am atins fierul de calcat

dada, ati auzit bine. am atins fierul de calcat. cand era bagat in priza. dar stati linistiti. sunt bine. n-am nimic. sunt doar tulburata.

aveam dubii. daca fierul de calcat se tine de coada. sau de cap. cu o penseta groasa. in timp ce esti asistata de o echipa de la trupele speciale. pregatita sa intervina in orice moment. sau poate de fir.

daca masa de calcat se pune cu picioarele in jos. stiti cat de complicat e mecanismul ala. cu picioarele flexate intr-o directie necunoscuta. cu greu ti se abandoneaza. sau in sus. sau in consola, sprijinita pe masa de bucatarie.

dupa ce in prealabil ai schimbat mobila prin casa. si ai angajat un arhitect specializat in mici proiecte pitici customizate. pt a satisface cele mai mari exigente ale unei gospodine feroce.

ieri am aflat. intai s-a starnit un vanticel cald. niste ingeri marunti si grasuni imbracati in halate roz de baie, in care abia incapeau aripile pliate, au inceput sa ciupeasca grabiti din strunele unei harpe.

dupa care ochii mi s-au impaienjenit. si mi s-au intors duiosi, plini de aburi de aur, catre fier. mana s-a dus singura. directionata din joy stick-ul actionat de catre un nebun pus pe shotii. direct din cap.

l-am apucat cu dorinta. el a tremurat doar putin. ca un cal naravas imblanzit. mi-a clipit dintr-un ochisor a complicitate. si cu incetinitorul, ca sa savurez fiecare secunda, l-am lipit. l-am lipit de camasa. mmmmm. mmmmmm.

i-am imprimat miscarea de du-te vino. materialul mi-a cedat. s-a lasat netezit si a inceput sa miroasa placut sub presiunea fierului fierbinte. manuit cu pricepere de coditza mea ferma si sigura pe sine.

viata mi-a trecut in fragmente mici, dar esentiale, prin fata ochilor. ca intr-o ceata am auzit glasul mamei. copiii care se joaca afara sunt eu. e vacanta. sunt rufe pe sarma.

inapoi. eu mare. m-am contopit cu micul electrocasnic. el s-a uitat in sus la mine recunoscator. cireaso, ti-ai amintit...am crezut ca nu mai apuc clipa asta.

contopiti intr-un singur corp. cireasa si fier danseaza impreuna pe ringul unei camasi. dungile se aliniaza cuminti. gata cu fitzele. totul dureaza un minut. dar cu gust de vesnicie.

cireasa a calcat 2 piepti de camasa. si 2 maneci. traiasca cireasa.

cum se deosebesc ciresele ca 2 picaturi de apa

ce atata spirit? fizicul bate tot. fizicul meu bate chiar si filmul.

degeaba am primit educatie de pension. vorbesc cu fitze o limba straina, cotrobaindu-i pana in cele mai subtile nuante. citesc multe carti seara la lumina galbena de veioza. eman idei despre viata si mai stiu eu ce. am cantat la pian ca o zeita.

vb deunazi cu cireasa atat de prietena despre ce ne deosebeste pe noi fundamental. ca ce ne aseamana si ne tine impreuna ne e destul de clar.

si ce mai tura-vura, am ajuns la concluzia, jenanta sau nu (pls advice), ca fizic suntem alcatuite diferit. din altfel de coca. aluatul dulce din care se fac ciresele, normal.

deci nu e vorba despre o viziune diferita asupra preceptelor religioase. nici mici diferente de opinie legate de vreun comportament ecologic activ. si nici macar nu e vorba ca nu ne place la amandoua tortul de cioco. asta, oricum, probabil ca ne-ar desparti. in final.

nu. totul e fizic.

pare ca cireasa prietena are mai mereu are o afectiune de vreun soi. adica mai un carcel, mai o batatura. dar de fapt ea poate sa traiasca precum o planta rara si frumoasa in desert. cu extrem de putin. fara avarii majore.

