excursie in valea plangerii

Disclaimer: asta nu este un post vesel, umoristic, giumbuslucar.

Dar este ceva ce mi se intampla, asa ca trebuie sa scriu. Tomato cu scufita, tu, mai ales, te rog sa nu citesti. Stiu eu ce stiu.

Am o matusa grasa. Cred ca toata lumea are. Da, dar a mea nu e doar o matusa grasa, ci si una tare misto. E matusa cu mult umor, e o matusa careia ii bubuie capul de desteptaciune.

Ce mai tura-vura. E o matusa pentru care sunt dispusa sa fac tot felul de lucruri. Si asta o face asa de speciala. Incat sa intre si pe blog, unde poate sa devina personaj principal.

Pentru ca ea mai are o functie. Cand am o dilema legata de oameni sau situatii limita, tot la ea ma duc. Sa-mi spune ce crede ca trebuie sa intreprind. Moment in care o numesc oracolul din balta alba. Dar despre asta alta data.

Matusa asta cam pleaca in canada, des de fapt. Si cand pleaca, ma lasa pe mine sa fac niste drumuri pe care in ruptul capului nu le-as face pentru mine. Dar pentru ea trebuie, ca nu are cine.

Si unul din ele duce la o policlinica din titan, unde ma ducea mama cand eram mica si faceam febra. Probabil de la ce-mi trecea prin cap si nu puteam da buzna pe blog, sa zic, ca acum.

Odata intrata, merg la etajul 6. Urc pe scari si pana la etajul 4 e forfota, sunt oameni, doctori, copii, vanzoleala. Etajul 5 este pustiu si e mereu intuneric bezna.

Etajul 6 vine cu lumina palpaita. Dar cu zero forfota si zero cuvinte. Etajul 6 pare nelocuit, desi luminile sunt aprinse, deci cineva e acasa. Aici e sectia oncologie.

Eu intru mereu cu cercei in forta de inimoara sau de mar sau de cireasa. Si cu unghiile rosii. Si grabita, merg repede. Si am mereu niste foi scrise de mana pe care ma uit ca sa inteleg ce am de facut. Si o carte la subrat, ca stiu ca e de asteptat.

Oamenii langa care ma opresc sunt multi si nu poarta nimic rosu sau verde sau galben sau albastru. Nimeni nu vorbeste cu un coleg de scaun, ca la alte discipline, orl, de exemplu. Nimeni nu citeste nimic.

Stau cu fete de piatra si doar se uita la usa aia care se deschide atat de greu. Asta dupa ce m-au studiat pe mine, care sunt picata ca de pe alta planeta, planeta uite-cum-crapa-altii-de-sanatate, fara prea mare interes. Fara niciun sentiment.

Stiti cum iti faci planuri mereu cand mergi la doctor, care de obicei ti-e pila, nu un necunoscut. Incerci, fara sa deranjezi rau pe nimeni, sa dai cumva de stire doctorului pitit dupa usa ca esti aici, ai ajuns, sa faca ceva.

La un moment dat te apuca un pic de panica si iti vine sa tragi de halat pe doamna asistenta care se vede treaba ca are acces la el, dar nu te cunoaste. Si sa-i suieri cate ceva in ureche. Va rog sa-i spuneti, am venit, sunt aici.

La etajul 6 in policlinica titan, nu am nici cel mai mic gand sa fac asta. Fetzele oamenilor ajunsi in valea plangerii ma opresc. Sunt foarte bolnavi si se vede rau. Aproape ca mi-e rusine ca vin de pe cealalta planeta. Si as vrea sa nu ma vada.

Dar stau acolo in picioare, ca nu vreau sa le ocup tocmai eu locurile, eu sanatoasa. Si astept, dupa ce reusesc sa susotesc asistentei ca vin in numele matusii grase. Sa mi se dea o foaie.

