eu votez duminica

*Disclaimer. O sa spun acum despre lucruri simple, discutate si paradiscutate, dar care ma pasioneaza. Asa ca trebuie sa vorbesc despre asta.

Mi se pare inadmisibila atitudinea unora si altora care nu voteaza. Invocand diverse motive. Dezgust, neincredere, sau chiar alte principii politice de inalta clasa, argumentate cu mai multa ingrijire si patos.

Sunt o cireasa pafarista din punct de vedere politic. Si nici poveste sa incerc sa-mi depasesc conditia. Dar sunt si o cireasa cu drept de vot. Si asta nu mi se pare un mizilic.

Intotdeauna am votat. Odata n-am stat acasa. Ploaie, soare, diaree, galci, depresie, ce conteaza. Mi-am amanat chiar regulatele si necesarele mele fugi din oras pentru intreprinderea asta cetateneasca.

Am votat uneori din convingere. Alteori de frica. Cateodata cate putin din amandoua. De cateva ori mi-a convenit chiar si rezultatul eforturilor mele. Alteori am fost trista. Sunt si eu dezamagita, nu-i vorba.

Vad si eu balbaitii si gusatii si epigonii politici. Dar votez duminica.

Am ajuns la vorba alora ce ziceau Romania, frumoasa tara, pacat ca-i locuita. Rad si eu de circul asta care se poarta pe la televizor si pe sub nasul meu, fara rusine obrazului.

Dau si eu cu lehamite din mana la neoamenii pusi pe capatuiala si lucruri necurate. Si la cum stau unii cu dinti infipti in ciolan si altii cu dintii infipti in fundul primilor, ca si cum ar fi ultima lor masa.

Dar votul este un drept. Si eu n-o sa-mi arunc dreptul la gunoi. O sa-mi folosesc votul de frica, de data asta.

Chiar daca propunerile politice de anul asta nu sunt poate cele mai sexy din lume. Si chiar daca sunt slabe sperante sa se schimbe radical lucrurile dupa vot, eu tot votez.

Si cred cu tarie si incapatanare de nebun ca este foarte rau sa nu votezi. Pentru ca sigur exista printre candidati persoane care ma si ne inspaimanta. Si despre care chiar cred si credem ca ar fi o napasta mai mare decat este deja, daca ar invinge.

De ele incerc sa ma apar eu, folosind votul meu. Si daca n-o sa reusesc, si cineva rau de tot totusi o sa iasa, e clar vina celor care au stat acasa. Si nu au dat cu stampila ca sa contracareze raul cel mare. Fiind prea scarbiti de toata actiunea.

Eu votez duminica pentru ca trebuie.

Daca nu iti exerciti dreptul asta, nu ai de ce sa te plangi cand iese optiunea votata de oamenii mai putin instruiti si informati decat noi. Care au primit o plasa si un pix si o sapca si poate, dar nu neaparat, promisiunea unui drum de asfalt sau a unei pensii mai de Doamne-ajuta.

Eu votez duminica pentru ca asa merg lucrurile pe lume. Si daca nu facem toti cei ce putem asa, nu avem de ce sa mai ridicam nicio pretentie.

am nesocotit motivele cainilor

Ies din masina. Am doua sacose grele. Doi dintre cei cativa caini care locuiesc in curtea liceului se reped la mine.

Incep sa ma miroasa. Mi se incurca printre picioare. Ma trag de sacosa. Sunt foarte excitati de aparitia mea. Se cearta intre ei care sa ma aiba primul. Banuiesc ca pentru ei sunt doar o friptura cu garnitura mexicana.

Eu reprezint carnita dulce miam-miam. Si legumele din sacose, aduse de la piata, formeaza garnitura. Care le trebuie, de asemenea. Ca si cainii trebuie sa manance sanatos. Nu doar carne, ci o dieta echilibrata, ca sa traiasca mai mult in orasul nostru.

Matroana lor, adica femeia de la liceu, o doamna care umbla mereu romaneste in halat de molton. Si care urla la toti oamenii dar se intelege de minune cu cainii, imi explica zambind.

V-au vazut cu sacose. De-aia au sarit la dumneavoastra. Altfel nu se comporta ei asa. Este vorba despre caini in propozitie. Altfel nu ar zambi la mine.Veniti la mama, haideti. Nu fiti asa de rautaciosi. Lasati pe doamna in pace. Cainii nimic.

Eu nu raspund la invitatia ei de a sporovai despre cat sunt de dragute si indreptatite aceste animale sa traga de mine. Mi-e frica sa nu o musc, eu. Mi-e frica si ca, daca o musc, imi raman dintii in molton. Si nu fac mare branza. Ma umplu de penibil.

Incerc sa nu-i arat cata consideratie am pentru alegerea ei. Caini versus oameni. Cainii trebuie intelesi. Cainilor trebuie sa li se acorde circumstante atenuante. Cainii primeaza. Oamenii sa mai astepte pana capata bunavointa si zambetul ei emanat din halatul de molton.

Oh, pardon me, stimata doamna. Iertati-ma ca am nesocotit motivele cainilor. De ce mai umblu eu cu sacose, cand stiu ca ei, cainii, le vor pe loc? Ca daca ii sfidez si umblu, e vina mea ca ii intarat. Apoi de ce ma mai plang ca asa si pe dincolo.

De ce vreau sa ma dau cu bicicleta, daca ei nu sunt de acord. Si daca actul asta al meu ii invrajbeste? De ce vreau eu sa fac jogging. Cand stiu fara echivoc ca asta interfereaza cu linistea cainilor.

De ce port gluga uneori, cand e frig. Desi stiu ca e in dreptul si firea cainilor sa imi vada ochii. Ca sa stea ei linistiti psihic.

De ce vreau sa plimb alt caine, in lesa. Intaratand astfel cortegiul de caini fara lesa. Care nu suporta asa afront. Cum sa treaca alt caine prin cartierul lor. Cum sa treaca alt caine prin orasul lor. Cum sa treaca alt caine prin tara lor.

