o, ce ma bucur

Asa internetici si deci profund iluzorii cum sunteti, va simt oh, atat de aproape.

Si va stimez enorm. Jos palaria pentru voi. Nici nu trebuie sa faceti nimic. Doar sa fiti. A trebuit sa plec pana la mama zmeilor ca sa va apreciez cum trebuie. Da.

Instinctul ma face sa cred ca voi nu horcaiti ca si cum sunteti la un pas sa dati ortul popii. Si ceva imi spune ca daca ma intalnesc cu voi pe strada, nu o sa trageti fix in fata mea o flegma. De sa mi se ridice maciuca putinul par pe sira spinarii delicate de cireasa.

Voi, barbati romani, eroi intre eroi, nu purtati unghii lungi la maini. Si nu ma atingeti cu ele in diverse situatii. Brrrrrr. Si cireasa zbrrrr de sila pe o dugheana. Si nu va scobiti cu unghiile astea imense in locuri. Va multumesc pentru asta.

Stiu ca si voi va scobiti. Dar prefer sa stiu ca va faceti asta chinuindu-va. Ca va folositi doar de buricele voastre boante, mai putin eficiente decat ghearele chinezesti. Incepe sa-mi placa asta la voi.

Pun pariu ca voi nici nu urlati unii la altii ca niste tampiti cand purtati o conversatie de rutina. Voi nu mergeti cu mobra pe trotuar ca pe bulevard. Si nu, nu ma claxonati isteric in ultimul moment, ca sa-mi steie in gat coltunasul cu carne.

Oo ce ma bucur sa va reintalnesc. O! Ce bine ca voi nu scoateti din gura in timp ce mancati lucrurile care nu se califica pentru stomac. Si nu le insirati fara ocolis dinainte. Ca la un concurs cu tema hai sa vedem care e cea mai dezgustatoare masa din incinta.

Cred ca voi nu sorbiti cu zgomot din supa. In sfarsit am cu cine sa barfesc pe cei care isi baga tot capul, cu tot cu gat, in supa. Si scot de acolo zgomote nefiresti. O, cat ma bucur sa va vad.

Voi nu incercati sa mancati ciorba cu bete. Va stiu eu bine. Voi stiti din prima ca asa ceva nu se poate. Si asta va face sa fiti superbi cand luati pranzul. Ce ma bucur sa va revad. Dar poftiti, intrati si stati jos.

Ce relaxata stau acum la mine in livada, cu musafiri asa ca voi. Stau cu picioarele pe masa si beau din cafeaua mea turceasca. Stiti, Romania e pana la urma o tara fabuloasa. Si nu, nu mi se pare ca e chiar pacat ca e locuita.

Va plac si pentru ca voi, vajnici ingineri romani, nu o sa construiti niciodata un sir de toalete cu un zgheab de faianta alba dedesubt. Adica un sant comun pentru toate toaletele surate.

Voi sigur nu o sa ma obligati sa particip la asta. Sa fac pipi deasupra unui rau scarbos. Care sa imi permita sa impart vizual. Si sa am contact aproape tactil cu ce se intampla in celelalte cabine.

Sigur n-o sa faceti asta. Pentru ca nu sunteti curiosi, precum chinezii, sa stiti ce iese din vecini, in timp real. La fiecare tras de apa al cuiva, paraul involburat al groazei se umfla si vine catre tine, infricosator de aproape. Nu, voi n-ati face asta.

Si ce placere pe capul meu sa vad ca pricepeti tot ce spun. In sfarsit cuvintele mele au din nou un rost. Ce dor mi-a fost de voi. E greu sa fii analfabet cand tu ai mereu ceva de zis.

De astazi inainte nu mai trebuie sa fac cotcodac ca sa explic umila faptul ca as manca ceva carne de pui. De azi pot sa ma desfat in vazul lumii prin cuvinte. Si sa las semnele primare deoparte.

Ca sa intelegeti ce mult ma bucur sa va vad, as vrea asa. Sa mananc cu voi o omleta imensa, fie ea si internetica. O omleta din 600 si ceva de oua, perpelita in unt. Am pus cate doua oua de caciula per cititor de cirese.

Cred ca ne ajung. Dar daca e, mai cereti. Sa fie petrecere in tot cartierul meu. Pentru ca stiu ca si voua va place omleta dimineata. Si ce bine imi face informatia asta. Am mancat destui taitei cu alge la prima ora. Am mancat destui. O, ce ma bucur sa va vad.

Si nu in ultimul rand, ce mult ma bucur ca in loc de ochi nu aveti doua fante crestate oblic pe fata. Ochii vostri, chiar internetici fiind, sunt oglinzi ale sufletului vostru cel internetic dar romanesc. Bun si asa.

O, ce ma bucur ca v-am regasit si nu exagerez. Nici cat negru sub unghia roz de cireasa. O!