Pe care trebuie sa recunosc ca, odata ce o primesc, plec ca si cum am un ardei iute infipt in fund. Pentru ca nu mai suport presiunea din jur. Si linistea de cremene. Si pentru ca mi se strange inima pentru ei. Dar si de groaza sa-i mai vad.

cireasa, o (supra)vietuitoare

Patinoarul este unul din locurile cele mai periculoase de pe planeta. Cireasa dixit.

Adica atunci cand din viata lipseste cu desavarsire aventura, putem sa alegem patinoarul. Sau cand am gresit cu ceva si trebuie sa ispasim. Tot asta ar fi un loc potrivit, in loc de bice pe spinare.

Sau daca suntem inocenti de fel si credem ca totul se sfarseste cu bine, no matter what. Pasim pe gheata senini. Dar noi cei ce intram aici, musai sa lasam orice speranta.

Eu nu patinez chiar asa de precar. Dar m-am dus cu a cherry, care odata ce-i pui patinele in picioare, devine un fel de flendura asa. Si pare ca e complet la voia intamplarii. Face ca bambi, ma scuzati pentru dublarea in norvegiana.

Oricum de indata ce te afli pe gheata, se intampla asa. Zice a cherry vorbe de duh si mare dreptate are. Ca tot ce ai acumulat in viata ca si cunostinte, nu mai conteaza. Cand esti pe gheata, esti pus intr-un context complet nou.

Soarta iti da vant acolo. Si acum descurca-te cum oi putea. Dar trebuie sa faci asta si in public. Cu altii care pot si de obicei chiar si rad de tine. Nu ai posibilitatea sa patinezi intai de proba in dormitor. Unde esti doar tu cu tine si self esteem-ul tau. Si eventual cate un prieten.

Alt lucru care se schimba dramatic la pationar este modul in care percepem copiii. Pe patinoar copiii nu sunt decat niste piedici in calea succesului. Si trebuie pe cat posibil ocoliti.

Sau daca asta nu e posibil, atunci indepartati degraba. Cu cat mai putine pierderi cu putinta. Important e sa stai tu in picioare. Copiii sunt mici. Cad de mai de jos si oricum o sa uite.

Pentru ca pe patinoar cel mai puternic castiga. Este valabila aici selectia speciilor. Iar copii incurca tare mult. Pentru ca patineaza complet haotic. Exact cum zboara moliile. Bine, acum zic eu asa, de copii.

Dar pe patinoar cursa e asa de stransa. Si esti expus tot timpul la asa niste riscuri. Incat pot sa fie in fata si batranele sau femei gravide, sau bolnavi sau militari in termen.

Ca, daca esti un soi razbatator, in frunte ti se afiseaza acelasi lucru. Debaraseaza-te de obstacol. Debaraseaza-te de obstacol. Debaraseaza-te de obstacol. Cred ca doar ciobanul mioritic ar ramane calm cand, in timp ce patineaza, in fata ii apare un stol de copii. Dar el oricum suferea de ceva, saracul.

Si taman cand te relaxezi putin. Si crezi ca stapanesti alunecusul, tinandu-l in consola la degetul mic. Taman atunci ti-o iei in freza. Daramand si vreo mama care n-are nicio vina si niciun chef sa se afle acolo.

Dar eu, eu sunt buna. Zau ca sunt. Nu numai in general, dar si la pationar. Cum ma pui pe gheata, cum sunt fericita. Si zambesc tamp catre lumea larga. Ma strecor ca o soparla printre neinitiati.

Tai fata, atzin calea, imping, ating, imping din nou. Si ies castigatoare. Ce daca in spate zac victimele poftei mele de viteza. Pe patinoar poti sa mai dai cate un ghiont fara sa ti se poarte pica.

Ce sa fac domle, am alunecat. Da, cu cotul in ficatul matale. Ce, crezi ca am vrut?! Patinoarul e un loc bun pentru refulat ura fata de aproape, generic vorbind.