Cum sa treaca oricine prin universul lor si sa-l tulbure.

Oh, cat am gresit, stimata doamnna. M-am purtat prosteste eu, femeia-cireasa, nesocotind complet doleantele, psihicul, placerile si obiceiurilor cainilor salbatici de pe strada. Nu e vina lor. Eu am exagerat in alegerile mele de om.

E clar. Sunt o persoana egoista si anticaineasca. O femeie care, in tot ce face, nu tine cont de ce ar vrea cainii. Dar nu, nu mai fac. Abia acum, mi-am dat seama ca sunt in eroare.

un avocat la rastimpuri tine doctorul departe

Am mai avut o data revelatia asta. Ca avocatii fac lucruri incredibil de iscusite. Si scot pe cireasa din marile ei mici buclucuri.

Atunci m-am dus la avocata mea dand usa de perete, ca un cowboy care sta rau cu nervii. Si i-am declarat printre lacrimi nu doar ca vreau sa termin odata cu procesul pe care il aveam cu xyz. Din care, bineinteles, sa ies neciufulita. Dar ca nu mai vreau in ruptul capului sa-l vad pe om la fata. Ca nu ma mai tin capacele.

Ajunsa in aceasta parte a izbucnirii mele catre avocata, nu doar am suspinat. Am batut si din picior. Dumneaei, o femeie cu mult calm, s-a pus in secunda aia la calculator.

Si a ticluit o hartie prin care nu doar ca nu a mai trebuit sa ma prezint nicaieri. Dar a si poruncit tribunalului sa-mi transmita in scris cele discutate. Sa-mi dea adica socoteala de cum s-a descurcat el in absenta mea.

Pentru toata treaba imi amintesc ca am platit niste sume care mi s-au parut absolut minuscule. Daca era sa le pun intr-un cantar, sa se contrabalanseze cu drama mea.

Eram in stare sa infasc luna de pe cer si sa i-o dau infasurata intr-o funda. Numai sa ma scape.

Intre timp uitasem cat e de tare sa te duci la avocat. A trecut timpul. Acum va rog sa va imaginati ca anotimpurile se schimba repede, sub ochii vostri.

Primavara, mugurii plesnesc. Vara, ciresele sunt rosii-negricioase. Toamna, mustul musteste prin mustarii pentru musterii. Iarna, ce bine, mergem la ski si ne cumparam cadouri. Si toate astea inca o data, de doua ori, de trei ori si chiar patru.

Azi mi-am luat ora la un avocat nevazut in prealabil. Asta m-a stresat rau. Cum o fi domnul asta la care merg eu acum sa-mi pun o bucata de viata pe o tavita dinaintea dumisale.

Cum o arata. O sa-mi inspire incredere? O sa arate rabdare? O sa inteleg ce zice? O sa fraternizeze cu marunta problema mare a ciresei?

Am platit cei mai bine investiti 50 de lei din viata mea. Nu inainte, ca la c....e. Ci ca la psiholog. M-am asezat pe scaun, putin lasata pe spate. Si am discutat cu un om incredibil de destept si de in tema cu problema mea.

Mi s-a parut ca ma astepta deja. Si ca stia tot ce o sa scot pe gura asta mica. Fara sa ma prind, timpul a zburat fal-fal. Am stat fix o ora. Am iesit de acolo multumita pana peste poate. Desi omul mi-a zis ca e tare complicat. Si ca nu stie daca ma rezolva.

Dar maniera in care a pus problema si modul in care ochii lui exprimau inteligenta si rigoare si siguranta si stapanire de sine si stiinta m-a multumit profund. Ne-am placut instant.

Si el s-a mirat cumva evident ca femeia asta mica. Care a venit cu niste ochelari de soare roz si o fusta cu flori fiu-fiu este o companie asa de neimpovaratoare. Ma gandesc ca atunci cand esti avocat si iti vine o blonda, ti-e putin frica. Cu toata scoala pe care ai facut-o. Si cu toata experienta in blonde pe care o ai la activ.

Si mi-am dat seama ca nu cred ca mai pot sa mai traiesc in continuare fara un avocat pe care sa-l consult macar din timp in timp. Stiu ca lumea zice chestii de avocati. Ca sunt asa, ca fac pe dincolo.

Parca nici eu nu m-as strecura nonsalanta langa unul noaptea in pat. Pentru ca poate vorbesc in somn chestii care pot fi folosite impotriva mea. Sau cand ne-am certa ar scoate din maneca de la pijama un alineat dintr-o lege. Si mi-ar explica ca nu am voie sa fac ce fac. Cum sa-l contrazic?

Dar asa, cand ai o problema cum am avut eu azi. Chestie cu care-mi bat capul de vreo 2 ani incoace. Este musai sa consulti un avocat. Face lumina in cap. Si descalceste noduri marinaresti de probleme. Si totul contra unei sume modice. Sus avocatii.

Deci un avocat hai, nu zilnic, dar macar la rastimpuri, tine doctorul departe. El si cu merele.

topul fricilor unei cirese

In livada mea e mai mereu soare de primavara care mangaie muguri care stau sa plesneasca sub ochii atenti ai unor fluturi care misca mladios din antenele lor de fluturi.

Asa e la mine in livada. Daca ma uit dintr-un unghi piezis, vad in lumina mici vietati care zboara grabite. Cu treburi mii, ca doar au o singura zi la dispozitie. Doar o zi in care sa rezolve tot ce au in job description. Ce greu e sa fii gaza.

Si totusi exista niste lucruri de care mi-e frica. Chestii care otravesc livada si gonesc fluturii. Si pe care le insir-te margarite mai jos, intr-o ordine aleatorie. Cum imi vine la gura plus mana.

