duminică, 24 mai 2009

m-a strans iar de gat

zambet

Cu un fular bogat de matase rosie m-a strans de gat de data asta, sfanta duminica.

Unde trebuie sa platesc o taxa babana? La cine sa ma caciulesc? Pe cine sa impresionez tinand in echilibru perfect o mingiuta pe nas si facand cu ea dulci giumbuslucuri? Unde sa fac eu o cerere ca sa fiu sigura ca duminica la ora 4 nu sunt pe Stefan cel Mare, in Bucuresti.

Cu fiecare duminica astfel patita, se mai duce putin din cireasa. Care o sa ajunga confiata daca mai are de trecut multe zile cu acest nume, in intervalul orar 3-7 dupa-masa. M-am topit si ieri, inca o data, ca un limax pe care pui sare.

Cu cine trebuie sa vorbesc, sa ia haturile vietii mele furtunoase intre orele astea. Si sa se asigure ca duminicile mele viitoare or sa ma prinda pe drum, veninda dintr-o calatorie?

Cam pe unde m-a apucat plansul data trecuta. Probabil ca e un loc critic, in mod sigur un procent important din sinuciderile metropolitane au loc in sectorul ala de drum de pe Mihai Bravu. Rog autoritatile locale sa se autosesizeze. Aici m-a apucat amocul.

Mi-era foame dar nu ma tenta nimic de mancare. Mi-era dor dar nu stiam de cine. Voiam sa stau pe-afara dar abia asteptam sa ajung acasa. Am state vechi eu cu starea asta de spirit. Dar niciodata nu stiu sa gestionez cumsecade o asemenea psihoza duminicala.

Nu prea stiu matematica. Dar ce pot sa zic sigur este ca astfel de duminici care sa scoata raul suprem din cireasa au fost mai multe decat toate degetele de la o mana. Mai multe decat cealalta mana, de la un picior si apoi celalalt picior al ciresei.

Am fost si neatenta, nu zic. Cum sa ma las eu nonsalanta in voia unei duminici care sa ma amusineze, apoi sa ma apuce cu gura precum o orca apuca o foca? Stiti cum o arunca si o prinde iar, inainte sa o manance de tot.

Orca sinistra, desi cu un penaj asa de frumos care vrea sa-i mai dea focii senzatia falsa ca nu e totul pierdut. Ca ar mai fi ceva de facut si ca poate scapa.

Asa si duminica mea, presara deznadejdea cu impresia ca dupa-masa nu e complet ratata. Si ca, vezi Doamne, s-ar mai putea face ceva. Un program care sa salveze cireasa de la un inec sigur din apele involburate ale depresiei la termen.

Am ajuns acasa, am iesit pe balconul meu mereu incantator, care acum semana in mod izbitor cu valea plangerii. M-am uitat cu neprietenie la adultii care se zbenguiau in piscina de la poalele ciresei.

Mi-am reprosat inca o data, cireasa sleampata ca nu am prin casa, alaturi de ibric, perie de WC si aparat de strans firmiturile de pe masa. Si un aruncator de flacari productie germana, care sa ma ajute sa aduc putina liniste in viata mea si-a lor.

M-am pus pe pat, cu mainile desfacute. Am pus Amalia Rodrigez, ca sa sufar pe un fundal potrivit. Am pus de un ceai turcesc. Si am asteptat cuminte duminica, ora 8. Izbavirea.

Nu pot sa suport duminici acasa. As vrea sa le dau shut down. Nu le fac fata. Cu cine trebuie sa vorbesc sa fiu sigura ca nu se mai repeta.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Nici mi nu-mi plac duminicile dar cred ca exagerezi!

BiancaO spunea...

te-am cautat cu privirea prin vama, inchipuindu-mi ca esti. deci, ai fost putin altundeva. in gandul meu, la mare

thea spunea...

Si eu aveam, cu ceva timp in urma, ceva impotriva dupa amiezelor de duminica. Diminetile le suportam oarecum dar dupa amiezele imi repugnau. Cu timpul am inceput sa ne impacam, imi lasam special lucruri faine de facut duminica dupa amiaza astfel incat sa ma pacalesc :). Inca mai fac asa :)

another cherry spunea...

@Anonim: pai oi exagera eu in scris, poate, de dragul dramei impartasite. dar ieri cam asa ma simteam.

@Bianca O: Am fost la Pitesti, la un botez:). Am fost de fata cand s-au facut crestini cu drepturi depline doi nepoti ai mei identici:)

@thea: si eu ma pacalesc mare parte din timp. dar, vezi tu, cateodata mai uit si ma las descoperita, cum a fost ieri. incerc sa nu mai fac.

LiaLia spunea...

Cireaşo, lasă duminicile, să-ţi trăiască nepoţii rozalii şi identici! :)

carlitos spunea...

Pentru cand te mai lasa bateriile, avem noi aici - la Cluj - un acumulator special antidepresie. ;) Eu il folosesc frecvent.

You're welcome. ;)