coprocireasa si coprolamaia

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce ... ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest "guest paragaraph", sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.

cum e posibil

Cum e posibil asa ceva? Ma intreb cand descopar ca un sex tare nu ma place.

Si nu ma refer la sexele tari care au apucat sa ma cunoasca putin si apoi s-a intamplat ceva care le-a dovedit ca totusi nu sunt ce paream a fi prima data si ce si-ar fi dorit ei de fapt sa fiu si atunci ei nu m-au mai placut, care este. Nu.

Ma refer la un scan practicat de masculi din sport, asa, cand vor sa identifice potentiale femele disponibile. Stiti cum un barbat trece cu ochii peste o adunare si se opreste acolo unde i se pare ceva deosebit, pentru stabilire de eye contact.

Eu nu inteleg si pace ce fel de barbat e ala care cand da cu ochii de cireasa, nu ramane stupefiat de ce tocmai a descoperit.

Cum de nu-si suna mama pe loc sa ii zica am cunoscut pe cineva. Si cum de nu se repede sa ma sarute, in aplauzele tuturor, ca in filmele americane. Scotand apoi din buzunarul de la spate si o cutiuta cu inel, pe care eu il refuz imbujorata, pentru ca nu sunt pregatita.

In loc sa faca toate astea, el e in stare sa plimbe privirea mai departe, ca si cum sunt mii de cirese pe lume. Si asta de fata nu are nimic special. Hellooooo, pe ce lume esti?

Ce ai mancat tu cand erai mic de nu esti capabil sa vezi magia? Asta vrea cireasa sa-i strige in obraz omului nepasator. Si apoi, sa ii arate cu rabdare orbului, ca si cum insira margele pe o ata, ce calitati minunate are ea.

Ca putem sa avem pareri diferite despre viata, ca poate tu vrei sa emigrezi in hatisurile canadiene si eu simt ca trebuie sa duc mai departe ce a inceput Stefan cel Mare, pot sa inteleg. Dar cum sa ma scoti din competitia de imperechere la mamifere mari, inainte sa stii toate astea?

Sigur, nu ma intereseaza sa ma placa toti barbatii. Dar aia carora le fac eu favoarea sa-i observ si catre care dau marunt din gene, da. Aia trebuie musai sa-si vina in fire si sa arunce dupa mine un lasou cu care sa ma gatuie dragastos, precum cowboy-ul gatuie cu satisfactie a sa vaca.

Cum e posibil sa nu vezi licuricii din ochii mei, ce au o rezolutie asa de buna incat se vad si in toiul zilei? Asta nu sunt eu pregatita sa inteleg. Sau poate ei vad magia, dar simt pericolul de a fi inghititi cu fulgi cu tot de catre cireasa-anaconda?

Daa, asta trebuie sa fie. Si atunci se prefac indiferenti, ca sa fie scutiti de o mutilanta ulterioara suferinta. Au toti credite, asigurari, telefoane noi si plasme de cumparat. Si nu-si permit niciun moment de ratacire, asa ca se feresc de orice pericol.

Gata. Uite, vorbind cu voi, m-am mai linistit. Am inteles de ce unii barbati par sa treaca pe langa cireasa ca gasca prin apa. Pffiiii, ce bine ca mi-am dat seama. Pentru ca nu puteam neam trai cu ideea ca unii barbati pot sa aleaga sa nu ma placa.

Saracii de ei. Acum m-am incalzit si simt mila. Mila pentru privirea lor fals rece. Mila pentru ca, vazand cum trebuie sa arate o cireasa pe cinste, ei trebuie sa aleaga tot felul de surogate.

Mila ca o sa se trezeasca asudati in toiul noptii, intrebandu-se unde au gresit. Cum e posibil?

cireasa cu zabaluta

Intai dentista ma pune sa musc dintr-o chestie galbena, cu pronuntat gust de banane. Cireasa admira bananele si le inghite cu placere. Dar asta e chimic si nu ne place.

Smacul ala intai e moale. Apoi mi se inclesteaza dintii in el. Si nu mai pot sa zic nici pas. Nici crrrr, nici mrrr. Dar sa vedeti ce ochisori expresivi probabil ca am, si rugatori. Doamna doctor, va rog nu-mi faceti rau. Sunt labila.

In punctul asta culminant dentista ma roaga pe ton autoritar sa nu-mi inghit limba. Abia acum mi-a dat idei. Deci sunt in pericol sa-mi inghit limba. Uliuuuu. Miroase a banane sintetice. Ma loveste panica.

Limba mea cu care am gustat atatea lucruri. Limba mea cu care am cantat de bucurie. Limba mea cu care am spus chestii inteligente si funny. Limba mea pe care am scos-o la cine am avut chef. Limba mea. Limba mea. Ce-am facut doamne cu ea.

Dupa minute ce par ani, dentista ma trage de gura rau de tot. Limba sta adunata de frica in cerul gurii. Si uita cu ochisorii ei de limba speriata. Si isi pune in cap manutele ei de limba ingrijorata. Stai cu mine draga mea. Nu aluneca pe gat in jos, ca ne prapadim amandoua.

Dentista ma trimite acasa si cand ma intorc imi prezinta doua zabalute din plastic tare si aproape alb. Imi deschide gura si imi monteaza una sus. Si una jos. E ca si cum cineva ma strange tare de dinti. Cu intentia nemernica, probabil, sa zic si laptele pe care l-am supt de la muma-mea.

Asa vei dormi toate noptile de acum inainte, cireaso. Pentru ca esti nevricoasa, n-avem ce-ti face. Asta ca sa ai dinti si la batranete, haine grele. Ca sa mananca si gura ta ceva.

Ce se intamplase. Am dormit cu dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Care mi-a zis la micul dejun ca scrasnesc foarte tare din dinti. Si ca asta e semn de mare stres si un dezastru pentru dinti. Si m-a trimis sa-mi fac urgent zabalute.

Dar va intreb eu. Cand vine noaptea, care, se stie, e un sfetnic bun. Si cireasa trece prin momente romantice. Cum sa procedeze? Daca ea cumva crede ca e safe. Adica el doarme si ea poate sa puna zabaluta.

Dar apoi el se trezeste brusc si mai vrea sa mai zica ceva. De parca mai ceva de zis. Si o prinde pe cireasa in flagrant, cu 2 randuri de dinti. Aratand ca frankenstein si scotand mormaituri ininteligibile, ca de mamifer salbatic de dimensiuni mari.

Pai nu se scoala el cu parul maciuca. Si fuge in toiul noptii, urland si trezind toti vecinii? Si sincer, pe buna dreptate. Pentru ca arat destul de traumatizant cu zabalutele in gura. Si eu m-am speriat in prima dimineata din noua viata.

Sau poate vrea sa ma trezeasca dimineata in tandreturi. Si in plina deszmierdare, da cu ochii de gura mea. In care se intampla lucruri cel putin hilare. Asta daca esti genul care vede ceva amuzant si acolo unde nu e.

Si uite cum operatia a reusit. Romantismul e mort. Sau lasa asta. Sa trecem la lucruri mai practice. Daca dau hotii sau daca e un incediu. Pana apuca cireasa sa zica ngiii-ngiii si sa scoata naibilor alea din gura. Totul e pierdut.

Ce sa va zic. Sunt cam jenata. O sa am dinti cu mult mai sanatosi. Dar trebuie pasamite sa dorm singura intr-o scorbura in toiul noptii. Ca sa nu speriu vanatul. Vai mie. Vai voua. Ce ti-e si cu stresul asta din livada.