1. Credite

De-aia nu voi face prea curand pensiunea mica de tot pe care mi-o doresc cu ardoare. Credit egal un lat in care imi var gatul. In viitor o sa aflu daca latul se va strange sau nu. Sufocandu-ma sau nu. Dar numai ca ideea ca il port oricum, imi taie pofta.

2. Penibil

Cred ca e cea mai mare frica. Sunt atat de ingrozita incat imi banez singura o tona de actiuni. Care poate mi-ar iesi teribil de bine. Daca as avea doar putin mai multa inima sa ma fac eventual de ras. Macar din cand in cand.

3. Gandaci

Mai ales de cei care sunt mari si negri si se comporta ca niste mamifere, mi-e frica. Ei au corpul impartit in torace si abdomen. Si au si cap, in care pare uneori ca exista si o maxima sclipire.

Altfel cum sa imi explic faptul ca atunci cand ii urmaresc cu un papuc. Ei se opresc pe labele din spate. Si isi ridica toracele si capul si se uita la mine dojenitori? Eu atunci las papucul si fug in lume urland.

4. Razboi

Tara mea a incetat de multa vreme sa se mai lupte pentru ceva. Si asta e tare rau. Dar pe de-o parte uite ca e bine. Nu avem conflicte internationale. Totusi nu pot sa nu ma gandesc cu groaza la razboi. Stiu ca, in cazul in care el ar izbucni, ar fi multe orori. In plus, nu s-ar mai gasi unt.

5. Sexuri flasce

Sigur, nu vorbesc de sexurile relaxate ale tuturor oamenilor. Cand trec asa pe langa pantaloni pe strada. Dar cand sexurile ar trebui sa fie erecte si nu sunt, procedez ca in cazul gandacilor. Las papucul, si fug urland in lume.

6. Insomnii

Pentru ca la orele mici din noapte imi vin cele mai urate idei. La ora 4 cu nesomn, totul mi se pare lipsit de speranta. Probleme mici ca niste scame devin bulgari de zapada care se rastogolesc si ma strivesc.

7. Batranete

Vreau sa cred ca eu o sa fiu o baba funky. Am si niste planuri in directia asta. Niste actiuni pe care sa le intreprind ca sa nu sfarsesc mancata de pisici intr-un apartament de bloc. Dar gandul ca as putea esua ma pune cu botul pe labute.

8. Dentist

Cand il vad pe Mircea, incep sa salivez si sa transpir instant. Dar nu pentru ca e dragut. Si nu pentru ca stiu ca o sa mangaie delicat pe par. Ci pentru ca sunt ingrozita de natura muncii lui calificate. Mircea, cum ai putut sa te faci dentist?

9. Grasime

Mi-e frica de grasimea mea personala. Cand o vad, fac ochii mari. O intreb cu repros cum de-am ajuns aici. Si procedez ca la punctele 3 & 5 (gandaci & sexuri flasce). Las jos papucul si fug urland spre zari de soare pline. Chit ca de obicei grasimea vine cu mine.

10. Cancer

No comment. Ca sa invingi, trebuie sa ai toate armele la tine. Si tot poti sa pierzi neloial.

11. Cainii vagabonzi

Cand ii vad inghet. Iar ei din contra: se dezgheata, lasa tot ce faceau si maraie si latra si se asmut catre mine, o cireasa. Cred ca de-asta vreau uneori sa traiesc o viata dogless la Londra, Viena sau Liguria.

Astea-s situatiile ce ma sperie. Si nu le-am bagat in cerneala aici doar din dorinta de exhibitionism. Si de asta putin. Dar mai ales pentru ca ard in flacari sa stiu ce va inspaimanta pe voi. Sunt sigura ca e diferit de ce am scris eu. Hai.

sunt o biciclista chinezoaica

Sunt mai multe chestii, zic eu. Fara sa ma flatez singura. Dar sunt, de curand, si o biciclista chinezoaica. Asa reiese din materialul de mai jos. Scris acolo, departe.

Intai am zis sa nu-mi bat capul. Am destula treaba ca pieton european in China. Asa ca nu prea imi mai trece prin minte sa si conduc ceva. Lucrurile se intampla dupa cum urmeaza. Si toata coregrafia si intriga e aranjata de undeva de la centru. Ca prea e reusita.

Strazile Chinei sunt de obicei tare largi. Pe ele circula autocare, autobuze, furgonete, masini normale, motoare, biciclete cu motor, monocicle si tricicle. Plus un fel de motociclete cu atas. In care se cara oameni sau diverse alte acareturi.

La asta se adauga un batalion de biciclete, cata frunza, cata iarba. Pe trotuar merg pietoni, dar si o parte dintre motoare si biciclete. Cum se cern ele si cine stabileste care pe unde ii e rostul, n-am dibuit.

Strada e impartatita, ca la noi, in doua sectiuni. Dar toti participantii la trafic par sa cada de acord asupra faptului ca asta n-are nicio importanta. Daca e ai liber pe partea opusa, se infratesc toti si o ocupa.

Iar asta nu creeaza absolut nicio suparare celor care totusi vin din sens opus. Fiecare se strecoara de o maniera delicata pe unde gaseste un locsor. Astfel incat rezultatul e ca se merge pe unde s-o nimeni. Cu o usoara tendita, ce-i drept, de a-ti tine partea ta de strada.

Poate manati de faptul ca se simt cu musca pe caciula si stiu ca nu e normal ce fac, chinezii claxoneaza toti odata. In continuu, mai ceva ca romanii. Dar fara nervii aferenti.

Daca la asta adaugi faptul ca nu se respecta culoarea semaforului, e gata supa. Reiese un fel de ciorba deasa, un balamuc de chestii. Care se intrepatrund si se petrec si totusi reusesc cumva sa iasa la liman. Fara ca participantii sa urle unii la altii.

In pelteaua asta m-am gasit eu sa incalec. Eu, care ma plang perpetuu ca in Bucuresti nu se poate merge pe bicicleta. Trebuie sa ma tin si dupa doi barbati. Dintre care unul are 17 ani. Deci e un plus de savoare la mijloc.

