minunata filipineza si efectele ei

Preludiu. Stie toata lumea ca si cat imi plac barbatii. Poate cu deasupra de masura. Rog sa nu fiu banuita de contrariul, nici pentru o clipita.

Si totusi.

In trenul inghetat ce imi producea pe banda turturi la nas, tren ce gonea de la Shanghai catre Hong Kong, am vazut ceva extraordinar de minunat.

O filipineza venita probabil din tara in care a esuat Gulliver mai demult. Cireasa e pitica. Dar ei bine, filipineza asta era mult mai mititica. Daca statea perfect dreapta, imi ajungea fix cu capul intre sani, imi inchipui. Just a thought.

Uite-o cat e de frumoasa. Un ghem de carne brun-aurie cu ochi sclipiciosi. Zambet dulceag de sirena care promite sa-ti faca numai belele. Si un par ca al lui Alba-ca-zapada, numai ca mult mai bogat si mai stralucitor.

Nu era sobolanul cu par scurt care se spalase cu folten si devenise paros. Ci cea mai paroasa faptura, sa zicem un porcusor de Guineea, se spalase cu el stie ce si rezultase volbura asta de podoaba capilara.

Cum am vazut-o, m-am gandit. Cum se poate asa ceva? Filipineza, am uitat numele pentru ca de emotie urechile mi s-au inchis ermetic cand l-a rostit, nu stia sa se incrunte. Zambea in continuu in modul ala coplesitor. Ma simteam ca Mowgli fascinat de Kaa.

Probabil ca simpatia a fost instanta si chimia declansata de ambele parti. Adica s-a iscat o simpatie romano-filipineza, pe taram chinezesc. Filipineza zambea doar la mine si fara nicio intrerupere.

Cred ca si in timpul celor 17 dati cand a fost la baie, ea tot zambea in directia mea. Prin peretii diverselor compartimente intesate cu chinezi. Desi eram cu doi barbati draguti. Care erau precum fluturii in jurul lampii, unde ea era lampa. Dar lampa, lampa asta exotica avea treaba doar cu mine.

Ni se scurgeau ochii una dupa alta. M-am gandit sa-i zic ca e o tampenie sa ramana 3 zile in Hong Kong. De ce sa faca asta, cand poate veni cu noi la Yang Shuo. Oare a auzit ea ce bine e acolo? Oare nu vrea ea sa vada? Oare vrea sa-i fiu ghid? Oare?

Calatoria asta tulburatoare emotional a durat 22 de ore lungi. Am fugit de zambetul insinuant pentru a nu face/spune chestii nepotrivite. M-am refugiat in micul meu cavou inghetat. Adica patul cel mai de sus al trenului.

Si mi-am consumat acolo visele cu palmieri, filipine, caldura toropitoare, lene, erotism si alte lucruri strans legate de toate astea. Care dau o febra a carnii si a mintii greu de stapanit.

M-am si gandit cum o sa anunt eu acasa. Stiti, dragi rude si prieteni. Stop. Eu intalnit o filipineza cat o gamalie. Stop. Zambeste mereu. Stop. Nici voi nu i-ati rezista. Stop. Nu mai pot sa vin. Stop.

Dar m-am luptat si am castigat. Razboiul, nu batalia.

Pentru ca efectele filipinezei sunt traduse din zicala ce nu ma omoara, ma intareste. Daca am izbutit sa nu-i propun sa fugim in lume luand un alt tren in orice directie, inseamna ca da. Orientarea mea sexuala e de fier.

Ghem de carne aurie, du-te si zapaceste pe alta. Eu sunt cireasa neclintita. Care apreciaza un barbat cand il vede. Amin.

sunt o biciclista chinezoaica

Sunt mai multe chestii, zic eu. Fara sa ma flatez singura. Dar sunt, de curand, si o biciclista chinezoaica. Asa reiese din materialul de mai jos. Scris acolo, departe.

Intai am zis sa nu-mi bat capul. Am destula treaba ca pieton european in China. Asa ca nu prea imi mai trece prin minte sa si conduc ceva. Lucrurile se intampla dupa cum urmeaza. Si toata coregrafia si intriga e aranjata de undeva de la centru. Ca prea e reusita.

Strazile Chinei sunt de obicei tare largi. Pe ele circula autocare, autobuze, furgonete, masini normale, motoare, biciclete cu motor, monocicle si tricicle. Plus un fel de motociclete cu atas. In care se cara oameni sau diverse alte acareturi.

