cheta de ganduri bune pentru printesa sha si genunchiul ei de aur

Am o prietena draga, cititoare si de blog aici. Poate ati intalnir-o prin comments. Este vorba despre Printesa Sha. Prietena buna si cu a cherry.

Printesa asta va trece vineri printr-o incercare tare delicata pentru ea. Ii trebuie mult curaj si mult sange rece. Si foarte mult noroc si energie buna. Oricat de mult din toate astea.

Si pentru ca formularea din titlu ii apartine. Si pentru ca mie mi se pare geniala. Si pentru ca o iubesc. Vreau sa spun despre asta si public, pentru ca ma gandesc mult la ea.

Recunosc ca nu stiu exact cum se face. Dar fac cheta de ganduri bune pentru Printesa Sha si Genunchiul ei de Aur. Sper ca strang multe. Ca sa i le pot trimite pe aripi de fluture. Get well.

Revin cu amanunte proaspete. Printesa sha e bine, operatia a fost ok. Printesa multumeste mult de tot pentru suport, care evident a functionat. Si trimite urmatoarele reflectii principare, din cladirea armatei. Care e cu ea si cu noi.

1. Viata pe picioarele tale, 2 la nr si ancorate in teluric, e dumnezeiasca. ne indeamna sa fugim la plimbare.

2. Viseaza catei care schiopateaza si vin la ea sa-i panseze. (Parerea mea, a ciresei, e ca pleaca toti cu genunchi de aur).

3. Maiorul ii zice, cand o vede la pansat: de cate ori ma vezi, sa zambesti si sa-ti dai jos pantalonii:)

4. Ca are nevoie de un marsupiu. Pentru ca in hanorac nu incap decat un grapefruit, un mar si mobilul.

Bravo, draga printesa, ai biruit primul pas.

domnul impostor si taranul aparent

Cu unii oameni e clar. Stii de unde sa-i iei, cu ce instrumente sa-i masori.

Dintr-o sorbire banui cam ce fel de viata au, dupa ce valori se conduc si cine le sunt superstarurile. Si inghititurile scurte sau lungi care urmeaza nu fac decat sa iti confirme asta.

As imparti lumea, in discutia asta, in domni/doamne si in tarani/taranci. Fara legatura cu obarsia geografica. Sau cu banii care coloreaza acum diferit sangele asta care curge prin vene.

Recunosc ca in catalogarea asta empirica, ma ajut si dupa designul fetei. Care, trebuie sa recunoasteti, arata diferit la domni fata de tarani. Nu stiu cum se intampla exact si care e procedeul prin care se ajunge la asta.

Dar trasaturile fizice de pe chipul unui om. Se schimba in functie de ce soi devine el, odata cu varsta. De preocupari sau lipsa lor. De interese sau lipsa lor. De calatorii sau lipsa lor. De carti sau lipsa lor.

Oricum, am oservat ca verdictul asta se da inca de tanar. Atunci se pune ca o pecete pe mutra. Care zice asta e domn/si asta taran.

Exista domni/doamne fara echivoc. Si tarani/taranci pe fatza. Cu astia e clar. Sau nu? Dar mai sunt doua categorii care ma incurca de fiecare data. Si haosul asta ma baga in bucluc ceva de speriat.

Prima categorie e domnul/doamna impostor. Adica acei oameni care sunt suflati cu un pic de cultura. Sunt inarmati cu niste cunostinte care indica o anumita directie. Si care au anumite preocupari care ii justifica sa se dea drept domni.

Si care nu sunt asa de evidenti, ci mai low profile asa, despre lucrurile care ar putea sa-i catalogheze direct. Clar la o prima privire ii iau drept domni. Dar cand ma relaxez in preajma lor, le atribui din oficiu un set de valori pe care le cred eu trebuincioase in job descriptionul unui domn.

Si uite cum mi-o iau groaznic in freza. Cum arata o freza de cireasa? Nu stiu. Dar dupa ce s-a intalnit cu un domn impostor nu ii sade bine deloc. Domnul impostor apare, soarele ciresei dispare.

Noroc ca apoi ma intalnesc cu taranul aparent. Un om pe care dintr-un foc il trec la categoria "fugiti, e taran". Care are apucaturi nedemne, se imbraca si se incalta cum cred eu ca se imbraca si se incalta taranii.

Vorbeste cu niste cuvinte pe care eu nu le-as alege nici sa ma pici cu ceara. Are o meserie care in mintea mea e rezervata taranilor. Nu ma intrebati care, nu stiu. E clar ca sunt superficiala.

