joi, 5 noiembrie 2009

concediu pentru storcatorul de fructe

fructe

Cireasa si-a dorit mereu un stocator de fructe.

Unul din ala in care sa pui fructul sau legumul. Sa il apesi cu toata forta cireseasca, pana este inghitit tot, impotriva vointei lui, de centrifuga.

Si sa rezulte din asta doua chestii. Pe o parte, un pahar cu suc care te face sa plesnesti de sanatate. Pe cealalta, resturile neinsufletite ale participantilor la suc. Uscate, ca un rumegus. Practic cenusa celor ce au fost.

Sigur, daca esti mai milos din fire, nu poti sa ai storcator. Te doare fiecare gemet al morcovului. Si fiecare scancet al marului. Dar eu, eu n-am suflet cand vine vorba despre suprimarea hranei omenesti. Cand mi-e foame, calc totul in picioare.

Pana insa sa ajunga cireasa singura sa achizitioneze unul, a gazduit intr-o seara un storcator venit la pachet cu un musafir. Eu ma uitam in timpul asta cu invidie la proprietar.

Storcatoarele de noua generatie sunt extraordinar de frumoase. Sa-l vedeti pe asta cum era facut din inox si plastic negru. Puternic, sarmant, o nebunie. Am facut toti o proba. Lucrurile nu au mers bine, in ceea ce ma priveste.

Storcatorul era aratos dar pica in categoria branza rea in burduf superb. Desi i-am introdus in pantece destule fructe, el a scos sfidator doar nitel suc. Si pe partea cealalta, in loc de cenusa fructelor, un fel de pulpa, asa. Care mai continea ceva zeama. Si nu e drept.

Dar ce m-a uimit cel mai mult si m-a facut sa ma multumesc cu viata ce o am acum, sine storcatorum, este implicarea din partea proprietarului.

Eu tineam minte, de la produsele alea rusesti care se gaseau la piata. Si de care a avut si cireasa cand era pui. Ca e simplu de folosit. Nu, nene, nu. Stocatorul asta arogant si sunt ferm convinsa ca toate cele de teapa lui fac exact la fel, nu te lasa in boii tai.

Dupa ce ca a produs doar trei degetare de suc. Complet insuficiente si pentru o familie in care se traieste in armonie, d-apai in alte situatii, el propune spre curatare nu mai putin de sapte componente. Repet, pentru cei mai neatenti. Sapte componente.

Ceea ce inseamna, in termeni simpli, ca lucrurile se petrec asa. Daca esti genul care simti din cand in cand, la intervale regulate, ca ai pofta teribila de suc. Asa de teribila incat esti pregatit sa faci orice pentru asta, atunci da. Cumpara-ti unul.

Si cand te decizi ca a venit vremea sa bei, anunta la birou. Spune-le ca tu iti iei o zi libera, pentru ca ti-e sete. Inchide-te cu storcatorul in bucatarie. Fa-ti mendrele cu el.

Iesi apoi rosu la fata de placere si efort. Si restul zilei o sa ti-l petreci spaland cu grija componentele. Dar pentru sanatate, ce nu facem noi, oamenii moderni. Alti oameni moderni, nu eu.

Eu ma dezic de asa masinarie cu fite. Si in concediu vreau sa merg la ski. Nu sa stau la chiuveta. Cine n-are storcator de fructe dar nici zile de concediu, sa nu-si ia.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Nici eu n-am nimerit ever un storcator de-ala sa ma satisfaca; vreau si eu unu' c-an filmele americane, pui fructa, apesi si iese un suvoi ca Niagara, sa saturi un regiment. Sys.

thea spunea...

La un moment dat mi-am dorit si eu un storcator de fructe; nepriceputa intr-ale aparatelor, am tot cantat cateva saptamani bune ca vreau "robot". Dupa care mi-a trecut. Oameni sensibili, prietenii mei au retinut si de ziua mea am primit un robot: adica o chestie de facut aluaturi:)). Care e inca in cutie, de vreo 10 ani cred:). Nu m-am apucat de facut cozonaci...inca :).

another cherry spunea...

@sys: pai si ce facem? o revolta armata in fata marilor magazine de electrocasnice, ca sa ne dea ce e al nostru?

@thea: hahaha. da-l unei matusi, ceva. ca e pacat:).

ady spunea...

eu cred ca as prefera un blender. am utilizat unul odata. simplu simplu. e foarte adevarat, nu iese suc, iese nectar. ceva ca un piure extrem de subtire si curgator, din fructe. dar mie imi place mai mult asa.
erau, cred, vreo 4 componente de spalat: recipientul, care era la fel de simplu se spalat ca o cana de ceai, capacul, impingatorul si sito-centrifuga -asta era un pic mai complicat de spalat, dar nu cine stie ce.
si era utilizat tot fructul, nu iesea niciun rumegus, nimic.

Georgiana S. spunea...

Da, da, si eu am blender, cumparat de sotul meu pentru ale sale pofte, achizitie la care eu m-am impotrivit din toti rarunchii, dar de, a fost el partea dominanta. Dar acum ma bucur, ca imi pregateste niste cocktailuri non-alcoolice foaaaaarte buna.

Si, offtopic, din cate am inteles eu de cand citesc blogul asta, ar fi 2 persoane care posteaza, a cherry si another cherry. Dar eu observ ca posteaza numai another cherry. Nu ca as avea ceva impotriva, dar as vrea sa mi se lamureasca si mie situatia, ca nu ma pot declara fan al blogului fara a cunoaste aceasta informatie esentiala. Zic eu....

another cherry spunea...

@ady: ooof, eu nu vreau pulpa. insist sa vreau suc frumos curgator si limpede ca cristalul.

@Georgiana S: of, nu blender. ca ala doar flendureste fructele si din cauza asta ar trebui sa se cheme flender. acum scriu doar eu, another cherry, aici. a cherry a scris la inceput dar n-a mai vrut si pace:)

Anonim spunea...

Storcatorul Jack Lalanne (parca am vazut si in Romania reclame cu acest domn - Google him please!! -si masinaria lui) face suc mult si limpede. Nota 10. Spalatul, insa, e neplacut. Ce ma enerveaza pe mine cel mai tare e ca trebuie sa-l speli imediat dupa ce ai facut suc, ca daca apuca resturile sa se usuce, freci la plasticele alea de-ti vine rau. Nu poti si tu sa bei sucul relaxat dupa ce l-ai stors ca trebuie sa-ti sufleci manecile si sa speli masinaria. Eu imi amintesc de storcatorul meu cam de 4 ori pe an. Concluzia - da, mai bine te duci si cumperi suc gata stors de altii.

No One spunea...

oare nu e mai simplu sa mananci fructul sau legumul cu manuta ta? ce atatea storcatoare??? :P

Lili spunea...

Am trei feluri de storcăreţe şi nu le folosesc deloc. M-am plicitsit de curăţat obiectele crimei şi de spălat componente. Acum e perioada compotului de mere neîndulcit. Ieeei!

another cherry spunea...

@John C: dar eu nu sunt asa de puternica. si nu iese suc din mana mea of.

@Ligia: ce chestie. am facut exact acelasi lucru ieri. si mai fac:).