ele si cu mine

N-as fi nimic fara ele. Si mi-e frica ca si ele banuie ceva despre asta, ca prea si-o iau cateodata in cap. Asta e.

Nici nu-mi trece prin sambure ideea ca ele ar putea trai linistite daca cireasa ar lipsi dintre fructele ce alcatuiesc cosnita lor zilnica. De fapt dorm bine numai cand stiu ca sunt motul increngaturilor lor emotionale.

Mai bine le omor, pe prietenele mele, decat sa stiu ca le sunt indiferenta.

Se zice ca prieteni buni nu trebuie sa ai cu adevarat decat vreo 2, maximum 3, ca asa da bine. Daca ai mai multi, inseamna ca esti din cale-afara de superficial sau ai oricum alta meteahna majora. Eu am 12 prietene foarte bune si inca vreo 10 bune.

Foarte bune inseamna ca ne vedem cu o frecventa indestulatoare si nu lasam sa moara fiorul asta al prieteniei care este ea. Stim fiecare cam ce facem in fiece moment si ne sunam repede cand ne-am sarutat cu cineva nou.

Prietene doar bune inseamna ca tocmai au nascut si nu le sta mintea la altceva. Bune inseamna si ca s-au indragostit de un taietor de lemne suedez, care le-a rapit in inima padurii si de-aia nu prea mai apucam sa vorbim, ca acolo nu au semnal.

Dar ca ne vedem sau nu, lucrurile pe care le impartim sunt la fel de solide. Valorile din aceeasi vitrina de produse. Cu energie pozitiva ne infruptam cu paiul din acelasi rezervor vrajit.

Cand am de luat o decizie importanta, fac un sfat al prietenelor. Le sun pe cate pot dintre ele si imi expun problema. Cer consultanta si fiecare sare cu o parere.

Eu strang impresiile, le pun intr-o rasnita manuala in care se batucea pe vremuri piperul. Le pisez bine, adaug 10 picaturi de lapte, genunchi de sarpe si coloana vertebrala de meduza. Beau dintr-un shot lotiunea astfel rezultata si astept.

Apoi stiu mereu calea ce trebuie sa urmez.

Prietenele astea ale mele sunt asa de diferite, incat seamana ca doua picaturi, una de ulei, alta de apa. De la fiecare recoltez cu grija partile bune si nu ma sinchisesc de partile negre. Sper, bineinteles, ca si ele vor trece astfel cu vederea nebuniile de cireasa.

Sa ne intelegem: asta am zis-o doar pentru ca asa e rezonabil. In sinea mea eu nu cred defel ca sunt vreodata absurda sau am vreun defect.

Prietenele mele sunt aprige femei, ce nu se lasa spaimantate de obstacole si sunt mereu deasupra. Ele au zvac, sar cu parasuta din avion, deseneaza inorogi, insira metri de margele, fac copii frumosi.

Dar cred ca cea mai mare calitate a lor e ca le iubesc ingrozitor. Si ca ma lasa sa-mi arunc asupra lor, ca un navod, cantitatea mea de afectiune care vine, vine, vine, claca totul in picioare.

Am prietene, deci existam.

*Acest post este o leapsa, primita de la locul meu de munca, hotcity.ro, care se tine de goange si concursuri cu premii in bere Redd's, pentru gagici. Cica sa scriu ce cred eu despre prietenele mele femei.

O dau mai departe Dianei care se joaca, LieiLia care tipa rebel, lui Mako, aceasta Xena urbana, Ciupercutzei, pentru ca e leguma draga, si Tomatei ce poarta a ei scufita.

Vreau neintarziat sa stiu cum sta treaba cu prietenele lor.

strange-ma in brate tare o data la 10 zile

Se pare ca in timpuri moderne ca cele pe care le traim. Atat ne tin capacele fara afectiune. Si un corp cu sange cald care sa stea lipit putin langa soparla din noi noaptea in pat.

Adica eu am invatat sa-mi iau brad singura. Si sa nici nu mi se mai para ca sunt napastuita si pedepsita de astri. Sa formez numarul ala cand se opreste centrala in toiul iernii si sa butonez ce-mi zice domnul Adrian la telefon.

Stiu sa fac 14 drumuri de la masina in casa cu tone de apa minerala si cartofi. Sa conduc pana la istanbul si inapoi fara sa-mi iasa sufletul din mine de frica/stres/sfortare. Si asta desi nu inteleg sa citesc o harta. Si n-o sa inteleg prea bine niciodata, oricat ma dau de mare.