Dar uite-ma cu parul si cu fusta in vant pe o bicicleta roz. Sper sa fie ok. Si incepe. E ca la jocurile pe calculator. Intai opreste brusc in fata o masineta din care sar chinezi ca niste scantei. Si se apuca sa descarce fructe.

De dupa ea, regizorul se distreaza cu mine. Si da drumul unei batranici de 182 de ani. Care musai sa treaca acum si pe aici. Ca sa evit impactul, tai fata romaneste unei doamne. Care calareste netulburata cu umbreluta de soare deschisa. Ca mai toate chinezoaicele.

Merg extrem de incet, cu mana facuta gheara pe frane. Sunt complet ineficient si barbatii se burzuluie la mine. Dar unde e incrancenarea aia de acasa, dulce acasa? Aici nu se supara nimeni. Toata lumea iti face loc si te ajuta.

Cu informatia asta noua prin inima. Si incep sa scot si eu capul. Ah, daca reusesc sa trec inaintea autocarului care preseaza tare din spate. Numai asa o evit pe mama cu copil chinez prins ca un rucsacel pretios in spate, care a tasnit de pe alee.

In juma de ora, nimeni nu-mi mai sta dimpotriva. Gratioasa ca o gazela, merg pe contrasens intre un taxi si o furgoneta cu care m-am facut sora de cruce. Pac, ma impresoara trei biciclete.

Nici nu ne uitam ochi in ochi. Totul merge din launtrul nostru. Din fondul nostru nelatin. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic. Sunt o randunica chinezeasca fara griji in trafic.

Ca la un semn, stim sa ne organizam. Haideti domnilor, trecem? Da-da, hai acum. Toti odata. Ocupati strada. Mai lasa mata de la tine. Uite ca acum e randul meu sa cedez. Si de ce sa ne enervam? Ca ne creste tensiunea.

Asta e principiul dupa care functioneaza traficul chinez, cu mine inserata in el. Lasa ca ne-ntelegem noi. Si responsabilul de jocuri pe calculator da drumul, din culcusul lui celest, inca unei batranici. Apoi iar o mama cu un copil si un catel pufos, aparati de o umbrela. Iarasi doua furgonete.

Ma deplasez, deci exist. Sunt o biciclista chinezoaica ce detine acte-n regula.

luati iarna asta de pe mine

Toata Asia clocoteste de frica gripei porcine. Sanatos si stresant procent dintre asiatici poarta la gura botnite.

Cand nazuiesc sa intru la ei in tara, ma intampina purtand costume de cosmonauti. De felul celor vazute prin filmele in care se manipuleaza arme biologice. Ma trec prin termometre uriase. Ma roaga sa raman calma in avion si vin sa ma caute de galci.

De cate ori ma sui intr-un mijloc de transport, sunt obligata sa completez formulare absurde. Pe langa laptele pe care l-am supt de la muma-mea, sunt intrebata daca respir bine. Daca nu cumva am nasul infundat.

Dupa asa un preludiu asa subtirel, sunt intrebata daca am diaree. Daca totusi n-am, poate macar stiu pe cineva care are. Si poate m-am intalnit in ultimele 7 zile cu el. Sau poate macar ii curgea nasul cunostintei mele. M-am uitat atent? Respira bine? Hai sa il dau in gat.

Mi-e sila de futilitatea actului. Cine e nebun sa zica vreun da la oricare din intrebarile astea. Si sa ramana in carantina in Asia, pana la loc comanda? Si uite-asa se duc copaci intregi pe apa sambetei.

Afisele din gari si aeropoarte ma invita politicos dar ferm sa ma predau de buna voie celulei de carantina. Nu se specifica, ce-i drept, ce-mi fac daca ma prind. Dar cunoscand acum firea asiatica, pot sa-mi inchipui si singura. De tainuiesc informatii, bine n-o sa-mi fie.

Cred ca daca as scapa acum un stranut la control pasapoarte, m-ar aresta. Si m-ar executa public, ca sa faca din cireasa un exemplu clar. Sa-i determine si pe alti doritori de stranut sa se abtie pe viitor.

Dar in Asia e clima tropicala si subtropicala. Adica o caldura sora cu nebunia si o umiditate pana la cer. Si ca sa compenseze cumva dracia asta de clima in care le-a fost dat sa traiasca, asiaticii au decis sa faca miezul iernei in orice incinta.

In avion zbor cu pielea de gainusa si nasul rece ca la catelusele sanatoase. In vapor imi clantane dintisorii marunti de cireasa. Si pot deja sa sun de pe acum pentru programarea la ginecolog.

In camerele de hotel bate crivatul. Si orice taxi e un frigider pe patru roti. Risc sa nu pot deschide usa, ca prea am mana chircita de la ger.

Pai si atunci cum sa-mi mentin starea aia de sanatate perfecta pe care mi-o pretind ei? La naiba. Cum sa nu-mi curga nasul cu stropi care sar peste tot. Ca lacrimile personajelor din desenele manga.

Si cum sa nu am un biloi imbracat cu glasspapier in gat. Si cum sa nu fac si nitica febra. Cand sunt supusa la asemenea tratamente care imi asigura o criogenare fara griji in 2 pasi simpli?

Am incercat sa ma adaptez cat am putut eu de bine. Ca ma calific in iarna asta dezlanuita asupra mea ca un cetatean perfect sanatos. Cum ma vor asiaticii. Dar iesind mereu din frigider direct in sala de cazane. Si apoi inapoi in frigier, fireste ca am suferit de sanatate precara toata vacanta.

Ingrozita sa nu fiu oprita in carantina la vreuna dintre granite, am incropit un fel de caciulita dintr-un sal. Si am dormit toate noptile cu ea in cap, ca o mamaie caucaziana.

