cireasa si fuga de la locul accidentului

Mie dialogul ala post accident imi repugna deosebit de tare.

Cand intru in cineva cu masina, ma simt suficient de neplacut incat sa nu mai vii si tu si sa imi tii o predica pe ton autoritar. Culmea e ca nu-mi place nici dialogul invers. Cel ce se infiripa dupa ce intra cineva in mine. Nu-mi vine sa ma burzului.

Sigur, nu am accidente tot timpul. Si bineinteles ca sunt doar niste mici harjaieli, stersaturi, mai putin inpungaturi.

Dar cand am, prefer sa o sterg englezeste si sa-mi vad de viata mea. Ca oricum asiguratorul va afla ca a fost paradita in parcare. Chit ca vad mutra acra a aluia de mi-a facut-o sau i-am facut-o, chit ca nu.

De ceva vreme incoace, insa, sunt impiedicata in demersul meu. Lumea alearga dupa mine si ma opreste, sa ma bage cu capul in ce am facut. Ca pe catei. Putin mai lipseste sa ma bata cu ziarul.

Ultimele doua accidente le-am facut eu, foarte in public. Ambele in exact aceleasi conditii. Sunt intr-o intersectie cu cedeaza si aia nu te lasa sa intri. Ca deh, romani.

Si atunci cireasa trebuie sa fie atenta rau in stanga. Prin urmare, o masina parcata pe dreapta nu inseamna mare pericol. Cand din stanga vin rechini cu sange la bot. De fapt, imi pasa asa de putin de amarata aia din dreapta, incat nici nu o mai vad. Si intru in ea.

Ieri se grabea cireasa rau de tot. Forteaza ca in fiecare zi intrarea pe strada aia cu balamuc. Dar in vartejul evenimentelor sterge masina parcata pasnic in dreapta. Ma uit repede sa evaluez situatia. Pot sa fug, au ba?

Mrrrr, ma vad toti, urla dupa mine. Masina se dovedeste a fi a unui oficial de ambasada. In jur rasar multi barbati in uniforma, ah. Cu statii la care repeta cireasa a lovit masina domului X. Retinem cireasa. Au corpuri mari si priviri ingrijorate.

De data asta, surpriza. Nimeni nu ma cearta. Nu ma intreaba ce-am avut in bibilica cand m-am urcat pe masina lui, care nu facea rau nimanui. Nu sunt trimisa la cratita. Barbati mari, forfota. Sunt dusa intr-un sediu, mi se ia buletinul.

Vine si oficialul. Un barbat imens, care poate strivi cireasa de perete, daca stranuta. Eu, putintel umila. Stiti, am intrat in dumneavoastra. Dar nu v-am facut mare lucru.

Omul se uita la masina lui, din fericire o megarabla. Se intoarce la mine si zice intr-o limba cunoscuta. Nu-mi pasa cireaso, nu-mi pasa. E ok, pot sa traiesc cu asta. Ce mi-ai facut tu aici.

Atunci zic si eu domnule, si eu. Ma bucur ca ganditi asa. Barbatii in uniforma ma desfac din stransoare. Imi spun sa am o zi buna. Ma urc in sageata albastra si ma grabesc unde am treaba. Sacaita ca am generat aceasta intamplare. Care mi-a rapit 24 de minute din viata mea.

Ce ma oftic sa ma prinda lumea cand fac mici accidente. Prefer sa fug, cum m-am obisnuit. Numai cireasa descoperita cu ocaua mica sa nu fii.

vine ziua orgasmului

Simtiti un tremurici intern? Nu cumva va mananca ceva dar nu stiti ce?

Pai na, e normal. Mai sunt cateva zile. Mai sunt cateva zile pana cand trebuie, noi toti oamenii de bine, sa avem un orgasm colectiv, ca intre prieteni. Asa de reusit, incat sa moara dusmanii de necaz.