Dar soarta ma obliga sa petrec niste timp pe langa personajul asta pe care il dispretuiesc, ca doar e taran. Si uite cum raman traznita in scurta vreme. Si inteleg jenata dar multumita ca era vorba de un domn veritabil.

Pe care sunt ingrozita ca l-am nedreptatit teribil cu eticheta mea pripita. Si jos palaria in fata taranului aparent care e de fapt un ditamai domnul. Ca numai asa un om poate sa aiba parerile lui si sa faca alegerile astea fine. Si mi-e rusine de mine.

Mi-e frica de domnul impostor si sunt incantata cand dau peste taranul aparent. Dar linia subtire care delimiteaza lucrurile astea. Si neglijenta mea in a pune verdictul. Si incapacitatea unei cirese de a se prinde corect.

Toate astea ma ingrozesc. Si ma face sa nu-mi placa de mine. Voi aveti dilema asta?

vreau sa ma urmareasca orlando

Nu sunt genul sa vanez celebritati in general.

Si nici genul sa hartuiesc celebritati de business, cu accent pe online, in special. Dar ma intereseaza si pe mine, ca om sunt, chiar daca port pielita subtire de cireasa. Ce mai zic persoanele pe care le cunosc si le admir pe bune.

Si cum chiar sunt si eu insami un lucrator online. O biata rotita in acest angrenaj fascinant, se justifica cumva.

Scriu inceputul asta ca o scuza pentru ce urmeaza. Mi-e putin rusinica, nu tagaduiesc. Orlando, sper ca nu citesti. Sau daca chiar citesti, (dar cum sa ma citesti, daca nu ma urmaresti mai intai?) nu te superi, ci doar te amuzi.

Stiati ca orlando si-a facut cont pe twitter? Si ca asta s-a intamplat acum, stati sa socotesc, 19-20 de ore? Cum am aflat, cum m-am repezit sa-l haituiesc. Dar dupa ce am rasuflat usurata ca l-am adaugat, m-a cuprins stresul.

Mi-am dat seama ca da, eu il urmaresc pe orlando. Dar daca orlando nu planuieste sa ma urmareasca pe mine? Va dati seama ce mare e miza. Si ce derizoriu m-as simti daca acest lucru nu s-ar intampla. Dupa ce eu am fost atat de prompta.

Acum, cand vorbim, orlando urmareste 17 persoane. Da, 17. Da, doar 17. Numai 17. 17. Cum vreti s-o mai spun sa fie clar?!

Asa ca am lasat tot ce faceam. Si intru la fiecare 2 minute sa vad daca nu cumva ma urmareste. Da, stiu si eu ca atunci cand cineva decide sa te urmareasca pe twitter, iti vine mail in sensul asta.

Dar de cate ori nu ne inchipuim, asteptand telefonul dorit care refuza sa sune, ca e ceva in neregula cu reteaua?

Ei, cam pe acelasi principiu, adica ce-are domnule mailul asta de nu vine, eu ma gandesc ca poate e ceva in neregula cu online-ul. Si nu ma anunta la timp. Si imi scapa evenimentul.

Si nu e doar ca nu mai muncesc nimic. Fiind prea ocupata sa intru si sa ies pe usita twitter. Dar am anulat si sedinta de patinaj artistic, unde poate as fi avut sanse sa imi intalnesc sufletul pereche.

Am raspuns cu un nu raspicat invitatiei la ceai facuta de o prietena foarte buna. Care n-a inteles nimic despre motivul fermitatii mele. Dar cine e draga, twitter asta? Cum, nu stii? Unde loc ne urmarim intre noi. Noi, pasionatii de online.

A, si mi-am sters din agenda programarea la cosmetica. Care era gandita sa ma faca mai frumoasa cand sunt offline. Ca online, sunt rapitoare mai mereu.

Cam asta a fost. Si da. Vreau sa ma urmareasca orlando. Daca nu cer prea mult. Ca sa pot iesi o data naibii de pe twitter. Si sa-mi pot relua si eu activitatile de zi cu zi. Care ma fac ceea ce sunt. Si ceea ce vreau sa fiu. Aleluia.

Later edit: Puteti sa credeti? Ma urmareste orlando.

oglinda cere puricare

Oglinda, ce obiect seducator. Cum o vedem, cum ne pierdem. Si nu ma refer la faptul ca suntem coplesiti de cat de frumosi suntem. Ma rog, eu mai patesc si asta. Dar nu acum. Nu in postul asta.

Ci la imposibilitatea de a ne abtine sa ne purtam decent in fata ei. Oglinda de la baia noastra este cel mai inofensiv obiect. Cand o vedem, ne vine doar sa ne spalam pe dinti. Si poate sa aplicam si putin machiaj. Si gata.