La asta se adauga un batalion de biciclete, cata frunza, cata iarba. Pe trotuar merg pietoni, dar si o parte dintre motoare si biciclete. Cum se cern ele si cine stabileste care pe unde ii e rostul, n-am dibuit.

Strada e impartatita, ca la noi, in doua sectiuni. Dar toti participantii la trafic par sa cada de acord asupra faptului ca asta n-are nicio importanta. Daca e ai liber pe partea opusa, se infratesc toti si o ocupa.

Iar asta nu creeaza absolut nicio suparare celor care totusi vin din sens opus. Fiecare se strecoara de o maniera delicata pe unde gaseste un locsor. Astfel incat rezultatul e ca se merge pe unde s-o nimeni. Cu o usoara tendita, ce-i drept, de a-ti tine partea ta de strada.

Poate manati de faptul ca se simt cu musca pe caciula si stiu ca nu e normal ce fac, chinezii claxoneaza toti odata. In continuu, mai ceva ca romanii. Dar fara nervii aferenti.

Daca la asta adaugi faptul ca nu se respecta culoarea semaforului, e gata supa. Reiese un fel de ciorba deasa, un balamuc de chestii. Care se intrepatrund si se petrec si totusi reusesc cumva sa iasa la liman. Fara ca participantii sa urle unii la altii.

In pelteaua asta m-am gasit eu sa incalec. Eu, care ma plang perpetuu ca in Bucuresti nu se poate merge pe bicicleta. Trebuie sa ma tin si dupa doi barbati. Dintre care unul are 17 ani. Deci e un plus de savoare la mijloc.

Dar uite-ma cu parul si cu fusta in vant pe o bicicleta roz. Sper sa fie ok. Si incepe. E ca la jocurile pe calculator. Intai opreste brusc in fata o masineta din care sar chinezi ca niste scantei. Si se apuca sa descarce fructe.

De dupa ea, regizorul se distreaza cu mine. Si da drumul unei batranici de 182 de ani. Care musai sa treaca acum si pe aici. Ca sa evit impactul, tai fata romaneste unei doamne. Care calareste netulburata cu umbreluta de soare deschisa. Ca mai toate chinezoaicele.

Merg extrem de incet, cu mana facuta gheara pe frane. Sunt complet ineficient si barbatii se burzuluie la mine. Dar unde e incrancenarea aia de acasa, dulce acasa? Aici nu se supara nimeni. Toata lumea iti face loc si te ajuta.

Cu informatia asta noua prin inima. Si incep sa scot si eu capul. Ah, daca reusesc sa trec inaintea autocarului care preseaza tare din spate. Numai asa o evit pe mama cu copil chinez prins ca un rucsacel pretios in spate, care a tasnit de pe alee.

In juma de ora, nimeni nu-mi mai sta dimpotriva. Gratioasa ca o gazela, merg pe contrasens intre un taxi si o furgoneta cu care m-am facut sora de cruce. Pac, ma impresoara trei biciclete.

Nici nu ne uitam ochi in ochi. Totul merge din launtrul nostru. Din fondul nostru nelatin. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic.

Ca la un semn, stim sa ne organizam. Haideti domnilor, trecem? Da-da, hai acum. Toti odata. Ocupati strada. Mai lasa mata de la tine. Uite ca acum e randul meu sa cedez. Si de ce sa ne enervam? Ca ne creste tensiunea.

Asta e principiul dupa care functioneaza traficul chinez, cu mine inserata in el. Lasa ca ne-ntelegem noi. Si responsabilul de jocuri pe calculator da drumul, din culcusul lui celest, inca unei batranici. Apoi iar o mama cu un copil si un catel pufos, aparati de o umbrela. Iarasi doua furgonete.

Ma deplasez, deci exist. Sunt o biciclista chinezoaica ce detine acte-n regula.

recorduri ciresesti inregistrate la capatul lumii

Am semanat o calatorie la capatul lumii. Pai si atunci nu normal ca am cules diferente culturale?

V-as mai putea povesti despre asta inca un an. Dar trebuie sa ma opresc odata si-odata. Nu mai pot sa o tin langa cu treburi de acum o luna. Viata in livada merge inainte.

