Stim toti ca despre morti, numai de bine.
Indiferent ce nemernic a fost in timpul vietii. Cat sange rece a dovedit in situatii in care pana si o piatra ar fi plans cu lacrimi de sange. Cat cinism a dovedit in alte situatii cand pana si o piatra s-ar fi induiosat si s-ar fi transformat in plastelina.
Acum, ca s-a savarsit, mortul este un inger.
Dar nu despre asta voiam sa zic. Ci despre cum, indiferent ce lucruri de neinteles a facut in timpul vietii. Si cum i-a lasat pe toti cu gura cascata de mirare prin actiunile lui abracadabrante.
Cum paseste in cealalta dimensiune, mortul devine ca o carte deschisa pentru cei care l-au cunoscut.
Care stiu exact, dar exact, cum si ce ar fi vrut defunctul in general. Dar mai ales se lumineaza in legatura cu ce ar fi vrut defunctul sa faca ei, dupa deces.
Sotia mortului, careia culoarea negru nu ii sade bine, explica. Mortul nu ar fi vrut ca eu sa port doliu. Avea oroare de negru. Chiar mi-a zis cu putin timp inainte, fara sa stie saracul. Dar uite, parca a presimtit, saracul. Ca sa nu ma prinda ca tin doliu.
Prietenii mortului scandalizeaza familia aducand vestea. Mortul nu ar fi vrut sa ne vada tristi. Haideti sa radem si sa incercam sa ramanem pozitivi despre moartea lui. Pentru ca ne vede si se intristeaza. Nu mai faceti fetele astea lungi.
Familia, despre absenta multor persoane cheie din viata mortului, la parastas. Mortul nu ar fi vrut in niciun caz sa facem o adunare obscena, asa. Ar fi vrut in mod sigur, stiu eu si ea si el, ceva retrans. Detesta aglomeratia si imbulzeala. Ii placeau lucrurile discrete.
Despre impartirea lucrurilor lui, mai ales, totul a ramas cum nu se poate mai clar. Mortul a fost de treaba. Si a avut grija sa lase mici detalii complice despre absolut toate obiectele din viata lui. Parca ar fi stiut, saracul.
S-a gandit exact cine sa stea pe fiecare scaun din casa lui. Cine o sa citeasca cartile lui. Cine o sa ia micul dejun pe masa din sufragerie. Si, daca puteti sa credeti, mortul s-a gandit cu placere. Pe cine ar prefera sa-l lase sa-i poarte papucii.
Cine urmeaza sa se culce cu nevasta lui in continuare. Ce om bun, chiar mi-a zis ca nu o sa se supere daca il aleg pe Virgil. Ca daca e oricine altcineva, nu prea ii convine. Dar daca e Virgil, prietenul lui cel mai bun. Atunci se schimba treaba. Si el e impacat.
Dovada ca mortul a fost un om calculat si generos. Sunt in primul rand rudele. Ca lor s-a apucat sa le impartaseasca, din timpul vietii. Intr-un fel de epopee pragmatica dar nu neaparat in versuri. Si nu neaparat scrisa. Despre cum sa se gestioneze tot.
Asa ca aflam acum, dupa atata timp in care ne-am zbatut in neagra necunoastere, bieti nepasatori. Ca mortului ii placea la maximum sa faca cadouri. Ca s-a gandit fara incetare la fiecare dintre rude. Si in mod special la unele dintre ele.
In final, e bine de stiut ca mortul, inima sensibila, ar fi vrut sa nu mai facem atata caz de moartea lui. Sa incercam sa uitam cat mai repede. Si sa vedem partile roz ale intamplarii.
