femeile si perioada lor

Atentie. Subiectul este delicat. Cine este slab de inima sau misogin si mai ales amandoua, mai bine inchide. Reveniti, daca e.

Este vorba despre sindromul pre si intra menstrual. Si despre cum se comporta fructele in general si cireasa in special, cand se inchina lui, ciclului.

Eu eram absolut convinsa ca spre deosebire de alte femei, sunt un inger atunci cand trec prin perioada respectiva a lunii. Inca mai sunt convinsa, eu. Insa mi se sufla din public ca oarece probleme ar fi.

Cica am nervi din aia de tip isterie si hartag. Si scuip pe nari pucioasa fara motive intemeiate. Culmea e ca pana acum nu mi s-a mai adresat acest repros. Si ma simt intrucatva jignita. Pentru ca am impresia ca sunt victima unui complot de tip cliseu.

Ca, adica, barbatii stiu ca majoritatea femeilor tind sa se comporte nelalocul lor cand au ciclu. Si atunci sufletele lor pereche sunt tentate sa puna orice fleac si incruntatura pe seama bietului sindrom. Ori mie asta nu mi se pare corect.

Poate putin adevar o fi, nu zic. Dar nu cred sa fie un efect coplesitor. Mie mi se pare ca sunt egal raspanditi, in toate decadele, norii din capul meu. Cei care apoi coboara si se instaleaza pe fata si cer cearta.

Cireasa, am incercat eu sa demonstrez, se oftica uneori si cand e hat, departe! de zona aia din luna. Si m-am tot luptat eu sa scot din mintea barbatului ideea asta. Parandu-mi-se ca e nedreapta si ca ma reduce automat la resortul meu de mamifer. Chestie cu care nu pot sa ma impac, neam.

Prin urmare am tot sustinut ca nu are nicio legatura. Cand ma infurii domnule, eu ma infurii oricum, am explicat raspicat. Si asta nu are nicio legatura cu ciclul. Eu nu sunt un animal, ce naiba. M-am innobilat intre timp.

Dar uite ca s-a intampla o intamplare care mi-a daramat tot esafodajul. M-am dat cu fundul de pamant intr-o seara fata de prietenul meu imaginar, I.

I-am reprosat tot felul de lucruri. Mi se parea ca sunt extrem de nedreptatita. Ca cerul a picat in capul meu, bagand cu ocazia asta la fund si toate corabiile ce le aveam.

Ce sa mai. Foarte suparata cireasa. Ba dupa ce parea ca a reusit sa se inteleaga cu mine intrucatva, m-a apucat plansul tare de tot. Si dai, si lupta. Siroaie de lacrimi au produs ochii tristi. Desi pricina supararii era cumva neclara. Un lucru era clar: el era vinovat.

Si dupa cateva ore mi-a venit ciclul, pe neasteptate. Si atunci nu prea am mai avut ce sa mai zic. Am recunoscut ca s-ar putea sa aiba dreptate, uneori. Si desi nu imi convine, tin ciocul mic si joc de glezna.

In fond, poate ca sunt un animalut. Chiar daca am facut 8 ani de pian si am citit multe carti. Ce-are asta a face cu hormonii. Mai nimic.

Asa ca rasufla toata lumea usurata cand mai trece un ciclu fara mari drame. Si exista si o parte buna. Am inteles ca uneori, in ciuda naturii mele feminine, ma comport asa de bine pe perioada cand ar fi de asteptat sa fiu indracita, incat merit o medalie.

Si asta mi se pare chiar dragut. Macar am pentru ce sa ma muncesc. Daca sunt buna cinci zile si nu devin brusc nerezonabila, as putea fi recompensata. Ca un calut care a sarit frumos peste obstacol. Sau un catel care a ascultat comanda culcat.

cine sta bine cu nervii sa dea 10 lei

Pentru ei este acest anunt, pentru oamenii care stau bine cu nervii.

Mai zi-mi cate per sunt acolo, pls. si daca e bine.

Alina, o prietena buna de tot pentru cireasa, si care e buna si ca psiholog (meseria ei), face si ea ceva care pare mic dar e maret. E clar, e momentul faptelor mari, de inima.

