Orice om ar trebui, si cireasa in special, sa mai treaca pe la spitalul de urgenta din cand in cand.
Si nu ca sa vada capra vecinului moarta-n papusoi. Ci doar asa, ca sa aprecieze la justa valoare darurile pe care viata i le face cu frecventa zilnica, neobosita.
Trec zilnic pe langa spitalul de urgenta Floreasca, in drum spre redactie. Si cand ma intorc acasa, mai trec o data. In principiu, daca e sa ma oblige cineva sa descriu cum e acolo, as zice astfel. E un loc de unde se aud mereu sirene.
Vad des clanuri de tigani care isi fac un fel de tabara in jurul masinilor. Dorm acolo, mananca acolo, tin consilii de familie. Se injura, se porcaie, urla unii la altii. Cred ca tiganii au cele mai multe accidente. Nu stiu de ce asa. Dar e evident.
Tot aici sunt mereu masini parcate aiurea. Lasate cas, in mijlocul drumului, cu avariile puse. Cat sa te lase sa iti inchipui cum tocmai au scuipat in graba pe cineva vatamat rau. Care avea nevoie de ingrijire urgenta.
Asta ma face sa intorc capul preventiv. Prefer sa nu ma uit. Imi ajung problemele mele. Nu prea mai vreau sa le vad pe ale altora.
In plus, nici n-am fost vreodata genul care sa se grabeasca la locul unui accident. Sa prinda cel mai bun loc tip belvedere pentru a privi in tihna ramasitele pulsande ale omului intins pe jos. Detest sa vad carne la ananghie.
Dar injectia mea care mi se varsa in sange de doua ori pe zi imi poarta la impuse pasii pana aici. Intrau in curte pasind mic si sovaielnic.
Un car de televiziune e uneori parcat la intrare, preventiv. Doar-doar o livra in curand carne proaspata. Numai buna de filmat. Sau macar vreun reprezentant al industriei de divertisment.
Actor sau cantaret vestit. Care a facut lumea sa rada pe la revelioane dar e in varsta acum. A facut accident vascular cerebral. Si e neputincios. Telespectatorii trebuie sa-l vada asa si sa dea verdicte. Va reusi? Nu, nu credem. E condamnat.
Curtea si holul sunt pline de oameni ingrijorati. Care au venit sa petreaca bolnavi cu alte afectiuni decat o unghie incarnata. Sau sa le aduca supa si medicamente si pijama curata.
Si curtea e plina si cu salvari care aprovizioneaza cu mereu cu oameni noi. Masina asta de tocat oase si zgarciuri si inimi si temeri.
Aici dau nas in nas cu lucrurile care de obicei lipsesc din viata mea. Oameni obositi, proaspat iesiti din incaierari. Si care poarta fara convingere plagi prin injunghiere. Femei care-si petrec barbatii batausi si plin de sange.
Batrani care nu mai inteleg nimic si sunt trasi si impinsi de brancardieri sau vreun nepot grabit. Oameni arsi, oameni cazuti de la etaj, oameni luati de acasa in pijama, oameni suparati, oameni care nu inteleg cum de-au ajuns asa.
E buna cate o vizita regulata la spitalul de urgenta. Din doua motive. Unu, ca devii recunoscator pentru modul in care iti traiesc viata. Si caruta cu noroc care te fereste in fiecare clipa sa nu ajungi aici.
Si doi, pentru ca ti se mai taie putin din lungul nasului, daca il ai. Cobori cu picioarele pe pamant si intelegi din ce e facuta viata celor mai multi dintre noi.
La spitalul de urgenta fiecare om se lupta sa stea in viata. Si nu castiga niciodata toti. Ce bucurie sa poti sta pe canapea acasa. Cu toate membrele la tine.
luni, 26 octombrie 2009
orice om ar trebui
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
si eu cred ca e mai bine sa stai pe canapea la tine acasa, decat la urgenta. desi la urgenta au niste asistente.....:)
E buna poate cand nu ai pe nimeni la care sa te duci, langa care sa suferi si pentru care sa iti fie teama. :(
Am avut parte de atatea vizite la spital in ultimii ani incat nu mai vreau nici din departare sa il vad.
