Se pare ca eseu vine de la a incerca. Un cuvant frantuzesc care da si numele unui stil literar.
Este vineri si mai jos este zugravita incercarea mea de cireasa romaneasca de a explica succesul. Cand o intreaba invatatoarea la scoala cireaso, pentru dumneata ce este succesul? Si adauga: fa bine de alcatuieste o compunere, cireasa se explica.
Premisa este in felul urmator si de la ea plec eu pe drumul meu. Societatea te invata ca succesul este suma a ceea ce-si doresc majoritatea oamenilor din societatea in care te invarti ca un titirez.
El se refera de cele mai multe multe ori la proprietati si alte bunuri palpabile. Si asta se completeaza echilibrat cu momente de glorie efemera. Precum aparutul la televizor si gura lumii (vecini, colegi de munca, fitecine).
Am stat si m-am gandit enorm. Pentru mine succesul nu este legat de succesul altora. El tinde sa fie complet relativ si se gudura pe langa ce-mi place mie mai mult sa fac in viata.
Daca reusesc sa ating treburile alea, inseamna ca am succes. Daca nu, inseamna ca trebuie sa mai muncesc sa il ating. Dar e clara treaba. Succesul meu n-are nicio treaba cu succesul general acceptat.
Mie pe lume imi place sa mananc bine, sa fac sport, sa iubesc fizic si psihic, sa lenevesc dimineata, sa calatoresc, sa port haine si incaltaminte comoda, sa ma rasfat cu tot felul de delicii. Sa am mult timp liber, sa muncesc ce-mi place, sa stau inconjurata de oameni, sa dansez. Sa merg mult la tara, sa merg cu bicicleta, sa am timp sa fac des cumparaturi la piata.
Dar societatea pare sa ma contrazica dramatic. Asa cum il inteleg eu, succesul la care ar trebui de fapt sa acced arata cam asa.
Societatea: Sa aiba cireasa o casa maricica pe pamant. Intr-o zona rezidentiala cu renume, inafara Bucurestiului.
Comentariul ciresei: Dar eu nu vreau sa imi ia zilnic 2 ore drumul pana in oras si inapoi. Si nici nu vreau ca odata ajunsa acasa, sa nu mai am chef sa ma dau jos de pe canapea. Din cauza ca mi-e lene sa bat atata drum.
Eu vreau in centru, intr-o casa mica, usor de intretinut. Pentru ca nici nu vreau facturi mari, impovaratoare. Eu vreau sa cheltui pe calatorii si pantofi si curmale proaspete si cafele in oras. Nu pe gaz, portat, fosa septica si impozit.
Societatea: Sa aiba cireasa o masina mare. Care sa ii inadeasca piticimea. Sa simta si ea ca e om. Sa scuipe seminte in capul pamantenilor de rand. Sa fie puternica prin cai.
Comentariul ciresei: Dar eu vreau o masina mica. Cu care sa ma strecor ca un tipar electric. Si sa parchez precum o antilopa supla de trafic. In plus, nu vreau sa stric planeta si mai tare prin poluare. Si nici sa-mi cheltui mare parte din salariu pe o masina gurmanda.
Societatea: Sa fie cireasa sefa sau sa aiba afacerea ei. Sa aiba oameni in subordine pe care sa ii struneasca cu succes. Sau sa nu dea socoteala nimanui, sa se indestuleze doar pe sine. Nu pe cine stie ce patroni.
Comentariul ciresei. Dar stati. Eu nu vreau sa fiu sefa pentru ca subordonatii au tot felul de probleme si sunt stresanti. Eu nu vreau sa muncesc ore tarzii la job. Am atatea altele de facut.
Si nici nu vreau sa-mi tremure camesa in spinare ca nu-mi ating obiectivele. Sau ca nu ma ajuta contabila. Sau ca nu am de unde da salariile sau ca angajatii ma fura. Eu vreau sa fiu fara griji. Sa se impauneze altcineva cu toate astea.
Societatea: Sa apara cireasa la televizor. De cate ori se poate si in cat mai multe conjuncturi.
