vulpea buna mult aduce

Vulpea este Lia, roscata din blogosfera care are o inima cat casa si isi striga cu folos al ei rebel yell.

Ea a lansat proiectul oameni darnici, in cadrul caruia face lucruri unul si-unul. Si nu se lasa pana nu ajuta oameni multi, cat poate ea de tare.

Vreau sa va rog sa aruncati un ochi pe ce face ea acum. Ne si va roaga pe toti sa cumparati pana pe 13 decembrie mici nimicuri de facut cadou unor copii, vedeti aici exact ce si cum.

Si dupa ce faceti asta, sa va intalniti cu ea, vulpea, care o sa stea de veghe la universitate timp de trei zile, 14, 15, 16 decembrie. Si va strange de la voi toate lucrurile intr-un loc.

Vulpea buna mult aduce. Si asa putem sa facem si noi, tot mult.

despre mancare caineasca si omeneasca

De ani de zile ne piseaza la cap reclamele pentru caini cu un mesaj precis, acelasi. Sa nu le mai dam animalelor mancare de oameni* (vezi in subsol).

La televizor ne-au aratat ani de zile o gramada de catei balonati si grasi. Sau lipsiti de voiosie caineasca si deprimati din cauza dietei. Si tristi ca stapanii nu empatizeaza si nu le inteleg nevoile pana la urma simple.

Bun, am cedat. Razboiul a fost castigat. Niciun caine care se respecta nu mai mananca ciorba de carne cu niste coltuci de paine inotand prin ea. Sau oase de ros, de la masa stapanilor.

Duse sunt meniurile cainilor de altadata, cum am vazut cand eram mica. Si asta desi cainilor parea ca le place teribil. Va amintiti, nu? Si nu e ca mureau pe capete. Dar ma rog, nu e treaba mea.

Acum toti cainii mananca niste bobite uscate cu un miros pestilential. Au diverse forme si marimi: de os, de fundita sau forme incerte. Dar aceeasi culoare cacanie, neplacuta. Sper din inima ca le place cainilor. Si ca acestia nu o mananca doar ca sa nu cada in inanitie.

Ce mi se pare mai curios, este ca si oamenii au inceput sa-si schimbe dieta. Si lucrurile par a se indrepta demential tot catre actuala mancare pentru caini**. Tot reclamele au inceput sa indrume oamenii sa manance produse din ce in ce mai uscate.

Si rezultatul concret este ca oamenii pun dimineata in lighenasul cainilor bobite inchise la culoare. Si apoi pun si la ei in burdihan la pranz nu mancare de oameni. Ci cu uscaturi sau bobite sau baghete sau fulgi sau o combinatie din toate astea.

De fapt, dieta oamenilor difera de cea a cainilor prin faptul ca uscaturile de om sunt bej sau galbene. Deci de culoare mai deschisa decat a cainilor. Iar mirosul este unul usor diferit. Dar nu extraordinar de diferit, daca ne gandim putin.

Cum de lucrurile au luat intorsatura asta, stau si ma mir.

Ma gandesc ca ar fi caraghios sa suferim mutatiile astea, oameni si caini, doar de dragul izbanzii in vanzari a unor industrii: cea de mancare pentru cainii actuali si cea de mancare pentru oamenii actuali.

Si oricum, cainii nu se pot apara. Ce le dam noi sa manance, aia e. De prieteni ce sunt cu omul, trebuie sa se supuna. Dar omul? El ar trebui sa fie capabil sa aleaga. Si totusi, el se indreapta ca un robot spre punguta lui, cu uscaturile lui.

Oare merge lumea in directia buna?

*Unde mancarea de oameni este formata din ciorbe curgatoare si mancaruri cu sos umed si salate unsuroase sau friptane sfarainde de grasime si garnituri colorate si deserturi moi cu ciocolata.

**Unde actuala mancare pentru caini este exclusiv uscata si pare sa inglobeze toate minunile lumii, de la vanat pana la peste si vitamine si oase si alte trufandale pentru cainii care stiu ce vor si sunt caini de succes.

oda unui elev necunoscut

Exista un om, mic de ani dar mare la inima, care imi face mie viata mai frumoasa si mai usoara. Si mie si lamaiei aici, internetic, de fata.