Uite, tocmai se prefigureaza un weekend la Paris. Si eu am tot ramas inchistata in absolutul asiatic. Asa ca am stat si m-am gandit profund la un rezumat. Pe care sa-l pot imparti cu cine-ntreaba si mai ales cu cine-asculta.

Si am ajuns catinel la urmatoarea concluzie, legata strans de aventura mea asiatica.
Exista cateva recorduri personale. Pentru care ma puteti invidia cateodata si compatimi, poate, alta data.

Am facut cea mai lunga calatorie cu avionul. 13 ore in care nu am avut nimic de citit. Si am fost tintuita locului, doar cu un contabil malaez la dispozitie. Simpatic de altfel. Si jenat ca eu scriu si el e contabil.

Am calatorit in rastimpul celor 23 de zile peste 30,000 de kilometri. Un fel de ocol al pamantului, mi se sufla din public. Recunosc ca n-am stiut asta. Eu am alte treburi. Cum ar fi sa fiu draguta. Mi s-a mai zis.

Am dormit in fiecare noapte de vacanta intr-un loc diferit. Am calcat in picioare conceptul potrivit caruia concediul este ca sa ne odihnim. Am lansat proiectul revolut concediul este ca sa ne rupem in doua, departe de casa.

Am facut cea mai lunga calatorie cu trenul. Am stat culcata pe spate 22 de ore, pe ruta Shanghai-Honk Kong. In timpul calatoriei, din motive de neinteles acum, mi s-a parut ca o filipineza si mai mica decat pitica cireasa este lucrul cel mai incantator pe care l-am vazut vreodata.

Am stat la cea mai rea cazare din viata mea. La etajul 13 al unui bloc din Hong Kong. O gaura de cartite, fara ferestre si deci fara aer. Patul nu avea asternuturi complete. De cele pe care le avea nu-mi venea mie sa ma lipesc.

Dusul nu avea apa calda. In tavan spanzura un ventilator care mi-a accentuat durerea deja apriga din gat cu 68%. Dar fara de care nu se putea continua viata. Nu-mi bat capul sa explic cum am ajuns acolo. Bine ca am reusit sa plec.

Am vazut cea mai frumoasa priveliste nocturna din viata mea. Golful din Hong Kong m-a imbatat cu sumedenia de gadgeturi chinezo-englezesti puse la bataie. Arata ca un imens tort cu lumanari aprinse in cinstea mea.

N-am atins furculita, cutit sau lingura timp de 23 de zile. Nici macar cand situatia o impunea. Am sorbit, am plescait, am apucat ca un animalut cu mana mancarea. M-am descurcat taraneste.

Am facut pentru inceput pipi in wc-ul fara de usa din constructia lui initiala. Uitandu-ma in ochii unei chinezoaice. Care facea si ea, slava Domnului, tot pipi.
S-a intamplat la Orasul Interzis. Cum stai cu fata la intrare, imediat in stanga.

Am facut apoi pipi hard-core, nepasatoare, in wc-ul mixt si fara usa al unui sat de pe raul Li. Chiar nu mai conta.

Am urcat cele mai multe trepte din viata mea, in cel mai scurt timp. Este vorba despre Marele Zid. Am facut asta sub un soare nemilos si pus pe rele. In timp ce serpi de foc mi se tarau incet pe sub pielea capului, provocandu-mi umflaturi caraghioase. Ca in X files.

Am intrat aproape zilnic in McDonald's, impotriva convingerilor mele. Dar am pus si gura pe 7 fructe noi. Maiestoasa guava, molicul de papaya, atatatorul fruct al dragonului, bizarul fruct stea, ademenitorul mirt indian si inca doua, complet necunoscute. Sa le zicem imbietorul si acrisorul.

Am avut cel mai mare numar de bube pe cm patrat, din cauze ramase necunoscute. Nu m-am mai scarpinat niciodata atat de mult si de vartos. Am stat inerta langa zeci de mii de produse numai bune de cumparat. Aveam bani in buzunar si nu am luat un ac.

Am mancat zeci de coltunasi. Am mancat exact atati coltunasi cati am putut inghiti fara sa chem salvarea chineza. Am bagat la raft sute de coltunasi. Am mancat mii si sute de mii de coltunasi, cred. O sa ma intorc sa desavarsesc ce-am inceput.

Tot acum am mancat si cei mai buni cartofi din viata mea. Mai buni chiar decat cartofii cu ou gatiti de grasa mea matusa. Ce-or face thailandezii si malaezii cu acesti cartofi nu stiu. Dar rezultatul e tulburator si m-a afectat pe viata, cred.

