frica de re-daruit

In fiecare an, aceeasi drama. Cireasa e neglijenta si nu tine minte de la cine a primit un cadou care nu ii cade bine la socoteala.


Exodul de lucruri nepotrivite are loc, precum migratia antilopelor gnu, de doua ori pe an. De ziua dumisale, cand orasul e in floare. Si de Craciun, cand orasul este tot sub floare alba, de zapada.


Cum totusi cadourile, chiar nepotrivite, nu se face sa le arunci la gunoi din momentul in care invitatii ies pe usa, cireasa ramane mereu cu niste lucruri absurde in viata ei. Pe care le-a depozitat intr-un dulapior anume. Intitulat dulapiorul pentru re-daruit.


El este burdusit cu tot felul de traznai. Rochii nepotrivite cu spiritul de cireasa, chiloti prea mici pentru un fund care se respecta, carti ale caror slove mi-au ramas nedeslusite, cate un parfum nemirosit in veci de catre vreun nas, in direct de pe pielea mea.


Si asteapta cireasa prilejul potrivit, cu rabdare de pradator de elita. Si cum vine ziua cuiva important dar nu chiar in top trei, cireasa se arunca in cap in dulapior. Si inoata ea printre acele rafturi mici.


Si culege de-acolo vreun articol care sa se potriveasca, chiar daca nu manusa, cu andrisantul. Are ea grija de fiecare data ca obiectul sa para ales chiar atunci si pentru persoana respectiva.


Chiar daca nu se vadeste extraordinar de potrivit si respectivul nu exulta de bucurie, simularea este de calitate. Adica nu o poate nimeni trage la raspundere ca nu ar fi cumparat ceva nou.


Dar in momentul predarii-primirii, cireasa este cuprinsa de jena si frica si remuscari. Ii vine sa smulga punguta din mana celui blagoslovit cu obiectul extras din dulapiorul de re-daruit. Sa mimeze un lesin. Sa inceapa sa bata intr-o tigaie, ca si cum a innebunit pe data.


Si in final, cu nervii intinsi la maximum, sa sara in bratele sarbatoritului urland. Iarta-ma, nu o sa mai fac niciodata. Hai la Ikea sau la Zara, unde o sa-ti cumpar ce vrei tu. Toate astea i se intampla, de buna seama, pentru ca este ingrozita ca farsa ei va fi descoperita.


Si ca taman persoana asta pe care o strange in brate si careia ii ofera cu drag un cadou, i-a dat acelasi cadou anul trecut. Si zau daca exista situatie mai social inacceptabila de-atat.


Prin urmare, sa vedeti bataile de inima ale ciresei la ocazii. Primele momente sunt decisive. Si cum de o fi scapat cireasa pana acum cu fata curata, se intreaba mereu. Si multumeste sortii.

mancarea dulce mult aduce

Pun pariu ca nu v-ati distrat ca mine. Nici nu aveati cum.

Am tinut post destula vreme, tot postul. Mi se sufla in ceafa ca nu trebuie sa te lauzi cu asta. De fapt e bine sa tii chiar secret. Ca atunci cand umbli cu postul pe post de palarie cu pene de strut pe cap, umilinta se duce pe apa Sambetei. Si degeaba te-ai mai chinuit. Esti la sub zero.

Ma rog, uite ca nu sunt capabila sa tac despre asta. Si iar dau cu mandria mea prea mare in populatie. Pentru ca trebuie sa va explic cumva ce am simtit cand am luat prima imbucatura de mancare de dulce.

Cum m-am dezmeticit si m-am prins ca e rost de bucate la liber, cum am trecut la fapte. Zero moderatie. Zero grija pentru organismul ce nu mai stia ce e carnita.

Prima gura, unt frecat cu usturoi, m-a gasit uimita. A, deci asta este gustul untului, cel drag. Sfinte Sisoe, frumoasa e viata.

Apoi am ingurgitat branza de capra. Abia am reusit sa ma tin in picioare de la suflul de explozie interna din pricina placerii. Jos palaria pentru capre. Faceti o branza de sta pisica-n coada. Niciodata nu v-am pretuit asa de mult ca azi. Va iubesc.

Uite si somonul. Apuca cireaso paine, manjeste-o cu unt, tranteste peste ele fleica roz-portocalie. Acum spune ce simti. Uimire, domnule, uimire.

Apoi ma dau cu totul lui, lui cornila. Si mana dreapta incepe de smintita si apuca sarmale, icre, salata de boeuf. Si inc-o data, la loc comanda.

Cu stanga duc la gura, in putinele dati cand nu am carne in dansa, paharul de visinata la gura. O sticla visinie venita din satul chechis, judetul salaj. Cu domnita, mama de a cherry, e venita. Si ung gatul insetat cu pahar dupa pahar.

Apoi intregesc orgia cu ceva costita afumata ce luceste aurie la lumina dupa-amiezii, cartofi rumeniti si o placinta dumnezeiasca si plesnind de carne.

A terminat cireasa postul e mai buna. Mult mai buna. Dar buna e, nevoie mare, si mancarea dulce si de dulce, cu care m-am recompensat pe mine, un cucernic enorias. Sa se dea cate un pogon de mancare, sa ajunga la toti.

E Craciun si asta trebuie insemnat cum se cuvine in calendar.

ziua orgasmului rasare

Da, a fost ieri. Si da, m-am conformat. Am avut cu cine si am avut cu ce. Restul a mers uns, de la sine. Sau stai, de fapt nu a fost chiar usor.

Cand esti doar tu cu tine si ai sarcina asta, sa provoci un orgasm, traiectoria trasata e destul de clara. Si stii cam cat dureaza planul de actiune. Apesi acolo, tragi dincolo. Mangai, pedepsesti, iese pana la urma bine.

Nu ti-e jena, nu ai de ce sa dai explicatii. Doar ai mai facut-o si alte dati. Sa lasam falsa pudoare.

Dar cand esti cu cineva, se intrevede mai delicata treaba. Iti trebuie ceva calitati de bun organizator si inclinare spre obtinere de rezultate si abilitati de lucru atat individual cat si in echipa, ca sa te apuci de treaba si sa generezi si obiective atinse. E si un pic de rusinica la mijloc.