3 dintre noptile asiatice le-am dormit prin trenuri, in patul de sus. Cum sa va descriu eu mai bine ursii polari si focile si vulpile care tasneau prin gaurice? Si aurora boreala care se strecura la mine in patut prin gura aceea mica de aer conditionat?

Pai si atunci cum vreti netrebnicilor sa nu fiu bolnava? Huo! Luati intai iarna asta de pe mine. Si abia apoi verificati culoarea pe care o detin in gat.

Sunt terifiata de ideea ca ma opresc in carantina si atunci beau toata ziulica ceai de ghimbir. Poate scap.

Later edit: am ajuns cu bine acasa.

imprietenirea ciresei cu esecul

Va zic de la inceput, ca ne cunoastem. Cooperarea asta a mea cu esecul e jalnica, patetica, zero barat.

Adica ma plangeam eu si acum ceva vreme despre asta. Si ziceam atunci ca uite, incerc sa invat. Sa traiesc cu el, personajul asta abject. Fara sa-mi iau singura scalpul. De atata insatisfactie.

M-am amagit. Biata cireasa optimista. Sunt ingrozita de esec si mai dihai. Niciun progres in lupta nu am inregistrat in asta vreme.

Cui ii place esecul. Nimanui, atata lucru stiu si eu. Dar mie imi ies bube pe piele cand mi se intampla vreunul mai mare. Sau chiar, de ce sa nu zic, mai mic. Bube plus clabuci la gura.

Imi ia mintea foc. Si gandurile se opresc in loc. Paralizate ca niste gandaci intorsi cu forta cu picioarele in sus. Care nu mai au unde si de ce sa mearga. Mai bine stau linistiti. Si asteapta. Ce? Oricum, nimic bun.

Chiar cand un esec se uita la mine direct in ochi. Cu ochii lui tulburi de esec. Si zice buna, cireaso. Sunt eu, escul. Ring a bell? Am venit sa te bantui. Eu refuz sa-l poftesc in casa. Si sa incerc sa invat ceva de la el.

Il lovesc la turloaie si in locuri nepermise. Ii zic taci, tampitule, nu te cunosc. Urlu tare in timp ce se prezinta. Cu mainile indesate etans peste urechile pleostite. Si ii trantesc usa in nasul lui de esec.

Acolo unde se poate, ma fac ca nici nu l-am avut. Si nici gura nu-mi miroase. Cum, domle, eu? Un esec? Nooo. Vezi-ti de treaba. Cireasa nu are esecuri. Stiti cum zic magazinele alea. In care intri sa ceri ceva si ei raspund. Ntz, nu tinem.

As face orice. Numai sa nu fiu obligata sa traiesc cu esecul lipit de piele. Sa nu-l gust in gura dimineata. Sa nu-l aud batand toba lui dementa in urechile mele noaptea.

Acolo unde nu e chip sa-l ignor. Ma asez direct pe caldaram si refuz sa mai vorbesc cu lumea. Care a permis sa mi se intample mie, tocmai mie asa ceva. Ma scuzati, am avut un esec. Dumneavoastra nu ati intreprins nimic. Acum lasati-ma sa mor in liniste.

De-aia am fost maritata 7 ani in loc de 2. Nu se poate sa nu-mi iasa mie o casnicie. Lasa ca rezolv eu, dati-mi putin timp. Lasati-ma singura putin, cativa ani, cu barbatul asta. Sigur il aduc pe calea ce buna.

Sunt cireasa, remember? Trebuie doar sa te muncesti cum trebuie. Sa transpiri. Sa lasi nitel sange. Sa musti tablia de la pat. Sa-ti ascunzi ochii de varcolaca in timp ce faci toate astea. Si apoi armonia casnica vine de la sine. Ntz, n-a tinut. Va jur.

De-aia nu m-am facut pianista. Desi toata lumea zicea. Cireaso, esti speciala, zau. Nu ca acum cred ca ar fi fost mult mai bine sa ma fac. Dar n-am suportat ideea ca poate nu sunt the pianista. Singura din lume.

Si de-aia, chiar si acum. Imi zadarnicesc singura diverse actiuni. De care am mare nevoie. Si pe care mi le doresc cu patima demna de mutat muntii din loc. De frica sau mai bine zis groaza. Ca incerc si dau gres. Si trebuie sa traiesc cu ideea asta.

Doamnelor si domnilor, am foarte multa treaba. In perioada ce urmeaza. Treaba serioasa, de care sunt terifiata sa ma apuc. Si stau pitita in livada. Sub un culcus de frunze moarte.

Dar trebuie sa merg. Pot sa merg. Vreau sa merg mai departe. Asa ca voi, toti, cu mic cu mare. Va rog sa-mi trimiteti ganduri bune si energie. Care sa ma urneasca. Sa mi-o trimiteti sub forma de fluturi si miros de tei.

Cand o sa fiu impresurata de oricare din astea doua. O sa stiu ca ma ajutati. Sa incerc macar, cu speranta ca iese. Sau sa-l suport pe esec la usa mea. In caz ca nu.

Brrr, urat mai esti. Bleah.

cireasa, chinezii si teama de linsaj

Nu, nu e gluma nesarata de 1 aprilie.

Am fost sa salvez chinezi pentru a treia oara. Stiu ca pe unii i-am plictisit periculos cu subiectul asta. Iaaaar cu chinezii? Ce atata desfasurare de forte pentru nimic? Ne-am cam sastisit noi, romanii. Si le avem pe ale noastre. Da-i ma-sa-n cur.

Dar cum eu nu urmaresc sa-mi fac campanie de imagine cu actiunea asta, ci sa ajut pe bune. Nu ma deranjeaza deloc sa insist. A inceput asa. M-am dus si a doua si a treia oara. Nu sunt deloc sigura ca mai ajung a 4-a oara. Pentru ca am si eu limite, desi pare ca nu.