Dar celelalte oglinzi din viata noastre. Peste care dam pe la altii pe acasa, in hol. Sau prin dormitoare mai cu concept, asa. Prin masini aflate in plin trafic. Astea sunt oglinzile care scot din noi un personaj nou, lipsit de idei preconcepute.

Doamnelor si domnile, acesta este maimuta. Tadaaaa.

Am observat ca gasim oglinda din lift ca fiind una din cele mai provocatoare. Cum o vedem, ne apropiam obraz in obraz cu ea. Si incepem sa ne uitam in gura. E lumina puternica in lift si vine fix de sus. Asa ca ne vedem cotloanele gurii ca nicaieri in alta parte.

Chiar nu conteaza cine mai e cu noi lift. Uitam de existenta lui si incepem sa ne scalambaiam, sa deschidem gura la maximum. Sa ne uitam ce avem in spate acolo, dupa ultimele masele. Dam si cu degetul, verificam, ne strambam.

Vedem stupefiati branza de la pranz, prinsa delicat de baza incisivilor. O luam speriati de acolo, ca e rusine. Ce sa facem cu ea? Pai ori o inghitim, sugandu-ne degetul. Ori o stergem pe shest de pantaloni sau la repezeala de peretele liftului.

Noroc ca e calatoria scurta. Pentru ca altfel am ajunge probabil sa ne scotocim si prin alte locuri dosnice din fiinta noastra pamanteana. Care, sa fim precisi, n-are nicio legatura cu fiinta noastra astrala, de mare angajament.

Oglinda din masina, cand suntem prinsi in trafic, este clar pentru cosuri si puncte negre. Nu ca sa vedem cine e in spate. A, si pentru inventarierea parului din urechi. Eu n-am dar am vazut la altii. Care insa nu se lasa smuls cu una cu doua. Ca nu e pozitia buna. Dar asta nu inseamna ca nu merita sa incerci totusi.

La semafor poti sa storci doar jumatate din cos, ca nu e timp. Dar pot sa-l termini sigur in conditii ok la urmatorul. Ai lumina naturala, si nici nu esti prins cu vreo alta ocupatie care sa te tina din asta.

Iar pe soferii din jur nu o sa-i mai vezi in viata ta. Si oricum, si ei fac acelasi lucru. Acum e momentul.

Oglinda din sala de aerobic este dintre cele mai ademenitoare. In primul rand este uriasa. Si cum instructorul intarzie mereu. Este salonul nostru personal de cosmetica delicata in vazul lumii.

Toate femeile care vin mai devreme sunt lipite de oglinda. Ca mustele de borcanul cu miere. Mijim ochii la ea, intoarcem diferite fatete ale fetei pentru o mai buna vizibilitate.

Impingem cu limba in obraz ca sa punem sub lupa potentialele chestii care tind sa ne scape de la inspectie. Pentru ca acolo uite, sub pomete, nu bate soarele.

Mai sunt si momente cand sunt tare fericita. Si atunci dansez goala in fata oglinzii, iesita de la dus. Cu un microfon improvizat, si cred ca sunt Madonna. Dar nu se pune cred, e offtopic. Nici nu stiu ce mi-a venit sa zic de chestia asta. O cireasa guraliva.

As vrea sa iau credit numai eu pentru comportamentul asta. Dar am vazut ca mai toata lumea face la fel. Si crede ca spatiile care poarta intamplator oglinzi nu sunt mijloace de transport. Sau locuri unde ai venit pentru ceva anume.

Ci sali de igiena personala puse la dispozitie de catre municipalitate, firmele mari de masini sau prieteni. Iar oglinda, ea cere puricare atenta pana la loc comanda. Altfel nu are niciun rost. Si degeaba e pusa unde e pusa.

cireasa cameleoana

Am o dilema.

Imi trebuie doua zile in ardeal, ca si incep sa vorbesc cu "no". Pe care il asez priceput atat la inceput, cat si la mijloc, sau poate la final. Dupa caz. Pentru ca am inceput sa inteleg cum functioneaza limba asta.

Am ritmul si ghiersul ardelenesc in sange. Poti sa juri ca am vazut lumina zilei intr-un oras tihnit ardelean. Ca nici n-am auzit de salajan, leagan de civilizatie cireseasca. Si ca nu pot sa ma grabesc la vorba nici sa ma pici cu ceara, pic-pic.

Doua zile imi trebuie si pe langa Gura Humorului. Ca sa pocesc dulce cuvintele moldovenesti. Ca sa mi se para ca pepenele e harbuz. Ca chipsii sunt barabule. Si ca draga de cafia. Se transforma in cafa.