Ea s-a decis sa faca sarmale pentru cei mai putin norocosi decat noi. Care sunt persoane cu probleme de sanatate mintala, beneficiari ai Centrului de zi Estuar din Bucuresti si incearca sa primeasca orice ajutor pot.

Cica a pus deja varza la murat. Si acum nu mai are nevoie decat de umplutura. Sigur, e vorba despre multe sarmale aburinde care trebuie sa ajunga la cele 150 de guri mai putin norocoase decat gurile noastre.

E simplu. Intrati aici. Vedeti cum sta treaba cu rezidentii de la Estuar si inimosii care se ocupa de ei (si care vor face cca 1000 de sarmale). Si dati 10 lei acolo, pentru o farfurie cu sarmale.

Puteti deasemenea daca va e mai usor sa virati banutii chiar in contul fundatiei care este: RO45 RNCB 0064 0048 9646 0001 BCR, sucursala Berceni)

Multumesc.

cireasa face incantatii pentru un infarct

Nu stiu ce-i cu mine.

Dimineata ma pieptan frumos. Ma dau cu rimel si anticearcan. Imi pun in fiecare zi o fusta colorata si ma stradui mereu sa arat ca o gargarita vesela ce sunt. Adaug de obicei si cateva agrafe cu libelule.

Ei bine, in momentul in care ma urc asa diafana la volan. Si descopar nereguli facute de catre colegii mei de trafic. Ma apuca un soi de nebunie. Si ma dezlantui ca o femeie posedata. Dar ce umblu eu aici cu manusi. Devin un varcolac.

Cum trece prin fata mea un nesimtit, cum o iau personal. Mi se pare ca pentru a ma scoate pe mine din toti tatanii a iesit el astazi din casa. Incep sa sudui ca un birjar. Ma inrosesc la fata. Imi ies ochii ca la melc din cap. Si fac pete pe decolteu.

De sub fusta imi iese o coada lunga si vanjoasa. Care are in varf un smoc ce scapa pe geam si il plesneste pe adversar peste fata. Printre agrafele cu libelule isi fac loc niste coarne mici si ascutite.

Nu mai pot sa trec fluierand pe langa cei ce taie fata. Imi vine sa ii decortichez de piele depasesc pe linia de tramvai si apoi vor in fata mea. Cat despre nesimtitii care merg pe contrasens pe strazi cu sens unic, peste ei arunc pucioasa. Proaspat iesita pe narile generoase.

Pe vremuri ma sensibilizau doar cazurile mai iesite din comun. Dar acum sufar metamorfoza asta in fiecare dis de dimineata. Si pe inserat, chiar daca sunt obosita si cu simturile mai tocite.

Pentru ca spun vorbe grele si ies jumatate pe geam de destule ori pe zi, a inceput sa-mi fie teama. Purtarea mea ar putea sa traga dupa sine un infarct. Asta, plus alte griji cotidiene... Deh.

Astazi am avut treaba cu un taximetrist. Care venea ilicit din sens opus pe o straduta cu sens unic si minuscula din amzei. Aia cu Planters, unde e mereu un balamuc de nedescris. El venea invers.

Mi-a zis ca ma comport ca o blonda ca nu-i fac loc larg sa treaca. Eu i-am zis ca se comporta ca un om batran si nebun. De aici, a mai fost doar un pas sa sarim cu pumnii. Si sa se incinga o batalie taximetrist-cireasa de sa se duca vestea.

Am castigat batalia psihologica. Dar am plecat de acolo cu inima in punga. Zbatandu-se ca un peste fara apa. Si za daca stiu cum o sa evolueze ziua de azi. Sau daca reusesc si de data asta sa-mi bag ochii la loc in cap, cum va fi maine.

Si mi se pare ca imediat ce ies din casa, fac incantatii pentru un infarct.

ce-are designul cu iaurtul

Dintre multele obiecte functionale din viata omului, designerii au ales scaunul. Pentru a-si exprima trairile artistice despre viata.

Cand sunt veseli, designerii fac un scaun exuberant. Cand sunt tristi, fac alt scaun, mai dark. Cand au sentimente amestecate, fac un scaun cu care nici ei nu mai stiu ce au vrut sa zica.

Exista scaune care au lasat generatii intregi de studenti cu gura cascata pana la prasele. OMG. OMG! Cred totusi ca cei prinsi sub extaz. Nu patesc asta din cauza ca se uita. La cele mai comode scaune de pe fatada pamantului. Pentru ca pe scaunele de design se poate sta.