daca nu o lasi sa doarma 24 de ore, se plange putin. poate i se fac liniutele de ochi tip "bed eyes" si mai mici. dar reuseste sa treaca peste. gaseste ea ceva cu care sa se joace. nu o apuca panica.

eu, daca nu ma pot abandona in bratele lui mos ene cand imi trebuie, incep sa marai. ba in scurt timp latru aratandu-mi coltii ascutiti de cireasa turbata. si apoi mai si musc. musc rau, fac plagi adanci. rup lantul.

apoi, cand nu are mancare apetisanta prin preajma. sau are dar nu are cu cine s-o manance. ca sa-i faca si placere. sau are si una si alta. dar croseteaza ganduri si nu poate inghiti, cireasa prietena nu se depreciaza.

ea nu se usuca precum un cires lipsit de seva. ci rezista si 3 zile si 3 nopti. gaseste ea cu ce sa se joace. si ii trece. de-aia are si o silueta de invidiat. cu abdomen plat si tot ce trebuie.

tenia din mine nu ma lasa linistita. intai simt o usoara tulburare la nivel abdominal. apoi mi se strecoara in tot corpul un fier de calcat incins. care ma calca pe interior. pana nu mai e nicio cuta.

animalul pe care il port in suflet cand mi-e foame ma invata la tot felul de lucruri rele. imi sufla in ureche sa spun porcarii celor din jur. sa ma uit chiondorash. sa fiu neplacuta si nefireasca. pana nu il hranesc, nu adoarme.

eu traiesc ca sa mananc. nu invers. rusinos, dar asta e. ce , voi n-aveti defecte?

cireasa poate sa traiasca fara apa. pe modelul camilelor, isi trage probabil apa din pometii ei. care sunt in mod cert mai proeminenti decat ai mei. si sta asa, cireasa cuminte, pana ii aduce cineva o caldarusa din care poate sa lipaie stropi proaspeti.

eu ma usuc. ma cocarjez. ma micesc. se poate mai mica decat sunt deja? raspuns final si corect. da, se poate. daca nu beau apa, devin si mai mica. cat o nuca. apoi ma umflu. pana plesnesc si ma imprastii prin toata camera. cu zgomot asurzitor.

si, ultimul, dar nu cel de pe urma lucru. cred ca cireasa prietena poate sa traiasca fara dragostea palpabila. stiti ce vreau sa zic...fara dragostea care implica carne langa carne. nu pot sa bag mana-n foc. dar pare ca da. sa vedem ce-o zice cand citeste asta.

civilizat ar fi sa zic ca si eu pot. hm. ei bine uite ca nu. prin urmare, ca si atunci cand nu las pleoape grele de matase peste ochii de cireasa. ca si atunci cand nu mistui bucate placute mie. ca si atunci cand nu ma cufund in apa din belsug.

ei bine da. cand pielita subtire de cireasa nu se imprieteneste cu alta pielita, ce fierbinte apartine altui fruct, ma usuc. si mor.

masina de tocat din mine isi cere tributul. ma mananca pe interior. ma slabeste pe exterior. ma face sa mi se moaie codita darza altfel.

energia scade la cote dramatice. niste dragoste, va rog. acum. altfel ma pierdeti. fac temperatura mare. imi apar pete de culoare violacee. vorbesc in dodii. mi se face parul cretz. dau spasmodic dintr-un picior. si toate astea inca o data. la loc comanda.

sunt o cireasa incarcerata in coordonate fizice. as vrea sa pot da mai mult lumii. si poate o sa pot. dar numai dupa ce am dormit. am mancat. am baut. si am mancat.

cand iubim, coacem placinte

Asta ca sa stiti si voi. Cand ciresele se indragostesc, devin femei in toata firea, cu apucaturi de sotii, mame, ingrijitoare, bucatarese, calcatorese, spalatorese si altele, terminate in -ese. Si nu o zic in sensul cel mai rau cu putintza. Asa isi manifesta ele (adica noi) dragostea.