In plus, parca de data asta tot universul a complotat inspre a ma impiedica sa ma tiu de cuvant. Rugaminti de la prieteni, scrieri de scris, evenimente de participat si tot felul de alte traznai. Ca un facut, toate erau in jurul orei 8, cand trebuia sa ma produc.

Si da, recunosc ca nu s-a intamplat cand trebuia. Noroc ca mi-au dat dezlegare organizatorii, dupa ce am scris un ravas oficial. Au fost tare nemultumiti, au zis ca orgasmul meu este esential in desfasurarea evenimentelor. Dar pana la urma nu au avut ce face. Decat deloc...

Si m-au amanat cu vreo doua ore. Insa atunci, sa te tii. S-au adunat norii, s-au rupt, s-au lipit la loc de bunavoie. A venit Mos Craciun, curios sa vada ce inseamna un lucru bine facut. Noroc ca era lumina stinsa, insa renii au facut mare mizerie. Au tropait ca niste tampiti si s-au impins si in usile de la sifonier.

Dar am facut abstractie. Au rasarit ghioceii si s-au intors paserile calatoare. Apoi s-au copt ciresele si cineva a strecurat un cos intreg pe sub usa. Cu cirese culese atunci. Si in piscina de peste drum a inceput sa inoate domnul ala care face asta in fiecare dimineata de vara.

Cand credeam ca totul a reintrat in normal, vecinii s-au intors bronzati de la mare (ei mereu merg in perioada asta de inceput de septembrie) si s-au apucat imediat sa faca must. Apoi au plecat pasarile calatoare. Da-da, alea de venisera un pic mai devreme.

Si in final am ajuns epuizati sa punem ordine in calendar. Este din nou, ce bine, 21 decembrie. Suntem foarte aproape de sarbatori si maine mergem sa luam brad gras si frumos.

Ieri a fost ziua orgasmului si eu mi-am facut fara preget datoria.

marketing buimac aplicat ciresei

Sunt la sala. Am pierdut ora de aerobic la care planuiam sa merg.

Si uite-ma suita din nou pe calaul groazei. Aparatul stair master, cel care suge din cireasa vointa, energia si mandria. Si apoi o scuipa pe dansa fara scrupule pe podeaua salii. Si cand cireasa afiseaza semne de lipsa respiratie, o intreba: atata poti?

Cireasa nu cuteaza sa se prezinte la stair master decat daca a intrunit o suma de conditii, destul de dure. Se suie pe el daca a dormit bine noaptea, a mancat mic dejun copios. Daca e fericita si a facut dragoste de curand.

Cireasa nu se va sui pe stair master, caci va fi cu siguranta infranta, in urmatoarele situatii. Daca e duminica, daca a visat urat, daca se simte (caci n-are cum sa si fie) prea grasa sau are dileme profesionale.

Ziceam eu ca sunt in buna stare. Asa ca ma invartosez si ma cocot. Daca tot ma sui pe stair master, durata trebuie sa fie 40 de minute. Abia cand atingi varful asta poti sa zici ca ai lucrat cumsecade.

Incep sa ma uit la televizor, sa nu ma plictisesc. E pus pe fashion tv si o adunatura incredibil de mare de femei silfide umbla in chiloti pe ecran. Zambitoare si parca nepasatoare de faptul ca, in vremea cand nu sunt la televizor, dieta lor contine o frunza de salata si doua capere degresate.

Privelistea asta n-are darul sa ma monteze. Eu nu o sa arat niciodata ca slovencele si rusoaicele astea, cu buci mici si manere reglabile. Dar ma rog, incerc sa continui gandindu-ma ca, dupa ce ma scobor de pe el, poate cine stie. O sa am totusi par pana la talie si ochi albastri.

Ma demoralizeaza dar incerc sa nu ma las. In fond conducerea salii le-a pus acolo clar pentru a ma motiva. Cireaso, da din craci si o sa te mantuiesti. Ok. Probabil ca stiu ei ce stiu.

Stair master, cum te simte mai slab, ataca la ficat. Pare din ce in ce mai greu sa apesi cele doua scari. Greutatea lumii intregi se pune pe umerii tai. Si gata, s-a sfarsit. Gafai de-mi sar capacele unul cate unul. Si sunt gata sa promit ca nu mai pun paine cu unt in gura.

Ma uit iar la slovence si apas mai abitir, cu ochii iesiti cam de 7 centrimentri din cap. Si atunci incepe sa rasune in incinta, data teribil de tare, o muzica de Craciun. Cu zurgalai pe fundal, veselie si tot tacamul.

Si atunci chiar nu stiu ce sa mai fac. Pentru cireasa, muzica si atmosfera de Craciun inseamna. Opreste-te cireaso, din iuresul in care ai stat prinsa tot anul. Ai muncit destul, ai tras tare. Odihneste-te putintel, ai dreptul asta, si de fapt obligatia asta.

Pai si cum se pupa asta cu slovencele in fundul gol, cele cu care trebuie sa incep sa seman daca trag tare? Salbaticilor la minte, cum zicea Moromete, de ce imi faceti asta?

Imi puneti slovencele ca sa ma faceti sa dau tot ce pot, in speranta ca o sa devin ca ele. Si apoi trantiti o muzica isterica de Craciun, care imi aduce aminte ca destul m-am zbatut tot anul. Si ca acum e perioada tolerantei, chiar si fata de corpul mult incercat.

Huo. Cireasa astfel buimacita de mesaje contradictorii se da jos de pe nemernicul care chitcaie superior. Si se arunca in bazin, pentru izbavire. Chiar daca acolo cineva ingana dramatic Noel, Noel, o sa fie bine. Trebuie sa fie bine.

Dar strategia de marketing adresata clientilor care cred ca trebuie sa se chinuie la sala constant este contradictorie. Si rauvoitoare. Atat am avut de zis.

cine sta bine cu nervii sa dea 10 lei

Pentru ei este acest anunt, pentru oamenii care stau bine cu nervii.