Daca doar am fi stiut ca mortul e asa de cumsecade. Totul ar fi fost complet diferit. Ce pacat ca e prea tarziu. Dar in mod sigur, mortul ar fi vrut sa nu avem remuscari.
marți, 13 ianuarie 2009
mortul ar fi vrut
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
25 de comentarii:
Mi-ai adus aminte de amicul meu Pinky care nu spune 'un tip' sau 'o tipa', ci 'un Vergil' sau 'o Verginica'. :)))))
Ce zici, mortului din poza asta ii placea de tipul care radea sau de cei care stateau suparati ? ->
http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2008/12/premiile-pulitze-2008_17.html :D
in satul in care se afla bine infipte originile mele sanatoase, la parastasul de dupa inmormantare se da la desert un extraordinar orez cu lapte si scortisoara[pe langa altele impreuna cu care masa asta e un eveniment social mai important decat multe alte adunari, se discuta mai destns. ca vorba aia, la o nunta nu ii prinzi pe toti]. cand a murit ultimul unchi al familiei, dupa ce toate s-au linistit, mergem la masa, unde matusa(care nu e din partea locului) ne zice: lu' Ion nu i-a placut niciodata orezul, asa ca am pus cozonac[feliat, etichetat] :|
asa da
Traiasca mortul!
FYT, toti mortii din tara asta mor dupa domnul care rade:)).
@about2run: ce taaaaareeeeee, exact ce ziceam. mortala matusa, imi vine s-o sun:P
@anna: :)
@Mircea: dar s-o stim si noi:P
:))))))))))
Serize dragutza, am motive sa nu comentez acest post.
Vreau doar sa-ti spun ca, acum citeva minute, cind am intrat la tine, mi-am dat seama ca m-am adictat.
O fi bine, o fi rau?
Si la bunicul meu, mare om de viata, care s-a dus la 90 de ani, cu toti dintii in gura si fara sa fi purtat ochelari, am povestit nebunii si am spus bancuri, ca asa ii placea lui. Si am dat pastrama de oaie si vin roshu, ca asa ii cadeau lui bine :)
@ lia ->
Inteleg cu cine semeni asa nebunica ... :D
Ce ma mira si mai tare e ca multor morti li se decerneaza premii. Vezi soldatii decorati post-mortem sau actorii care iau un Oscar dupa ce si-au incheiat socotelile cu lumea. Ce ii mai pasa mortului de faima si onoruri cand nu o poate imparti nici cu viermii care-l mananca.
vera, de-o fi bine, de-o fi rau, bucurosi le-om duce toate. eu una sunt multumita:D
Lia, pai asta e unul din cazurile fericite, cand chiar ati tinut seama de ce ii placea bunicului. cum il chema? si ce meserie avea?
@tomata cu scufita: daaaaa, si mie mi se pare intotdeauna absurd. dar mortul sigur e mandru de titluri:)
da, iata inca un paradox. in romania cel mai bine e sa fii mort, ca toata lumea te apreciaza, deci in mod virtual toti sintem niste oameni buni. mai putin in timpul vietii :) ce tare...
Îl chema Ioan (nu Ion :p) şi eu l-am cunoscut direct cu meseria de bunic :) Care la ţară, la Veneţia, lângă Făgăraş, îmi prindea raci şi pescuţi mici şi mi-i gătea cum numai el ştia :)
FYT: se pare că da, dintre toţi nepoţii, eu îl moştenesc pe dragul de el cel mai bine :) Şi sunt taaare mândră!
Apropo de obiceiuri. Cumnata mea are ceva sânge de tătar în ea şi ar fi obicei la ei ca la naşterea unui copil să se plângă, pentru că îşi începe viaţa grea, iar la înmormântare se chiuie, se dansează, lumea se bucură că mortul se duce într-un loc mai bun :)
Adrian Severin zicea ca Base este tatar. Inseamna ca de-aia radea asa langa capataiu' lu' Teoctist ! :D
codo, eu ma simt asa de geniala acum incat nu stiu ce o sa mai poata lumea sa zica de mine dupa ce trec in nefiinta. si mi se pare ca si voi toti sunteti la fel:P.
