circulatia cartilor in natura

Dupa mine, nu doar apa face si drege in natura, cand circula.

Stim ca ea se face luntre si apoi si punte. Se ridica la cer si mananca din vata de zahar a norilor. Linge pamantul precum vaca sare. Se involbureaza nervoasa sau scoate aburi de inghetata de vanilie pe narile ei transparente.

Si cartile sunt facute sa circule. Nimic nu se pierde, totul se transforma. Oare de ce se supara oamenii asa de tare cand le pleaca din casa cartile? Ele sunt facute sa imbogateasca lumea.

Mie mi se pare un privilegiu sa pot oferi mai departe unui prieten o carte care mi-a placut nespus. Eu insist sa le dau mai departe pe ele, cartile. Cum termin una care mi-a placut, cum ma gandesc la cineva anume caruia sa i-o var sub nas.

Fac asta cu speranta ca o sa se emotioneze si el. Si in felul asta o sa ne lege si mai multe chestii de acum inainte. Si ca o sa fim macar nedespariti prin cultura, daca totusi separati prin geografie.

Cand daruiesc o carte, nici nu-mi trece prin cap sa-i zic destinatarului. Si vezi ai grija de ea, ca e o carte la care tin. Nu. Stiu ca ea si-a trait traiul si si-a mancat malaiul cu mine.

Si acum trebuie sa plece si sa genereze sentimente noi. Sa smulga oftaturi, sa increteasca frunti. Sa deschida guri din care sa iasa libere hohote de ras. Asta e treaba unei carti.

Eu nu ma astept niciodata sa se intoarca la mine o carte. Si de cele mai multe ori nici ca o mai vad. Dar asta e pentru mine prilej de bucurie. Inseamna ca si-a facut treaba bine. Si ca am fost inspirata sa o trimit cu o bocceluta in lume. Sa mai inspire si pe altii.

Cel mai bine ma simt cand aflu ca respectiva carte, o usuratica, a plecat de la cel caruia i-am inmanat-o, catre alte zari de soare pline. Ca se afla acum la cineva pe care nici macar nu-l cunosc.

Niciodata nu sufar dupa o carte vagaboanda. Dupa mine, asta e rostul ei. Sa fie nomada si sa tot hoinareasca prin strainataturi. Cand ii dau branci in bratele altuia, hulpav ca si mine, o rog sa nu se lege la cap cu un singur proprietar.

Iar pe mine sa ma uite. Sa zboare din floare-n floare si sa genereze placere si intelepciune.

Si cu tot traficul de carti care i se perinda prin sufragerie, cireasa tot are o biblioteca falnica si indestulatoare. Nu am ramas sireaca in carti. Altele au venit mereu sa le ia locul celor plecate cu zambetul pe buze.

Pentru ca da, am un obicei tare urat. Dau carti cum respir si ma bucura actul asta. Dar daca-mi dai o carte pentru ca ti-a placut si vrei sa o citesc si eu, nu te astepta sa vina indarat.

Nu o sa o tin cu mine mai mult decat necesar petnru o lectura. Dar apoi o trimit imediat mai departe. Fara remuscari si cu niciun pic de jena. Daca-mi place, o trimit sa bucure si pe altii.

Caci eu cred ca ele, cartile, sunt facute sa circule. Si sunt prea multumita de tot acest trafic ca sa mai schimb ceva.