Am aterizat in tabara sigura pe mine, fara panica, cu lamaie. Doar sunt de-a casei. Am oprit racheta albastra la locul stiut, ca de obicei. Nici nu parea ca sunt chinezi, doar 3-4. Eu putin dezamagita. Cui dam toate astea?

Pate de ficat, banane, salam, paine, tigari, branza, paine, ciocolata, zahar, conserve de carne, portocale, croissante, mere si cate si mai cate. Un portbagaj plin cu de-ale bagatului in gura.

In momentul in care am dat la iveala prima punga. Au venit alergand cu mic cu mare, de fapt mai mult cu mic si pricajit decat mare. Zeci de chinezi. Voi credeti ca eu nu sunt in poza de mai sus. Problema e taman ca sunt pe undeva.

O armata de teracota necunoscuta mie pana acum. Cu mutre abrutizate, de animale disperate. Chinezii n-au mai avut rabdare sa le inmanez eu bucatele. M-au impresurat si au intrat jumate la mine in portbagaj.

M-am trezit stransa intre ei ca o cireasa-sardea. Impinsa de colo-colo. Chinezii au cotrobait si au luat tot ce parea sa le apartina. Au dat iama si prin plasa mea cu chestii persoanale de cireasa.

Faptul ca nu vorbim aceeasi limba nu a ajutat. Desi cred ca atunci cand omul nu mai are nimic si se poarta ca un animal hamesit. Poate sa vorbeasca orice limba, ca tot degeaba e.

Disperarea i-a facut sa nu-mi dea drumul imediat. Ci sa mai cotrobaie prin portbagajul care din plin acum era oh, asa de evident de gol. Dar ei intorceau din nou totul de dos. Doar-doar o mai fi ramas ceva pitulat, in palaria mea de soare.

In timpul asta lamaia statea stupefiata, nestiind ce sa faca si cum sa intervina sa ma scape. Oricum, chiar daca ar fi vrut sa faca ea niscaiva figuri de ninja. Ce pot face doua fructe fata in fata cu armata de teracota ajunsa la limita ei cea mai de jos.

Mi-a fost frica rau. Stiu ca ei s-au bulucit asa pe noi pentru ca nu mai au nimic. Pentru ca sunt infometati si murdari si cu nervii la pamant. Stiu ca ei stiu ca am venit cu intentii bune si ma apreciaza si n-au vrut sa ma sperie.

La sfarsit, dupa ce ne-am desclestat. S-au prins ca tremur si nu sunt in apele obisnuite in care se scalda o cireasa. Mi-au zambit si unul chiar a aplaudat. Ca la prima noastra intrevedere.

Eu nu mai pot merge singura la chinezi. Dar rugamintea mea merge in continuare. Acum, mai mult ca oricand. Chinezii prizonieri in mioritic au nevoie de ajutor cat se poate. De mancare si apa si tigari si paine goala. Si orice puteti duce acolo. Sunt inca vreo 100.

Multumesc pentru mancare si bani lui adrian, programatorul, lui mimi, suricata americana. Si stefaniei, pe care as vrea sa o cunosc mai bine. Si LieiLiei, pe care ma bucur enorm ca am intalnit-o si care m-a intrebat cu ce imi plac mie cornuletele umplute.

se destrama domeniul maguricea

Chiar la sfarsitul anului povesteam. De cum incepe pentru cireasa un nou an. Inca o data sub semnul domeniului maguricea.

Pentru cei care nu stiu romanul foileton si nici nu au chef sa urmareasca linkul, desi savuros, uite ce e maguricea.

Un perimetru facut din cateva stradute, pus aproape de mine. Unde eu am de vreun an jumate tot felul de intamplari. Mai bune, mai rele, dar intamplari importante. Practic acolo s-a concentrat viata abundenta de cireasa.

Acolo salasluia de ceva vreme a cherry, mutata de mine pe inserat. Din acelasi apartament tocmai plecase cel mai iubit dintre pamanteni. Pe el nu l-am mutat eu, voiam doar sa precizez. Sa nu se iste vreo confuzie.

Si in locul lui venise imediat dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Mutata tot de mine pe inserat. Si culmea, la 2 cotzi distansa, mai ziceam eu, vietuieste viata sturlubatica SMPE.

Asta acum o luna. Si uite cum locuitorii domeniului maguricea, abia restabiliti in noua combinatie. Combinatie tare draga mie. Si din care trag tot felul de foloase. Fug acum care incotro, ca potarnichile. Niste potarnichi fericite, nu zic.

A cherry se muta cu visinul sortit. Celalt prieten bun din apartament se muta cu o femeie draguta cu nume de pisica.

Iar dentista, ei bine dentista o sa invete la suceava timp de 8 luni de-o sa-i sara capacele ei de dentista. Ca sa devina specialista in ceva cu nume tare complicat si care implica multi copii mici. Ortodontie, parca.

Cat despre SMPE, el nu pleaca nicaieri. Cu siguranta isi duce mai departe tumultoasa viata. Ca un rau de munte cu pesti rapitori in el. Dar chestia e ca el singur nu poate sa tina viu domeniul maguricea. Care se stinge uite, acum, si moare.

Mi se rupe inima, zau. Nu stiu daca pot sa traiesc asa. Fara ca apartamentul ala sa fie plin de prieteni. Fara o masa calda oferita des de apriga bucatareasa, tot dentista, la vremuri de restriste. Face un pui chinezesc...in 5 feluri il face si-l desface.

Nu cred ca pot nici fara filmele din filmoteca colegului care se duce cu pisica mai departe. Si nu, nu pot sigur sa traiesc fara sa pun frane bruste, sa o ridic pe a cherry in goana golfului. Si sa plecam in oras, unde sa ne distram ceva de speriat. Cu o cafea si un tort de ciocolata.

Ce ma fac? Parea ca maguricea abia incepe, cu o noua fata. Si de fapt domeniul tocmai ce se destrama, ca un fum. Nu vreti voi sa faceti o echipa si sa va mutati acolo, in apartamentul cu pricina?