Ma regasesc in descrierile ciresei prietene si de aceea va zic ca ne comportam fix la fel cand inima face budibum, budibum sub pielicica subtire. Imaginati-va, hai, incercati... cum shortul iese singur din sertar cand vede ca zambim in fatza ferestrei de mess sau a telefonul mobil. Ne ia in bratze si-si strange cordoanele lungi in jurul taliei, pana cand capata forma clepsidrica, perfecta, a ciresei modelate intens la sala, pentru vara.

De acolo, drumul e pe jumatate facut. Manutele ciresei se muta incet de pe tastatura printre rosiile parguite ca unghiile, printre verdetzurile proaspete, cu frunze in fel si chip, pe dovleceii tari ce asteapta cuminti sa fiarba la foc mic (asa se fac, cireaso?). Oricum ar fi, si orice iese din mana ciresei cand iubeste, e bun ca painea calda.

Dar nu despre gustul mancarii vreau sa va vorbesc, ci despre pornirea venita dinauntru, ca trebuie sa gatim. Sa punem intr-o oala pe foc toate zambetele pe care cineva ni le-a pus pe chip. Sa-i dam inapoi, asa, la cald, o parte din ce simtim.

Si daca, atunci cand sunt singura, nu-mi place nici painea cu unt facuta de mine, cand gatesc pentru cineva, gustul capata culoare. Si asta e un semn. Ca lui ii e pofta. Ca ii place ce vede, ce simt eu, ce gusta el. Iar pofta e mare lucru, va zic!

Si da, cel care scoate bucatareasa din noi, e alesul. Cel care nu crede ca ciresele sunt amare, pentru ca au ramas pe crengile din varf. Cel care stie ca ele ar vrea sa traiasca intr-o livada cu copacei mici si alaturi. Sa isi puna dragostea in farfurie.

Si pe langa bucatareasa, din noi, ies multe alte personaje. Cea care il da cu crema in nestire, chiar daca el nu se arde niciodata la soare. Cea care i-ar aduce breakfast in pat, desi el face omleta mai buna, cea care il asculta fascinata cand el vorbeste despre orice. Cea care il iubeste inapoi.

cand pleaca ciorapul pereche

O iau de aici pentru ca cireasa prietena, v-a povestit pe larg viata mizera a unei biete shosete. Caci nu poti sa-i numesti mereu ciorapi. E un nume destinat, verisorilor cu sange albastru care se intind sus pe picior ca lianele si au sansa de a imbratzisa, pe langa laba (cuvant urat, de altfel) piciorului si sholdurile diafane ale zanelor ce-i poarta.

Ei sunt privilegiati din multe puncte de vedere. Au o viatza scurta dar intensa si fericita. Stapana stie ce existentza firava au, cat de repede se prapadesc la o simpla atingere mai dura. Si tocmai de aceea ii protejaza, si in mers, si in dulap.

Cat despre shosete, nu e de mirare ca soarta lor este sa se desparta. Sunt purtate de picioare diferite, adica, ma intelegeti, chiar nu e meant to be. Si eu chiar nu sunt omu' care sa zica asta des:) Dar, ele traiesc de fapt, vieti paralele. In timp ce un picior se balangane in tramvai, incalecat peste genunche, celalalt poate, de pilda, sa fie strans sub bancheta, langa un ambalaj de ciocolata. Fiereste, shosetele vad lucruri diferite. Cand se intalnesc seara in sertar, ce sa-si spuna? Cum sa-i explice, soseta care a vazut lumea in balans, ciorapului pereche, ce minunatii sunt acolo.

Dar chiar si asa... existenta lor nu poate fi decat impreuna. Una fara cealalta sunt pierdute. Ca o ceasca fara toarta, ca un ceainic fara ceai, ca un cercel fara altul. Se uita in jur dezorientate incercand sa-si gaseasca seamanul, iar cand cineva pare la fel ca ele, prind sperantza. Si ce daca ea ara dunga roz si eu imprimeu cu iarba? Putem sa fim impreuna! Putem! Trebuie! Dar stapanul se uita incruntat in jos. Nu, nu pot sa ies asa, chiar daca port bocanci.