Am completat 14 declaratii in care m-am jurat pe ce am mai sfant ca nu-mi curge nasul. Si ca nu m-am vazut cu nimeni caruia sa-i curga, in ultimele 7 zile. Si am cumparat cearceafuri de matase zmeurie.

Destul, cred eu, pentru o vreme. Cam asa arata lucrurile cele mai trasnite pe care le-am facut acolo. Stiti voi unde. Si gata cu povestirile de pe taramul indepartat. Buna seara, Bucuresti.

calificarea pentru punguta de voma chinezeasca

Chinezii sunt acest popor temeinic si organizat. Nimic nu le scapa si nu exista lucruri lasate la voia intamplarii.

Prin urmare, de ce sa ma mai mir. Normal ca pungutele lor pentru vomat in avion sunt la fel de bine puse la punct.

Punguta de voma chinezeasca e tot din hartie. Ca si alte pungute cosmopolite din lumea-ntreaga. O paranteza sa-mi fie ingaduita. Caci acum mi-am dat seama. De ce sunt oare facute din hartie pungutele pentru voma?

Orice voma care se respecta, va simt de acord, nu sta sa se impiedice de un plic. Ce arata mai potrivit pentru o scrisoare de amor decat pentru miscari antiperistaltice. Facem mobila si haine din plastic. Dar cand vine vorba despre punguta de voma, avem principii de moda veche.

Daca chiar te apuca pofta de vomat, e clar ca punguta asta nu are nicio sansa. Este probabil doar un gest simbolic facut de catre compania aeriana. Ca sa-ti arate ca s-au gandit si la asta. Le pasa ca ti-e rau. Dar chiar n-au ce sa-ti faca.

Si inchid paranteza. Materialul ca materialul, hai sa nu fiu carcotasa. Dar cum de le-a dat prin cap sa faca punguta asta cat o nuca? Oare sa nu fi vomat designerii niciodata?

Ei oare nu stiu ca odata declansata actiunea voma, lucrurile sunt complet iesite de sub control? Omul preda stafeta si devine atunci sclavul bucatelor nesanatoase care l-au adus in starea asta.

Cum faci, in timp ce alti pasageri se uita ingroziti la tine si cu dezgust nedisimulat, cum faci zic, sa directionezi jetul catre gura minuscula a pungii? Si, odata gasita intrarea cat o puta de furnica, cum se gandesc ei ca o sa ramai priponit acolo? Sa evacuezi in mod ordonat tot ce iti vine la indegura?

Hm. E ca si cum ai auzi ca cineva are diaree. Si i-ai intinde plin de solicitudine un degetar. Cu rugamintea sa se elibereze in el dar sa nu cumva sa depaseasca granitele.

Ma rog, sa ma intorc la latura chinezeasca a problemei. Ca si cum punguta universala pentru voma nu era deja destul de greu de folosit, chinezii, ce s-au gandit ei...Au si sigilat-o pe singura parte in care era deschisa catre om.

In plus, pe ea sunt trecute diverse instructiuni de folosire. Fara de care nici sa nu te gandesti sa pui mana pe ea. Deci, daca iti vine sa vomiti in spatiul aerian chinezesc, apuci punga. Dar ii citesti intai sumarul.

Apoi insisti pe capitolele unde simti ca nu esti pregatit. Dupa ce te simti mai apt pentru folosire, ii cauti cuta aia de rupere. Aia de care trebuie sa tragi intr-un anumit fel ca sa te izbavesti.

La cum ii stiu insa pe chinezi, nu-i tot. Sunt convinsa ca, imediat ce te vad ca te albesti la fata, semn ca esti la o ananghie, si dai sa apuci punguta, te roaga sa fii demn. Sa te abtii putin, cat sa completezi un chestionar.

De ce ai venit in China. Ce orase o sa vizitezi. Daca asta e prima data cand esti pe pamant chinez. Si adresa spre care te indrepti. Un numar de telefon in caz ca vomiti prea tare, fatal adica.

La final, cand vad ca iti curge transpiratie rece pe tample, te mai intreaba daca esti multumit de serviciile aeriene. Si te mai roaga sa apesi doar un buton. Cel prin care exprimi gradul de satisfactie. Si gata, poti sa-i dai drumul.

