inseamna. Opreste-te cireaso, din iuresul in care ai stat prinsa tot anul. Ai muncit destul, ai tras tare. Odihneste-te putintel, ai dreptul asta, si de fapt obligatia asta.

Pai si cum se pupa asta cu slovencele in fundul gol, cele cu care trebuie sa incep sa seman daca trag tare? Salbaticilor la minte, cum zicea Moromete, de ce imi faceti asta?

Imi puneti slovencele ca sa ma faceti sa dau tot ce pot, in speranta ca o sa devin ca ele. Si apoi trantiti o muzica isterica de Craciun, care imi aduce aminte ca destul m-am zbatut tot anul. Si ca acum e perioada tolerantei, chiar si fata de corpul mult incercat.

Huo. Cireasa astfel buimacita de mesaje contradictorii se da jos de pe nemernicul care chitcaie superior. Si se arunca in bazin, pentru izbavire. Chiar daca acolo cineva ingana dramatic Noel, Noel, o sa fie bine. Trebuie sa fie bine.

Dar strategia de marketing adresata clientilor care cred ca trebuie sa se chinuie la sala constant este contradictorie. Si rauvoitoare. Atat am avut de zis.

minunata filipineza si efectele ei

Preludiu. Stie toata lumea ca si cat imi plac barbatii. Poate cu deasupra de masura. Rog sa nu fiu banuita de contrariul, nici pentru o clipita.

Si totusi.

In trenul inghetat ce imi producea pe banda turturi la nas, tren ce gonea de la Shanghai catre Hong Kong, am vazut ceva extraordinar de minunat.

O filipineza venita probabil din tara in care a esuat Gulliver mai demult. Cireasa e pitica. Dar ei bine, filipineza asta era mult mai mititica. Daca statea perfect dreapta, imi ajungea fix cu capul intre sani, imi inchipui. Just a thought.

Uite-o cat e de frumoasa. Un ghem de carne brun-aurie cu ochi sclipiciosi. Zambet dulceag de sirena care promite sa-ti faca numai belele. Si un par ca al lui Alba-ca-zapada, numai ca mult mai bogat si mai stralucitor.

Nu era sobolanul cu par scurt care se spalase cu folten si devenise paros. Ci cea mai paroasa faptura, sa zicem un porcusor de Guineea, se spalase cu el stie ce si rezultase volbura asta de podoaba capilara.

Cum am vazut-o, m-am gandit. Cum se poate asa ceva? Filipineza, am uitat numele pentru ca de emotie urechile mi s-au inchis ermetic cand l-a rostit, nu stia sa se incrunte. Zambea in continuu in modul ala coplesitor. Ma simteam ca Mowgli fascinat de Kaa.

Probabil ca simpatia a fost instanta si chimia declansata de ambele parti. Adica s-a iscat o simpatie romano-filipineza, pe taram chinezesc. Filipineza zambea doar la mine si fara nicio intrerupere.

Cred ca si in timpul celor 17 dati cand a fost la baie, ea tot zambea in directia mea. Prin peretii diverselor compartimente intesate cu chinezi. Desi eram cu doi barbati draguti. Care erau precum fluturii in jurul lampii, unde ea era lampa. Dar lampa, lampa asta exotica avea treaba doar cu mine.

Ni se scurgeau ochii una dupa alta. M-am gandit sa-i zic ca e o tampenie sa ramana 3 zile in Hong Kong. De ce sa faca asta, cand poate veni cu noi la Yang Shuo. Oare a auzit ea ce bine e acolo? Oare nu vrea ea sa vada? Oare vrea sa-i fiu ghid? Oare?

Calatoria asta tulburatoare emotional a durat 22 de ore lungi. Am fugit de zambetul insinuant pentru a nu face/spune chestii nepotrivite. M-am refugiat in micul meu cavou inghetat. Adica patul cel mai de sus al trenului.

Si mi-am consumat acolo visele cu palmieri, filipine, caldura toropitoare, lene, erotism si alte lucruri strans legate de toate astea. Care dau o febra a carnii si a mintii greu de stapanit.

M-am si gandit cum o sa anunt eu acasa. Stiti, dragi rude si prieteni. Stop. Eu intalnit o filipineza cat o gamalie. Stop. Zambeste mereu. Stop. Nici voi nu i-ati rezista. Stop. Nu mai pot sa vin. Stop.

Dar m-am luptat si am castigat. Razboiul, nu batalia.