Mai zi-mi cate per sunt acolo, pls. si daca e bine.

Alina, o prietena buna de tot pentru cireasa, si care e buna si ca psiholog (meseria ei), face si ea ceva care pare mic dar e maret. E clar, e momentul faptelor mari, de inima.

Ea s-a decis sa faca sarmale pentru cei mai putin norocosi decat noi. Care sunt persoane cu probleme de sanatate mintala, beneficiari ai Centrului de zi Estuar din Bucuresti si incearca sa primeasca orice ajutor pot.

Cica a pus deja varza la murat. Si acum nu mai are nevoie decat de umplutura. Sigur, e vorba despre multe sarmale aburinde care trebuie sa ajunga la cele 150 de guri mai putin norocoase decat gurile noastre.

E simplu. Intrati aici. Vedeti cum sta treaba cu rezidentii de la Estuar si inimosii care se ocupa de ei (si care vor face cca 1000 de sarmale). Si dati 10 lei acolo, pentru o farfurie cu sarmale.

Puteti deasemenea daca va e mai usor sa virati banutii chiar in contul fundatiei care este: RO45 RNCB 0064 0048 9646 0001 BCR, sucursala Berceni)

Multumesc.

vulpea buna mult aduce

Vulpea este Lia, roscata din blogosfera care are o inima cat casa si isi striga cu folos al ei rebel yell.

Ea a lansat proiectul oameni darnici, in cadrul caruia face lucruri unul si-unul. Si nu se lasa pana nu ajuta oameni multi, cat poate ea de tare.

Vreau sa va rog sa aruncati un ochi pe ce face ea acum. Ne si va roaga pe toti sa cumparati pana pe 13 decembrie mici nimicuri de facut cadou unor copii, vedeti aici exact ce si cum.

Si dupa ce faceti asta, sa va intalniti cu ea, vulpea, care o sa stea de veghe la universitate timp de trei zile, 14, 15, 16 decembrie. Si va strange de la voi toate lucrurile intr-un loc.

Vulpea buna mult aduce. Si asa putem sa facem si noi, tot mult.

de la iazul cu rate la restaurantul din gara

Oti fi citit strada mantuleasa. Sau daca nu, oti fi auzit despre ce e vorba in ea.

Era o strada vadit anormala. Care se comporta in asa fel de interactiv cu omul ce o strabatea, in caldura grea ca o plapuma. Incat sa-i faca bietului de el mintea funda marinareasca si alta nu.

Am si eu doua, ba nu, trei locuri care au functionat in viata mea. Dupa aceleasi reguli de iepuri scosi din jobenul in care nu e mai nimic. In sensul ca au aparut o data cu o claritate de cristal cehesc. Si totusi nu le mai pot dovedi existenta cu niciun chip.

Asa ca mai bine ma fac ca nici nu au fost. Altfel risc sa ajung cireasa incinsa in camasa de forta. Si sa embarasez rudele si pe fostul sot. Cand o sa auda lumea ca a treia nevasta. A mancat la un restaurant care nu a existat niciodata.

Primul loc l-am descoperit in copilarie. Pe care mi-am petrecut-o, un pic macar, si in cartierul Salajean. Leagan de civilizatie metropolitana. In spatele blocului meu. Vad ca ieri. Era un cartier de case cu ulite desfundate, ca la tara.

In curti erau porci si tata m-a dus sa vad cum se taie ei. Si cum li se perpeleste pielea groasa, porceasca, la foc deschis. Printre ulite era un iaz pe care pluteau rate si gaste infoiate. Cum ma vezi si cum te vad.

Am intrebat pe adultii din viata mea. Care stiu unde am copilarit. Ei nu au de ce sa isi doreasca. Sa innebuneasca o cireasa pe care o pretuiesc. Toti au raspuns intr-un glas. Ca asemenea loc nu exista. Nu in Salajean.

O sa ziceti ca eram pui de cireasa. Si ca nu stiu ce vorbesc. Dar eu, eu am mancat sorici din curtile alea. Si gustul ala nu poate sa mi-l ia nimeni.

Al doilea loc cu personalitate proprie. L-am intalnit in Gara de Nord. Eram deja cireasa corporata. Cu taior si rapoarte si ore tarzii la birou. Sefa mea m-a trimis sa-i ridic o sora de la gara.

Era iarna si era Craciun. Pana la sosirea trenului. Era in 1997. Mi-am incalzit oasele intr-un restaurant incredibil de frumos. Locul era scaldat intr-o baie de lumina. Tavanul era decorat cu crengute de brad.

Prin galantare (era stil autoservire) se lafaiau carnati mirifici. Stralucitori de proaspat prajiti. Am mancat unul cu pilaf ca facut de mamaia. Am baut si cafea. Canta muzica de Craciun care m-a bine-dispus.

Stiti, se pare. Ca restaurantul asta n-a existat niciodata. Nu l-am mai vazut de atunci. Desi am mai luat ceva surori de la gara. Si am avut timp de pierdut pe-acolo.

Ultima data, in drum spre Cluj. Am cercetat personal, sub privirile ingrijorate ale lui a cherry. Fiecare coltisor de gara. Nici macar nu exista spatiul in care ar fi putut sa fie restaurantul. Era unul mare si destul de bine plasat in interiorul garii.

Recent, la vama veche. Recunosc ca intr-o stare de ebrietate poate mai avansata. Si tot cu a cherry. Am intalnit in campul dintre expirat spre gazda noastra. O toneta luminand ca un OZN. Care vindea hot-dog aburind. De o calitate absolut fara precedent in istoria contemporana a hot-dogilor mioritici.

Am infulecat ca spartele. Cati hot-dogi am putut fiecare. Ne-am distrat excelent. Erau si alti oameni, la coada. Apoi am dormit somn fara vise. Am vrut sa achizitionam bucatele alese si in noaptea urmatoare. Ia toneta de unde nu-i.