Dar va zic. Patinoarul nu este pentru cei cu inima slaba. Si din pationar scapa cine poate. Iar eu pot.

Asa ca sunt de gasit acolo tot weekendul. Ba mai zburatacind un grup de copii mici. Ba mai speriind o mamica, o batranica sau, daca am noroc, un militar in termen.

emoticoanele imi blocheaza simtirea

Ca sa nu mai zic de ratiune. Ca la mine cand simtirea s-a dus, hop si ratiunea. Care ii urmeaza, sora geamana, prea fricoasa sa doarma singurica.

Vorbeam zilele trecute cu cineva. Nu spui cine, persoana importanta. Pentru mine, adica. Si am trimis un zambet, pentru ca m-am gandit la el si am zambit. Si a trimis si el un zambet.

Si m-am infoiat si am trimis un batut din gene, pentru ca ma uitam la el cu ochii aia de batut din gene. Si el a trimis un ranjet, pentru ca a intuit starea precara de spirit si inima in care ma aflu.

Si apoi m-am incordat si am trimis un sarut. Si am primit pe loc brate deschise la maximum, care mergeau unse cu sarutul meu. Si am trimis inimioare care-mi ieseau din gura sau din ochi. Nu sunt sigura.

Si el a trimis thumbs up, adica ne bucuram ca ne trimiti inimoare. Si eu am raspuns cu un om care tine o petrecere si sufla in suflici din ala. Pentru ca ma bucuram ca el se bucura ca eu eman inimoare.

Dar apoi s-a-nchis. Cand eu mai aveam atatea de spus. Dar neavand curaj prin cuvinte potrivite. Pentru ca mereu cuvintele mele sunt prea vii si ma dau in vileag. As fi trimise niste semne.

Unde sunt, draga yahoo? Emoticonurile cu "vreau sa te mangai pe par. Desi stiu ca parul tau e ca o tabla si nu se poate mangaia".

Dar vreau sa te miros, ca mirosi mereu frumos. Si musai sa fac asta acum, inainte sa ma duc la culcare?

Yahoo, nu face pe durul, si scoate de la tescherea urmatoarele semne:

Vreau sa stau cu nasul lipit de gatul tau. Asa de lipit incat sa nu mai pot respira. Si sa vina descarcerarea si sa ma descarcereze. Dar pana vin ei, abia astept sa ma sufoc.

Pot sa ma cuibaresc putin, ca stii ca sunt mica, in spatiul format intre clavicula si gat si umar? Vreau doar sa trag un pui de somn, stiu ca acolo la tine e asa de bine.

Hai sa mancam impreuna din aceeasi farfurie. Stii tu unde. Si cum e lumina in jur si muzica de potrivit de tare.

Mi-e dor de tine asa de tare ca vor sa sune la salvare. Oriunde imi dai intalnire, pot sa ajung in 3.2 minute. Pentru ca imi pun aripile pentru ocazii. Si zbor ca gandul.

Si mai ales, unde e yahoo, unde e emoticonul care sa zica. Daca tu poti, eu vreau.

Ooooof, cum sa fac eu sa ma exprim omeneste emotional cu asa niste emoticoane sarace in continut si layout? Si pentru ca nu pot sa slobozesc cuvintele cum imi vin la gura. Pentru ca atunci iese mare balamuc. Uite, sed si rabd.

Dar e destul de frustrant. Si zau ca am nevoie de ajutor. Yahoo, pls help another cherry at risk.

Voi de ce emoticoane ati avea nevoie ca sa fiti mai expliciti? Facem impreuna petitie la yahoo?

mamaliga, parte din rezolutia ciresei

Ce ciudat ca oamenii au decis sa purceada tocmai acum, din toate perioadele posibile. La facerea de liste cu teluri personale.

Sa ma apuc sa insir ce vreau sa obtin in viata. Acum cand mintea aburita de carnale. Si talia ingrosata de sarmatzi. Situatie care ma cam opreste de la a gandi limpede ce am de facut anul asta. Hm.