Pentru ca efectele filipinezei sunt traduse din zicala ce nu ma omoara, ma intareste. Daca am izbutit sa nu-i propun sa fugim in lume luand un alt tren in orice directie, inseamna ca da. Orientarea mea sexuala e de fier.

Ghem de carne aurie, du-te si zapaceste pe alta. Eu sunt cireasa neclintita. Care apreciaza un barbat cand il vede. Amin.

topul intereselor unei cirese

O mai intreaba lumea neblogosferica pe cireasa care este tema scrierilor ei de pe blog.

Cireaso, tu despre ce scrii tu acolo? Pai, cam orice imi trece prin cap. Despre ce mi se intampla si ma impresioneaza. Chestii cu care vreau si eu mai departe sa impresionez pe altii.

Intotdeauna m-a incurcat intrebarea asta. Vino, domnule, si citeste. Si nu ma pune sa-mi explic viata in 2 fraze, cat ai tu rabdare acum sa inghiti. In plus, chiar nu stiam ce sa zic. Despre ce naiba scriu eu mai degraba?

Dar uite acum, dupa doi ani, chiar pot sa dau raspunsuri precise. Eu, cireasa, scriu despre urmatoarele cuvinte insirate ca un drum lung, mai jos. Stiu asta pentru ca m-am uitat in tagurile-etichete. Si acolo se vedere exact care sunt preocuparile mele cele mai aprige.

afectiune>>ajutor>>absurd>>apa>>arici (chiar nu inteleg cate si ce chestii am putut scrie eu despre animalutul asta, cu atata indarjire)>>aviatie.

asia>>austria>>barbati (38 de materiale)>>bani>>bicicleta>>brad pitt (4 materiale)>>bumbac >>bucurie>>bucovina>>cafea>>caini>>campari orange>>cel mai iubit dintre pamanteni>>chiloti>>china & chinezi (18 materiale).

copii (cine-ar fi crezut ca ma preocupa)>>dinti & dentist (14 materiale)>>duminica>>dragoste (23 posturi)>>ecologie>>fluturi-foame-&-foc>>frica (14 materiale)>>gheata>>gura.

inima (15 materiale)>>ingineri (care nu intamplator vin imediat dupa inima, stie alfabetul ce stie)>>istanbul>>iubire (10 materiale, si daca le adunam cu alea despre dragoste si inima, iese o cifra despre care nu sunt pregatita sa vorbesc).

lapte (9 insemnari)>>magie>>mancare (14) & mancarimi & mancarici (am pus in astea mult suflet)>>miere>>mos ene>>orgasm (oh!)>>par (10 posturi)>>pepene rosu>>pofta>>prieten imaginar (aici mai am niste chestii de zis).

rock>>roz>>sani+sapun+sarut, sex (36 de bucati plus cateva sfacuri, ne apropiam de 50 de insemnari)>>ski>>somn>>vacanta>>vama si vise.

Deci astea sunt subiectele despre care voi cititi aici cu regularitate. Mai sunt si cate etichete ce indica subiecte pe care nu imi amintesc cu niciun chip sa le fi abordat vreodata.

As vrea sa amintesc aici ca doresc sa nu ma judecati pentru posturile mele, scrise probabil in momente de restriste, despre: 14>>alopecie>>analiza financiara>>barna>>bezele (2 insemnari)>>bobite (?!?)>>creier de maimuta>>falanga macedoneana>>guta>>muci&mucegai>>prurit>>regateni>>yacht si inca cateva.

Nu stiu voi cum sunteti. Eu sunt insa uimita de asa rezultat. Bine ca tine platforma asta minte tot ce ma bantuie pe mine des. Ca altfel n-as fi putut niciodata sa raspund adevarul.

Despre ce scriu? Despre lapte, domnule. Despre asta scriu.

cine sta bine cu nervii sa dea 10 lei

Pentru ei este acest anunt, pentru oamenii care stau bine cu nervii.

Mai zi-mi cate per sunt acolo, pls. si daca e bine.

Alina, o prietena buna de tot pentru cireasa, si care e buna si ca psiholog (meseria ei), face si ea ceva care pare mic dar e maret. E clar, e momentul faptelor mari, de inima.

Ea s-a decis sa faca sarmale pentru cei mai putin norocosi decat noi. Care sunt persoane cu probleme de sanatate mintala, beneficiari ai Centrului de zi Estuar din Bucuresti si incearca sa primeasca orice ajutor pot.

Cica a pus deja varza la murat. Si acum nu mai are nevoie decat de umplutura. Sigur, e vorba despre multe sarmale aburinde care trebuie sa ajunga la cele 150 de guri mai putin norocoase decat gurile noastre.