Deci asa inghesuite, cu reumatism, carcei si crize de personalitate, ele stiu ca trebuie sa ramana una langa alta. Asa ca, nu va mirati cand o vedeti, da.., scamoshata si veche in coltul sertarului. E o shoseta buna. Una care nu a renuntzat la primul hop. Una care inca spera sa-si gaseasca perechea chiar si in marea de clabuci. Iar cand o va face, vor umple impreuna bocancii, like it is meant to be.

numai ciorap sa nu fii

sa fii ciorap nu e usor.

stai cocoloshit in intuneric. facut ghem cu celalalt ciorap. unul in altul, intr-o pozitie dureroasa. ai mereu carcei.

cateodata stapanul te imperecheaza inainte sa te zvanti complet. ceea ce duce imediat la reumatism. si guturai. si alte complicatii. dar cui sa-i pese. esti doar un ciorap. wtf.

apoi esti ales impreuna cu perechea. intr-o dimineata esti tras brutal peste picioarele stapanului. picioarele oamenilor nu sunt cele mai placute locuri. adica dintr-o sumedenie de parti de om, nu ai alege sa stai tocmai aici. e mai bine sa fii fular de exemplu. ce lux.

sigur, poti sa ai noroc sa imbratisezi picioare mai mereu curate, cu unghiile taiate. picioare date cu crema frumos mirositoare. si cu degete cat de cat egale.

dar exista si reversul medaliei. cineva trebuie sa-i incalte si pe oamenii cu picioare mai respingatoare. cu pedichiuri creative. si tot felul de parti cornoase si oase strambe. care transforma picioarele in vedete de filme SF. actori fara machiaj.

ma rog. esti tras fara delicatete peste picioarele stapanului. cine sa aiba rabdare sa te dezmierde pe tine, un ciorap, dimineata? desi si tu te trezesti din somn. ai un metabolism. poate ca detesti sa te scoli la 8. si ai functiona mai bine la 10 jumate. poate ai avut insomnie si simti nisip in ochi.

apoi te vara iar la intuneric, in pantofi. acolo te tine toata ziua. te inabusi, prins intre picior, prieten indoielnic. si pantof, o camasa de forta pt ciorap. e intuneric, nu e loc, e prea cald. dar asta e parte din job description-ul unui ciorap.

dupa o zi de munca in stres si nesiguranta, stapanul te scoate la lumina. dar nu iti zambeste si nu te lasa la aer sa te odihnesti. nu te bate pe spate pt ca ai facut o treaba buna. te cocolosheste la loc, frangandu-ti vointa.

si te arunca intr-un cos impreuna cu perechea. un cos cu alte lucruri care au pacatuit cumva si sunt pedepsite. odata ajuns in aceasta anticamera a groazei, tu, ciorap, stii ce urmeaza.

esti azvarlit fara mila intr-o gaura neagra. iti intra clabuc in nas si ochi. maini uriase de metal iti frang oasele deja obosite. dupa ce ai lesinat, esti scos la lumina. pus pe sarma. iti bate soarele in cap. si apoi o iei de la capat.

asa ca nu e de mirare ca undeva intre al 23-lea si al 24-lea spalat, de regula, se intampla. nu mai poti.

pe langa tratamentul inuman al stapanului, intervin micile frecusuri casnice, greutatile cotidiene si rutina. care intra incaltate in universul simplu, dar curat, al ciorapilor.

incepi sa te certi cu perechea din ce in ce mai des. pur si simplu nu mai poti trai cu ea. intai dai semne de oboseala. destul de clare. stapanul nepasator nu-si da seama ca a sunat ceasul.

