ei se insoara, soarele dispara

Am considerat mereu ca fostii mei trebuie sa-mi ramana cumva inchinati mie. Exact precum Moldova era pe alocuri inchinata turcilor, cand Stefan nu era atent sau nu era deloc.

Chiar nu conteaza daca eu i-am parasit pe ei sau ei pe mine. Poate sa fie vorba chiar si de fosti pe care am sperat fierbinte ca nu o sa-i mai vad in vecii vecilor. Nici macar din intamplare la raionul cu ulei de masline la Carrefour.

Oricare ar fi statusul, eu tot cred ca fiecare dintre ei trebuie sa sufere pe undeva, pe unde este detasat, macar un pic. Si toti au datoria sa traiasca mai greu dupa ce m-au cunoscut.

Pentru ca uite. Fostele suflete pereche au fost atinse de magia ciresei. Au cunoscut deci paradisul sentimental feminin pe pamant.

Prin urmare odata ce ele, sufletele astea, nu mai au paradisul, trebuie sa schioapete vizibil toata viata. Sa le vada lumea pe strada si sa exclame plina de compatimire. A, uite la domnul asta ce greu merge. Trebuie sa fie de-al ciresei.

Eventual (si de fapt de dorit), fostii nu-si vor mai gasi linistea niciodata. Pai da: cum sa mai traiesti la fel dupa ce m-ai iubit pe mine? Trebuie sa fii nebun. Sau peste, ca ei au memoria de doua secunde.

Si nu e vorba aici ca as simti nevoia sa mai fac vreodata ceva cu fostii, orice. Ca doar nu de bine si frumos ce era ne-am despartit. Stiu si eu atata lucru. Ca ciorbele care sunt puse iar pe foc nu prea mai au acelasi gust.

Dar cand aud ca vreunul se insoara, simt o musca verde si carnoasa pe creier. Care insista sa faca pui acolo si bazaie ca o tampita.

Raman asa, dezabuzata, si nu inteleg cum e posibil. Ei chiar cred ca o sa le mearga bine fara mine? Asa s-ar parea, imi canta la unison in ritm de blues corul de la biserica unde se savarseste ceremonia religioasa.

Adica inteleg ca fostul poate sa manace cativa ani buni fara mine. Pot sa accept ca doarme dus noptile cu luna plina. Pricep ca merge zilnic la toaleta fara sa-mi zica. Si ca in vacante chiar se distreaza si e fericit.

Inteleg si ca are relatii cu alte femei, cum sa nu inteleg. Dar sa se insoare? Asta e complet diferit. Si arata o detasare si un curaj emotional ceva de speriat. Nu-mi vine sa cred ce grad ridicat de autonomie a atins. Omul ala e liber de cireasa.

Cum n-am fost putin atenta, cum s-a vindecat. Pai sa nu trimiti paramedicii sa-i faca un picior mai scurt? Platesc eu proteza. Platesc oricate proteze trebuie. Aviz amatorilor: stati in banca voastra.

S-a insurat cel mai iubit dintre pamanteni. Si cum puteam sa tac despre asa curioasa intamplare.

cireasa si gratitudinea bine tintita

Am avut o discutie despre obiceiurile mele religioase.

Am fost intrebata daca mai merg la biserica. Da, mai merg. Si cu ce ma ocup acolo, cand ma duc? Ce intrebare. Pai am discutii serioase cu Dumnezeu. Ii spun tot ce cred eu. Si incerc sa ma prind cam ce are el sa-mi comunice.

Eu nu stiu cum fac altii si sincera sa fiu nici nu prea ma intereseaza. Cand merg la casa Domnului, am doua preocupari.

Prima este sa multumesc Domnului pentru ce am primit pana acum. Punctual si verde-n fata. Ca sa vada ca apreciez. Si poate in felul asta o sa-mi dea in continuare cu inima la fel de larga.

Ma apuc si ii multumesc pentru urmatoarele lucruri. Familia in care m-am nascut. Cea mai tare din parcare. Nu puteam sa am ceva mai bun. Si zic asta fiind constienta de toate lipsurile ei dramatice.

Multumesc si pentru oamenii de care sunt inconjurata. Am primit cadou un set de prieteni cum daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Singurul regret este ca nu am eu timp sa le aloc cat as simti ca e normal.

Dar mai am si niste matusi la care vreau sa ma concentrez un pic. Si alte acareturi. Plus revizii interne, derulate in cvasisinguratate. Ca sa ma asigur ca funtionez bine in continuare.

Apoi multumesc pentru sanatatea de fier. Ce daca la mine in vezica locuieste cineva? Uite ca o sa fac injectii 10 zile si poate-mi trece. In rest sunt beton. Pot si chiar mut, cand nu e nimeni atent, muntii din loc.

Ii zic ceva cu voce joasa si privirea lipita de vreun sfant de pe tavan. Si despre faptul ca apreciez enorm ca m-a ajutat sa termin liceul si facultatea. Au trecut ceva ani. Dar eu tot multumesc, cu recunostinta. Pentru ca pentru cireasa au fost extraordinar de grei acesti pasi.

Apoi tin mainile impreunate pentru veselia-mi caracteristica si curajul de a schimba lucruri fara sa clipesc. Nu e putin lucru sa o poti lua mereu de la capat. Cand inainte nu se vede nicio luminita, ci numai ceata.

Mai ai ceva timp? Da? Pai atunci multumesc mult pentru jobul pe care il am. Ador ce fac si nu prea ma vad facand altceva. Bine ca mi-ai indrumat cumva pasii sa ajung scrib. Esti tare. Multumesc ca nu m-ai lasat sa cred in marketing.