E simplu. Intrati aici. Vedeti cum sta treaba cu rezidentii de la Estuar si inimosii care se ocupa de ei (si care vor face cca 1000 de sarmale). Si dati 10 lei acolo, pentru o farfurie cu sarmale.

Puteti deasemenea daca va e mai usor sa virati banutii chiar in contul fundatiei care este: RO45 RNCB 0064 0048 9646 0001 BCR, sucursala Berceni)

Multumesc.

cireasa si pofta pentru threesome

Fix la inceputul iernii calendaristice, mi-a venit chef sa patinez. Si prietenul meu imaginar, I., ia-l de unde nu-i.

Intra cireasa pe gheata. Si sta ea catava vreme asa, nepatinata. Se concentreaza si se freaca pe tample incercand sa il invoce pe I. in carne si oase. Dar nu e chip. Ce e imaginar, imaginar ramane.

Atunci cireasa, simtindu-se singurica nevoie mare, incepe sa alunece cam in dorul lelii. A vazut mai multe cupluri tinandu-se de mana. Dar ea, aceasta fetita cu chibrituri a patinoarului, nu are pe nimeni sa o sustina fiziceste si moraliceste.

Vrea si ea o mana mare in care sa-si odihneasca, impletita, mica ei codita. Sa se dea domnule cate un patinator barbat, sa ajunga la toate.

Si tot asa, da din picioare picurand nevoia de afectiune, pana simte unda de parfum preferat. Ridica privirea si vede un cuplu care aluneca in deplina armonie. El este slab, cu nas coroiat si are o camasa in patratele.

Imi plac mult barbatii cu anumite camasi in patratele si el are una de-aia ok. In plus, miroase complet ademenitor. Vezi mireasma fizic plutind deasupra albului de gheata.

Ce daca tine de mana o fata cu par lung si palton maro, care sufera de nas rosu. E plin de vigoare si pare ca ar mai putea sa mai traga dupa el, fara probleme, inca o femeie-fruct.

Sunt pitica si nu cantaresc mare lucru. Hai, domnule, ia-ma si pe mine. Cireasa o sa stea locului si nu o sa faca probleme. Ba chiar o sa dea cat poate ea din picioare, potentand trio-ul.

In plus, stii si tu zicala aia. Intre doua nu te ploua. Si dumneata, domnisoara, sa nu fii infricosata. Cireasa nu vrea pe coroiat pentru uz exclusiv. Vrea doar sa alunece si ea alaturi de niste suflete. Si apoi pleaca in treaba ei, ca are destula.

Isi pregateste discursul cu toate astea cireasa, sa-l sopteasca celor doi, la momentul potrivit. Si se tot tine dupa dansii, scai. Si le atine calea si ii urmareste si alearga cat o tin puterile, sa-i prinda.

Se tot uita cu pofta si adulmeca mirosul ce o leaga cu lanturi de matase de barbatul cu nas coroiat si femeia cu palton. Si taman cand prinde curaj si li vara dinaintea ochilor cu un zambet, vai.

DJ-ul care pune cea mai proasta muzica de pe pamant, vibe fm, parca, zice va multumim pentru participare. Si va mai asteptam.

Stai, domnule, cine te crezi. Eu incepusem ceva aici. Si I., I. nu e cu mine. Si aveam si eu sansa mea. Domnule, se apropie sarbatorile, nu fii hain.

Dar degeaba a implorat cireasa toate astea. Cortina s-a tras peste gheata. Si dumneaei si-a pus pofta in cui. Pofta de threesome, avuta pentru prima data in viata ei, in public.

vulpea buna mult aduce

Vulpea este Lia, roscata din blogosfera care are o inima cat casa si isi striga cu folos al ei rebel yell.

Ea a lansat proiectul oameni darnici, in cadrul caruia face lucruri unul si-unul. Si nu se lasa pana nu ajuta oameni multi, cat poate ea de tare.

Vreau sa va rog sa aruncati un ochi pe ce face ea acum. Ne si va roaga pe toti sa cumparati pana pe 13 decembrie mici nimicuri de facut cadou unor copii, vedeti aici exact ce si cum.

Si dupa ce faceti asta, sa va intalniti cu ea, vulpea, care o sa stea de veghe la universitate timp de trei zile, 14, 15, 16 decembrie. Si va strange de la voi toate lucrurile intr-un loc.

Vulpea buna mult aduce. Si asa putem sa facem si noi, tot mult.