devii mai putin elastic, mai tras la fata, mai scamosat. dar totusi pare ca mai poti duce mai departe greul. greul invelirii picioarelor de om.

si intr-o dimineata te furisezi pe gemuletzul de la baie. te tarasti pe burta si coate, sa nu fii observat. urci pe faianta. si gata. ai scapat.

ai lasat in urma multa durere. un ciorap care nu intelege nimic. si un stapan care se plange altor stapani de ciorapi ca ciorapii lui dispar. fara explicatie.

explicatii exista. totul e sa deschizi bine ochii. ochii cu care sa vezi viata prin prisma unui ciorap.

cireasa care da cu spatele

cu fatza stiu sa dau destul de bine. de fapt cu fatza dau mult mai bine decat majoritatea celorlate fructe si flori din trafic.

dar cand sunt obligata de context sa dau cu spatele, s-a terminat lucrarea. si la spalatorie ma obliga mereu. la orice ora m-as duce. in orice zi a saptamanii. orice matrapazlacuri de calcule de probabilitate as face.

probabil ca de-aia ma duc asa de rar. imi trebuie o pauza intre sesiunile de spalare a masinii. ca sa imi refac psihicul fragil de cireasa pusa in dificultate. fac terapie cu psihanalisti celebri. cheltui bani pe calmante usoare. abia apoi pot sa ma prezint din nou.

spalatoria are 3 locuri, in stil vagon. ultimul loc e mereu liber pt mine. de intrat intru ca o doamna. de iesit ies cum pot. tarandu-ma pe burta. neuitandu-ma in ochii rai ai colegilor de trafic care isi curata masinile si vietile.

parca tubul ala de culoar a fost construit special sa streseze fructe si flori. cand s-a proiectat spalatoria, trebuie sa fi fost asa. patronul si-a dat seama ca exista niste timpi de asteptare si nicio posibilitate de entertainment pt clientii fideli.

si atunci a rugat arhitectul sa construiasca un culoar lung lung, pt cireasa. ca atunci cand vine ea, sau de fapt si cand vin si alte fructe, sa aiba barbatii la ce se uita. si cum se distra.

cand vine momentul, incerc sa par nonsalanta. nu vreau sa-mi fac specia de ras. vreau sa dovedesc ca si o cireasa poate sa mearga dandaratelea, cu masina cu tot. desi nu e asa deloc.

imi pierd cumpatul de cum ma sui in masina curata bec. oricum spalatorii, vicleni copii de casa, si-au marcat teritoriul. prin metode specifice. oglinzile oglindesc peretii de poliplan. sau caldaramul lucios de apa cu clabuc. scaunul e prea jos. radio e pe 21. totul e impotriva mea.

am un deadline. ei ma vor iesita cat mai repede. au treaba. eu ma vreau iesita cat mai fara pagube. si cat mai demna. incep sa dau cu spatele. parca tot universul concura in a-mi pune in cale obiecte si situatii si pereti si oameni. exact atat cat sa ma incurce fatal.

o suvita subtire de transpiratie mi se zbate pe tampla dreapta. din urechi imi iese un fum subtiratic. mai dau un pic. trec la mustata de un aspirator urias. multimea de barbati se uita cu satisfactie. uite la blonda. uite cum da cu spatele. aoleu, mama.

lasa toti ce au de facut. si se uita. cum reuseste o cireasa, sau nu, sa iasa dintr-un tub stramt, cu spatele. mai dau putin. indrept. ma uit in spate, masochista. vad zambetele superioare. la cratita, cireasa. cine ti-a pus volanul in mana? dar gurile sunt inchise.

reusesc sa ma pun pe pozitie indreptata. da, ati banuit bine. imi curge sange din nas. nu putin, ca la situatii mai dificile. imi curge din nas tot sangele pe care il am disponibil pt dimineata asta insorita.

pasesc tiptil cu masina cu tot. la 1 cm juma de degetele de degetele tip carnati ale unui copil gras. fiu al unui personaj negru si gras si el. sare spuma pe mine. sare si un jet de apa. ma sperii rau. tresar. zboara un roi mare de fluturi de noapte afara de pe bancheta din spate. n-am timp de asta.