Am mai intalnit-o inca o data, in aceeasi stare avansata. De prea multa surubelnita ingerata in timp ce eram cocotate pe o masuta. Si am infulecat din nou fericite, razand de bucurie. Dar gata, asta a fost. Toneta dusa de pe fata pamantului.

Si nu pot sa nu ma gandesc. Oare si ulitele desfundate, cu sorici si iaz cu rate. Oare si restaurantul primitor din gara, la Craciun. Au facut la fel ca toneta. Au avut zile in care s-au desfasurat ca si cand erau acolo de cand lumea.

Si alte zile. Acum permanentizate. In care au strans tot calabalacul. Au desumflat iazul. Au impachetat ratele. Au presat porcii intre filele unui caiet cu file veline. Si nu au mai avut de gand se arate lumii si mai ales ciresei la fata deloc?

Unde esti copilarie, cu soriciul tau cu tot.

sunt sarbatorile, deci avem afectiune de dat

Trebuie sa recunosc. Sunt uimita de amploarea flagelului. Marketing-ul asta emotional legat de sarbatori ne-a facut pe toti sa ne apuce puia gaia.

In jurul meu pica una dupa alta victime nebanuite. Combatanti pe care nu i-as fi crezut asa de moi in lupta cu lumina care se insinueaza in suflete in aceasta perioada din an. Se dovedesc facuti din carpe si vata si burete.

Am constatat cu uimire ca eu. Desi nu ma consideram cine stie ce femela cu sange rece si capul bine infipt in umeri. Am mai reusit cum am mai reusit sa ma abtin. Si sa fiu penibila doar putin. Cat sa par umana.

Dar altii n-au avut parte de luxul asta. Si s-au pus pe treaba cu ravna unui harciog. Care doreste sa stranga in barlog ghinda vietii.

Am fost personal solicitata in mai multe proiecte abracadabrante. Am fost si martora indeaproape a altor proiecte. La fel de disperate. Iar pe altele, trebuie sa recunosc. Le-am crosetat chiar eu.

Dar sa explic. Treaba sta asa. Avem oricum o cantitate de afectiune pe stoc si in mod normal. Dar care acum, odata cu magia sarbatorilor. Cand ni se pare ca oamenii perechi au castigat si noi, neperechi, am pierdut. E destul de imensa si exacerbata.

Avem deci o afectiune crescuta ca o ciuperca otravitoare din povesti. Si pur si simplu nu avem pe cine sa o varsam. Pentru ca ne-ar trebui cineva de care sa ne placa mult. Si la care sa putem si apela.

Fiti amabil. Sunteti de acord sa imi luati si mie putin in gestiune. Afectiunea asta pe care nu mai pot sa o duc de una singura? Stiti, sunt sarbatorile. In mod normal nu v-as deranja. Doar un pic lasati-ma sa va iubesc. N-o sa doara si o sa dureze putin.

Si pentru ca nu prea avem cui sa zicem asta. Riscam sa ramanem cu ea in traista. Cu halca de afectiune pura, neimpartasita corect. Ne apuca niste stari sore cu nebunia. Pe care nu putem sa le tinem sub control corect si cu sange rece. Asa cum am face la job.

Si nu ma/ne putem opune. Asa ca intai incepem sa ma/ne gandim. Si imediat ne sar in minte, ca niste floricele premiante. Care infloresc primele in ceaun si se lovesc mandre de capac. Doua-trei nume.

Nume cu care am incercat recent sau poate nu chiar, sa avem o relatie multumitoare. Si am esuat lamentabil. In lumina sarbatorilor, pentru ca speranta moare ultima. Esecul trecut pare acum complet reparabil.

Cum de n-oi fi reusit atunci sa ne intelegem omeneste. Cum de nu, nu pricep. Poate ca daca as incerca acum, pe 23-24-25-26-27-28-29-30-31-1-2-3-4. Poate ar merge diferit. 5 o sa arate diferit. Simt eu ca acum e momentul. Da da, simt eu.

Asa ca ne apucam si incercam marea cu degetul. Suntem simpatici. Spunem si facem giumbuslucuri. Tinem o mingiuta pe nas. Ma prefac ca lesin. Scap batista. Imi trebuie ceva tocmai acum, nu puteam amana. Da-mi si mie te rog, ca numai tu stii/poti.

Mai ai cumva numarul lui...Eu nu si ma gandeam ca tu da. Aaaa, buna. Din greaseala treceam pe aici, nu ma asteptam sa te vad. Dar daca tot ne-am intalnit, ce faci. De sarbatori adica, ce faci. A, pleci. Cu cine pleci. A, ok.

In mod curios, ce chestie. Lucrurile refuza sa mearga dupa asteptari. Fostele esecuri nu se lipesc cu miere de albine. Si insista sa ramana esecuri.

Si fericirea de care eram absolut siguri fuge printre degetele facute gheara. In timp ce gheara tip infarct ne strange carnea mica si frumos stilizata plasata convenabil in mijlocul pieptului.

Suntem tristi, dar nu ne dam batuti. Luam agenda la puricat. Ce daca nu a mers cu iubirile astea principale. Trebuie sa mai existe niste nume, macar cateva. La care putem sa incercam acum. Sa le vindem o apropiere si un commitment pe termen scurt. Dar care sa para lung. Un armistitiu.

Trimitem mesaj. Sau sunam, ca niciodata. Si ne vine sa fim penibili si sa zicem asta. Spunem lucruri pe care nu le rostim in mod normal.

Facem promisiuni stirbe si schioape si cocosate. Doar-doar om prinde ceva in plasa. Chiar si plevusca, daca the big fish n-au stat. Parca te mai uiti. Sunt sarbatorile. Nu e cazul sa facem mutre.

In unele cazuri, gasim aceeasi disperare la capatului firului. Asa ca victima pe care am ales-o e si ea cumva agresor. Si accepta sa joace sceneta emotionala. Alteori, mai dai peste cineva care se tine demn. De unde o avea puterea asta, nu vreau sa stiu. Ma subrezeste.

Fie ca tragem de un mort pe care e ar cazul sa-l lasam sa doarma in pace. Asezat cuminte in groapa, cu mainile pe piept. Fie ca zgandarim portite cu mize mai mici. Un lucru e clar.