Asa mi-ar fi mult mai usor. Zau ca o sa fie bine, ganditi-va un pic. Pentru ca altfel, nu garantez. Mi-e clar ca nimic nu o sa mai fie cum a fost. E inceputul unei noi ere pentru cireasa. Dar si pentru ecosistemul din nordul orasului.

Si nici nu stiu daca e de bine sau de rau. Se pierde maguricea, domeniul meu preferat.

O sa fiu mai singura. Si mi-e cam frica.

fata-n fata cu 14

Vine o vreme in viata cand ti se face un switch in cap.

De fapt, daca esti norocos, sunt mai multe momente. Cand ai vedenii tip revelatie. Si inarmat cu alte valori la pachet. Poti sa purcezi pe drum nou, nebatut. Cireasa are deja cateva astfel de momente la activ. Si stie ca inca mai vin.

Sigur, eu nu m-am asteptat ca asta sa mi se intample intr-o dimineata insorita la ski. Pe culmile inzapezite tip poveste ale Alpilor austrieci. Eram cu muzicianul grupului, prieten vechi.

Dupa ce ne tavalim jucaus prin zecile de kilometri de partii. Ne vine la indemana o partie ce poarta numarul 14. Si este marcata cu negru. Ciudat, pare inocenta. Ne uitam unul la altul si ne intelegem din ochi. Da coae, ne bagam, de ce nu.

Suntem asa de buni incat putem aborda orice partie din puanie. O jucam din tastatura. O jucam in picioare. Alunecam lejer, fara stres. Si ne miram ca austriecii au decis sa puna eticheta cu negru pe partia asta incolora.

Radem de ei si de partie. Skiam cu spatele, facem tumbe in aer. Sarim cu skiurile printr-un cerc de foc si cu ochii inchisi. Radem cam un minut, poate mai putin. Suntem singuri pe partie, nu e nimeni.

Am inchiriat-o doar pentru noi, se pare. Dar incepe sa ni se para ca asta nu prea e o veste buna. Ar fi trebuit sa fie macar 5 romani. Asa e peste tot in Kaprun. Apoi inghetam. Sub noi se deschide o prapastie frumos tapetata cu alb.

Schimbam priviri. Nu prea avem de ales. Si ne e si cam rusine sa recunoastem unul fata de celalalt ca nu am mai vazut asa ceva niciodata. Si ca ne vine sa ne punem pantalonii maro, ca in bancul cu Stefan cel Mare.

Pe un ecran urias apare scris cu rosu. Cireaso te asteptam. Arunca-te in cap in caldarea asta fara fund. Stim ca ai curaj. Dovedeste-ne. Semnat niste oameni de bine.

Incepem timid, haul se casca sub noi si se stramba ca o hidra. Inaintam melceste, ne trec toate transpiratiunile. Recunoastem in fine public ca ceva nu e deloc in regula. Macar ne-am luat o piatra de pe inima. Si nu mai trebuie sa ne prefacem ca suntem demni.

Imi trec incet, prin fata ochilor, tot felul de momente de-a lungul vietii ciresesti. Ma gandesc la mama de cireasa. La vacantele placute. La ce am realizat si ce nu. La ce as fi facut altfel in continuare. Daca mi s-ar da sansa. Dar mi se da sansa?

Muzicianul, mare schior cujaros altfel, shontacaie si el. Stim amandoi ca daca apucam sa cadem. Trecem direct pragul catre lumea cealalta. Si nu prea vrem asta. Incercam sa stam drepti. Dar presiunea e mare.

Pe ecran afiseaza acum. Cireaso, te rad si curcile. Credeam ca poti mai mult. Ma fac ca nu vad. Inca putin derapaj.

Inainte de fiecare noua cotitura. Ai zice ca se termina. Dar cum dam coltul, o noua prapastie de perle stralucitoare de gheata se deschide. Ma gandesc ca am gresit in atatea chestii.

Lasati-ma zei, sa va dovedesc cum pot face mai bine. Nu fiti haini. Daca am sansa sa ies biruitoare, o sa fiu mult mai dibace. Si mai folositoare planetei in general. Dar imi dati sansa?

Ciudat ca e tot iarna, parea ca au trecut niste anotipuri. Oricum destul cat sa mi se para ca totul e schimbat. Acum vaz enorm si simtz monstruos. Ajungem jos lamai stoarse.

Ne simtim mult mai uniti. Ca toti participantii la un cataclism. Decidem ca viata acum nu mai e la fel. Si ca putem clar sa vorbim despre viata de dinainte de 14 si viata de dupa 14.

Asa nou-nascuti dar si iesiti dintr-un travaliu. Facem legamant ca ne intoarcem cat de curand amandoi, impreuna, la cumatra 14. Asta ca sa putem fi normali din nou. Si sa incepem urmatoarea era. Si sa stiti ca nu o mergem cu nervi si cu trufie.

Mergem cu umilinta si cu steag alb in varf de bat. Cu un ecran personal, la fel de mare, pe care scrie. Draga 14, nu am venim sa ne razbunam. Am venit sa incercam sa te skiam. Sper ca nu pornim pe picior gresit. Nu vrem sa plecam ca niste papagali.