Dar daca-i musai, cu placere. Si pentru ca stiu bine de tot ca. Pentru sa obtin ceva, trebuie in primul rand sa stiu ce vreau. Iaca-ta cum arata lista mea (selectiuni).

1. Sa vad Londra. O cireasa nu este deplina daca nu a calcat pe aici. Odata ajunsa acolo, o sa incerc sa iau masa cu Jaime, pe care o sa-l rog sa faca ceva cu avocado. Si apoi ceaiul cu regina, ocazie pentru care am palaria potrivita.

2. Sa gatesc. In topul listei sta mamaliga. Vreau sa mananc mamaliga cu lapte si cu sare. Mi-e dor de mamaliga. Apoi mai vreau sa fac peste si broccoli. Si ciorbe cu bors. Asta pentru ca m-am decis ca-mi sta bine femeie, asa.

3. Sa scriu la trei reviste bune. Asta pe langa activitatea de on-line pe care cu mult interes o desfasor acum la hotcity.ro. Si pe langa cronica de events pe care o fac saptamanal la sapte seri.

4. Sa stay fit. Adica sa slabesc putin, sa ma intaresc pe alocuri. Sa fac si mai mult sport, sa mananc si mai sanatos. Sa ajung la doar 150 de pungi de pufuleti pe an in loc de 365.

5. Sa ajung departe. In Argentina, sa vad un prieten. Australia, sa vad alti 2 prieteni. Sau Asia, unde sa nu vad pe nimeni. Dar sa vad eu care e treaba pe acolo.

6. Sa pun voci. Adica sa se auda glasul de cireasa pe desene animate sau pe spoturi. Mare dorinta mare. Sta pe rezolutie de ceva ani, dar s-a miscat putintel. Daca vrei, poti.

7. Sa dau inapoi. Adica sa inturnez oamenilor din jur care imi dau tot felul de lucruri misto. Macar o parte de alte lucruri misto. E mult de munca aici, ca eu primesc enorm. Dar poate razbesc.

8. Sa-mi cumpar roti de iarna. Ca sa pot merge la ski cand am chef, fara teama. Apoi masa cu scaune "Stefan" de la ikea. Si un cuptor in care sa coc friptura si vise.

9. Sa locuiesc 6 luni la Istanbul. Sau macar sa-mi pregatesc anul asta lucrurile in asa fel. Incat sa ma pot trezi anul viitor pe malul Bosforului o vreme. Imi curge sange turcesc prin vene, asta e clar.

10. Sa cumpar mai putin orice. Desi inima ma indeamna inca, biata naiva. Sa mi se para ca am nevoie de din ce in ce mai multe lucruri. Bad bad cherry.

11. Sa strang gunoiul diferentiat. Adica sticla la sticla si tot asa. Sa fac nu stiu ce cu uleiul. Si metalele si hartia. Si sa nu-mi fie lene sa merg pana la capat cu toate.

12. Sa fac mai mult voluntariat. Sa plantez mai multi copaci. Sa ajut in fel si chip, cum oi putea si cu ce oi putea. Fara sa curat rani si sa activez in medii in care miroase urat. Ca asta chiar nu pot.

13. Sa merg o saptamana in Maroc. In iunie, cu verisoara mea canadiana. Vreau si la Marakesh, si in desert. Vreau sa mananc cus-cus si curmale. Si sa ma dau cu covoare zburatoare ca sa ajung pe unde am treaba acolo.

14. Sa scot carticica galbena. Am eu in cap o carticica de cireasa. Stiu titlul. Stiu cum arata copertile. Stiu cam ce e inauntru. Dar nu stiu cum sa fac cu tiparirea, banii, productia, distributia, etc. Astept provincia.

15. Sa dau drumul la inca 2 bloguri. Pentru ca am si alte lucruri de spus. In tot felul de altfel de formule. Pe care nu pot sa le implementez cum trebuie aici.