Par o nepoata a lui Stefan care a stat ceva mai mult prin regat. Si de-aia a reusit sa inabuse ceva din dulceata trilului bucovinean. Asa de bine si natural imi iese. Incat chiar si eu tind sa uit cum au stat lucrurile.

Ca primul lucru pe care l-am vazut a fost tramvaiul din Ozana. Dar nu cea limpede ca cristalul si frumos curgatoare. Ci cealalta Ozana, din metropola. Nu spui unde, zona importanta.

O saptamana imi trebuie oriunde in Italia. Ca sa vorbesc ca o rezidenta get-beget. Sa cant cuvintele in mod dantesc. Incat sa ti se para. Ca cireasa a fost rapita de mic copil. Si dusa cu forta peste hotare. Unde a invatat romana de hobby asa, de la diaspora.

O fi simpatic, dar e si putin jenant. Pare in final ca sunt lipsita de personalitate lingvistica. Care ascunde personalitatea in general. Ca ma dau cu orice limba ar fi. Ca n-am mama, n-am tata. Cand vine vorba de vorbit orice.

Mi-e rusine de cum devin eu. Dupa cum devine cazul. Ba ardeleanca, ba bucovineanca, ba italianca. Si de fapt, la cerere si imediat orice altceva. Doar un pic sa ma lasi pe plaiul respectiv.

Si acum dilema.

O fi legat de faptul ca am facut pian si am o ureche insuportabil de fina si buna si fina si buna. Si nu ma pot abtine sa nu cant? Sau ca sunt generoasa si vreau sa fac placere gazdelor, fara sa ma pot opri?

Sau ca. Si tare as vrea sa-mi ziceti ca nu e asa. Sunt o cireasa tip cameleon. Si sufar de mimetism, o foarta grava de pierdere de sine. Iar limbajul este doar inceputul acestui secerator flagel de degradare personala.

un preludiu numit speranta

Cui ii trebuie finalitati cand exista pe lume preludiu.

De ce sa ne incurcam in meschine finaluri. Pe care, folosind analogii, putem sa le banuim cum arata, cum miros, ce gust au si cam ce textura. De ce, cand putem sa bajbaim mortal si istovitor. In meandrele nervilor intinsi la maxim in cel mai dulce mod cu putinta.

Ati banuit bine. Aceasta este o oda adresata preludiului in general. Dar cu specificatie apasata pe (ce surpriza!) preludiul ce precede (sau nu) intromisia, aceasta batrana actrita. Sex face toata lumea. Despre ne-sex este discursul meu, ca sa zic asa.

Inchipuieste-ti cand ti-e asa de pofta. Incat iti ies ochii din cap si totusi tu reusesti sa-i bagi grijuliu la loc. Si poti sa mai si vezi ceva cu ei. Abia atunci esti castigator. Nu cand te lasi moale prada poftelor tale.

Senzatiile cele mai fierbinti nu le obtii cedand usor. Si insisti te bucuri de placeri populare si populiste, la indemana. Nu, nu asa esti smecher. Rezista. Abia atunci o sa ti se deschida in fata ochilor iesiti din cap un univers nou. Mai bun.

Cu cat nu faci sex mai tare desi ai face. Sper ca intelegeti ce vreau sa zic. Cu atat esti mai castigat. Si chiar daca exista o anumita exasperare a sangelui care devine violet. Si si incepe sa miroasa ca floarea ce poarta acelasi nume.

Si chiar daca al tau corp tipa ragusit dupa celalalt corp, aflat la o falanga distanta. Si ti se face parul tau de la nastere lins, ti se face cret ca la afroamericani, aia e.

Totul e sa nu cedezi. Daca faci sex, pierzi tot. Ce tot? Nu stiu, dar sigur e asa. Am incercat, sper ca ma bucur de credibilitate. Abia atunci poti sa te bati cu pumnul in piept ca tu nu si nu.

Desi toate conditiile au fost sa da si da. Ce dulce e preludium mobile. Cand toti participantii la maratonul din alcov sunt multumiti ca au rezistat inca o data. Si merita o medalie pentru asa lucrare ingereasca.

N-as fi zis sa ajung la asa o intelepciune eu, o cireasa ciobaneasca. Dar viata ma invata tot felul de lucruri. Pe care nu ma sfiesc, vezi bine, sa mi le insusesc. Uite ca am descoperit ca se poate si asa. Si culmea e ca sunt tare multumita.

Deci piei, ispita. Preludiul e viata mea. Un preludiu numit speranta. Iuhuuuu.

perfect pentru o duminica

Am gasit asta la Bucurenci pe blog.

Mi s-a parut perfecta intai pentru o duminica, adica asta. Si dupa aia pentru toate duminicile care urmeaza. Have fun.