am invatat sa dorm dupa-masa

Pana de curand nu puteam sa dorm dupa masa dintr-un motiv destul de caraghios.

Somn era, nu-i vorba. Casc in weekend de-mi trosnesc falcile si, atrasi de zgomot, veneau vecinii sa ma intrebe daca renovez. Timp, era si el. Am grija dintotdeauna ca in weekend sa nu trag la vreun jug metaforic.

Pai si atunci de ce? De ce nu am dormit dupa-masa atatia ani?

Poate ca la inceputul vietii mele adulte nu am reusit a dormi din frustrare. Vedeam cum sotul meu fost, inginerul fara inima, tresalta usor sub plapumiora matrimoniala. In timp ce eu as fi vrut sa facem tot felul de chestii. Hai la joaca, pe-afara.

Ntz, ntz, imi dadea de inteles sforaitul. Si dormitul dupa-masa e viata mea, parea sa spuna fata de pe care se stersese orice gand rau si de fapt orice gand, a fostului meu sot. Si atunci sigur ca am prins aversiune fata de modul asta de ne-petrecere a timpului.

Un mod individual dar totusi compus. Din categoria tu dormi si eu ma uit. Somnul a fugit de la mine ca si activitate de recreere. Si a inceput sa ma viziteze doar noptile. Cand cadeam rapusa ca de forta unui capcaun.

Apoi inginerul a plecat sa doarma in alte parte. Si totusi somnul meu de dupa-masa, de care acum puteam avea grija pentru ca era al meu si nu la umbra cuiva, n-a mai venit. Multa vreme a stat in pribegie.

De cate ori incercam sa-l aduc, bagandu-ma in pat si strangand din ochi, dadeam gres. Mi se instala de la inceput ideea asta, ca n-o sa-mi iasa. Si odata scrisa apasat in cap, nu era chip sa dau reset. Imi dadea cu eroare.

Venea piticul asta si zicea s-ar putea sa nu dormi. Ca doar stii ca nu iti iese de ani de zile treaba asta. Mai bine las-o balta, cireaso. Esti blestemata nu sa te preschimbi in broscuta, ci sa nu dormi dupa-masa.

Si gata, trebuie sa deschid ochii catre dormitorul pangarit de prea multa luciditate. Si sa plec din pat. Ca oricum nu mai era mare lucru de facut acolo. Stiam asta. N-aveam sa dorm.

Dar acum anatema s-a ispravit. Sa fie vreo 2 luni (60 de zile) de cand am o pofta nebuna de dormit dupa-masa si imi si iese. Simt cum ma paleste asa, dulce minune. Ma gadila pe la gene, imi da apoi degraba la ficat cu o ghioaga cu tepi de lesin.

Las tot si ma intind. Ce siropoasa-abandonare. Dorm ca o buturuga din padurea deasa. Dorm somn primordial, de hibernare. Dorm de sparg avioane si asta ma multumeste pana in ungherele sufletului meu mic si negru. De cireasa uneori amara.

Cum de-am fost dezlegata de vraja nici ca-mi pasa. Binecuvantarea imbratisarii cu Mos Ene pe la 4 dupa-masa e destul pentru mine. Am invatat din nou sa dorm dupa-masa. Si asta ma face sa zbor.

cireasa piromana de pomana

Sunt o cireasa simpla, cu frica lui Dumnezeu.

Nu fumez. Poate sa zic ca mai pun gura pe cate o margine de pahar. Si asta numai daca e cu lichid portocaliu inauntru. Poate. Dar clar imi plac lucrurile si uneori si oamenii din topor.

Uite, una din pasiunile mele profunde. Ceva care ma lasa fara grai, cand eu am atatea lucruri de spus. Ce mi se bulbuca in dezordine la gura-mi mica de cireasa. Este facerea focului si sederea in jurul lui.

Cum incepe valvataia, hop si cireasa. Ma balbai de placere cand vad portocaliu in fata ochilor. Imi fac ochii ca lui Kaa. Trust in meee/ Just in meeee. Da, cred in foc si in puterile lui tamaduitoare. Focul purifica cireasa pana la sambure.

Si pentru ca, precum animalutele din cartea junglei, nu stiu sa mi-l procur singura, focul. Trebuie sa ma aciuez, cand ma roade pofta piromana ce-o incerc. Pe langa niste purtatori de sex tare. Care stiu si vor si pot a se indeletnici cu asa trebusoara.

De obicei ma pun la 5 centimentri de limbi. Cat sa nu ma transform intr-o torta vie si sa stric astfel cheful invitatilor. Dar sa simtesc totusi arsura care ma lesina de buna ce-i.

Daca mi se pune si un pahar in mana. Si in general nu stiu cum se face ca mi se pune. Si sunt lasata sa stau fara discernamant langa flacari. Sunt fericita in mod plenar.

Am observat ca aici sunt diferita de surate. Asa ca mereu ca femeile se raspandesc in 4 zari, oriunde departe de vapaie. Iar eu raman cu sexurile tari, care se inmoaie la vederea focului, cu entuziasm egal cu al meu.

Insa doar pana-ntr-un punct suntem noi boabe intr-o pastaie. Pentru ca o conditie esentiala pentru fericirea mea este sa fie musai foc. Si nu doar fum. Iar barbatii iubesc focul doar pentru ca vad in el preludiul carbunilor buni pentru fript viitoarele animale.

Cum incepe sa sfaraie ciosvarta, pe mine ma apuca o tristete grozava. Si fug degraba dupa femei. Care, slava Domnului, ma accepta intre ele din nou. Pe mine, cireasa ratacita din oastea suratelor.

Si uite-asa nu sunt nici cireasa-cal, nici cireasa-magar. Femeile cred ca sunt cam nebuna sa stau in frig, cu barbatii. Uitandu-ma la foc ca cireasa la poarta noua, pana ma afum. Barbatii nu inteleg de ce plec exact cand incepe punctul culminant.

Traiesc o drama, doamnelor si domnilor. Drama focului neimpartasit de vreunul din sexele pe care le am la dispozitie. Drama ca sunt o piromana care iubeste focul de pomana, focul fara de scop.

Dar am stat la foc sambata seara cu 1-2-3 pahare in mana. Si m-am simtit razbunata.