Lia, ador racii, dar n-am gasit pe nimeni sa mai gateasca de-astia proaspeti. Nici macar un bucatar, d-apai un bunic:). Deci de pe acolo te tragi, I see...Deci Cati e putin tatara, ce funny:).
FYT, hahaha si hahaha!
La noi in sat, da, sunt o cireasa de la tzara:), cineva cherchelit bine la masa de dupa inmormantare s-a ridicat in doua piciorutze nesigure, s-a sters la gura de firmiturile de cozonac, facut exact dupa pofta mortului, si a zis sus si tare de-a rasunat masa: Sa traiasca aniversatu'!!!
@a cherry: probabil ca era si putin tatar, cum bine se explica mai sus:P
sa fiu si mai ontopic, "mortul ar fi vrut" - bunica mea, la o masa de familie(eram cam 15 persoane), ne spune ca la inmormantarea ei sa chemam multa lume si sa dam vin si cozonac, sa o cinstim cum ar veni; la care o cumnata de-a mea o intreaba: cozonac? bunica... da; cumnata: sa lasi facut!
hehe cat s-a mai distrat bunica de vorba 'nepoatei'; a murit si a fost ingropata in ajunul craciunului, cand satul rasuna de colinde... ce fanfara dom'le :)
sa nu mai zic de cozonaci
@another: pai eu nu cred ca sint geniu, "desi mi-am dosrit de mic, dar nu m-au lasat parintii"(malaele)
la tine e clar, tu esti din categoria promotionala de *supergenii eminente si pline de talent*, deci iti multumim pentru intreaga opera de pina acum.
stii ce a zis Leonardo cand a murit? "Voi dainui..." si a avut dreptate :).
@a cherry: bine ca nu a spus ca ursii merg pe gheata subtire, ca se prabuseau bursele la pamant si mureau toti economistii.
sau poate ca era prima lui inmormantare si era emotionat:)
@about to run
@about2: iti dai seama ce senzatii tari, sa maninci din cozonacul facut de defuncta....
@Lia: poate ca tatarii radeau ca au mai scapat de unul in plus la masa, aidonou. sau poate ca le ramanea casa, sau avea cai mai multi sau gagici misto, sigur exista un motiv ingineresc. glumesc(sper ca nu se supara nimeni) :)
@about2run: ce poveste frumoasa, m-a emotionat foarte tare, pe bune. din ce sat e bunica asta norocoasa si cu nepoti simpatici?:)
@codo: vaaaaai, ce draguuuut esti:)
ei... codo, n-a fost chiar asa pomana, sa fie cel facut de ea. povestea se incheie doar, in plin sezon al cozonacilor, fara senzatii tari. deja stranepotii ei isi cereau drepturile, life goes on you know... mosu trebuia sa vina(aaa.. ca tot am ajuns aici cu povestea, continuarea ar trebui sa fie un post in ceea ce s-ar numi vreodatablogulmeu; chiar... nu iti vine cateodata sa-ti faci si tu unul?)
@Cherry, satul e la vreo 60 km de venetia lui LiaLia, mai la vest, asa.
@about2run: spre Sibiu, aşa? Că am şi acolo rădăcini :)
Cherry, că tot mi s-a făcut aşa dor de bunici, mi-am adus aminte şi de bunica, o femeie demenţială, care în ciuda unei pareze la 50 de ani a reînvăţat să facă de toate cu mâna stângă, cu o poftă fabuloasă de a trăi şi de a trăi cum îi place, care şi-a dorit un lucru: să trăiască macar un an să-l vadă pe Ceauşescu mort. Şi s-a dus, draga de ea, pe 24 decembrie 1990 :)
@about2run: ce bine ca nv-am intrebat, uite ca sunteti vecini de livada:)
lia, incredibili bunicii astia ai tai. dar cumva mi se pare ca meritul e 50%-%50, adica si ei au fist tare misto si dar tu ai avut ochii buni sa-i vezi.
Trimiteți un comentariu