firul de par din poveste

Sau asta se poate chema, foarte bine, si povestea firului de par. Am preferat sa-i zic din poveste pentru ca acolo intri pe un taram magic, unde totul e posibil.

Asa si firul de par de care ma poticnesc in zicerea mea de azi. Absolut exceptional, precum coborat din basmele cu feti frumosi care cresc intr-o zi cat altii intr-un an. Un fir de par cu proprietatile ridichei uriase. De care, stiti din poveste, trage mosul, trage baba, si nu se intampla mare lucru.

Daca e ceva pentru care cireasa e laudata in mod constant, e pielita subtire. Ce piele fina ai, imi spun dimineata abia treziti din somn oamenii pe langa care trec in goana pe trotuar. Bosumflati de caldura patului care tocmai le-a fost luat de sub fund.

Auzi, tu faci baie in lapte de bivolita? M-a intrebat un coleg de la vanzari, in timp ce incercam sa stabilim strategia de marketing pe anul viitor. Si si-a trecut incet dosul mainii pe bratul de cireasa. De unde incepe el si pana unde se termina.

E drept ca ma epliez si eu ca orice femeie prin locuri esentiale. Dar e clar ca pielea mea e mai neteda si mai lipsita de pori si peri si alte impuritati decat normal.

Prin urmare m-am culcat pe o ureche. Am inteles ca e de bine si am stabilit ca ma voi uita mai fugar in oglinda. Ce nevoie sa mai am? Dar aroganta astfel manifestata cu pret mare va fi platita.

Exista un fir de par in corpul meu care este gigantic si apare in locuri neasteptate. Cu predilectie apare intr-o dimineata pe gat. Il observ cand e foarte soare afara. Cum poate el sa mijeasca si sa devina asa de robust peste noapte, este pentru mine un mister.

Cert e ca ma trezesc de obicei cu el in masina, in timp ce conduc. Instalat pe gat ca o rusine. E lung, e negru, e vanjos. E si imposibil de scos in timp ce faci slalom in trafic.

Imi trec prin minte rapid momentele din ultima vreme in care am stat la lumina puternica, cu gatul la vedere, alaturi de oameni. Care s-au uitat, sunt sigura, direct in parul meu din gat.

Imi vine sa urlu de frustrare. De ce-mi faci asta, nemernicule? Animalule, de ce ma defaimezi? Si trag de el cu o mana si de volan cu cealalta. In timpul asta parul se face covrig cat e de lung. Si rezista, infigandu-se si mai tare in pielea mea.

Cu chiu cu vai il scot. Si ma minunez ca am putut tine la mine in corp asa un monstru. Dar ma iau cu treaba, uit si las iar garda jos. Si peste o vreme, il gasesc instalat in barbie. In partea unde eu cu greu il pot repera. Dar este bine plasat pentru altii.

Apoi apare pe un picior. Tot unul singur, pus undeva in prime-time. Taman cand vreau sa fiu mai ispititoare si mi se pare ca-mi si iese. Cand insa raman singura in dormitor si il observ, ma gandesc cu groaza. Daca l-a vazut si el?

Daca am o zi mai incarcata la munca, se pune pe cate un san. Mereu pe acelasi san. Cel stang. Mereu trufas si victorios. Mereu vartos si nelasandu-se mai prejos. Piei, nemernicule. Bruta ce esti.

Dar parul din poveste isi rade de mine in barba. Si imediat ce ma iau cu treaba sau ma cuibaresc la pieptul ideii ca l-am scos definitiv, vine iar. Se pune pe gat si imi da cu tifla.

Crezandu-se, si pana la urma si dovedindu-se, atotcastigator. Acum m-am uitat peste tot si nu e. Dar cine stie.