miercuri, 21 ianuarie 2009

cireasa-mama pe durata determinata

alaptat

Sunt singura cuc pe o ceata deasa ca o padure ecuatoriala. Calare pe Alpi, in fata telescaunului kaprunez. Prietenii mei au renuntat sa se dea pe asa vreme cainoasa. Eu n-am putut sa ma opresc, n-am masura in nimic. De ce-as avea in cazul de fata.

Austriecii iti bat obrazul si te roaga oficial sa formezi un grup complet de intrat in telescaun. Cautam din ochi un suflet. Sa se mai stranga macar inca vreun polonez, de care musteste partia, ca de romani.

Nazuiesc sa ma aciuez si eu pe langa oameni, ca nu sunt cireasa salbatica. Si sa respect astfel si regulile de calatorie cu mijloacele de transport in comun la ski.

Se strecoara insa miseleste langa mine 2 copii straini. Care masoara mult sub un metru. Si dau sa plece singuri. Gloata de adulti care se ingroasa in spatele-mi imi striga mie. Alo, cireaso! Taman mie, cireasa care nu voia sa supere pe nimeni.

Ca adica sa merg cu copiii. Ce, nu vad ca sunt singuri? Asta pentru ca eu eram cel mai aproape. Si usitele de permitere in zona stau sa se ferece. Si deci copiii sturlubatici dau sa calatoreasca neinsotiti, in neant.

Intai ma codesc, ma dau putin in spate semn ca nu-mi pasa. Dar presiunea sociala se intareste si ma zapaceste. Urc in ultimul moment in strigatele indignate ale multumii de skiori nemernici, cu cei 2 prunci. Uimita de cum ma silueste soarta.

Uite cum sunt prinsa in capcana. Suspendata intr-o celula in care nici mie nu mi-e prea ok sa ma sui. Daramite sa mai fiu si asistent maternal. La mare distanta de pamant, cu 2 copii foarte mici.

Ma uit la cele doua fapturi pe care nu stiu cum le cheama. Si care nu vorbesc sigur limba mea. Sunt prea blonzi cu roz pentru asa o speranta din partea mea. Nu ma prind de ce sex sunt exact. Dar parca asta mai conteaza. Toti copiii mici, fetite sau baieti, sunt infricosatori in situatia asta.

Dar ce ironie. Ceasul meu biologic intern nu a batut asa de tare incat sa nasc eu puii mei vii de care sa am grija la inaltime. Si uite ca soarta mi-a pus sub aripa mea fals ocrotitoare doi copii aleatorii. Ma uit suspicioasa spre inocentele fapturi vrajmase.

Daca incep sa se ciondaneasca intre ele. La zeci de metri departare de niste stanci, deasupra unei rape terifiante? Sa ii bat cu salbaticie, ca sa termine? Cred ca ma leaga sus, pentru ca sigur sunt paraciosi. Nu pot. Mai bine doar ii ciupesc rau.

Dar daca se apleaca sa se uite in jos. Prea mult adica. Daca se apleaca periculos, dand sa scape pe sub bara aia. Ce sa fac. Sa-i trag acum pe amandoi preventiv de haine si de par, prin caciula. Ca sa pot sa actionez eficient in caz ca ii apuca nebunia? Copiii mici sunt complet imprevizibili.

Ia uite cum se foiesc. Ce-or pune la cale. E curios ca nu se uita deloc la mine. Si nici nu prea vorbesc. Mrrrrr. Se opreste cablul. S-a oprit de nu stiu cate ori azi. Dar abia acum e nasol.

Ii verific cu coada ochiului. Ca nu vreau sa le arat ca mi-e frica de ei. Ca stiti cum sunt copiii mici. Cum simt putin sange, cum ataca. Sunt lipsiti de mila fara de adultii slabi. Cireasa, mama cu forta, in ceata la mare inaltime, cu copiii ei.

Clipe amare se par ca veacuri. Copiii bataie din picioare. Scot ochelarii aburiti si fac ochii mici si rai catre ei. Ii domin prin atitudine si marai ceva in engleza, aratand si spre picioare. Chit ca probabil nu inteleg. Important e sa ma simta apriga.

Functioneaza, se opresc. Si uraaa, se porneste cablul. E bine ca n-a trebuit sa-i bruschez inca. Ma stradui sa eman spre ei in continuare feromonii puterii, daca exista asa ceva. Si cred ca exista. Copiii blonzi si mici si straini stau cuminti.

Ajungem la destinatie. Si ii eliberez din stransoare intr-un lapte in care nu se vede nimic. Dar de acum tatal legitim, domnul de la cablu, se ocupa de ei.

Cireasa a fost mama la anaghie pe perioada determinata. Si nu i-a fost usor.

9 comentarii:

pozek spunea...

:)) Draga a(another)cherry, sa vezi in momentul in care aia doi is ai tai cum situatia se schimba ( nu neaparat in bine :) ).Toate frustrarile ancestrale rabufnesc in momente d'astea tensionate, dar se si domolesc in momentul in care faptura aia "cu mult sub un metru" zambeste sugubatz si rozaliu-blond incercand sa iti smulga cu disperare si tie un zambet.I know that pentru ca e cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat :)

Rin Tin Tin spunea...

Poetic, diafan:)

LiaLia spunea...

Hahahahahaha, Cherry, sunt cu sufletul si simtirea alaturi de tine :))) Acu nu vreau eu sa-ti tai din elan, dar cred ca au stat cuminti tocmai pt ca erau roz si blonzi, ca daca erau de-ai nostri neaoshi, puteai sa te legi de ei si sa-i ameninti cu pushca, tot sareau, tipau, tranteau, spargeau ceva :)))

vera spunea...

poesis.weblog.ro
este adresa la care te sfatuiesc sa te duci si sa admiri ceasul-cireshele.

In rest, astept sa terminam cu acest episod montan si iti tzin pumnii pt. pirtia 14. Sau aia cu pricina, ca nu mai sint sigura de numar.

Cu copiii, definitely ai talent.

pa.

Carmen spunea...

:))...asta da experienta...cred ca degraba nu-ti trebuie sa faci copii :)

another cherry spunea...

pozek, sunt convinsa nu 99%, ci 100% ca asa e. si abia astept sa fac si eu copiii mei de care sa am grija cand skiez. si sa ii si invat. si sa ii vad cu bujori rosii in obraji. dar acum, in situatia asta, cu copii straini si mici si care vorbesc limbi necunoscute, m-am panicat.

@Rin Tin Tin: venind din partea ta, nici nu stiu daca e un compliment:D. noroc ca sef esteem-ul meu e dement:)

Lia, atunci inseamna ca am avut mare noroc. Erau oricum ff draguti. Ca niste ingerasi sportivi:).

Vera, azi am coborat pe 14 de doua ori. A fost superb. A fost primul lucru dimineata, era soare, nu erau hopuri, nu era gheata deloc, nu era ceata. A fost magic. Fata muntelui ne-a acceptat umilinta ca ofranda:P
Cat despre copii, poate ar trebui sa mai invat ceva:)

@Carmen: bine, ma mai abtin putin, oricum nu e ca si cum am planificat imediat:)

coryamor spunea...

vai, ce-am mai ras! imi recunosc propria atitudine in fata copiilor mici (ai altora, evident, ca eu n-am)

another cherry spunea...

@coryamor: deci nu aruncati cu rosii in mine? ce veste buna!

coryamor spunea...

draga cherry, chiar daca as fi avut rosii coapte nu le-as fi aruncat nimanui, ma dau in vant dupa salata de rosii :)