relatia mea cu harta

Sunt genul de fruct care tanjeste dupa relatiile armonioase. Relatiile care cresc, tin in pantec si apoi nasc bomboane fondante pe oriunde isi duc existenta lor serena.

Incerc sa ma inteleg zambind cu prietenul meu. Nu gasesc placere in nabadai sau siroaie de lacrimi sarite cu nervi din ochi. Ma pricep sa ma imprietenesc cu farfuria de mancare ce-mi sade dinainte. Asteptand sa fie devorata de coltii ascutiti de cireasa mare iubitoare de potol.

Dar cand vine vorba despre relatia mea cu hartile lumii. Trebuie sa recunosc ca e vorba despre o interactiune dragoste-ura. Care se sfarseste prin abandon si instrainare a uneia din parti. Si nu sunt eu aceea, de-mi e harta ea.

Eu incerc intai sa ma feresc de un potential esec. Refuz incruntata sa deschid harti. Si le indes insistent in mana vreunui inginer iscusit sau vreunei femei mai barbatoase.

Cand insa e musai sa frunzaresc cate o harta, totul decurge asa. O despaturesc increzatoare, cu inima curata. Incerc sa uit ce am patit cu alte harti. Si sa purced in noua aventura cu ochi noi, inocenti.

Ma port ca atunci cand intalnesc un barbat ce are pe vino-ncoace. Aa, uite o harta. Am nevoie de ea ca sa ajung unde vreau eu. Buna ziua, harta. Buna ziua, cireasa. Hai sa petrecem ceva timp de calitate impreuna.

O deschid si mi se ofera toata. Identific anevoie unde sunt si unde vreau sa ajung. Dupa ce ma folosesc de ea fara scrupule, doresc sa o strang. Dar mai fa-o cireaso la loc, daca poti. Incerc cateva strategii de impaturire. Nu prea merge.

Ma zgaiesc cu atentie la urmele protoimpaturirii ei initiatice. Vreau sa inteleg in ce formula a vazut ea lumina zilei. Ca sa o pot aduce aproape de origini, si nu in sensul trivial. Incerc varianta dupa varianta.

Stau in mijlocul unui oras nou. Soarele ma bate in memeaca. Sau frigul imi musca din obrazul transparent. Si in loc sa ma uit la monumente, eu incerc sa gestionez harta. Insa harta se iteste la mine umflata nesanatos. Si evident prost impaturita.

Eu o fortez sa stea cum o pun. Ea, de stres, se incordeaza si plezneste pe la incheieturi. In momentul asta al relatiei noastre, imi devine foarte neplacuta intovarasirea cu harta.

Mie mi-e sila sa o mai deschid. Dar incerc sa nu fac public lucrul asta. Poate ca imi trece si o sa am iar chef sa o las sa ma duca unde am treaba. Inca o mai port dupa mine, mic cadavru inghesuit in viata si geanta mea.

Dar pana la urma nimic nu functioneaza unilateral pe lumea asta. Ci intr-o stransa si vitala interdependenta. Asa ca harta simte animozitatea mea. Si se deterioreaza vazand cu ochii. Sunt eu sensibila azi? Sau asta iarasi seamana cu relatiile fruct-barbat?

Harta se umezeste de la caldura. Se murdareste de altceva prezent la mine in geanta. Se mototoleste si se crapa si mai tare. Apoi devine gri la fata si nici nu mai stie sa arate directia. Chiar daca as pune-o eu sa faca asta pentru mine.

Si aici se intampla la fel cu orice harta. Si cu cele de Istanbul, si de Paris si de Shanghai. Asa de tare ma enerveaza existenta ei, incat o pierd repede. Nu e un lucru constient, descotorosirea asta.

Eu, de ma intrebati, vreau sa o tin. Sunt convinsa ca o sa mai am nevoie de ea. Chiar daca ne-am racit si nu mai suntem asa de apropiate ca inainte. Dar mintea mea face un switch si, independent de mine, ma instraineaza de harta. Sau mai bine zis pe ea de mine.

O uit pe un scaun de cafenea. Sau pe gardul de piatra al unei manastiri. Sau pur si simplu in trenul care o poarta mai departe.

Voi vedeti cum seamana hartile cu barbatii? E uimitor. Una dintre deosebiri este insa clara. N-am convins pe niciunul sa stea, macar o vreme, la mine in geanta.