Si nu, nu e vorba despre o bizarerie a mea. Chiar vine, vine, vine si calca totul in picioare ziua mondiala a orgasmului.

Scriu despre ziua orgasmului de doi ani incoace. Gura nu-mi mai tace. Prima data am aflat cu cateva zile intarziere. Si eu care, in loc sa pulsez, m-am dus la Billa, am lucrat ceva si am facut nimicuri prin casa.

Am militat, practic, antiorgasm. Rusine mie. Am dormit in papuci in timp ce tot universul se distra pentru o cauza comuna. Ador cauzele, mai ales cand ele se lasa cu sex.

A doua oara am vrut sa spal rusinea si m-am pregatit ca atare.

Desi cireasa isteata altfel, n-am reusit, cu toate porcariile si minciunile la care m-am dedat pentru a-mi atinge scopul, sa am alaturi de mine un protagonist care sa ma ajute sa vad stele verzi. Sa-l fac sa-mi faca tocmai la data si ora stabilita.

Asa ca mi-am facut eu cu mana mea un orgasm de toata frumusetea, de s-a dus vestea.
Am fost asa de dibace, incat l-am coordonat la secunda cu restul universului. L-am avut exact cand am vrut. Si ceea ce toata lumea a luat drept o furtuna obisnuita, a fost de fapt orgasmul meu.

Anul asta, ziua orgasmului pica pe 21 decembrie, ora 17:47 GMT. Este un manifest pentru energie pozitiva si pace si o atitudine anticonsumism. Putem obtine placere in diverse feluri. Dar asta este modul in care nu consumam nicio resursa vrajmasa.

Eu stiu ca e ajun de Craciun si aveti fiecare chestii de facut. De-aia va si scriu cu atatea zile inainte. Ca sa apucati sa coordonati cumva responsabilitatile. Si apoi sa explodati de placere, separat si totusi impreuna cu cireasa.

Eu sper sa nu va dati la fund. Si sa luati parte impreuna cu mine la aceasta energie pozitiva pe care o raspandim in lume, folosind corpurile noastre pe post de instrument.

Haideti s-o facem lata. Eu o sa mananc bine, sa ma inzdravenesc si sa pot combate in forta pana la final. Ca sa nu fie un orgasm pricajit, de ochii soacrei, asa. O sa dorm bine si o sa ma gandesc la lucruri frumoase inainte de actiunea propriu-zisa.

Anul asta se pare ca nici nu mai trebuie sa ademenesc pe fitecine in iatac. am tot ce-mi trebuie. Un prieten imaginar, chef si atitudinea potrivita. Inainteeeeeee, osteni.

cele 100 de fire de par

Toata lumea vorbeste, macar din cand in cand, despre caderea parului.

Adica atunci cand nu avem alegeri, asta este unul dintre subiectele ce isi fac loc in economia oricarei discutii mondene sau de prietenie trainica.

Sigur, exista mereu un preludiu ce precede teoria parului. Ce faci de sarbatori? Uite, ma duc acasa, la ai mei. A, si eu la fel. Si apoi poate merg la ski. Super. Auzi, dar am o problema. Imi cade parul ceva de speriat.

Si aici persoana cauta din ochi intelegere la cireasa.

Ca adica sa zic ca da, se vede ca iti cade. Si da, si mie imi cade mult peste normal, oricare o fi ala. Pentru ca eu tac, explicatiile naturaliste curg garla. Sa stii ca gasesc mereu smocuri dimineata pe perna. Eu, nimic.

In perie ramane mult mai mult par decat inainte, insista respectiva. Mereu femeie. Gasesc par pe umerii tuturor hainelor si in cada si si si. Gasesc mereu par, gasesc.
Si gasesc valatuci din parul meu prin casa, ar mai lipsi sa zica. Si cand merg pe strada, imi curg fuioare de par. E parul meu, il recunosc dintr-o mie.