Am aflat ca il cheama adrian. El stie cum ma cheama, stie ca sunt cireasa. Pentru ca, atunci cand a venit sa ne cunoastem si eu munceam nevoie mare, el mi-a adus un cadou mic. Ceva cu cirese.

Nici macar nu cred ca i-am multumit atunci. Cine stie ce amareli aveam in cuget si-n simtire. Nelegate de el dar oricum. Suficient de mari incat sa fie legate de oricine imi aparea in fata ochilor.

Multumesc, adrian, pentru sucul de cirese. A fost foarte bun.

Omul asta mic a vazut ca lamaie si cu mine ne descurcam greu cu al nostru copil de suflet DaSiPrimeste. Ca nu mai prididim de restul treburilor ce avem. Si prin urmare ne-a scris din senin, fara sa ne stie. Si ne-a propus sa ne ajute el.

Nu-mi dau seama exact daca prin hai sa va ajut, el s-a gandit cum o sa functioneze practic treaba. Si anume ca noi o sa lasam bucuroase mai tot greul pe umerii lui.

Pentru cine nu stie exact despre ce e vorba, dasiprimeste este un copil online facut de mine si lamaie la sfarsitul lunii ianuarie. Un loc unde oamenii care au lucruri pe care nu le mai folosesc le daruiesc altora, fara bani. Un spatiu virtual care musteste de omenie reala.

Ca eu si lamaie avem, cine stie, pacatele noastre, si vrem sa dam comunitatii ceva bun inapoi, se stie. Dar Adrian este elev. Cate rele sa fi facut el incat sa vrea sa ispaseasca? Si totusi zi de zi el face si desface treaba multa pe dasiprimeste.

Pentru ca este asa de implicat. Si pentru ca este asa de tanar si totusi ii pasa. Si pentru ca face totul din pura dragoste de semeni, fara sa aiba absolut niciun beneficiu, in timpuri cand asa de putina lume mai face asta. Vreau sa ii dedic aceasta mica oda.

Prea multe despre el nu stiu. Doar ca in loc sa stea aiurea pe net. Cum e aproape normal sa faca un elev. El sta pe net cu folos. Ajutand oameni sa se puna in contact. Si sa isi faca multe cadouri trebuincioase in vremuri asa grele, de criza.

Adrian, multumesc frumos ca ne ajuti. Sa stii ca apreciam extraordinar de tare tot ce faci. Chiar daca nu prea iti spunem lucrul asta cat de des s-ar cadea.

lumea mea e buna

Am plecat de acasa dimineata in graba, ca de obicei.

Am stins radioul, am fugit in baie sa pornesc masina de spalat. Am insfacat sticluta in care iau cafea la job. Am luat sacul de sport pe un umar. Plasa cu mancare pentru pranz in cea de-a treia mana. Si incrosnata asa, am iesit val-vartej pe usa.

Ceva n-am facut ca de obicei. Am lasat cheile in usa, pe dinafara. Si usa descuiata. O invitatie pentru orice raufacator in a veni si a-mi devasta feng shui-ul. Ca altceva nu pot sa-mi inchipui ca are de luat.

Am reusit performanta incredibila sa nu am nimic de valoare in casa. Am lucrat mult la asta si pana la urma mi-a iesit. Casa mea e plina dar plina cu nimicuri care nu ar distra pe nimeni.

Cine sa fuga, de exemplu, cu al meu covoras Ikea rosu din bucatarie? Cui sa i se para ca daca imi sustrage cosul de paine, a apucat pe Dumnezeu de un picior si poate sa-si refaca viata? Asa ma gandeam si eu. Nimeni.

Deci un hot ar fi complet dezamagit de foloasele pe care le-ar extrage. In urma unui risc asa de mare.

In plus, de unde sa stie hotul de cirese ca la mine nu e chiar nimic interesant de gasit. Un om pus pe faradelegi ar putea gandi. Cireasa are masina. Deci cireasa este bogata.