toti se uita. ma uit si eu. ei stiu. eu stiu.

mai slaba cu 2 kilograme 300 de grame. mai stresata cu 23%. mai transpirata cu mult. reusesc sa ies din vizuina groazei. fara sa provoc daune. si fara sa ofer satisfactie majora.

ce nu ma omoara ma intareste. sunt o cireasa care da cu spatele prost. dar da.

cireasa alearga dupa running sushi

poate voi sunteti familiarizati cu running sushi. eu, o cireasa cu un stil de viata modest, abia acum am aflat.

stiti cum se plimba bagajele pe banda aia de la aeroport pana ametesc. dornice sa se cuibareasca inapoi la pieptul stapanului care le-a abandonat pt o clipa.



e, asa e si cu running sushi. e o banda de-aia mica de bagaje, dar muuult mai mica. cea mai mica banda de bagaje din lume. din cel mai dulce aeroport. pe care boccelutzele de mancare abia asteapta sa se cuibareasca. in gura mea. si alte guri de aiurea.

adica intri intr-un restautant unde o familie de japonezi (in mod sigur ea e cocosul in casa) se uita la tine ciudat. cu un usor zambet comercial. sub care stii ca se ascunde o diferenta culturala uriasa.



si noi oamenii pofticiosi ne asezam in jurul ei. pe scaunele lipite de buza benzii cu sushi care alearga. si ne zgaim hipnotizati la micile bijuterii care ne trec pe sub nas si gura.

ne intindem toate simturile, 5 bucati, catre ele. farfurii minuscule cu minuni ni se ofera neconditionat. doar sa ne manifestam interesul. sushi iubeste pasional. din prima. sushi nu plays hard to get.

farfuriutele colorate sunt puse la distanta mica. si contin 1, 2 sau 3 piese, dupa bunul plac al bucatarului. un pervers. modul in care se perinda ca niste daruri picate din cer ma face sa-mi lase apa in gura de pofta. am facut o stiva din ele.



mici pitici broboane de saliva sunt lipite delicat, ca niste margaritare, prin colturile gurilor comesenilor mei. nu ne cunoastem. dar suntem toti uniti prin ceva sfant.



suntem frati intru o pofta fara de frontiere. care ne raguseste vocea. si ne face privirea tulbure. cum numai in iatac ni se mai intampla. cred ca toata lumea la masa are sfarcurile tari. si cel putin o erectie la 3 scaune. dar m-am jenat sa verific. uitati la dna asta.



ratza, vino la mine. mmmmm, ce sunt asta? niste gogoshele magice. dupa ce mananc cate o tura din toate, incep sa am preferinte. aleg cai batute. astept ca un caine aflat in parteneriat cu pavlov forma dorita.

imi plac cu preponderenta 2 frati care vin mereu umar la umar. gemenii cu orez, avocado si somon la mijloc. totul tras intr-o alga. ahhhhh. mor. ma uit la ei cu duiosie. cum aluneca spre banda. direct in gura-mi hulpava. parca sunt puii mei cumva.



imi inchipui ce speriati trebuie sa fie. stiind ce sfarsit ii asteapta. sangeros. sfasiati de colti obisnuiti cu placerea vanatorii.

cu dureri suportabile mai intra ceva. privirea imi aluneca aiurea. prin porumb. mi s-a luat uzul ratiunii. si ma las moale in scaun la locul crimei.



inca niste noodles. mr. cei mai zemosi noodles. inca o gura de plina cu creveti. mr. cei mai fragezi creveti. inca un peste. mr. cel mai greu de prins.

gata.

mi-am facut mendrele. asta-i pohta ce-am pohtit-o. am avut o orgie personala cu sushi care alearga. am alergat si eu cu el si am castigat.

si pe bune. din sushi scapa cine poate.