De fapt, cand vezi ca sunt blocaje mai nasoale de circulatie in zona x, unde locuiesc, sa stii ca din cauza mea s-a intamplat. Mi-a cazut atat de mult par in timp ce incercam sa ajung la job, incat s-a creat o babilonie in intersectie. Ca atunci cand ninge.

Si se uita cireasa la persoana respectiva si vede ca arata la fel. Nu e ca si cum ar fi chelit brusc. Imaginea de ansamblu, din punct de vedere capilar, este ok. De unde psihoza asta cu parul care cade groaznic, cand de fapt el nu cade chiar asa?

Insa exista un zvon menit sa ne linisteasca pe toti. Daca ne cad mai putin sau egal de 100 de fire pe zi, suntem foarte in regula. Bine-bine, dar de unde o sa stim noi exact cate fire pica pe zi? Ca nu e chip sa verifici. Deci e nu test absurd.

Cireasa, optimista din fire, prefera sa vada partea plina a paharului. Parul tuturor cade, asta e clar. Dar daca tot nu o sa stim niciodata daca suferim de o cadere normala sau una primejdioasa, mai bine sa nu ne facem rau singuri.

Si asa exista destule alte probleme pe lume. Cireasa isi inchipuie ca ii mai cade si ei par. Mai ales cand este smotocita de oameni sau evenimente. Dar ea crede ca ii cade un maximum de 99 fire par/zi. Si traieste bine cu informatia asta.

top 9 lucruri mici dar enervante

Cireasa e apriga femeie. O gasesti, pe unde sta ea sa maie, mai mult vesela si neinfranta de ale vietii probleme.

Dar dumneaei are si momente cand e nevricoasa. Si nu vorbim de mari drame sau psihoze. Ci de mici porcarii cotidiene pe care le detesta.

Aici a pus 10 dintre ele. Cele mai mici si cele mai enervante. Care cand i se intampla, ii vine sa dea cu caciula de pamant. Si sa plece in lumea larga, sa se faca haiduca.

1. De scos poze din aparat si pus pe laptop.

As face mai orice prin casa, as sterge cu sarg chiar si praful. Numai ca nimeni nu imi ofera vreodata posibilitatea asta. Sa fac acest schimb. Asa ca prietenii mei trebuie sa ma traga de haine si sa milogeasca ca sa obtina vreun instantaneu.

Tarziu de tot, cand nu mai e niciun pic de loc, ma decid sa decarc sutele de poze. Si le azvarl prin vreun colt de laptop in care umblu tiptil si cu sila.

2. De deschis cutia postala.

La fiecare cateva luni, cutia mea postala incepe sa vomite. Ii curge din gura intai o hartiuta. Apoi regurgiteaza pliante cu reduceri la carne si instrumente de tuns iarba. Apoi facturile, si aici trebuie sa o deschid.

De-asta gasesc in ea iu iulie felicitari de Craciun. Si pliante electorale de la alegerile parlamentare in decembrie.


3. De bagat mana in geanta cu manichiura proaspat facuta.

De fapt, nu fac asta decat daca e un crocodil care vrea sa-mi manance mana aia si doar asta e conditia sa o scap, pe mana. Dar uite ca in viata mea apar multi crocodili.

Ca un facut, dupa ce mi-am aplicat ultimul strat de oja rosie, stralucitoare, noua, si frumoasa, suna telefonul. Sau trebuie sa caut o cheie. Sau sa scot bani. Toate din geanta. Bineiteles ca scot mana de acolo cu lacul major afectat. Si asta ma enerveaza de-mi sare basca.

4. De mers la posta.

Ia te uita, abia acum m-am prins ca in top 9 e inca ceva legat de posta. Nu ma duc niciodata acolo. Desi primesc din cand in cand asigurari din alea mici si patrate cum ca am un colet, nu ma sinchisesc.