Multumesc pentru norocul pe care-l am. Sigur, stiu si eu ca si-l mai face si omul, norocul. Dar am atata incat nu pot sa cred ca Tu nu ai nimic de-a face cu asta.

Si acum sa trecem la asa zise maruntisuri lumesti. Care se pare ca nu duc nicaieri si nu asigura o nirvana stabila. Dar care totusi aduc niste confort fizicesc si psihicesc. Sa stii ca si la ele ma gandesc cu respect.

Multumesc pentru casa mea in care salasluiesc. Si pentru sageata mea albastra. A, si pentru ca ai trimis pe cineva sa ma oblige sa fac scoala de soferi. Mi se potriveste si ma ajuta tare.

Multumesc pentru toate calatoriile pe care le fac, fara preget. Si pentru viermusul asta instalat in fundul de cireasa. Nu s-ar cadea sa zic ca l-ai pus tu. Viermus care nu ma lasa sa stau locului. Si ma mana mereu mai departe. Merci. Esti de treaba.

Si acum, ca am terminat cu multumirea si cred ca l-am imbunat, o bag pe-aia cu cerutul. Vezi te rog frumos sa am toate astea si in continuare. Si sa fii atent la tot ce fac. Si sa nu pleci nu stiu unde, sa nu mai stiu de tine.

Si mai cer, tot Domnului asta, nu lucruri concrete. Adica nu ce sa-mi puna el mie in cosul zilnic. Ca sa fiu eu indestulata. Ci il rog sa ma pazeasca de ce mi-as putea face neplacut eu mie. Din lacomie sau moment de slabiciune.

Pentru ca cele mai mari porcarii si le-a facut cireasa cu mana ei. Si pentru ca nu e in denial, a tinut minte. Si vrea sa fie ajutata sa nu cumva sa recidiveze.

Apoi cireasa Il roaga sa aiba grija mare si de toti cei apropiati si iubiti ei. Dar si de cei departati, care se separa de cireasa prin oceane.

A, si mai da-mi te rog si niste curaj. Ca stii ca am planuri mari. Si daca imi mai dai o doza suficienta, stii ca de acolo ma descurc singura.

Cam asa suna discutiile mele in doi, la biserica. Doar El si cu mine. Voi ce ritualuri religioase aveti? Si aveti?

ciresele usa de biserica

nu e 2 septembrie. e slujba din duminica Pastelui, la pranz. suntem amandoua smerite. rotitze in oastea domnului.

privim varfurile pantofilor nostri lustruiti. si ne gandim ca poate am mancat prea mult. poate am vorbit prea urat. poate am iubit prea fara de masura. sau din contra. prea putin.

tot satul se uita la noi cu nesat. eu port taior mov. a cherry unul grena. cirese trendy cool funky fashionable la chechis. sat transilvan zamislit langa jibou. cum care jibou? jibou, un mare nod feroviar.

stam sa ascultam slujba in pod. unde cica stau tinerii si babele satului. acum babele cu basmale sunt dirijate de un domn cu ochelari. canta de n-au aer. noi, tacute o vreme.

si apoi vedem lumina. fiecare separat, dar umar la umar. la inceput timid. ne e rusine una de alta. in fond suntem cirese cool. nu babe cantarete in cor. ce-o sa zica cunoscutii?

lasam sa iasa sunete cu gura inchisa. cat sa nu ne auzim una pe alta. ca si cum nici usturoi n-am mancat, nici gura nu ne miroase. dar din interior creste in noi imens un pitic. care ne indeamna sa cantam bisericeste. ne gadila in gat cu o pana. si ne obliga sa deschidem gura mai larg.

cu coada ochiului la o cireasa, ridic glasul. rosie la fata de nevoia imperioasa de a canta cu ingerii babe. pentru ingerii cu aripi. si cine o mai fi. invat cuvintele intr-o clipita.

ma uit la a cherry, asumandu-mi ridicolul. si ca o sa umple tot orasul ca cireasa s-a ticnit. canta in corul bisericii. cand colo ce sa vezi? o cireasa canta si ea. cu ingerii, cu florile. cu verdeata, cu soarele. e un cantec mai prietenos, asa.

si uite cum gurile se deschid la maximum. si urlam amandoua ca din gura de sarpe. dirijorul vede ca treaba e groasa si incepe sa ne ia in serios. acum ni se adreseaza si noua.

babele simt sangele tanar care ne curge pios prin vene. si miros de la o posta competitia. asa ca incep si ele mai dihai. si noi si babele suntem cu pedala pana la fund.

trage mosul. trage baba. cantarea ia proportii de fantasma. si noi si babele avem venele umflate pe frunte. stam bine infipte pe picioare. si ii tragem cat ne tin capacele. dirijorul din chechis e in extaz. n-a mai prins el asa ravna la biserica.

dar vigoarea tinereasca invinge. o cireasa si cu mine am preluat comanda. dirijorul se uita mai mult la noi. desi dupa ce parasim asezarea, tot cu babele ramane. care n-o sa i-o ierte niciodata. dar mai bine o zi vultur decat o viata cioara. asta cred ca s-a gandit dirijorul cu ochelari.

la plecare ne-am sfatuit daca sa incepem sa cantam la corul bisericii din cartier. ca prea ne-a placut. dar ne-am dat seama ca toate cantarile sunt puse in weekend, mai pe dimineata asa. cand noi inca lenevim in pat. cu somnul prin gene. si tequila prin sangele pios.

asa a inceput si asa s-a si sfarsit cariera de cantarete in cor. a cireselor usa de biserica.

dar si cand vom fi babe...vom fi ingeri cu trompeta data la maxim. promitem.