Cireasa: E dragut la televizor. Dar cum apari acolo, cum incepe lumea sa te injure. Mai bine nu. Eu vreau sa ma iubeasca lumea. Asa necunoscuta cum sunt.
Societatea: Sa fie cireasa maritata si cu doi copii. Sa aibe un rost in viata cum trebuie sa avem toti. Sa se grabeasca sa-si faca o familie. Altfel nu e in randul lumii.
Cireasa: Auzi? Vreau sa imi dovedesti tu ca esti fericita. Si apoi, daca imi dovedesti prin procente ca asta si numai asta e calea. Apai imi reconsider si eu atitudinea. Ochesc un barbat-partida buna si ii torn cati copii trebuie.
Dar deocamdata mi-e tare bine asa. Am atatea lucruri de scris. Trebuie sa scot o carticica. Si inca o carticica. Vreau sa vad lumea. Imi place cum traiesc acum. De ce sa schimb doar asa?
Societatea: Sa izbandeasca cireasa in cariera. Sa ajunga CEO in domeniul in care activeaza. Si apoi director pe lume. Si sa poarte taioare si sa fie dura. Si sa se scrie studii de caz despre cum isi desfasoara ea business-ul.
Cireasa: Nu, multumesc. Pentru mine succesul in cariera este sa nu existe pic de stres in viata mea. Si sa imi placa maxim ce lucrez. Culmea e ca, dupa gustul meu, am deja succes. Mult.
Cam asa arata incercarea ciresei de a-si explica parerea despre succes. Nu stiu daca s-a prins cineva, dar personajul colectiv societatea a pierdut in fata ciresei. Care o sa incerce neobosita sa atinga succesul ei personal. Dupa criteriile ei personale.
Cum arata succesul vostru?
joi, 29 octombrie 2009
eseu despre succes
Etichete: barbat, cariera, casnicie, constrangeri, copii, societate, stachete, succes, televizor, viata buna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
succesul meu e sa am exact atatia bani cat sa-mi cumpar orice maruntis inutil posibil si sa fac cadouri la toti pe care-i cunosc si sa le provoc surasuri si veselie de nestavilit, sa ma pun la geam cand ploua si sa miros aerul proaspat, sa ma adun seara cu lumea la un loc si sa spunem nimicuri, sa rad in hohote cand imi vine pofta, sa-mi impletesc parul in cosite si, cand oi imbatrani, sa am o casuta si o gradina cu multi copaci batrani si sa creasca acolo bostani uriasi si rosii si ardei, fara pesticide of course:)
ciresica, pot sa fur si eu comentariile tale. o casa mica, undeva in oras, pe o straduta mica unde se joaca copii, catei si pisici. un job dragut, unde faci ce-ti place si colegii ti-s prieteni, nimicuri mici, dar care aduc atata bucurie, calatorii brambura prin lume sa vada si ady si cireasa ce-au facut altii, dar si in tara sa vedem ce-au facut stramosii.
lulu, partea cu bostanii, rosiile si ardeii o sar, ca nu ma pasioneaza gradinaritul. raman copacii, preferabil pomi fructiferi, sa umplem camara de compoturi si dulcetuturi din care sa dam la toti prietenii.
Mda...asta cu conventiile sociale ma cam seaca daca ma gandesc la ele; bine macar ca nu-mi bat capul cu ele... Pentru ca succesul meu a insemnat si sa fiu catarata in ierarhia unei firme fara sa vreau sa am barbat si copii, dar a insemnat si sa-mi dedic tot timpul LUI fara sa-mi mai aduc aminte de costume deux-piece si laptop :). Succesul n-are pentru mine o forma neaparat materiala :). Si nu stiu daca asta mi se datoreaza numai mie sau e din educatia primita...
Succesul meu arata cam ca si-al tau cireaso, adica nu are nimic de-a face cu succesul perceput de societate.
Sa fac ce-mi place si pentru asta sa castig (ceva) bani.
Care sa imi ajunga sa fiu darnica cu cei dragi, sa ma rasfat pe mine un pic, sa pot sa calatoresc cand si cand, sa ies la o carciumioara cand am chef, sa am timp sa merg la teatru si la concerte, sa invit prieteni la masa tot timpul si sa gatesc pentru ei. Sa pot sa fac toate astea alturi de jumatatea mea si restul lumii dragi mie.