Dar, unora ar trebui sa le taie din nas, sa le arate ca nu sunte nemuritori, sa le arate ca actiunile lor curma vieti. Of, am atatea in cap cand vorbesc despre astea si comentariul pare incoerent. Darla fel de incoerenta si e si viata de la spital.
cireaso, m-ai intristat. Mie nici nu-mi trebuie sa ma duc pe la spitale (desi am avut parte destul de ele) e suficient sa aud sirena unei ambulante sa imi imginez ca o viata sta pe muchie de cutit si e pe cale sa se franga si cata durere si singuratate si plans e in urma sirenei..
@codo: a, recunosc ca sunt foarte frumusele. ai putea sa mai dai o raita.
@tomata cu scufita: daca ai tot fost prin spitale, stii la ce ma refer. si da, viata de acolo e incoerenta. of si vai de ei.
@lacra: mie mi-a schimbat putin perspectiva. e drept ca omul e facut in asa fel, si eu si asisderea, incat o sa uit si o sa ma intors la viata cu nasul pe sus. ca si cum mi se cuvine tot.
asta era scris pe un poster dintr-un spital, e drept particular, deci doar mai aratos pentru ca suferintele oamenilor sunt aceleasi: "un om sanatos are o mie de dorinte, un om bolnav una singura"
Ma adresez tie pentru ca simt ca faci parte dintre acei oameni care vor sa schimbe ceva.
Am preluat intr-un post de pe blogul meu un mesaj pe care cred ca ar trebui sa il primeasca multi oameni. Nu costa, are un caracter educativ. Daca acest mesaj iti trezeste vre-un sentiment si crezi ca merita sa il perpetuam, ajuta-ma te rog. Locuiesc in Baia Mare, unde traiesc mii de caini fara stapan si nici urma de adapost, nici macar in proiect. In schimb avem un buget de 5 miliarde pentru decorarea orasului de Craciun. Sunt asociata la o fundatie prin care vreau sa schimb ceva. Acest articol este un inceput.
Cum ai putut?
Un articol despre povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale si orice poate contribui la educarea oamenilor pentru a evita aceste nenorociri. Am nevoie de tine pentru asta. Iti multumesc. http://antiquescoffee.wordpress.com/
am si eu simpatie pt bolnavi, tocmai mi am spart maseaua si a inceput sa ma doara! mai multe spun pe blog despre:)
@andreea: ce bine ar fi daca ne-am putea aduce aminte din cand in cand de asta, ca sa ne bucuram ca suntem ok, sanatosi, si sa mai lasam din tot felul de elucubratii si frustrari cu care ne ocupam in mod normal timpul.
e drept tiganii sunt cei mai numerosi vizitatori ai spitalelor. Am mers odata cu o prietena la urgenta si a trebuit sa ne luptam ca sa trecem de lanturile umane formate din 2 clanuri care se certau la intrare.
Vin cu 2 raniti si mai fac alti cativa in timp ce asteapta.
tocmai ce am terminat de citit "Pavilionul cancerosilor", in care spune cam ce spui si tu.
mda spitalul are darul ne a dezlipi din "amorteala" noastra, de a ne pune fata in fata cu mortalitatea noastra si e cu atat mai dureros cu cat ne prinde cu pantalonii mai in vine
@pietricel: intr-adevar, se mai bat si in fata spitalului. cred ca cei mai multi ajung inauntru in felul asta:-(.
@John C: n-am citit cartea. M-a speriat titlul. eu sunt mereu cu pantalonii in vine.
Inceputul acestei saptamani mi l-am petrecut intr-un spital de urgenta...si, asteptand sa mi se spuna cat mai am de trait, m-am gandit mai mult ca oricand la VIATA...Eu una, sper sa nu mai ajung cativa ani buni de acum incolo intr-un spital...Am invatat sa apreciez viata fara a privi moartea...Nu sunt de acord cu expresia: "iti dai seama cat de mult ai privind la cei care au mai putin ca tine, nu mai mult"...e morbida de-a dreptul daca o leg de blog.postul tau...Imi place sa cred ca pot aprecia viata fara a ma uita la moarte...care pana la urma ajunge la fiecare dintre noi si nu ar trebui sa ne fie teama de ea...(eu una imi doresc doar sa mor frumos).
Trimiteți un comentariu