Sunt sarbatorile si noi, oamenii nepereche. Avem afectiune de dat pe termen scurt. Rugam seriozitate.

craciun meu suna punk rock rock rock

Tocmai acum, cand toti suntem ocupati nevoie mare, cu tot felul de fleacuri. Am primit o leapsa de la Tomata cu scufita, aflata la atatea orea distanta. Sufland greu de la carnale si sarmatzi. M-am repezit s-o onorez.

Sa spun adica ce colinde ascult eu de Craciun. Si ce se aude prin livada plina acum de globuri, funde, lumanari, pachete lucioase si sclipicioase. Si munti de mancare muc si sfarc.

Uite cu ce ma delectez eu de Craciun. Asta pe langa corul Madrigal, pe care il ascult de o saptamana incheiata, in bucla.

1. The Killer>Don't Shoot Me Santa

2. Keane>White Christmas

3. Cyndi Lauper & The Hives>A Christmas Duel

4. The Pogues & katie Melua>Fairytale of New York, unde sunt in asentimentul lui tudor sarb, de unde vad ca a pornit si leapsa asta.

5. The Wombats>Is This Christmas?

6. The Ramones>Merry Christmas Baby

7. U2>I Believe in Father Christmas

8. Puppini Sisters>Jingle Bells

Sorry ca n-am putut oferi ceva mai dulce de-atat. Dar de la mine Craciunul se vede destul de punk rock rock rock. Ci si muzica, ca restul e 100% traditional. Ca si mare parte din restul vietii, de altfel.

Mai ziceti muzica potrivita pentru acum, daca stiti.

craciunul e bun in livada

Ce mi-a trebuit ca sa am un Ajun de Craciun bun? Pai m-am muncit ceva si uite.

Musai am adunat niste prieteni buni in jur, chiar adusi cu arcanul. Ca ei s-au zbatut zicand ca au alta treaba, mereu e asa. Dar cireasa mai insistenta ca mine n-ati vazut. M-am prins ca daca esti pisalog intr-un mod simpatic, pana la urma reusesti.

De 2 ani incoace chem lume la impodobit bradul. La baut un pahar pana capatam obrajii rosii nu de la ger. La mancat ceva, la vorbit prostii si ras tare. De sa ne plesnim cu mainile peste burta.

Mereu ei ma fierb pana in ultima clipa. Ca stai ca nu stiu daca ajung. Ca trebuie sa ma merg intr-un loc. Ca sper dar nu-ti fa iluzii, ca hirrr, ca mirrr. Si de-aia mereu nu stiu cate chifle fine sa cumpar.

Cate sticle de vin rosu care infierbanta cocosul. Cat cozonac de 40 de lei kilogramul cu nume rapitor si multa umplutura, adica "zburator" sa ma zgarcesc sau iau. Si cata branza de la domnii sibieni cu clop.

Ma rog. Au venit aproape toti cei solicitati. Asa ca m-am executat si am pus rochia aurie cu imprimeu de piele de sarpe. Ciorapii galbeni si pantofii cu tocuri de pe vremea cand eram femeie corporata. In piept am avut un trandafir rosu.

Am scos cele mai bune fete de masa. Cusute de mana, cu servete aferente, primite zestre la nunta cu fostul meu sot. Da, inginerul fara inima. Am ramas cu tot felul de gadget-uri cu ocazia aia.

Am agonisit somon fume. Nu pentru ca ar fi traditional dar pentru ca imi da ideea de lux, spre deosebire de restul anului. Cand mananc numai mamaliga cu lapte. M-am asigurat ca am sarmale bibilite de mama sau o alta mama.

Anul asta avem sarmale venite de la 9 ore distanta, din judetul Salaj. Unde o sa si plecam in seara asta. Pentru ca daca nu poti sa aduci toti prietenii la tine. Te duci tu la ei. Stiti cum e zicala cu mahomed si cireasa.

Am luat un brad imens, cel mai mare brad pe care pot sa mi-l permit. Facut 50%-50% cu cireasa prietena. Si care a intrunit si cealalta conditie. Sa reusesc sa-l si intromisionez, la limita, in apartamentul din nord. Colindele urla in casa deja de acum o saptamana.

Prietenii au adus vin de Porto, tot ca sa ma simt imparateasa. Sa bea si gura mea ceva nobil. Sub bradul mexican sunt cadouri mari mici si medii si eficiente financiar, pentru cei dragi. Plus cadouri multe si oricat de obscene financiar catre mine.

Recunosc ca mie imi place mai mult sa primesc decat sa ofer. O fi complet gresit? Ce daca e, fiti toleranti cu mine. E Craciun.

Am aprins lumanari rosii in toata casa. Luminite care palpaie, luminite care stau mereu aprinse, lumanari aprinse in brad spre stresul invitatilor. Craciunul pentru mine include placere pura numai daca e si piro.

Vinul rosu a curs valuri. Salata de boeuf si de icre si ouale umplute de mama de cireasa au facut deliciul serii. Am mai avut jumari, branza de tarani, pasta de unt cu usturoi si patrunjel frecata de cireasa.

Am inchis la ora 2 noaptea, acum adica, cu doua feluri de cozonac. Maine e Craciun si merg la pranz la mama de cireasa, unde combat din nou.

Sper ca in ritmul asta dement sa nu pierd tot ce m-am luptat sa castig in lupta cu grasimea in ultimele 3 saptamani. Si sa intru in ropot de aplauze in corsetul de Betty Boop pentru rev.

Seara ne urcam in trenul de Cluj. Unde ne asteapta alte petreceri, alte bucate alese, alte vorbe potrivite si zambete si bucurii. E Craciun in livada si nu pot sa tac despre asta.

am brad mexican

Anul trecut ziceam despre bradul nostru benetton.

Anul asta a fost putin diferit. Sau poate ca nu, voi judecati. Bradul mi-a fost carat, cioplit si montat in suport. De catre un stripper mexican.