Intai am zis ca ne intoarcem peste ani. Apoi ne-am hotarat ca peste 4 zile. Tineti-ne pumnii. 14, gaura neagra se iteste la noi ranjind. Hardau fara fund din care scapa cine poate.

am cititori pe spranceana

mi-a fost frica, recunosc. una sunt tastele, alta e realitatea. mi s-a demonstrat de n ori.

asa ca m-am dus la intalnirea restransa tare (tot din frica) cu cetitorii de cirese. cu inima mica si neagra si stransa pe sambure.

daca codo in loc de melc e vreun brontozaur. daca lialia nu e un miel in crestere, cum se lauda, ci o cotoroanta. daca GP, bun prieten cu prietenul dono. nu e doar un ardelean domol si cu bun simt. ci si un ciclop.

si daca, ia ganditi-va, daca diana se joaca nu numai cu jucarii pe blog. ci si cu flacari pe nari scoase catre participanti.

sau daca melcul e melc. si lialia e miel. si diana doar se joaca frumos. si GP e un ardelean get beget. dar n-avem deloc ce sa ne spunem?

oameni buni. am cei mai draguti si mai amuzanti si mai omogeni cetitori. poate data viitoare veniti si voi sa beti ceai cu ciresele. pentru ca a fost incredibil de misto si de relaxat.

am ras tare, prea tare poate. si destul de des. am povestit despre bursa, vulpi, emil boc, oi, berlusconi, iubiri raposate si prezente. melcului nu-i flutura ochii cand alearga. am facut o proba. suntem on the safe side.

imi vine sa fac triplu tulup de bucurie. ca am noroc de asa cetitori minunati. si povestile lor interesante.

si de atata incantare cred ca o sa-mi sa fac o obisnuinta. din a va cunoaste pe cati dintre voi va veti lasa cunoscuti. la intervale regulate de timp. pana cand ajungem o comunitate de fructe, legume, animale si vise.

am cei mai alesi pe spranceana cetitori. si plesnesc de mandrie.

despre autorii sms-urilor de noapte

nu cred ca exista multi printre noi. care sa nu fi primit sms-uri amagitoare in miez de noapte. de la alti oameni. care sunt practic inabordabili oricand ziua.

oameni lei paralei cat e soarele pe cer. care nu au nevoie de tine. dar transformati in lei fara curaj din vrajitorul din oz. cand se lasa seara peste sat. si ar mesteca de la distanta. orice corp prin care curge sange proaspat.

perioada de sms-uri de noapte se deschide putin inainte de 12. cand nu mai e mare lucru de facut.

cand orice idee inflacarata ti-ar putea veni. si orice actiune romantica ai vrea sa intreprinzi. ca un papagal ce esti. in urma sms-ului. pica in derizoriu. si in misiune imposibila. din pricina orei.

si ei stiu asta. si se bazeaza pe asta. autorii sms-urilor de noapte mananca din carnea noastra. a celorlalti, care stam in banca noastra. si avem trairi comparabile ca intensitate. si ziua si noaptea. fara fluctuatii elucubrante.

ei nu sunt nemernici. sunt doar neimpliniti. si un pic speriati. cand se gasesc singuri noaptea in pat. acompaniati doar de o pijama cu smotocei. la care nu se joaca nicio matza. si un pui de perna pufos. de tinut in brate.

dar nu sunt suficient de speriati. sau poate doar prea complicati. ciudati. sofisticati. tenebrosi si neadaptati. incat sa aiba langa ei ceva mai mult de un avatar. ce poate fi oricand scos din priza.

ii si vad. ii vad pentru ca mai fac si eu cateodata. si dupa ce trimit. mai prind putina inima. pot sa dorm. asa ca le vad. gura de aer artificial. pe care au tras-o pe nari. dupa ce au dat sms-ul. nu sunt pe marte. as putea apartine cuiva. daca as vrea.

sms-urile sunt fluturi de noapte. meniti doar sa mentina. un foc caldut. nu o valvataie. doar o carne putin sfarainda. si 3-4 alti fluturi in stomac. dar cam bolnavi psihic. cam palizi la fatza. si nescosi sa alerge la joaca. prin soare.

autorii sms-urilor de noapte. isi concep special mesajele. incat sa nu urmeze nimic. sa nu genereze actiune.

rareori primesti. vin la tine / hai sa ne vedem / pune ceva pe tine ca avem treaba / stiu ca e tarziu dar maine trebuie sa te vad / hai sa mancam junk food impreuna / sau lasa tot si hai sa fugim acum la munte. sau te iubesc.

si de cele mai multe ori sunt. dormi? / dor / dor dor / dor dor dor / ma gandesc la tine / as vrea...daca as putea...si daca s-ar inventa...si daca ar fi... nu s-ar mai povesti...sau doar un emoticon. pozitiv. convenabil. dar neangajant.

sau pur si simplu un mesaj gol. la care poti sa-ti inchipui orice. si care te rascoleste. si te sfredeleste ca un fier incins. inima face saraca poc. asta e cazul cel mai pervers. te lasa sa-ti inchipui orice. dar exact ce ai vrea tu, nu.

ele nu urmaresc nimic concret. vor doar sa mentina o stare de spirit destinatarului. si sa aline putin alienarea de moment a expeditorului.

ora este tarzie dintr-un motiv simplu. atunci exista cele mai multe sanse dormi. si atunci nu prea ai cum sa reactionezi impulsiv. si gata. te trezesti dimineata. soarele e sus. ai ratat.

sau nu dormi. dar ai treaba maine. si nu mai poti. sau n-ai cum. sa sari ca un arc din pat. la 2. si sa...sa ce? ca tocmai spuneam. expeditorul nu te-a invitat sa nimic. a vrut doar sa stii ca s-a gandit la tine. ca te are inca in baza de date. poate chiar in lista scurta.

dar nu suficient de scurta. incat sa te ia de mana la 5 dupa-masa sa mergeti la film. sau sa te scoata la masa la pranz in oras.

dar ce ne mai plac autorii sms-urilor de noapte. cum am vrea tocmai cu ei. sa petrecem sub lumina diminetii. sa ii aratam prietenilor. sa ne facem cumparaturile.

de fapt sa obtinem orice semn. ca ne-ar putea iubi. si cand nu sunt disperati. sau au un moment de panica. trecatoare ca o ploaie de vara.

cam atat despre autorii sms-urilor de noapte. si despre mesajele lor schioape. cocosate. si cu bube-n cap.

sms-uri asa primim toti. dar e de sperat ca macar noi. trimitem destul de rar. sau spre deloc.