Cred ca, in fond, toti ne dorim ce ai descris tu aici. Doar ca nu toti avem curajul sa rupem barierele si sa iesim din capcanele pe care le-am creat singuri pentru noi. De vina, cred eu, e si mentalitatea poporului nostru :P ; noi trebuie sa avem cat de multe ca sa putem sa aratam celorlalti. M-a surprins intr-o zi comentariul uimit al mamei unei prietene care imi spunea ca a fost in vizita la niste cunoscuti si citez "apartamentul lor nu era nu-stiu-ce, chiar nu aveau conditii de lux, dar aveau o gramada de albume cu poze pt ca umblasera prin toata lumea."
@Lulu: batranetea ta pare una de succes. poti parul impletit? am vazut weekendul trecut, la muzeul satului o hora de fete tare tinere care aveau toate parul impletit intr-un mod foarte frumos:).
@ady: ce bine ca si tu zici de prieteni. oamenii care alearga dupa succesul ala cu fata oficiala nu prea mai au timp de ei. noi da:).
@thea: cred ca tie ti se datoreaza. tu primesti un bagaj bun-rau la plecare, de la familie si gene, dar apoi depinde imens ce alegi tu sa faci cu ele:).
@lacra: tocmai ai numit paradisul. ce mandra sunt ca am asa niste cititori. mult mai destepti decat ai lor:P.
@Ramona: e bine ca mama respectiva nu a dat din cap cu neintelegere despre alegerea lor. mare lucru. da, capcanele ni se facem singuri, nu ne obliga nimeni la nimic.
ce frumos le zici tu, cireaso! asa zic si eu - vreau sa fiu in mijlocul a toate bune, colorate si frumoase, nu intr-o casa mare, plina cu griji, pe care-oricum o vezi pe timp de noapte. si toate cele spuse de tine, cu iubire si prietenie din belsug!
:">
(emoticon care roseste..)
@jane: da, nu stiu de ce ne complicam asa de ingrozitor viata, cand ea poate sa fie simpla si frumoasa. e destul ce constrangeri ne pun altii, ca sa ne mai punem si noi bariere suplimentare si inalte si apoi sa ne chiuim sa sarim peste ele.
@ikemaua: hihi
Desigur, cam la fel. Bani doar cit sa pot trai normal la Bucuresti, sa pot calatori ici si colo, sa pot face cadouri familiei si citorva prieteni. Aparitzii la TV - NICIODATA, nu ma intereseaza si dispretzuiesc pe cei care considera aparitzia la TV un simbol al succesului.
Gradina - absolut, dar sa gradinareasca altii in dinsa, io doar sa ma bucur de view si ca putem pune masa afara, sub un copac mare si umbros. Unde, dupa aia, citim in chaise-longue si ascultam muzica.
Tocmai am revenit, dupa 6 zile in Malta (conferintza! jur!) and I am still in a daze: balconul camerei mele nu numai ca dadea spre mare, dar eram la 15 metri de apa - valurile se spargeau in patul meu. Am baut 6 cafele pe terasa mea, intre 7-8 AM, dezbracata, in soare dulce (cum e la noi in septembrie), cu ochii la valuri si la 2 constructii malteze batrine de sute de ani - TOTAL BLISS! Asta e succes pentru mine. (Cum zici si tu, si pentru mine MAJORA e bucuria din imponderabile si FARA BATAIE DE CAP!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)
In momentele de aberatzie maxima - un Goncourt/Pulitzer pentru literatura n-ar fi rau. Ahhhh...
Nici cand trebuie sa recoltezi asta pentru ala micu nu e mai imbietor.
Eu am efectuat prima proba saptamana trecuta, dupa care am zburat din baie livida in aplauzele baietelului meu si ale lui tati lui.
Pentru urmatoarea runda i-am rezervat onorurile lui tati caci mami e inca in terapie.
A naibi gradii nu ne primeste fara...
Trimiteți un comentariu