chemarea strabunului

In loc sa va las sa va imprieteniti cu metafora. Imi vine mie asa sa o explic taraneste, de la inceput.

Vine de la cartea lui Jack London, Chemarea strabunilor. Unde lupul crescut drept catel domestic. Care se si crede catel prin urmare, ca asa i s-a zis. Simte in sange chemari de fantasma, care il chinuie.

Si priveste cu jind si durere. Catre padure si salbaticie si alti lupi, ca si el. Si pana la urma nu mai poate sa latre politicos. Si urla cum ii vine din rarunchi.

Eu am crezut si sperat mereu ca sunt complet individuala. O cireasa cu personalitate distincta. Care si-a definitivat singura viata piesa cu piesa. Ajungand doar prin vointa proprie si context ulterior ales prin liber arbitru la apucaturile si valorile de acum.

Dar uite ca trebuie sa ma plec in fata sangelui care imi curge compot de cirese prin vene. Si sa recunosc ca aportul meu care este. Se dezvaluie complet minim si insignifiant.

Cred ca as fi putut fi crescuta, apropo, chiar si intr-o haita de lupi. Sau intr-o familie de mongoli. Ca tot acelasi lucru as fi iesit. Genele de cireasa fac toti banii.

Ce sa mai, sa o dau pe fata. Descopar ca seman cu tata incredibil de tare. Incep dimineti in care imi vine sa las tot. Si sa fug asa cum sunt in papuci, cu banii de paine, in lume. Sa vad eu care e treaba.

Bine ca nu port ochelari. Ca sigur m-as aseza peste ei in continuu. Si apoi i-as juca in picioare ca sa ma racoresc. Dar eu dau cu caciula de pamant in supermarket. Daca imi zici ceva nepotrivit.

Imi ies flacari din gura si nas si urechi. Cand universul face ceva gresit, fara sa ma consulte. Sa ma duc la orelist? si improsc cu cele mai rele cuvinte potrivite ca sa fac lumea din jur sa sufere cumplit.

Cat despre sexul opus. Traiesc numai ca sa mi-l fac prieten. Ma rog, traiesc si ca sa mananc. Fiind iarasi, si aici, in asentimentul strabunului. Stiti vorba aia cati sunt cu nadragi mie toti mi-s dragi?

Mda, jenant. Dar n-am ce sa fac. Tata adora tot ce poarta fusta. Asa ca si eu am o toleranta incredibila pentru unitatea prin diversitatea de pantaloni. Care umbla liberi prin univers.

Esti barbat? Ce bine. Hai sa te imblanzesc. Vezi magia? Si de obicei el o vede.

In plus sunt pitica, ca tata. Dar cu voce urieseasca. Ca tata. Culmea e ca atunci cand nu sunt ca tata. Sunt ca mama de cireasa.

Port unghii rosii mereu, orice s-ar intampla. Asa cum am vazut la ea cand eram cireasa necoapta. Ma fardez ca ea. Si mi se pare ca niciun Craciun nu poate sa treaca fara brad imens si prieteni. Si fara salata de icre. Si servetele cu reni.

Sunt uimita de contributia mea jalnica. Probabil un 12%. Noroc ca ai mei sunt ok. Pentru ca ma conduc aproape exclusiv dupa chemarea strabunilor. Si ce ne faceam daca strabunii astia erau jenanti. Sau insignifianti. Sau niste neplacuti.

Si la voi e asa de evident cui apartineti?