16. Sa ma imbrac frumos si sa ma pieptan in fiecare zi. No comment. Dar nu-mi iese mereu.

Si dupa un an in care am trait 3 sferturi perfect. Si un sfert mizerabil. Un an bun, as zice eu, daca iau in considerare procentul. E cazul sa vina unul si mai bun. Chiar daca el vine cu ceva mai multa moderatie.

Pentru ca anul asta. Un fleac, m-a ciuruit. Nu credeam sa doara asa.

Si va las, ca ma pun pe treaba. Intai si intai ma pieptan. Restul vine de la sine.

Later edit, adica am adaugat asta mai tarziu: Auzind rezolutia mea, a cherry a dat fuga pe net si a cumparat 3 bilete la Londra. Ce frumoasa este viata!

ce ma fac?

Cica ce apuci sau alegi faci in prima zi din noul an. E clarvizionist pentru cum o sa o iti arate tot restul anului.

Chiar constienta fiind de asta. Si simtind cum imi sufla in ceafa responsabilitatea. De a nu gresi cumva actiunile in care sa fiu implicata pe 1 ianuarie. Si de a-mi croi o viata fabuloasa pentru anul asta. Cred ca deja am facut-o lata. Si am dat-o-n bara.

M-am trezit cand soarele era cu toate sulitele lui pe cer. Cu capul disproportionat de mare, cat doua banitze. Am incercat sa merg prin casa lent, ca pe oua. Si Dumnezeu stie cat sunt de atenta eu cu ouale, de orice fel.

Dar oricat de molcom pasesc, imi vajaie capul de asa viteza. Asta inseamna ca o sa fiu mahmura tot anul? O sa imi vajaie capul tot anul si o sa ma doara carnea pitita sub pielita subtire de cireasa? Vai mie.

In drumul meu melcos prin casa am dat peste o oglinda. Ce am vazut? Sunt cea mai urata cireasa in viata. Parca cineva mi-a facut fata cocolos de hartie. Si apoi a despaturit-o la loc, in batjocura.

M-am speriat asa de tare, incat am cazut rapusa, ca capul de lada de zestre. Am vazut stele verzi si am visat ca totul s-a rezolvat. Si nu m-am trezit decat cand prin stomac au inceput sa-mi viermuie nelinistite tenii mari. Dornice sa imbuce ceva in noul an.

Le-am mangaiat pe cap. Desi teniile mereu te pot insela oferindu-ti capul gresit. Asta urasc eu la ele. Si le-am rugat sa aiba putintica rabdare. Mancam imediat.

Am hapait in graba 18 sandvisuri cu unt frecat cu usturoi. Si am inceput sa am o respiratie urat mirositoare. Asa de rea ca una din florile preferate da semne ca moare.

O sa fiu urata tot anul? Si cu fata mai lata decat de obicei? Si cu cearcane negre sub ochii plini de neant? O sa miros dezagreabil a usturoi tot anul?

Seara lui 31 m-a prins cu un lighean plin cu rufe de intins. Cand masina a decis ca gata, a spalat totul cum trebuie. Eu eram deja incinsa in corsetul de Betty Boop. Si n-am mai gasit vointa sa ies pe balcon asa. Cu balcoanele la vedere, din care sa muste gerul lacom.

Asa ca ligheanul este si acum scos pe balcon. Pentru ca stiu ca n-am voie sa fac treaba. Sfinte sisoe, cate constrangeri. Ma zbat intre corset si traditii.

Dar credeti ca tot anul o sa am rufe neintinse?

Apoi am fost la o matusa calatoare sa ud florile. Constransa cu un pistol la tampla de catre mama de cireasa. Matusa sta la etajul 10 si nu-i merge liftul.

Asta inseamna ca o sa urc tot anul scari aiurea in tramvai, dupa ce am mancat prea mult? Hmmmm. Ce ma asteapta...

