cireasa si taraba mobila

Se pare ca cireasa are negustoria in sange. Dovada sta masina sageata albastra.

Sireaca cireasa, n-a avut bani si nici curaj sa-si faca un magazinas in toata regula. Unde sa vanda produse drive-in si vise la pachet. Acestea din urma purtand eticheta atentie, fierbinte.

Si atunci dumneaei, nostalgica, s-a apucat sa-si incrosneze masina cu ce-a gasit. A inceput timid. Cu niste umbrele de plaja si o palarie de soare. Pe care i-a fost lene sa le mai scoata de-acolo, intre doua weekenduri la mare.

Altii, vazand palaria, au prins inima. Si au inceput sa-si lase si ei bunurile. Spre a nu le mai recupera niciodata. Inca se gaseste in masina o umbrela de soare a ariciului, sefa mea de la hotcity, plus palaria ei de cowboy. Ariciule, ia-ti la revedere.

Altii, vazand asa context, si-au lasat si ei prosoapele de plaja, vreo trei. Unul cu dalmatienii, adica Perdita si o parte din pui. Altul cu niste culori bizare si ultimul un fost prosop, actuala carpa. Culori incerte, viitor la fel. Si alte palariute si sosete si cate si mai cate. Asta e incarcatura permanenta.

Dar cireasa a mai crezut de cuviinta sa tot indoape masina cu tot ce i-a cazut la indemana. Produse despre care crede ea, in subconstient, ca se bucura de cerere mai mare pe piata.

La o perchezitie rapida, asupra ciresei calare in taraba ei mobila se va fi gasind asa. Sticle incepute de cola, sticle intregi de apa. Un sac cu detergent, formatul cel mai generos.

O sacosa cu barabule ecologice, sosite din bucovina. Nuci misterioase si mere renete, cu coaja rapanoasa, tot de acolo. Si niste borcane cu zacusca, venite cu expressul din Jibou.

Cum care Jibou? Acel orasel din judetul Salaj unde se mananca multe prajituri cu frisca facute de catre doua laboratoare locale rivale mai ceva ca-n Romeo si Julieta. Jibou, un mare mod ferorivar.

Reviste glossy, niste haine care trebuie duse la mama de cireasa pentru tot felul de retusuri. Cuvertura pentru pat, luata de la curatat si uitata acolo. Un fluier pasarica ce trage triluri, fara apa. In ala tot fluier eu, cand ma apuca amocul.

Ocazional dar nu chiar rarut, in portbagaj sunt si sacosele mari cu gunoi strans diferentiat. Pe care uit sa le desert la pubelele specializate aflate in drum. Si uite cum ma plimb cu ele prin oras. Ca si cum ar fi niste odoare de pret, de care nu ma pot desparti.

o cana de cafea in stil american. Cu o gaura mica pe unde curge lichid maro si fierbinte in timp ce eu tin de volan si ma comport in trafic precum Cruela. Cafeaua in masina este pentru mine precum spanacul pentru Popeye Marinarul, cand vroia sa o salveze pe Olive de ala gras si negru, care respira greu.

Mai avem casete vechi cu muzica buna, un ananas, sacul de sport. Aoleu, acum mi-am dat seama ca am uitat costumul de baie cocolosit si ud acolo. Brrrr. Eu nu mai deschid punguta aia niciodata.

Inchidem cu o sticla de visinata. Si asta am in portbagaj doar azi. Maine, o sa am si alte mancaruri, plus niste caserole goale de mancare de dus la mama sa le umple. Si asta e doar inceputul. Mereu e asa.

Ieri, de exemplu, aveam acolo si pe Istvan, dihorul testutei broscoase. Sa o tin tot asa. Sau pe bune sa deschid o afacere, chiar daca e criza. Asta e intrebarea.

Bineinteles, daca intre timp cei de la Sanepid nu-mi confisca masina, pe motiv ca este un focar de infectie. Si numai de asta nu mai avem nevoie pe timp de criza si gripa porceasca.

Bine-bine, dar afacerile sunt afaceri.