Cred ca una din cele mai frumoase relatii de prietenie s-a terminat cand mi-a fost lasata o vedere, cu rugamintea sa o pun eu la posta. Adica eu nu scriu oamenilor pentru ca nu pot duce ravasele la posta. Si tu vrei sa ti le duc pe ale tale?

5. De schimbat apa florilor.

Imi plac florile dar sa fie curate. Cum se tulbura putin apa in glastra lor, imi vine sa sun pompierii. Sa rezolve ei situatia cum au invatat ca se face in situatii de criza. Nu mai pot sa le ating si astfel este sfarsitul unei frumoase prietenii.

6. De deschis o noua hartie igienica.

Ma apuca niste nervi sori cu furia cand sunt eu cea pe care pica magareata sa dezlipesc lipitura primordiala a unui sul de hartie igienica. De cate ori mi se intampla, stau intr-o pozitie precara. Si nu gasesc niciodata usor capatul.

7. De mers prin casa cu papuci lipiciosi.

Daca am varsat o picatura de lapte sau un strop cat o lacrima dintr-o felie de pepene rosu, sunt pusa sa platesc apoi toata viata. De cele mai multe ori, nu stiu unde s-a intampla dezastrul ca sa pot remedia urgent problema.

Picurul respectiv se multiplica intr-o mie de picuri. Si un curand fiecare coltisor din casa este infestat cu un plici-plici cand pasesc. Pot sa fac si infarct de la asta. Pot.

8. De mers desculta pe o plaja romaneasca.

Mi se pare ca din nisip pandesc sute de pericole. Plaja romaneasca nu este chiar curata, in ea putand avea casa cam orice. Vietate cu colti dornici de carne de femeie blonda sau cioburi cu taisul indreptat in sus sau sarme sau cutii de conserve sau chiar romantice scoici. Toate vor sa-mi faca rau si mi-e frica sa nu-mi vatamez picioarele.

9. De vazut grasimea de deasupra mancarii.

Sa mananc e viata mea. Dar cand gospodarul a gresit pe undeva si untdelemnul se separa de restul catrafuselor din mancare, eu stau sa mor de scarba. Daca sunt neovita sa mananc, de cele mai multe ori ma imbolnavesc.

Gata.

cireasa, un Mos nedemn

Imi dau seama ca sunt multe motive pentru care am fost o nevasta rea.

Nu e doar inginerul fara inima cel ce si-a infipt intr-un 24 iulie coltii in gatul meu. Si nu mi-a mai dat drumul timp de 7 ani magici, pana cand n-a supt pe-acolo si ultima picatura de sange. Nu.

Am fost si eu o nevasta, sa dai sa fugi. Si acum, preocupandu-ma cum sade bine unei cirese, o faptura noua, fara legatura cu fosta nevasta, de cadouri de Craciun, am realizat un aspect. Doar despre el voi vorbi, nu si despre alte lucruri care sa ma infiereze in calitatea mea de fosta sotie.

Eu ii luam cadou fostului meu sot niste lucruri incredibil de rele, de Mos Nicolae si Craciun. Nu pentru ca nu-mi pasa, cred. Chiar nu pot sa-mi inchipui acum cum ajungeam la deciziile alea. Dar cert e ca mereu faceam rau. Noroc ca mi-a trecut.

Ca sa nu vorbesc in metafore, sa ma explic nitel. Mos Niculae venea invariabil in doua variante. Prima posibilitate egal ciorapi. A doua posibilitate egal chiloti. Mda, stiu. Si unii si altii erau scumpi si de marca, pentru ca snoaba tare eram pe atunci.

Mi se parea ca aceste doua articole sunt utile si prin urmare un cadou tare potrivit. Ce om poate sa se intristeze cand primeste ceva ce trage pe el, acoperindu-si locuri destul de importante.

E drept ca nu se intrista dar parca nu-mi aduc aminte sa fi sarit in sus de bucurie.
Dar pur si simplu nu pot sa-mi inchipui de ce nu ma prezentam in ghetele lui cu portocale si ciocolata. Daca la altceva nu ma ducea mintea.