Cheile au ramas asa pana la 7 seara. Cand vreau sa intru in bloc, nu reusesc. Ca nu gasesc manunchiul. Noroc ca vad usa scarii deshisa. Si zic sa urc macar pana la mine. Asa, chiar daca nu am cum sa intru in casa. Macar sa ma uit cu jind la usa inchisa.

Ajung si, surpriza incredibila. M-am mirat un pic dar nu mult. Am inceput sa trebalui prin casa si mi-am dat seama de un adevar incontestabil. Lumea mea e buna. Lumea in care traiesc eu, lumea pe care mi-am croit-o cu atentie, e buna.

Nu cred deloc ca e o intamplare ca am gasit cheile tot asa cum le lasasem cu 10 ore inainte. Intr-un moment de nebunie destul de tipic cireseasca.

Probabil ca daca cireasa era genul paranoic. Cu frica de oameni si de hoti. Cineva o calca in orele alea. Si ii fura boii de la bicicleta. Dar na, macar incerca. Dar, asa. Cand cireasa crede ca oamenii sunt buni. Uite rasplata. Livada mea e buna.

Si asta-i a doua cea mai mare realizare a mea, dupa divort.

chinezii spera si sper si eu

Ca luni, cand mergem la ei din nou, o sa le putem duce ceva de mancare. Detalii pe copilul meu frumos si destept, dasiprimeste. E groasa treaba si vremea nu tine cu ei. Nu ca daca ar fi mai frumos afara, le-ar fi mai putin foame.

Pentru cei care nu stiu povestea noastra, va rog intrati aici.

Pentru postul meu zilnic, cititi va rog un etaj mai jos.

poveste chinezeasca cu participatiune romaneasca

Azi constat cu placere ca este nu codrul, ci chinezul cel care este frate cu romanul.

Dupa cum explicam mai acum vreo 2 posturi ca vrem sa facem. Ma vad cu lamaie si eCostin in parculet sa ducem cate ceva chinezilor. Din mai multi cititori sensibilizati care s-au anuntat pe dasiprimeste. La fata locului este doar lupul negru.

Care fara prea multe menajamente cumpara imediat haine pentru cativa chinezi de imbracat de sus pana jos. Si alti cativa chinezi jumatati de sus.

Merci lupule alb de bun ce esti. Merci ca ai venit desi stiu ca nu prea erai in apele tale. O sa fac incantatii pentru bila aia a ta.





Cu 200 de lei, (dintre care jumate sunt trimisi din strainatate) de la Sabina, Lucian si Ionut. Mergem la supermarket sa alegem ceva cat mai potrivit.

Dar apar tot felul de dileme. Oare chinezii mananca branza? Ce conserve sunt cele mai potrivite petnru chinezii care nu au nimic si sufera de frig?

Pana la urma lasam presupunerile. Si alegem in functie de cantitate/pret. Oricum nu avem cum sa le luam mancare chinezeasca, ca doar suntem in Romania. Asa ca...

Rezulta 5 pungi pline ochi cu paine, conserve de carne, tocana si conserve de legume, si croissantes si tigari. Si alte maruntisuri.



Ajungem si se porneste un ropot de aplauze. Chinezii sunt multi si marunti si incredibil de draguti. O armata intreaga de teracota care a inviat. Vin si iau ce le-am adus fara sa se buluceasca, desi situatia lor e clar disperata.



Cred ca cel mai mult s-au bucurat de tigari. Le impart repede intre ei. Si se apuca de fumat instant. Ca un fel de demo pentru noi. Sa vedem noi ca i-am facut fericiti.



Pentru ca afara e soare, pare ca de fapt chinezii au iesit sa se plimbe putin prin Herastrau. Sa-si dezmorteasca oasele lor mici, chinezesti. Zero mizerie, ii vad cum strang fiecare gunoi si il duc la cos.

Mie in continuare mi se pare ca ma uit la copiii celor care au facut pentru cireasa. Si alti copii mioritici. Creioane si ascutitori si penare si gume de sters care miros frumos, a strainatate.



Cat timp stam acolo, mai vin multi romani si aduc diverse chestii. Paturi, mancare gatita, medicamente. E sambata mortilor si sunt bucuroasa sa vad ca romanii sunt generosi cu vii. Chiar daca au ochii mici si lunguieti.