Bine, cand i-am incredintat asa sarcina n-am stiut ca asta e meseria lui. Stiam doar ca e inginer. Meseria preferata a ciresei pentru barbati. Dar ar fi trebuit sa-mi dau seama dupa jocul involuntar feselor si al pectoralilor. In timp ce spala cana de ceai.

Cert e ca odata obtinut mexicanul, m-am folosit de el nestiind care sunt adevaratele talente. Adica e ca si cum ai pune un cantaret de opera sa-ti umple carnatii. Sau un pictor sa-ti schimbe o garnitura la baie.

Stiati ca stripperii mexicani deschid portiera doamnelor pe care le intalnesc in cale? Ca le asteapta sa urce si o si inchid dupa ele? Astia barbati de moda veche care stiu sa respecte fructele. Unde e mexic pe harta? Si eu de ce nu sunt acolo?

Lucrurile au decurs asa. Se imbraca cele mai ponosite haine ca sa par o cireasa amarata. Mai precis geaca de king kong. Cum o pun, cum ii e mila cuiva de mine. Se ia a cherry, se ia un stripper mexican. Se imbarca in masina albastra cu aripi la roti.

Se merge la bucur obor noaptea. Cireasa se apuca de vorba cu tiganii. Le explica ce vrea si cat poate ea sa ofere pentru ce vrea. Mexicanul stie sa taca pana batem palma. Ca sa nu ridice costul. E criza. Doar interpreteaza ludic din pectorali si fese.

Tiganii se iau cu mainile de cap. Cireaso ne omori, si profitul nostru unde e? Cireasa se ia si ea cu mainile de codita. Tiganilor, dar eu pentru ce am muncit in decembrie? Doar ca sa iau brad de la voi?

Tiganii imi arata brad dupa brad. Toti au cate ceva gresit. Unul ca un cocostarc, slab si inalt. Altul ca un mic luptator de sumo, indesat nevoie mare. Iar altul nu zice nimic special.

La capatul gramezii, cu un halou deasupra capului. Se gaseste cel mai grasut brad si mai pufos si mai stufos. Din gramada de brazi el ridica catre mine manutele verde inchis, cu ace blande.

Stie ca e bradul meu, ma roaga sa-l iau acasa. Miroase-ma cireaso. Miroase-ma ca sa cazi pe spate si sa fii sigura ca eu sunt. Hai, vorbeste sa ma lege si sa ma ciopleasca. Mi-e frig si mie aici, de cand te astept.

Este chemat tiganul Maximus sa faca oficiile. Dar tine toporul ca pe un stilou cu penita de aur. Toti tiganii se aduna roata in jur si il iau in tarbaca. Maximus, mai cu forta tata. Si incearca sa dai in pom, nu in rotula.

Un tigan nervos si iute si negru si lucios si zvelt ca un cal arab. Ii smulge toporul din mana. Si cu buzele stranse incepe sa faca sa sara aschii. E asa de eficient ca ma apuc sa-i fac poze. Maximus rade jenat (cu hanorac, mai jos).



Tiganii toti tabara pe cireasa. Vreau si eu poza, si eu, si eu, si eu. Rad la mine, ma cheama prin padurea de brazi care o sa plece in curand la casele lor, casele voastre. Tiganii s-au inviorat dintr-o data. Se strang roata in jurul meu sa vada ce am facut.



Mexicanul isi joaca pectoralii sub geaca, in intuneric. Dar eu nu stiu asta. Stie numai el. Si mai stiu si jumate din femeile maritate din mexico city care au avut seara fetelor in ultimii ani.

Ma trag cu ei langa foc. Hai cireaso, trage in poza satra tiganeasca. Cand ne dai pozele? Uite, pe mine cauta-ma la oua. Vaaaai, tigane, de multa vreme nu mi-a mai zis cineva ceva atat de indraznet. Si cu atata public in jur.

Vaaaai, cireaso, asa e. Tare rau suna. Rad toti tiganii. Rade si cireasa. Rade si a cherry si si mexicanul cu viermusi in buci.



Ajungem in casa. Stripperul apuca toporisca si se pune pe optimizat trunchiul. La jumate isi schimba iute tricoul pentru ca a transpirat transpiratie mexicana.

Abdomenul mexican face pe cele doua mamasitas prezente sa inghitim in sec. Dar alungam gandurile nepioase. E Ajunul Craciunului, mexicanii pot sa se schimbe fara frica de fata cu ciresele. Suntem si noi duse pe la biserica, nu niste brute.

Bradul bucuros, cu ochisori recunoscatori, sta falnic in sufra. Multumim si iesim cu stripperul mexican sa bem ceva. Nestiutoare inca langa ce bomba sexy stam. Tarziu in noapte aflu meseria.

Si desi suntem in public. Ma astept din clipa in clipa sa-si scoata dintr-o miscare pantalonii care sigur sunt de butaforie, cu arici. Si sa inceapa o muzica lasciva. Si in jur sa se stranga repede 100 de femei. Care sa-i bage lui jaime bani in chiloti.

Am brad tantos, am brad mexican. Fie ca lumina...

cireasa slaba de refuz

E criza. Asa ca incerc sa fac si eu niste schimbari. Sa invat sa traiesc un pic mai cumpatat, ca sa nu cad de sus.

Sa ma obisnuiesc cu greul, adica. In caz ca primesc un plic alb intr-o dimineata. Prin care imi confirma si seful meu ca e criza. Sefule, daca citesti asta, don't you do that. Promit sa pun osul.

Si una din cele mai traumatizante schimbari a fost parasirea Billei in favoarea vecinului Kaufland. Gata cu rafturile printre care ma miscam in pas de mambo, cu ochii inchisi, in marsarier.

La Billa reuseam sa-mi fac cumparaturile in 6.2 minute. Si asta cu tot gustatul patratelului de mezel nou nesanatos, montat intr-o scobitoare. Ca mereu e cate o casuta de-aia amenajata, cu o hostesa pe care mi-era rusine sa o refuz.

Plang, imi smulg parul din cap, fac terapie cu o prietena de familie care nu-mi ia bani. Si ma duc la Kaufland. Speriata de bombe, navighez cu grija printre rafturi. Care se stramba la mine cu produse necunoscute, mutante.