Am vazut ca si personajul barbat isi face de mancare. Ba chiar de multe ori mai bun decat i-as face eu. Alege perdele cum se pricepe si el mai bine. Si uite ca nu sufera prea tare cand trebuie sa-si faca ceai singur cand e mucios.

Eu fac rezervari la restaurant, organizez iesiri in oras, platesc bauturi ca si cum mi se cuvine. El se duce la nunti singur fara sa i se para ca poarta o palarie cu pene de strut la care se uita toata lumea.

Dar dupa 10 zile de independenta 200% la 100. Ma lasa si pe mine si pe ea si pe el si pe el nervii rau de tot. Si scobim toti in agenda dupa ajutor fara prea multe menajamente. Buna, pe unde esti. Ce faci azi? Dor.

La capatul firului raspunde tot un om independent. Care nu se supara si nici nu crede ca il tratez ca pe un element de calitate inferioara. Si nici nu il tratez asa.

Doar ca stiu ca e facut din carne si oase si piele. Si acum, dupa ce am fost wonder woman la job. Si in administrarea vietii mele de zi cu zi. Eu am nevoie de carne si oase si piele. Si el poseda asta.

Si in mod sigur si el are nevoie. Ca doar au trecut 10 zile. Si stie ca nu de el mi-e dor in mod special. Dar nu i se pare important. Ca si el trebuie sa-si refaca sistemul atat de perfect de functional. Cu niste parfum de femeie de nesuportat pe termen lung.

Ne intalnim si ne e asa de bine. Suntem tandri si sensibili si omenosi. Imi trec degetele prin parul lui. Ma ia in brate cand deschid frigiderul. Ne purtam ca si cum suntem impreuna pe bune.

Ne spunem frugal ultimele stiri. Plec la ski, mi-e frica de criza, m-au promovat. Mi-am luat mac, am racit tare, au venit ai mei sa vada noua casa.

Vrei sa mananci ceva, uite am ciorba, parca iti place ciorba. Da, n-am mancat de multa vreme, doar merdenele la pranz. Vai, ce dezatru. Zambete, imi pasa azi ce mananca el in fiecare zi.

Hai sa-ti pun eu bec, vad ca n-ai la baie. Da, nu stiu sa pun. Vai, ce dezastru, uite iti pun eu. De ce nu ai zis, doar stii ca te ajut cand e nevoie. Zambeste, lui astazi ii pasa ca eu de obicei nu am bec daca s-a ars.

In pat suntem bucurosi sa ne tinem tare strans in brate. Uite domnule ce bine e sa ai o mana mare pe stomac. Si un umar sub care sa te cuibaresti cand dormi. El se mira pe tacute ca miros frumos. Si moare de placere ca i-am incalzit picioarele de obicei reci.

Dimineata fac micul dejun ca si cum il fac mereu. Nu vrea ceai dar i-l var sub nas cu forta. Te rog bea, e normal si sanatos. Cine te crezi sa refuzi ceai, eu stiu mai bine. Nu-mi place stitlul tau de viata cu lipsa mancare dimineata si merdenele.

El bea si se mira ca ce bine e sa-ti faca cineva ceai dimineata si sa te oblige sa-l si bei. Ar fi misto sa ai tot timpul asa un gardian de soi. Care nutreste si sentimente alese pentru intelectul tau.

Ne despartim cu un sarut din varf de buze. Sarut tandru, de tras in poza si de povestit la nepoti. Care nepoti? Nu asa se capata nepoti.

Peste 10 zile sau poate 9 daca a fost o saptamana mai nasoala. Sau poate 11 daca suntem ocupati, ne scade glicemia. Trebuie benzina emotionala in sistemul individual performant nevoie mare.

Ne cautam, cartite de metropola. Unde esti, ce faci, dor. Dor de carne calda, orice carne, dar tu esti ok. Clar te prefer dintr-o multime de carne x. Si eu. Ma bucur ca te cunosc.

Strange-ma iarasi tare in brate ca au trecut 10 zile. Si urmeaza o perioada grea, trebuie sa fiu fit si ok. Mana pe stomac. Picioare incalzite. Ceai dimineata. Bec nou la baie.