Mai ales sunt doua doamne care poarta blanuri si au venit cu termosuri mari pline cu...tzeai chinezesc. Imi zice unul din chinezi, care imi intinde si un pahar. El mie.



Exista amenajate niste corturi dintr-un celofan, asa. Dar nu sunt suficiente pentru toti chinezii. Chiar daca ei sunt la fel de mici ca mine. Pe soare lucrurile arata mai putin dramatice. Noaptea trebuie sa fie oribil.



Exista si bidoane cu apa si si un maldar de paine. Si o stiva cu alte alimente. Dar nu-mi dau seama cat o sa le ajunga. Aflam de la unul din chinezii lideri, care rup romaneste, pardon "lomaneste". Ca mai au de stat o luna pana se intampla ceva. Nu stim exact ce.



O sa ne intoarcem chinezilor. Pentru ca ca ne-ati emotionat cumplit. Mie si acum imi mai tremura codita. Si am pielita subtire de cireasa mai roz decat normal. O sa ne intoarcem cu intariri.

Later edit: film pe hotcity, aici.

tineti minte ascutitorile chinezesti?

Daca da si daca va aduceti aminte cat va placeau. Si daca va placeau si penarele si ciocolatelele mici in staniol auriu si daca va place mancarea chinezeasca. Atunci poate aveti chef sa ma ajutati pe mine si pe lamaie.

E vorba sa ajutam pe chinezii aia care sunt tare infrigurati si nemancati si tristi si disperati. In momentul asta, lipiti de cladirea ambasadei tarii lor. Acum, cand vorbim si e nasol afara si noi stam inauntru.

Ma astept la bascalie, nu-i vorba. Ce treaba avem noi cu niste chinezi, sa-i ajute ai lor, de ce ne pasa, lasa ca sunt multi oricum, lasa ca sa manance cainii vagabonzi din jur, ca asa o sa fie toata lumea multumita.

Dar daca puteti face un pic mai mult de atat, intrati la dasiprimeste, sa vedeti despre ce e vorba. Strangem chestii si le ducem lor.

Tnx.

am un copil genial

Pe care il iubesc enorm. El e mic la stat dar asa de mare la sfat.

Mi-am pierdut acum vreo 10 zile capul. Stiti cum e. Avem toti slabiciuni. Si l-am conceput intr-un moment de neatentie. Cand aveam atat de multe alte treburi, ca numai el mai lipsea. Deci zero planificare.

Cand am iesit din travaliul facerii si mi l-au aratat, am fost putin dezamagita. L-am vazut asa pricajit, n-am crezut in el prea tare. Mi-am inchipuit ca e bolnavicios si sensibil. Si cu bube-n cap.

Chiar ma gandeam ca ce m-oi fi chinuit atata sa-l nasc. Cand e cum e. Dar m-am pripit. Copilul asta creste intr-o zi cat altii intr-un an. E bun cu oamenii din jur. E silitor, se poarta frumos.

Si imi aduce satisfactii nebanuite. Si zau ca nu zic asa de el pentru ca eu l-am facut. Ci pentru ca el chiar e foarte tare. A inceput sa vina lumea sa-l vada de peste mari si tari. I s-a dus buhul ca e copil special si se formeaza comunitati in jurul lui.

Are deja nu stiu cati prieteni. Si eu care credeam ca cireasa e cea mai sociabila. Sa-l vedeti pe copilul asta al meu. Nici nu stii ce sa zici ca fost mai intai. Cireasa sau copilul ei cuminte?

Gata cu metaforele. Copilul meu se numeste dasiprimeste. Si este un loc unde oamenii fac cadouri dezinteresate altor oameni.

El nu e, doamne fereste, un copil facut din flori, ci cu lamaie. Oamenii de stiinta au fost putin reticenti la inceput. Dar acum e dovedit. Cand incrucisezi o cireasa cu o lamaie, iese lucru de calitate. Dulce-acrisor si bine gandit.

Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc eu, aici in detaliu. Ca am mai zis la foarte inceput de asta. Pentru ceilalti, va multumesc de feedback pozitiv. Ati avut dreptate, foarte tare ideea.