Si refuza sa-mi ofere deliciile cu care m-am invatat. De exemplu nexam Eugenie originala, produsa de Dobrogea, au numai Fox. Nexam lapte Zuzu, am luat Giurgiu, care nu e pe gustul de cireasa. Nexam chifle kornspitz, etc.

Ma rog, umplu cosul cu produse primare lapte, oua, apa, kiwi. Imi ies ochii din cap cand vad campari si ciocolata diet cu spuma de capsuni, dar trec demna. Asta e alt efect al crizei la cireasa. Cumpar numai lucruri ca in vreme de razboi.

Ies transpirata si imi socotesc ca o gospodina decenta ca poate am economisit 10 roni. Lasa cireaso, a meritat, esti pe drumul cel bun, o sa te obisnuiesti. O sa fie bine.

Ma abordeaza un tigan mic si imi cere cosul sa-l duca el la luat fisa inapoi si ii zic ferm nu. E criza, tu pe ce lume esti? Si apoi vine imediat un tanar moale si bun si balbait de emotie.

Si zice sunt voluntar bla-bla, n-am retinut. Prea ocupata fiind sa stau in pozitie de lupta stil tigru si dragon. Si va rog sa cumparati una din felicitarile astea. Eu zic nu-mi trebuie, multumesc. El zice va rog, cu ochi de cal caruia ii arati zahar cubic.

Eu, ferma pe pozitie, nu ca nu trimit felicitari, imi pare rau. Si aud cifra 15 si ma inmoi. Si ma gandesc unde am economisit 10 roni, pot sa dau inapoi, lumii intregi, 1.5. Zic bine, el bucuros.

Ma scobesc, scot 2 lei, dau. El zice nuuuu, m-ati inteles gresit, sunt 15 lei. Eu lesin, ma dau in cadere cu capul de aripa din spate de la masina albastra. El ma ridica, imi ia scamele obtinute de pe sol.

Eu ma rusinez sa zic ca in conditiile astea nu mai vreau. Dau 15 lei si plec cu o gheara in gat si cearcane instante sub ochii de pisica turbata. Sigur, suma e mica. Dar la fel de mici au fost si economiile facute la Kaufland. Si cu niste eforturi mari de a le obtine.

Tocmai am contribuit cu 15 lei la salvarea orcilor din Antarctica sau a florii de colt. Sau pentru drepturile femeii sau pentru construirea de spa-uri pentru caini. Nu stiu exact ce a zis tanarul vanzator slab dar de succes.

Mi se pare ca sunt ca in bancul ala cu domnul controlor care intreaba. Dumneavoastra acolo, in fund, aveti bilet? Si doamna calator se precipita si zice n-am, n-am, dar mi-l bag acum.

moartea lui lolek, asistat de bolek

Preludiu de post: incepand de azi inainte voiu scrie numai cu litera mare dupa punct. Acest lucru se intampla impotriva vointei si firii mele si ideii de stil careia ii eram fidela pana acum.

Dar il cred pe Fluture cand zice ca e mai bine asa. Si tot din cauza lui, dar si a altor oameni care imi vor binele, cum ar fi Calatoarea si Lamaia si Andrei Radu, vor mai urma niste schimbari. Va multumesc pentru intelegere. Si sunt convinsa ca o sa ma cititi la fel de mult sau de putin sau de deloc.

Post

Lolek e roscat-auriu, bolek e la fel. Lui bolek ii curge untura pe nas, lui bolek la fel. Lui lolek ii place viata la tara, lui Bolek la fel. Iar coditele lor sunt carliontate invartecush in egala masura.

De cum vad lumina zilei, o dau amandoi in porceala. Traiesc mereu ca si cum ar fi ultima clipa. Se bucura de fiecare coaja de cartof amestecata cu painica si cu supa. Doar cine stie cunoaste o unda de tristete clarvizionista in glas. Groh groh groh. Gro gro gro. Gr gr gr. G g g. ...

Dar trag cu ochiul la scroafele vecinului, pentru care se harjonesc ca baietii. Si tot ca baietii sunt mereu in competitie. Sa vedem cine guita mai tare de foame. Sa vedem cine e mai lenes. Sa vedem cine e mai murdar pe blanita infipta in soriciul inca viu. Si cine-i mai porcos la vorba.

Merg amandoi prin cotet cu paie in gura cand stiu ca o sa vina vreme rea. Cand se plictisesc se uita peste gard. La o aruncatura de bat e padurea. Lolek si bolek sunt din chechis, sat transilvan cuminte asezat langa jibou. Cum care jibou? Jibou, un mare nod feroviar.

Dar ce se intampla? Ce porcarie! A venit o boare pe deasupra viilor. Care a luat zambetul de pe fetele lui lolek si bolek, doi porci ardeleni.

Lolek simte un gol interior. O neliniste aproape metafizica care i se strecoara ca o gheata in oasele lui de porc. Bolek ii zice sa nu-si bata capul, ca o sa fie bine.

Si totusi lolek se trezeste dimineata la sfarsit de brumar cu un junghi ascutit in coasta. Nu trece mult si isi da seama ca e un cutit. Prin fata ii trece in fuga de iapa pana crapa padurea.

Si apoi, caleidoscop, galeata cu mancare din care mancau ca porcii, cotetul primitor, murdaria calda. Ultima imagine e bolek razand groh.

Se mai aude groh groh groh. Guitz. Gro gro gro. Guit. Gr gr gr. Gui. G g g. Gu. G. ...

Bolek sta cu ochii mici de porc mariti la maximum. Si lacrimile i se innoada pe piept, pe pieptul lui ardelenesc inca neafumat, mare trudanfa in viata. In aer miroase a lolek dar parca cumva accentuat. Miroase a lolek intors pe dos, cu tot ce are el mai intim.

Bolek se simte rau. Rau de mila lui lolek dar mai rau de mila lui insusi. Scroafele de alaturi nu au haz, cu cine sa le mai comenteze si pentru cat timp? Niste vaci nepasatoare.