Sigur, ei nu stiu ce riscuri isi asuma cu noi, non-chinezii. Pana sa trecem de toate etapele si sa ne calificam in finala pentru punguta de voma chinezeasca, incarcatura se afla deja pe ceafa nefericitului din fata.

Dar chinezii nu se pierd cu firea si nu lasa din standarde. Ei stiu ca sunt alte x milioane de compatrioti care o sa faca cu demnitate tot ce li se cere. Si abia apoi o sa vomite in deplina legalitate.

Pentru ca, daca poti spune cu tarie ceva despre chinezi pe lumea asta, ei bine asta este: sunt disciplinati, domnule!

asia in dantele si cofeturi

Buna dimineata. Uite ca revin in sfarsit si cu o asie pozitiva.

Astazi avem una zugravita peste noapte in nuante de roz. Fix ca pielea de bebelus. Bebelus romanesc, fireste. Pentru ca pruncii asiatici sunt splendizi dar gri-galbui-maroniu. Asta se stie deja.

Am pregatit un Top 13 privelisti, produse sau intamplari asiatice care m-au emotionat profund. Si pentru care as mai calatori inca odata zeci de mii de kilometri. Luandu-ma la tranta cu fusul orar si cu picioarele umflate si cu arsita.

1. Puii de maimuta din Kuala Lumpur

Sunt niste fapturi martiene. Au labute trandafirii si ochisori de margele de chihlimbar. Iti vine sa-i atingi in mod repetat. Vrei sa-i iei acasa si sa-i tii intr-o sticluta, sa fie doar ai tai.

Stau lipiti de niste maimute mai nasoale si mai batrane. Una din ele m-a atacat artagoasa. M-am speriat si am fugit. Dar magia vederii puiului indeaproape nu se mai sterge. Si merita riscul.

2. Mancarea malaeza

E o combinata intre 3 culturi: malaeza, chineza si indiana. Rezultatul este o betie de subtilitati. Mesteci si respiri greu de atata pofta. Curry este zeul la care se inchina bucataria malaeza. Si bine face.

3. Masajul pe picioare din Bangkok

Este cel mai simplu mod de a te imprieteni pe viata cu un thailandez. Modul in care iti framanta carnea obosita de la umblet viligiaturist mi-a creat apa in ochi si apoi si in gura. De ce sa nu-l aduc pe omul asta in Romania, sa fie sfetnicul meu?

4. Peisajul raului Li

In filmele lor, chinezii zboara printre niste munti ascutiti de tip falus, in timp ce se bat. Poate parea putin ridicol. Dar cand am ajuns acolo, mi-a venit brusc si mie sa zbor. Desi nu prea m-am priceput sa ma bat.

5. Fructele exotice vandute pe trotuarele Asiei

Unele se cheama cunoscut: fructul dragonului in varianta violet sau alb, depinde cum e vremea afara. Fructul stea ce poate fi folosit ca decoratiune interioara. Si guava, care iti umple gura cand il rostesti.

Altele sunt complet necunoscute. Dar oh, atat de subtile si de pline de pulpa si zeama si pulpa si zeama. Fructele asiatice costa o nimica toata si iti fac viata mai buna. Omuletii ce la au in stapanire mi le ofera fie intregi, fie stoarse bine. Ah.

6. Marele Zid

Este intr-adevar mare si la stat si la sfat. Aceasta impresionanta creatie de catre om. Am vazut portiunea Badaling, la 70 km de Beijing. E ca un sarpe gras si bine conservat care imi arata cat sunt de mica. Si ca am dreptate sa-mi fie frica uneori sa dorm singurica.

7. Macao

Se iau niste taramuri pur chinezesti, se populeaza cu portughezi mercantili. Se indeparteaza portughezii. Ramane dupa ei un potop placut. Piatete pavate cu ceramica europeana si strazi cu nume placute auzului.

Biserici crestine, arhitectura profund europeana. Printre toate astea se itesc cazinourile aurii care emana curcubee de lumina. Ce vrei, mana chinezeasca. Un strop de Europa intesat de chinezi. Combinatie fulgeratoare. Yum.

8. Privelistea golfului Victoria din Hong Kong.

Imi trebuie doar sa ma lasati sa sed si sa ma uit in jos. Orasul vibreaza vitalitate sempervisicenta. Seara e cel mai bine. In timp ce bei cafea si lingi la o inghetata pe The Peak.