Noroc ca spre sfarsit am fost in domeniul maguricea. Aici am mancat cu fructele prietene, cireasa si dentista cu cei mai mari sani din univers si cei mai adanci ochi negri.

Apoi imbuibate, asa, ne-am uitat in motul patului la 2 filme. In care ne-am regasit si asta ne-a multumit. Pentru ca ce e mai dulce pe lumea asta. Decat atunci cand descoperi ca toata lumea sufera de aceeasi boala, nu spun care. Si ca nu esti singur.

Si apoi am ras si iar am mancat floricele cu unt, bomboane de ciocolata, cornulete cu magiun. Si un fel de bulgarasi maro, bumbushori cica, asa cu nuca si alte minunatii, facuti prin bucovina.

Deci credeti voi ca tot anul o sa stau in motul patului, cu cearcane, mancand bulgarasi sau de fapt orice mi se ofera, mirosind dureros a usturoi, cu carnea duranda, cu capul mare, cu fata botita, cu rufele neintinse, dupa ce am urcat multe scari?

E drept ca planul meu pentru 1 ianuarie. Continea putin sport, niste sex de calitate si inca niste intamplari spectaculoase. Care nu-mi erau ele chiar clare. Dar asta e tot ce am putut sa produc.

Si totusi parca nu e cel mai rau. Pentru ca asta inseamna ca, in ciuda celor de mai sus. Totul anul asta o sa rad alaturi de prieteni. Si cred ca pot sa traiesc asa, doar cu asta.

Voi ce ati facut in prima zi?

diva anilor '20, Tiganca si Betty Boop go wild on NY'E

De Craciun am fost tare busy, dansand prin lume. Apasati va rog another dance si alegeti de acolo ce vreti sa va dansam. Noi o sa ne supunem. A fost luna cadourilor, inca suntem generoase.

Si apoi, o sa las pozele sa graiasca. Chiar nu cred ca de data asta e nevoie de prea multe cuvinte.







Adica mai jos vedeti pentru ce m-am straduit sa intru in corset. Si ce a iesit de revelion. Cum m-am intrupat in Betty Boop.







Vedeti care este diva mea preferata, a cherry, in albastru. Si vedeti si pe dentista cu cei mai mari sani din univers si cei mai adanci ochi negri.







La multi ani.

sunt sarbatorile, deci avem afectiune de dat

Trebuie sa recunosc. Sunt uimita de amploarea flagelului. Marketing-ul asta emotional legat de sarbatori ne-a facut pe toti sa ne apuce puia gaia.

In jurul meu pica una dupa alta victime nebanuite. Combatanti pe care nu i-as fi crezut asa de moi in lupta cu lumina care se insinueaza in suflete in aceasta perioada din an. Se dovedesc facuti din carpe si vata si burete.

Am constatat cu uimire ca eu. Desi nu ma consideram cine stie ce femela cu sange rece si capul bine infipt in umeri. Am mai reusit cum am mai reusit sa ma abtin. Si sa fiu penibila doar putin. Cat sa par umana.

Dar altii n-au avut parte de luxul asta. Si s-au pus pe treaba cu ravna unui harciog. Care doreste sa stranga in barlog ghinda vietii.

Am fost personal solicitata in mai multe proiecte abracadabrante. Am fost si martora indeaproape a altor proiecte. La fel de disperate. Iar pe altele, trebuie sa recunosc. Le-am crosetat chiar eu.

Dar sa explic. Treaba sta asa. Avem oricum o cantitate de afectiune pe stoc si in mod normal. Dar care acum, odata cu magia sarbatorilor. Cand ni se pare ca oamenii perechi au castigat si noi, neperechi, am pierdut. E destul de imensa si exacerbata.

Avem deci o afectiune crescuta ca o ciuperca otravitoare din povesti. Si pur si simplu nu avem pe cine sa o varsam. Pentru ca ne-ar trebui cineva de care sa ne placa mult. Si la care sa putem si apela.