Se arata vreme rea si bolek ia din inertie un pai in gura si umbla cu el asa. Apa e salcie si mancarea are un gust ciudat.

Trece o saptamana, trec doua. Bolek slabeste dar nu suficient incat sa nu mai fie apetisant. Si ieri dimineata se trezeste cu un junghi in coasta, un junghi ascutit. C sa fie?! Un cutit alb de curat.

Lui Bolek i se impaienjenesc ochii. Ratul se lasa in jos, pe un picior, picior de porc inca viu, dar cea mai buna parte pentru racitura. Mai e un pic. Ultimele imagini sunt cu padurea si el cantand cu lolek, ca doi porcovani fara griji.

Acum o parte din Lolek e la cireasa in frigider, sub forma de sorici si caltabos. Iar Bolek ne asteapta dormind somn de porc la 10 ore distanta, in judetul Salaj. E bine despartit pe caprarii si strans in carnati, caltabos si sarmale ardelene.

A venit vremea sa las partea sangeroasa din mine sa preia comanda. Lolek si bolek, imi pare groaznic de rau pentru voi. Dar va iubesc asa cum sunteti.

prietenul meu pawel si banca magica

am un prieten tare. il cheama pawel. e polonez si locuieste la viena. a venit acum cu avionul. doar ca sa ne vedem. pentru ca are el o vorba. zice ca prietenia e ca o floare. trebuie udata. funny.

asa ca ne luam amandoi din cand in cand bilete low cost. fiecare catre tara celuilalt. ultima data am fost in vizita la el cu mama de cireasa iu iulie. acum el a venit cu prietena lui. si mai are bilet si pentru martie. e clar ca o sa fim prieteni toata viata.

prietena e ocupata putin. asa ca el si-a luat laptop-ul. si ghidat de elizabeth, gps-ul cu voce porn care ne-a dus anul asta si la istanbul, ajunge in fata biroului meu. unde se pune in parculetul de vizavi.

adica eu il vad acum de pe geam. acum, cand scriu. si dupa ce fura net de nush unde (e specialist in IT), ne apucam sa vorbim pe mess. ma asteapta sa ies de la job. sa mergem la dan puric. si la petrecerea anuala campari. si la que pasa.

si acum banca incepe sa se arate magica.

prima care se aseaza pe banca e o femeie in varsta. care se abtine ce se abtine. si apoi il intreaba cat e ceasul. pawel ii arata mobilul. femeia se sperie. ca si cum a intors spre ea o arma noua. eu vad de pe geam. situatia e tensionata.

pawel scrie ora pe laptop si mareste fontul enorm si il intoarce spre ea. femeia multumeste. e bine acum. ii zice lucruri. pawel imi scrie mie ce aude. si eu ii scriu cat pot de explicit ce sa raspunda. conversatia merge cu gogaltzi. pawel ma anunta ca babushka pleaca. asta e.

apoi vine teodora. tot o doamna in varsta. cu coc si fardata. educata, evident. o studiez de la postul de observatie de deasupra parculetului. ea care ii spune lui pawel sa manance mici de carne. si ii arata gestul de a manca. international. mana la gura in mod repetat.

pawel ma intreaba pe mess ce sunt aia. si daca sunt buni. ii zic ca da. el multumeste teodorei pentru sfat. eu si pawel stabilim ca vom manca mici in curand. cu teodora lucrurile merg mai bine.

vrea sa stie cat plateste la hotel. si cat a costat masa de pranz pe care a luat-o cu mine. ii zic sa fie demn. nu se intreaba asa ceva. ce, daca esti batran, poti sa intrebi orice?

pleaca teo. nu trec 2 minute si vine viorica. viorica dimitriu. pawel imi zice ca viorica il vrea de boyfriend. e profesoara de pian. il pune sa-i estimeze varsta. viorica vorbeste perfect germana. ce potriveala.

pawel se rusineaza. ma intreaba ce sa faca. si cum sa spune la diferite cifre de varsta. in loc de 75 ii spune 57.

viorica zice esti sigur ca n-ai vrut sa zici 75? pawel zice nu. viorica zice mi-ai facut un mare compliment. pawel zice de ce. sunteti aproape de 75? viorica zice din pacate.

pleaca viorica. dupa ce se prinde ca pawel are prietena si nu vrea o alta relatie.

vine silvia. o femeie in varsta. care cum ajunge pe banca, ii da lui pawel masline. pawel mananca. ii plac. pawel da din maini. da si silvia. silvia poarta palarie. mie mi-a placut teo. cea cu cocul.

conversatia curge prin mine. desi eu sunt la birou. si zau ca am si eu treaba mea. uite cum se uita la dana la mine. dar prietenul meu bun de tot se socializeaza pe banca in parc. si uitandu-ma la el. ma induiosez. are si bagajul de la aeroport alaturi. nu-l pot dezamagi.

pleaca silvia. si vine imediat. dar imediat, o femeie in varsta. pawel zice n-o sa crezi. zic am vazut. numele, te rog. elena.

care are o plasa. e tunsa scurt si are fusta neagra. e roscata inchis. vad ca pawel nu-mi scrie. deci ea stie engleza. s-a incins o conversatie de numa. vad cum se leaga. elena il atinge in timpul conversatiei. pawel are 28 de ani. si e dragut.

mai sunt 26 de minute pana ies de la job. am senzatia clara ca daca fac overtime. banca lui pawel o sa fie mereu plina. toata noaptea. de doamne in varsta. exact ca in forrest gump. pawel are rabdare.

si tocmai mi-a scris pe mess. life is like a box of chocolate. you never know what you gonna get. asa cred si eu. ca tot zicea mama ca seman cu forrest gump. uite ca si prietenii mei seamana.

info: banca se afla la romana, in parculetul din spatele magazinului eva. sau mai nou, diverta. vrea sa incerce cineva? eu sunt garantat la fereastra. si va ajut.

ma intreb cum arata banca aia in ajunul craciunului. daca e la fel de magica. si in caz ca esti singur, poti sa te duci acolo sa-ti faci prieteni.