9. Parcurile asiatice

Sunt oaze de verdeata in desertaciunea oraselor. Au porti maginifice, pensionari ghidusi care se joaca folosind te miri ce jucarii. Iarba tunsa cu forfecuta de unghii. Si geografii placute, cu meandre si cotloane.

10. Un concert de ar hu

Un instrument traditional cu doua coarde. Pentru multi chinezi egal hobby. Asa ca pe inserat, dupa ce ai inghitit bucate potrivite. Poti sa asculti cum se revarsa duiosia melancolica. Pentru ca ar hu este un izvor de povesti chinezesti spuse bine.

11. Bebelusii de prin carucioare

Sunt cele mai frumoase jucarii din lume. Rasar de prin caruturi, se tarasc de prin curti. Se aseaza brusc pe vine si fac pipi in mijlocul drumului. Prin costumase cu o gaura special conceputa pentru asta. De ce sa mai dezbracam copilul?

12. Coltunasii care te fac exuberant

Daca mananci o data coltunasi, ramai marcat pe viata. Cred ca as zbura ore in sir cu apa in gura. Doar ca sa stiu ca la capatul tunelului mi se infatiseaza luminita dorita: un coltunas cu ceva carne in el.

13. O plimbare cu bicicleta

In traficul chinez, cu adrenalina sufocand respiratia. In China bicicleta e la ea acasa. Era adevarata melodia aia superba There Are Nine Million Bicycles in Beijing.

Am incalecat si eu pe-o sa. Si am spus diverse povesti lunecand prin absolutul asiatic.

culori si texturi asiatice

Uite si transa de poze cu numarul doi. Ea se refera la culori si texturi asiatice.

Mortale poze, va rog sa le consultati pentru scurte calatorii in absolutul asiatic.

Cireasa.

cireasa se explica

Buna dimineata.

Am vazut ca ati tusit putin ieri. Cand am deschis relatarea asiatica cu o explozie de bucurie ca va vad. Va asteptati probabil sa-mi curga lacrimi de obida ca s-a sfarsit misiunea mea de explorator asiatic.

Ei bine nu. Ma bucur asa de tare ca m-am intors, incat azi dimineata am zburat spre birou. Ca in filmele mele preferate chinezesti. A fost o calatorie exuberanta, cu viteza de croaziera, deasupra orasului. Care zau de nu imi pare racoros.

Casa mea-i un cantec cu acorduri ample. Stau pe balcon si-mi canta greieri romanesti. Stiati ca greierii asiatici latra ca niste caini? Va zic eu. Nu pot insa sa bag mana-n foc ca si musca. Asta voi verifica la urmatoarea escalada asiatica.

Mi se umecteaza ochii de pofta cand vorbesc cu prietenii mei. Asa de tare nazuiesc sa-i vad, sa-i pipai si sa-i strang la pieptu-mi opulent. Iar prietenul meu imaginar, I., e cu 32% mai dragut decat cand am plecat. Desi chiar si atunci se apropia periculos de 100%. Ce face Asia din cireasa.

Asia este ea fascinanta, fara putinta de tagada. Departe de mine sa zic ca n-a fost bine pe taramuri unde locuiesc, la umbra bambusilor, civilizatii stravechi. Am vazut lucruri care si acum mi se plimba prin minte. Ca niste fluturi mari si moi si grei si rosii de matase.

Dar poate ambitiile mele au fost prea mari. Iar planificarea mea indeajuns de saracacioasa, tragand alarmant spre deloc. Si China suficient de mare incat sa-mi dea mari batai de cap si de corp.

Am luat 8 avioane insumand 43 de ore de zbor. Pe doua dintre ele le-am prins din intamplare. Din pricina epuizarii, pe unul dintre ele nici nu stiam ca trebuie sa-l iau mintenas. Mi se parea ca e candva, alta data. Oricum, va rog, nu acum. Acum sunt prea obosita.

Am luat apoi 3 trenuri care au fugit miseleste cu mine in noapte peste campuri. Am calatorit intre 10 si 20 de ore cu fiecare dintre ele. Ascultand fenomenale playlisturi, sforaituri si basini chinezesti. Conductorul de tren si-a ratat vocatia. Ar fi trebuit sa se faca DJ.

Am petrecut ore multe prin autobuze, taxiuri si vapoare. Afara 10028 grade celsius. Inautru un crivat inghetat. Care mi-a tulburat gandirea si asa afectata de socul cultural.