Mos Craciun, in loc sa amelioreze situatia, parca strica socoteala si mai mult. Lasand laoparte faptul ca daca mi se parea ca este un cadou prea mic, completam repede cu chiloti sau ciorapi, algerile erau stereotipe, an dupa an.

Saracul, poate ar fi bine sa ma scuz.

Putea spune dintr-o singura incercare ce salasluieste in pachetul mereu frumos colorat si cu funda. De regula doua tricouri, de la firma renumita care facea ciorapii. Ambele, orice-ar fi, cu guler stil Lacoste. Am vazut ca-i place si nu voiam sa am bataie de cap.

Pe alocuri un pulover in culori indraznete. Insotit, spre o completare care sa duca la armonie suprema, de un album cu poze si foarte multe explicatii. Ea se referea la avioane, vreun razboi anume, armament sau istorie.

Asta pentru ca sotul meu petrecea foarte mult timp pe veceu. Si aprecia, intelesesem eu, cu mintea mea de nevasta necoapta, o lectura violenta. Pentru un tranzit, pasamite, mai eficient.

Ma gandesc ca in anii nostri mai navalnici, ii luam de toate. Si i le puneam intr-un singur pachet. Pulover, un tricou cu guler Lacoste, niste chiloti, macar un ciorap si o carte sangeroasa.

Asa a facut femeia aceea, viitoare cireasa. Dar acum s-a schimbat si se caieste.

cireasa cucernica si inventatoare

Mai rar asa ceva. Prin urmare intamplarea a trebuit consemnata. Am facut o salata minunata, creatie proprie. A iesit asa de innebunitor de buna, incat am simtit nevoia sa o impart mintenas.

Eu tin postul Craciunului. Lucru care nu se poate face daca nu am cu mine mereu mancare destula si buna. Altfel intru in panica si habar n-am ce se poate intampla. Si nici sa mananc doar paine nu pare o isprava buna. Ajunge cireasa in rai, dar ajunge grasa. Si nu se face.

Prin urmare umblu mereu ca un homeless, cu o gramada de pungi. Socotind bine in fiecare dimineata ce borcane, caserole, pungi, pungute, pliculete si alte acareturi sa iau cu mine. Ca sa fiu sigura ca nu cad jos, rapusa de inanitie sau depresie alimentara.

La orice ora din zi ma opresti, am sigur asupra mea o lamaie, piper, ardei iute, salata, macar un covrig, avocado, rosii uscate, usturoi si ulei de masline. In captuseala de la pardesiu le tin. La fel ca 007 ala primul, expirat.

Am chiar si un pix pe care cand apas ca sa iasa mina, tasneste compot de mar. Cu tot cu bucati mari de mar, nici nu inteleg cum incap pe teava aia mica. Asta e pentru urgente.

Apoi scot artileria grea. Ciorbita de legume, capere, somon pentru dezlegarile dese la peste. Broccoli, conopida, fasole batuta, salata orientala. Si ma apuc ca o apucata oriunde ma apuca. Rad, tund si frezez legume, preling substante, rasfir condimente.

Acum deja sunt sigura. O sa ajung in rai, pe randurile din fata, slaba si sanatoasa.

E, si am ajuns aseara acasa. Vedeam rosu de foame. Cu ochii injectati am apucat ce am gasit mai aproape in frigider. Am dat o raita prin balcon, am luat cateva mere aduse de pe-o gura de rai si-un picior de plai. Si niste nuci din sufragerie.

A reiesit o salata fasneata si darza. Stransa ghemotoc intr-un castronel asa, potrivit. Ca sa ramana pentru eternitate, sa se stie ca am pus urmatoarele. Un merisor mic si tare ca bucile ciresei. O legatura de ceapa verde, ca doar e primavara. Jumatate de avocado cam prea necopt. Sase frunze de andiva. Rupte cu mana, nu taiate, ca cica se amarasc si mai tare daca simt lama de cutit. Un ardei iute taiat fasii, pentru a genera lacrimi sincere. Un pumnisor de capere. Cinci nuci vanjoase. Zece rosii cherry mici cat un degetar. Am lasat sa curga ulei de masline extramegacalifragilistic de virgin, piper alb, sare si aceto balsamico.