Fiti amabil. Sunteti de acord sa imi luati si mie putin in gestiune. Afectiunea asta pe care nu mai pot sa o duc de una singura? Stiti, sunt sarbatorile. In mod normal nu v-as deranja. Doar un pic lasati-ma sa va iubesc. N-o sa doara si o sa dureze putin.

Si pentru ca nu prea avem cui sa zicem asta. Riscam sa ramanem cu ea in traista. Cu halca de afectiune pura, neimpartasita corect. Ne apuca niste stari sore cu nebunia. Pe care nu putem sa le tinem sub control corect si cu sange rece. Asa cum am face la job.

Si nu ma/ne putem opune. Asa ca intai incepem sa ma/ne gandim. Si imediat ne sar in minte, ca niste floricele premiante. Care infloresc primele in ceaun si se lovesc mandre de capac. Doua-trei nume.

Nume cu care am incercat recent sau poate nu chiar, sa avem o relatie multumitoare. Si am esuat lamentabil. In lumina sarbatorilor, pentru ca speranta moare ultima. Esecul trecut pare acum complet reparabil.

Cum de n-oi fi reusit atunci sa ne intelegem omeneste. Cum de nu, nu pricep. Poate ca daca as incerca acum, pe 23-24-25-26-27-28-29-30-31-1-2-3-4. Poate ar merge diferit. 5 o sa arate diferit. Simt eu ca acum e momentul. Da da, simt eu.

Asa ca ne apucam si incercam marea cu degetul. Suntem simpatici. Spunem si facem giumbuslucuri. Tinem o mingiuta pe nas. Ma prefac ca lesin. Scap batista. Imi trebuie ceva tocmai acum, nu puteam amana. Da-mi si mie te rog, ca numai tu stii/poti.

Mai ai cumva numarul lui...Eu nu si ma gandeam ca tu da. Aaaa, buna. Din greaseala treceam pe aici, nu ma asteptam sa te vad. Dar daca tot ne-am intalnit, ce faci. De sarbatori adica, ce faci. A, pleci. Cu cine pleci. A, ok.

In mod curios, ce chestie. Lucrurile refuza sa mearga dupa asteptari. Fostele esecuri nu se lipesc cu miere de albine. Si insista sa ramana esecuri.

Si fericirea de care eram absolut siguri fuge printre degetele facute gheara. In timp ce gheara tip infarct ne strange carnea mica si frumos stilizata plasata convenabil in mijlocul pieptului.

Suntem tristi, dar nu ne dam batuti. Luam agenda la puricat. Ce daca nu a mers cu iubirile astea principale. Trebuie sa mai existe niste nume, macar cateva. La care putem sa incercam acum. Sa le vindem o apropiere si un commitment pe termen scurt. Dar care sa para lung. Un armistitiu.

Trimitem mesaj. Sau sunam, ca niciodata. Si ne vine sa fim penibili si sa zicem asta. Spunem lucruri pe care nu le rostim in mod normal.

Facem promisiuni stirbe si schioape si cocosate. Doar-doar om prinde ceva in plasa. Chiar si plevusca, daca the big fish n-au stat. Parca te mai uiti. Sunt sarbatorile. Nu e cazul sa facem mutre.

In unele cazuri, gasim aceeasi disperare la capatului firului. Asa ca victima pe care am ales-o e si ea cumva agresor. Si accepta sa joace sceneta emotionala. Alteori, mai dai peste cineva care se tine demn. De unde o avea puterea asta, nu vreau sa stiu. Ma subrezeste.

Fie ca tragem de un mort pe care e ar cazul sa-l lasam sa doarma in pace. Asezat cuminte in groapa, cu mainile pe piept. Fie ca zgandarim portite cu mize mai mici. Un lucru e clar.

Sunt sarbatorile si noi, oamenii nepereche. Avem afectiune de dat pe termen scurt. Rugam seriozitate.