Crivatul permanent mi-a umflat si gatul. In care a crescut aproape in fiecare zi cate un cactus printre tepii caruia se strecura cu chiu cu vai mancarea. Ca in reclama de la televizor.

M-am dus acolo cautand lampioane rosii de hartie. Chinezi intelepti care fac in tihna tai chi pe orice petec de iarba intalnit in cale. Si cartiere pasnice, preocupate doar de masa de seara si ceva meditatie. Tot ca-n filmele chinezesti castigatoare de Oscar.

Am sperat la terase nesfarsite si verzui de orez. In care sa fie infipti chinezi cu pantalonii suflecati. Care sa piguleasca in tihna la rasaduri, in picioarele goale. Pentru desfatarea mea psihica.

Am gasit citadele de beton cu 30 de etaje. Multe, stranse laolalta in snopuri apasatoare, in care colcaie milioane de oameni. Am stat la cozi lungi pentru orice. Mi-am adus aminte de tehnici si atitudini comuniste. Si m-am crucit ca se mai poate.

Am lasat sa-mi intre in nas mirosuri care scoala mortii. Si apoi ii fac sa se culce imediat la loc, toropiti de ceea ce simt. M-am umplut de bube afurisite care ma mai chinuie si acum.

Dar toate astea nu inseamna nimic rau. O sa ma intorc acolo. Mai pregatita, mai informata si mai stiutoare de ce vreau si pot sa fac. Cat de repede o sa ma intorc. Fara insa sa ma mai inscriu la un maraton. Cu o lista de obiective ce musai sa se lase vizitate, ca acum.

Pentru ca printre zgarie nori, comunism, bariere culturale si mirosuri, exista si o China fascinanta. Una care abunda in dantele si cofeturi. Pe care trebuie sa o revad.

cireasa galbejita

N-ati observat ca cireasa are ochii mai mici si pusi mai oblic pe cap, asa? Si nu cumva vi s-a parut ca pe alocuri nu o mai intelegeti, ca vorbeste in dodii?

Ma mir ca nu s-a sesizat nimeni despre asta, dar v-ati luat cu treburi, inteleg. Pentru ca cireasa tocmai a cumparat niste bilete de avion care o propulseaza in absolutul asiatic.

Cireasa vilegiaturista a facut un act vitejesc si este acum posesoarea urmatoarelor rute: Bucuresti-Roma-Bangkok & Kuala Lumpur-Londra-Bucuresti. Intre ele, potopul, adica trei saptamani de scotociri si framantari asiatice.

Se pare ca in program se prefigureaza mai tare si mai tare o intarire a relatiilor livado-chinezesti. Scopul declarat al vacantei este urmarirea nu stiu carei eclipse, care se vede cel mai bine la habar n-am care data, in Shanghai.

Bineinteles ca cireasa n-are nici in clin nici in maneca cu treaba asta. Carui fruct ii pasa de-o eclipsa? Asta e treaba de legume. Dar prietenul polonez cu culcus in Viena, unii il tineti poate minte, are batuta asta.

Si cireasa a crezut ca e momentul sa vada si ea unde se fac penare cu pisici si ascutitori frumoase. E drept ca la inceput s-a zgribulit de frica.

Daca o prind niste chinezi? Chiar daca ea se zbate, semanand panica in acest popor de neghinita? Ei aduc insa intariri si o leaga fedeles, cu fir rosu de matase chinezeasca. Apoi insista sa o serveasca unor baroni locali, cu un text bine ticluit.

Stiti probabil de la Discovery Channel mesele alea speciale, cu o gaura in mijloc, unde se fixeaza cu blandete craniul unei maimute tinere. Cum pe urma se decaloteaza si se consuma creierul ei plin inca de ganduri legate de padurea cu liane si prietenii pe care i-a puricat, stand la palavre.

Mi-a trecut prin cap ca as putea si eu ajunge fixata intr-un astfel de suport. Sa ajung sa amuz niste oameni cu stare care vor sa ia masa in oras, ca sa se mai destinda dupa o saptamana infernala la serviciu.

Buna seara, se prezinta tacticos chelnerul. Si cu voce mai joasa, la urechea tatalui de familie: "astazi va recomand creier de femeie blonda, miniona, caucaziana. Este nascuta intr-o tara exotica, Salajean, si crescuta cu frica lui Dumnezeu.