Am amestecat totul si am lasat putin, sa se imprieteneasca. Un minut le-a fost de ajuns sa se simta bine impreuna. Cand am luat prima furculita, am levitat. Salata asta e placere pe paine. E chintesenta traiului sanatos si pios.

Incercati si veti vedea. Nu o sa injurati cireasa daca pregatiti asta si aveti musafiri ierbivori la masa. Simt eu ca mergeau aruncate si cateva stafide, dar nu aveam prin preajma. Lasa ca iau maine si repet operatiunea.

Doamne, ce mandra sunt. Unde se comunica salatele noi, cand le inventezi? La academie sau la osim, pentru inregistrarea marcii? Salata picanta cu avocado, nuci si andive. Asa se cheama. Si dati-o si voi din gura in gura. Sa se bucure tot mapamondul.

Uraaaaaa. Sunt bucatareasa, cucernica si inventatoare.

a revenit lumea cu fundul in jos

Cireasa nu le place pe fostele fostilor ei.

Si nu crede ca e mare lucru de spus despre asta. Nu le place din principiu. Oricat de misto ar fi ele, ea nu le place si pace. De fapt cui ii plac fostele? Ele sunt bad news.

Si poftim situatie. Soarta face sa o cunosc pe o fosta si nu orice fosta. Una dintre fostele principale ale celui mai iubit dintre pamanteni. Si in loc sa huff'n'puff catre dansa, ce patesc. Incep sa o plac de o maniera fara putinta de tagada.

Cum, necum, vazand cu cine are de-a face, cireasa s-a imprietenit pe data. Conversatia s-a inlantuit ca si cum ne stim de cand eram mici. Chiar daca am fost mici in timpuri destul de diferite.

Adica sigur cireasa se juca cu alte papusi. Si fosta asta, devenita actuala prietena, cu cine stie ce. Chiar, cu ce te jucai tu mai mult si mai mult? Eu cu un fel de papusa care avea fata de plastic, cu figura naiva, si corpul format dintr-o blanita bleu. Yoko.

Cand ne-am intalnit, eu si fosta, parea ca avem treaba sa vorbim cel putin trei luni. Si asta doar pentru inceput. Nu tu strangeri de inima. Nu tu resentimente.

Am vrut sa o cunosc pe fosta nu doar ca experiment psihologic. Ci pentru ca in mod bizar dar totusi normal parea sa fie o decizie buna. Cu toate astea, recunosc ca aveam parul putin ridicat pe ceafa. Cat sa semnaleze alerta.

Dar din secunda unu' am inchis briciul in buzunar. Am indesat inapoi cuiul grenadei de mana. Si am dezgropat cu grija, in timp ce fosta sorbea din ceasca de ceai, uitandu-se in jos, minele antifoste infipte in prealabil in podeaua locului de intalnire.

Nimeni nu a fost ranit. Dimpotriva. Desi vorbim totusi de cel mai iubit dintre pamanteni. Si am senzatia acuta ca este vorba despre cel mai iubit dintre pamanteni din punctul fiecareia de vedere. Tare.

Si cu toate astea, fosta lui este acum prietena mea. Asa ca uite, cireasa a mai invatat ceva. Cum poate sa iti placa cineva fata de care crezi din prima ca trebuie sa ai doar resentimente. Oare ce mai urmeaza?

Multumesc celui mai iubit dintre pamanteni ca are asa gusturi bune la femei. Hihi. Si multumesc fostei si de fapt, pentru mine, actuala prietena, pentru ca a avut mai mult curaj decat mine. Si a vazut potentialul.