Dintre efectele personale de cireasa, pana acum stau asa. O cutie de "purtat" cosmetice a plecat la denisuca. Si pe 2 dintre scaunele mele o sa stea, incepand de weekend-ul asta, alex.

S-au mai perindat pe la dasiprimeste. Un acvariu fara pesti inclusi, asta mai lipsea. Niste clapari care s-au bucurat de multe coborari. O papusa funny, Didina. Un dulapior aratos si alb ca laptele.

Apoi un kit de mers in thailanda + sfaturi incluse de la proprietareasa. Un joc pentru cand ai playstation si te plictisesti. Niste tricouri noi pentru vremuri noi. Un tablou cu un cantaret.

Si dasiprimeste a mai realizat ceva misto. Si-a facut si prieteni nedespartiti. Oana designerita, denisuca blogarita, alex (cu scaune:P) care face martisoare funny si cercei. Si asta e doar inceputul. Pentru ca dasiprimeste abia a venit pe lume.

Sunt absolut incantata de feedback-ul venit de la voi. De cati oameni vor sa ajute alti oameni. De cate lume misto vine acolo. Si de cum evolueaza copilul asta al meu. Pe care il tin sub lupa. Si il verific la fiecare doua secunde.

Am facut un copil si a iesit bine. Si acum mi-a venit pofta sa fac din ce in ce mai multi. Pazea. Si aviz amatorilor. Sunt intr-o perioada asa de buna. Incat nu-mi trebuie mult sa raman insarcinata.

oamenii din visele mele

ma mira mereu cum se poarta oamenii care sunt actori principali in visele mele.

adica in timpul noptii facem lucruri speciale impreuna, participam la tot felul de aventuri.

zburam impreuna tinandu-ne de mana deasupra unui oras necunoscut cu multe turnuri.

inotam in jurul unor insule misterioase si deasupra noastra zboara pasari mistice, care seamana cu cele din fratia inelului. nu stiu care din cele trei fratii.

cantam karaoke si ne transferam cat ai zice peste in diverse spatii si timpuri. apoi ne preschimbam in tot felul de alte aratari si redevenim noi, fara sa ne miram.

scapam din tot felul de infruntari si reusim sa trecem peste toate. sa ne trezim din nou a doua zi in patul nostru confortabil, fara sa avem nicio zgarietura sau vreo glezna luxata.

si totusi, cand ma intalnesc cu ei din nou in viata reala, se comporta ca si cum nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat.

niciunul din ei nu-mi arunca vreo privire complice. nu vand praful de minune in ochii lor, care sa imi arate mine ca da, ce bine ne-am distrat ultima data, n-am uitat.

dar cred ca uimirea cea mai mare o am cand am o legatura romantica neasteptata cu cineva in vis. si ne intalnim a doua zi, cand el e la fel de indiferent si nepasator sau prietenos si apropiat ca inainte de uniune.

adica se comporta ca si cum nu s-a schimbat ceva intre noi. iar mie mi se pare ca s-a schimbat tot, ca am trecut intr-o noua faza. ca daca nu vrea sa vb despre asta e ok, dar macar sa nu se mai prefaca ca nu s-a intamplat.

dupa ce am facut dragoste cu un fost sef de-al meu, eram asa de emotionata a doua zi. m-am imbujorat cand a intrat in birou iar el, in loc sa-mi arunce macar priviri complice, nu mai zic sa ma anunte ca divorteaza, m-a intrebat de un raport.

am ramas traznita de cat de putin sensibil e. mi-am dat seama ca, indiferent ce s-a intamplat intre noi, nu suntem suflete pereche si ca mai bine il ignor. desi noaptea de dragoste fusese ravasitoare. ca doar pusesem tot ce stiam eu ca e bun in ea.

oamenii care sunt actori principali in visele mele capata intelesuri noi. si indiferent daca ei o sa se poarte cu mine in continuare ca si cum n-am fi trecut intr-o noua dimensiune, eu nu mai pot sa-i privesc la fel.

stiu despre ei atatea lucruri noi. pe care probabil nici ei nu le-au descoperit inca.

oare ce stiu ceilalti oameni din jur despre mine?