scrisoarea ciresei contemporan-interbelice

Cismigiu, 19 martie, 2009


Iubita mama,

Am dat drumul trasurii, din placerea de a mai face cativa pasi pe jos. Si ce sa vezi. Primavara din parc a venit mai repede decat cea de pe net. Dar te vei bucura poate sa afli ca in Cismigiu am gasit toate in ordine.



Cum intri in parc, porneste muzica. Parca a invartit cineva de cheita vrajita. Si toate paserile mari si mici si medii. Au inceput, uitandu-se ochi in ochi si sprijinindu-se una de alta sa nu carecumva sa cada de atata implicare, sa cante ca proastele. Ai citit oare matale Cronica pasarii arc, de Murakami?



Cat despre copaci, ce sa iti mai zic. Mugurii doar sub amenintarea cu moartea transmisa de catre ingrijitori la fiecare inserare din copac in copac. Reusesc sa se abtina sa nu pocneasca cu zgomot de tunet. Si sa nasca in chinuri frunze noi.



Banuiesti matale poate. Ca forsytiile n-au mai putut. Si jenate ca le-a venit poate prea devreme sorocul. Au decis sa se mascheze, ca la carnaval, in culoarea galbena a geloziei.

Dar, ce intamplare! O pasarica de soiul cantator. Stiu sigur ca era capabila de triluri pentru ca era cam uratica. Si ma gandesc ca lucrurile in viata nu sunt impartite chiar aleator. Deci pasarica asta statea sa nasca oua palide.

In mod sigur era la prima sarcina, se vedea pe ea. Pentru ca era emotionata nevoie mare. Si de-aia ii tot scapau din ciocul mic pitic. Firele uscate cu care voia pasamite sa-si captuseasca al ei cuib.



Pasionatii de sah, iubita mama, erau in febra mutarilor geniale. Mare forfota si inghesuiala era pe la mesele cu patratele.

Domnisorul de mai jos, desi stiu ca pe matale nu te intereseaza fiindca nu e ofiter. Era teribil de emotionat ducand un trandafir rosu si gras de petale iubitei lui, o croitoreasa.



Cei doi venerabili din imaginea alaturata citeau alene. Mi-a placut de ei. Erau ca batranii normali din strainatate. Doamne, dar cum mai zboara timpul, mama...



A, era sa uit. N-ai sa crezi matale de ce este capabil un porumbel cand iubeste. Cei doi masculi infoiati de mai jos. Au prins-o pe biata caprioara la mijloc. Si se tot foiau si roteau si invartoseau in jurul ei.



Am stat mult sa-i privesc. Sigur ca mi-a trecut prin minte si ideea. O sa razi poate, de asa prostioara. Ca ar trebui sa vina si niste barbati sa se uite la porumbei, sa vada cum se face. Stii, pe net s-au cam alienat obiceiurile astea. Dar destul...



Iar pe domnita aiasta am surprins-o tocmai cand ii oferea venerabilului domn flori. Cred ca voia sa-i si spuna ceva mai deocheat. Bineinteles, a tacut rusinata la venirea mea. Doamne iarta-ma pentru ca gandesc asa. Dar s-a involburat si sangele meu de asa priveliste.



Eu sunt bine, ceea ce iti doresc si dumneatale. Cand vei citi aceste randuri, voi fi dusa de aici. Sper ca baietul sa-ti aduca scrisoarea pana-n pranz. Si sa te gaseasca sanatoasa. Lipsesc pana luni, sa nu te ingrijorezi matale. Nu am nici net.

A dumneatale sincera si iubitoare fiica,

Cireasa