Ar fi minunat sa fiu eu singurul freak care vede ca lucrurile se intampla cam asa. Dar se vede treaba ca din pacate sunt in mainstream si nu in underground. Voi ce parere aveti? Si mai ales, intelegeti ce vreau sa spun?

vreau sa fiu ciunga inapoi

nu mai pot asa. nu mai pot sa traiesc ca o persoana normala. cu portia asta penibila de afectiune care mi se aloca. doar pentru ca pare ca pot sa ma descurc si asa.

nu, uite, nu pot. vreau sa fiu din nou ciunga. ce bine era. ce vremuri. e adevarat ca aveam si niste dureri. si imi era greu sa ma descurc cand eram singura cuc.

dar si ce avantaje venite la pachet. abia acum vad ca imi dadea cu plus.

vreau sa vina mama sa-mi faca mancare. nu mai vreau sa mananc coji de pe jos. sau junk food. si sa ma spele pe cap. m-am plictisit sa ma spal singura. zero fun.

vreau sa vina domnul ala. sufletul meu pereche din perioada cu mana ciunga. sa ma inchida la sutien. cum credeti ca e sa faci singura zilnic chestia asta. si nu o data, ci de cateva ori pe zi?

aaa, si sa imi stearga unghiile rosii cu acetona. pentru ca eu nu mai am chef. le sterg de o viata de om. cand esti ciung, pana si asta face altcineva.

vreau sa conduca prietenii mei masina. mai ales daca avem de mers pana la cluj. si sa ma mangaie pe cap. si sa-mi puna zahar in cafea. si sa-mi deschida usa. in pauzele de pipi de pe drum.

cand am de carat un ac de colo-colo. sa sara 3 persoane sa si mi-l duca. sa ma lege fiecare la cate un convers. si sa imi desfaca sticlele de apa cu miscari duioase.

am nevoie de atentia tuturor. alo! vreau chiar si locul ala in tramvai. oferit de persoane ofticate ca asa zice pe abtibild. ca trebuie sa-mi lase locul.

cred ca cel mai bine ar fi sa investesc intr-un gips din ala de lux. orteza adica. pe care sa o pun asa, la misto. in zilele cand nu trebuie sa cant la pian sau ceva.

si dimpreuna cu o fata indurerata plus ochi umezi de caprioara, sa fac rost de elixirul de care am nevoie. de potiunea magina. de dragalasenii, atentie si afectiune.

costa 100 de roni. cred ca merita. nu mai pot asa. sau mai pot. dar nu mai vreau.

vreau afectiune si loc in tramvai

o luna de vara cu mana zidita in constructie de piatra alba. ca ana lui manole. nu, nu vreau sa fac o paralela cu mitul creatorului chinuit de creatie care razbate din opera.

si chinuit si de nevasta, cred. cu care probabil nu se intelegea prea bine si aveau mizerii casnice. ca altfel nu-mi inchipui ca ar fi mazilit-o.

mai ales ca ea s-a rugat mult sa fie crutata. probabil ca a si promis tot felul de lucruri. atunci, pe ultima suta. ca nu o sa mai fie pisaloaga. ca o sa gateasca mai bine. ca nu o sa mai dea banii pe pantofi si sutiene. bla bla bla.

ma rog. sa revin. azi e ultima zi de ghips.

sigur ca vreau sa-mi scot ghipsul. dar, va dati seama, eu m-am obisnuit asa. a fost a 12-a parte dintr-un an. si am avut si avantaje. au fost si momente frumoase. am inima putin grea. ca la orice despartire.

de cate ori am urcat in tramvai (nu pot sa conduc), am obtinut loc de stat jos. pentru un motiv simplu. stiti ca e un abtibild lipit sub geam, pe locurile alea din fata. pe el sunt 3 situatii stilizate.

un batran garbovit cu baston. aici nu ma calific inca, sunt young and the restless. o femeie gravida/una cu un copil in brate. nici aici nu merge. as vrea eu. si un ciung. ati ghicit. eu.

asa ca lumea, cum ma urc, se uita la mine. se uita la abtibildul cu ciungul. si apoi se scoala plictisita, dar cu simtul datoriei in sange.

eu, desi nu necesit sa stau jos, sunt mereu flatata de gestul asta. si ma cocotz imparateste langa abtibild. uitandu-ma triumfatoare dar totusi cu ochi de caprioara ranita la labuta.

apoi, am observat ca reusesc sa capat extrem de multa afectiune fiind ciunga. aproape mai multa afectiune decat pot duce. si nici nu stiti cat pot eu sa duc. lumea ma mangaie pe cap, imi vorbeste mai frumos, ma saruta cu limba de atata compasiune.

chiar si cand vreau sa ridic un ac cu labuta buna, sunt oprita. sar 3 persoane si cara acul pentru mine. cineva ma spala cu drag pe cap. ce lux. cineva ma piaptana cu grija. adorabil.

si m-am gandit, de fapt nu eu, ca ar fi tare bine sa-mi fac o macheta de mana in gips. pe care sa mi-o montez cat ai clipi. cand am nevoie de portie dubla de afectiune si ajutor. cu frisca deasupra.

nu-i asa rau sa treci prin viata un pic ciunga.