cireasa schimba foaia

Prietenul meu imaginar, I., are meteahna asta buna. E genul care pleaca des undeva. Ca de aici si numele de imaginar.

Lumea ma tot intreaba unde e, unde e. Si eu tot impart in dreapta si-n stanga mea asigurari, ca pe painea calda. Este domnule, nu va faceti griji. Acum e...doar putin plecat. Important e ca eu tot il mai cred real. Asa sunt eu, o cireasa fantezista.

Cand o face, cu greu se mai intoarce cu fata spre Bucuresti, Romania. Si cu mare lentoare pune un pas dupa celalalt in directia mea. Vazand eu asa si stiind acum in ce moduri poate sa degenereze treaba, m-am repliat.

Am luat un bilet de tren si dusa am fost. Sa ma asigur ca se intoarce. Sa vad eu cu ochii mei. Sa ma opintesc sa il motivez sa revina, daca e. Asa ca uite-ma-s. Iar iau un tren.

Stiti, pe mine mersul trenurilor ma trece mereu in alta lume. Cum patesc altii cu oglinzile. Toata noaptea o sa calatoresc. Sper din inima ca niciunul dintre ceilalti 5 ocupanti ai paturilor pe roti sa nu sforaie ca niste satiri.

Si ma rog sefilor mai multor religii, de fapt, toate. Ca acesti colegi bagati mie pe gat de catre CFR pentru calatoria noptatica, sa fi mancat corespunzator. Ca sa nu aiba gaze necontrolate. Carora sa le faca managementul de mantuiala.

Am treaba de sa nu-mi vad capul acolo unde voi ajunge. In nordul tarii, unde se gateste tare bine. Apropo de asta, stiu din surse sigure. Ca o sa ma indestulez cu ciocolata de casa. Nu e asta absolut ingrozitor de misto?

Aproape de locul unde se agata harta in cui, o sa incalec pe-o sa. De bicicleta. Si o sa colind asa, se pare, in jurul unui lac. Pana obosesc si sunt trasa de-o parte cu grija. Sa nu incurc traficul pe munte.

O sa-mi treaca pe dinaintea ochilor case frumoase. Oameni gospodari si curti cu fantani. O sa miros toamna la ea acasa. Asa cum se instaleaza cand vine de deal. Cu fum cu tot si cu miros de mere stranse prin beciuri.

Daca sunt norocoasa, o sa ajung si intr-unul din locurile care imi plac cel mai mult pe lumea asta. Unde cred eu ca s-a inventat pacea. Desi Stefan cel Mare ar fi de cu totul alta parere. El l-a intemeiat taman ca sa spele prea multele razboaie.

Da, merg si ca sa ma confrunt cu prietenul meu imaginar. Dar lui nu i-am spus asta. In mod oficial, fug in cautare de capite ciufulite. Garduri strambe scrise peste dealuri. Cai cu ciucuri rosii la urechi. Si ciulama de hribi cu smantana.

Pofta buna.