cireasa isca tablouri

Am o prietena foarte buna si foarte noua. Ea e priceputa si la cuvinte. Cum altfel? Dar picteaza si chestii care-i ies in cale.

Daca o cunosti, vezi ca din multitudinea de imagini pe care le vede trecand prin fata ochilor ei de tip viezure. Ea picteaza probabil doar nustiucatdarextremdeputinlasuta. Prietena asta a mea e plina de verva. Tare mult o plac.

Si cu emotie am constatat ca treaba e reciproca. Se pare ca si ea ma place. Motiv pentru care m-a chemat la ea in fapt de seara.

Uite cum imi introduce in mana un sandvis cu zacusta din productia proprie. Un deliciu, nu alta. Mestec si respir usor. Apoi imi ling degetele de la o mana. Apoi le mai ling inca o data.

Sniff-sniff, o mai fi ramas vreo bucatica pe undeva? Buna zacusca ai mai facut, mai N.

Apoi ma pune sa ma afund intr-un fotoliu. Si incepe sa puna verde cu rosu pe o panza. Eu port o rochie rosie-sange. Am parul galben, spicul graului. Si sorb un ceai bun facut de ea dintr-o cana verzulie. Ca pielea de broscuta otravitoare.

Sunt emotionata putintel, nu pot sa mint ca nu. Nu prea vad ce face acolo. Dar se agita mult. Da din maini si la rastimpuri ma priveste fix. Pozitia in care am ales sa-mi tin mana e cam incomoda. Si ciudata, vad dupa. Dar na, m-am comis. Asta e.

Am mai stat eu odata cu gatul fix si corpul meu nemiscat pentru facerea unui tablou. Aveam 11 ani si sotul profesoarei mele de pian, ca de, am educatie de pension, a insistat sa ma imortalizeze. Tot rosu purtam si atunci.

Dar in cazul ala m-am plictisit teribil. Domnul ala era foarte batran si nu stia sa distreze o cireasa mica. Sau macar sa o faca sa se relaxeze. Am stat statuie dureroasa si am plecat de-acolo cu gatul stramb de atata concentrare.

Prin urmare tabloul este asa nu. Cireasa, desi pui, este trista si intelenita. De data asta, pictorita de prietena mea m-a lasat sa zburd intr-o oarecare masura. Chiar daca stateam fixata intr-un fotoliu mic.

Dar acum am avut voie sa-mi rotesc ochii in cap. Am baut din cana. Am ras. Am intors capul dupa pisici. Am dat din picioare.

Rezultatul este surprinzator. N-am vazut tabloul terminat. Dar am exact aceeasi postura pe care a avut-o si mama de cireasa. Intr-un desen facut de un iubit acum ceva vreme.

Si N, surpriza, N s-a prins ca cireasa are gura stramba. Eu credeam ca asta e ceva ce vezi doar dupa ani de studiu. Adica gura mea e dreapta, de la natura. Dar eu o misc ce o misc. Si la sfarsit o strang intr-o ipostaza in bie. Si o asez in liniste pe o diagonala a fetei.

Am plecat inainte sa am ochi cu care sa vad. Sau nas cu care sa miros. Am capatat doar gura asta.

Si sunt foarte curioasa ce o sa iasa pana la final. Asa de curioasa incat nu mai am rabdare. Imi vine sa zgarii la usa. Sa cer un sandvis cu zacusca. Si sa astept cuminte pana mi se arata ceva finit.

Dupa ce am iscat un tablou nasol. Ma gandesc ca asta e un inceput profund promitator. N, cand imi pui ochi? Si nas? Ca vreau sa miros zacusca inainte s-o hapai.