Dar te simti mai mereu ciudat. Cam ca atunci cand cineva te indeamna insistent. Sa mananci un minunat iepuras realizat din martipan cu atata maiestrie. Asa bine facut incat parca uite, tocmai da din boticul sumetit a primejdie, cu mustetile-i zburlite. Si vrea sa fuga peste camp, laolalta cu alti iepurasi vii.

Dar cum exista si scaunele normale si placute, nu fac mutre. Cine vrea sa traiasca on the edge in propria lui sufragerie. E treaba lui. Jos palaria pentru tenacitate si dragostea pe care o au unii pentru arta. Atat de mare incat sa-si rateze mare parte din sezuturile dintr-o viata.

Dar ce vina am eu. O biata cireasa consumatoare de lactate. Si nevoita sa aiba cantitatea necesara de calciu in oscioarele-i delicate. Sa fiu taraita in razboiul pervers pentru design. Al producatorilor din aceasta breasla aparent pasnica.

Care de fapt se lupta intre ei zi si noapte. Incercand sa vina cu cele mai absurde modalitati. De a crea membrana aia dintre dop si produs. Membrana care te priveaza pe tine om. Si pe mine cireasa. De a ajunge la lichidul dorit.

Dau grosolanul dop deoparte. Si privelistea e de-o fragilitate sora cu nebunia. Un mustiuc mic, cat o puta de furnica. De care trebuie sa apuc vitejeste. Si urmarind explicatiile savante din imaginea alaturata. Sa invart circular.

Cand raman cu mustiucul in mana. Fara sa fi reusit sa ajung la esenta. Ma incearca o senzatie de gol interior. Ca atunci cand, desi alerg, pierd tramvaiul 5. Care vine cel mai rar dintre toate tramvaiele civilizatiei contemporane.

Altele imi propun sa imi var degetul aratator. Sub o breteluta subtiiiiire din plastic. Si sa apas cumva intr-o parte. Dar sa si trag din alta simultan. Am extrem de putin timp sa aplic miscarea corecta. Si stiu ca nu exista o a doua sansa. Orice fac gresit, breteluta se smulge.

Un capat ramane fixat, altul spanzura in aer. Dar odata ajunsa in punctul asta, pot sa uit. Nu se mai poate face nimic. Si raman prostita. Uitandu-ma in gol. Cu foamea respectiv setea dand petrecere in maruntaie.

Trebuie atunci sa iau un cutit si sa lovesc ca o bezmetica. Ca in celebra scena a lui Hitchcock, de crima la dus. Sa ma umplu in felul asta de iaurt si de spume. Asta cand am arma trebuincioasa. Dar ce fac cand sunt in tren? Ca eu sunt des in tren.

O mentiune speciala as mai vrea sa fac sucului de mere. Acolo e alta competitie. Intre alti mari actori, cu alte mari mize. Am vreo doua optiuni.

Ori sa indes cu degetul meu mare protectia de plastic inauntrul sticlei de carton. Mereu rezulta un deget mare plin de suc. Si il si raschetez pe deget de marginea dura. O senzatie tare neplacuta.

Sau pot sa asez sucul pe blatul de la bucatarie. Sa trag de langa el obiectele din jur. Sa am grija sa nu fie prea pe buza, ca atunci e in pericol covorul. Si abia apoi trag de un carligut. Care nu se lasa luat de acolo decat cu improscarea unui splash sanatos de lichid.

De ce, de ce trebuie sa facem asa? De ce ne mananca pe noi ambitia asta. Suntem pana la urma doar niste producatori de suc. Care avem drept unica treaba. Sa alegem cu grija cele mai proaspete si destepte portocale. La care nu adaugam absolut nimic chimic. Dar le facem sa sada extrem de natural in cutie. Ca si cum acolo au crescut.

De ce, de ce noi, niste producatori de lapte. Care trebuie doar sa avem ca scop in viata. Tripla pasteurizare si partiala sau totala degresare in procente fixe a laptelui.

De sa facem design pe nervii ciresei si pe hainele ei si pe covorul ei si pe viata ei. De ce nu punem o tipla simpla la gura recipientului. De ce nu lasam designul pentru scaune? De ce.