Are studii superioare, stie sa cante la pian si in tara ei de bastina i se spune cireasa. Se mai zice si ca are pielita destul de subtire si ca sfarcurile i se intaresc din te miri ce.

E drept, nu stim in ce masura afecteaza asta gustul, dar e oricum ceva special. E adusa azi dimineata, am licitat mult pentru ea. Daca nu o vreti dumneavoastra pentru nevasta si cea mica, (aici ciupeste copila chineza de obraz) o congelez si o trimit mintenas cadou imparatului Japoniei".

Sigur, e vorba de ignoranta mea. Probabil ca si americanii se intreaba daca noi avem electricitate. Si daca pe langa cainii de pe strada, avem si ursi grizzly, pe care ii folosim pe post de mijloace de transport cand avem sacose grele sau bataturi dureroase.

Deci in mai putin de o luna, cireasa, doar cu un rucsacel fixat pe spatele-i firav, va manca taitei. Incaltata cu slapi si rotind ochii mari in cap, se va apropia din ce in ce mai tare de o eclipsa, ce se tine in orasul care a dat numele unui fel de pui preferat de dansa.

Ca sa raspunda unor intrebari pe care le simte pulsand: nu, cireasa nu o sa manance caini pe post de carne de vita. Nu, cireasa nu o sa faca sexperimente cu thailandezi gata sa-i indeplineasca orice dorinta.

Cireasa asiatica va incerca din rasputeri sa nu depaseasca cele 20 kg de incarcatura cu care are voia sa se intoarca din haiducie. Se va purta frumos, nu va vorbi cu necunoscuti si nu se va scobi in nas, ca sa nu faca o imagine proasta tarii noastre.

Si nu, cireasa nu va face nimic din ce nu e social acceptat, ilegal, imoral sau ingrasa. Good cherry. Ok?

draft pentru ultimele alegeri ale ciresei

Se tine de sotii Nona si ima da leapse. Acum mi-a predat stafeta sa spun ce mi-ar placea sa fac inainte sa mor. Ma execut, cum nu. Uite Nona cum sta treaba. Sper sa nu te dezamagesc, eu sunt o persoana simpla.

1. Cum aflu, trebuie sa fug degraba la Capsa sa-mi cumpar tort Jofra. Pe care sa-l inghit incet-incet pe tot. Cum inghite un boa rabdator o capra cu ochi sticlosi. As face asta chiar cu riscul ca as muri mai repede decat mi s-a anuntat anterior.

2. As trage sfori sa ma vad cu vreo 15 persoane de care imi pasa mie enorm. Ar fi greu pentru ca unele sunt aruncate prin te miri ce tari. De soare sau de nameti pline ochi.

3. M-as milogi de un producator celebru de desene animate de succes. Sa faca repede un personaj special pentru mine. Adica eu sa-i pun vocea. Si m-as distra in felul asta copios.

4. As insista sa mi se lase macar o ora. In care sa pot sta langa o capita de fan, in soare de mai. Si sa privesc cerul cu nori care imi prezinta fara ragaz animale si obiecte pufoase, din vata de zahar.

5. As suna pana la urma la numarul la care n-am curaj sa sun. Si as cere o portie dubla de sex salbatic. Cu topping de capsuni cu frisca si sampanie. Da, si eu sunt jenata ca merg asa pe mainstream. Cu toppingul, adica.

6. M-as teleporta sa vad cu ochi mici si prietenosi de cireasa. Peisajul ce contine dealurile chinezesti ca niste niste capite. Hotarat lucru, imi plac capitele. Si orezariile ca niste mici piscine pretioase si hranitoare.

7. As dormi bine dupa-masa, ca nu apuc niciodata. Si nu vreau sa ma prinda asa eveniment obosita si cu cearcane. Apoi as bea o cafea mare la ibric facuta de mine.

8. In final m-as duce sa mor la mare, bronzata si cu sare prin par. Cu o pina colada intr-o mana si ascultand Pink Floyd, ca sa fiu pregatita.

O fi bine, o fi rau, asta e la prima vedere. Voi ce-ati face, inainte sa muriti? Daca imi permiteti asa intrebare morbida, ca si leapsa de fata. Vai Nona, zau asa. Uite ca mi s-au speriat cetitorii. Codo cred ca are coarnele bagate in cap.