Apartamentul era foarte frumos. In buricul centrului, cu uitare fix in Biserica Alba. Blocul nu prea hatanat. Pretul nu aberant de mare. N-aveam ce sa-i reprosez, ofertei.
Proprietarului insa, cam da. Cum am intrat, am simtit paloarea mortii. Si al sau rigor intiparit in fiecare cuta interna a locuintei.Ziceam ca blocul nu e prea hatanat. Insa proprietarul evident da, la mansarda.
Mama lui foarte batrana murise de curand. Mi-a parut rau sa aud asta. Dar intamplarea pur si simplu l-a dat peste cap in asa hal, incat nici nu mai putea sa fie decent cu un potential cumparator. Adica o cireasa.
Casa era intesata cu poze cu mama lui foarte aproape de deces. In ipostaze greu de digerat. De exemplu cu gura deschisa nenatural de mult. Parca intr-un ultim strigat indreptat catre fotograf. Probabil fiul acum de fata.
In bucatarie era cadrul pe care batrana mama il folosise pana de curand. Proprietarul nu s-a putut abtine. Si cu lacrimi in ochi, ne-a oferit detalii vii despre obiect. Impreuna cu o mana de suspine.
In sufrageria spatioasa trona o masa mare si profund trainica. Parca urla la tine momentul special la care fusese martora. Am stiut, cum i-am dat roata, ca aici a stat intinsa mama proprietarului plangacios.
Draperiile erau trase. Sa nu poata patrunde inapoi in incapere lumina vietii. De rigor mortis erau cuprinse toate mobilele. Ca si viata proprietarului incremenit in durere. Care credea ca in felul asta o sa poata sa-mi vanda aratosul apartament.
Dormitorul era cel mai rau. Desi intr-o viata de om el trebuie sa fie cel mai bine. Patul era ca un catafalc profesionist. Piciorusele lui erau pesemne inaltate cu talonete.
Tablia de la capatai era incadrata de doua perdele mari si visinii din catifea. Care parca tocmai au dezvelit publicului o scena. Pe care era acum asa de evident ca nu o sa mai evolueze nimeni.
La fiecare cativa pasi, proprietarul se oprea. Si mai povestea cat de greu a fost. Totul. Cat a suferit mama lui. Nici nu era nevoie de cuvinte. Casa toata era impregnata de suspine, intuneric si boala. Fizica dar si psihica.
Dupa vizionarea a poate 64 de poze batrana doamna din ce in ce mai aproape de sfarsit. Dupa ascultatea a 851 de detalii deloc picante despre viata grea a mamei proprietarului. Dupa cine mai stie cate suspine, am spart usa cu capul.
Apartament ca ala greu o sa mai gasesc. Si da, toata povestea asta mi-a cersit mila. Dar m-a si facut sa fug departe, cat mai departe. Poate in alta tara. Si nicidecum sa cumpar apartamentul asta plin de durere si ochi inlacrimati.
Am invatat atunci cum se vinde un apartament frumos in centru. Sau mai bine zis cum nu.
joi, 24 septembrie 2009
cum se vinde un apartament in centru. asa nu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Probabil ca-l vindeau si cu stafii cu tot. Mai bine lipsa!
eh, se putea si mai rau. puteai sa vezi apartamentul sa te intelegi la pret si cand urma sa inchei precontractul sa intervina o ruda, care sa urle isteric ca e prea mic pretul si mai vrea cel putin 3.000 de euro.
Macabru... ai fi putut sa locuiesti acolo cu atatea stafii?
@Anne: nu stiu daca neaparat cu stafii, dar cu multa durere. asta se simte intr-o casa, rau de tot. a, eu am mai stat intr-o casa cu stafii. era dnul teodorescu, dr.
@mimi: you've been there, done that?:P
@thea: nunu, sa fugim.
Off, îl înţeleg şi pe bietul om, n-am ce spune. Dar mai bine nu-i ardea de vândut acum.
Deşi însemnarea ta e haioasă, ridică o întrebare foarte interesantă, deşi sunt convins că nu-şi propune.
Pe de o parte, nu are cum să-ţi pese de omul ăla. Nici mie nu mi-ar fi păsat, mi-ar fi păsat de apartament. E omeneşte. Nu ne poate păsa de durerea tuturor oamenilor pe care îi întâlnim, ne limităm la câţiva aleşi.
Pe de alta, durerea lui te-a afectat, altfel n-ai fi fugit mâncând pământul. Deci, îţi pasă. Chiar dacă nu vrei.
Cum se esplică?
Eu nu il inteleg. Apartamentele se curata intai de amintiri si abia apoi se vand. Daca nu esti capabil sa iti induri propriile dureri nu le da altora!
Bine ca ai fugit Cireaso ca nu era de tine!
draga mea... un caz similar: o garsoniera. acolo s-a spanzurat un om. fiul proprietarului dadea detalii macabre despre tehnica si materialele folosite, grosimea funiei si rezistanta tevilor de gaz! deci... se poate si mai rau!
@Marlo: proabil ca vindea tocmai ca nu mai putea sa sada in contextul ala, m-am gandit eu.
@Vlad: pai oi avea si eu, pe undeva, o inima. desi nu prea se vede la o aruncatura de ochi mai superficiala:P.
@Povestiri: daaaaa. asa e. si e demn, cred eu, sa nu impovarezi pe nimeni cu ce ai tu pe suflet. pe nimeni necunoscut, de la care vrei doar niste bani. sa-i fi povestit si eu ca nu prea ma inteleg cu sotul meu de atunci?:P
@ela: asta mi se pare mult mai rau. Doamne fereste de asa ceva. incredibil.
@
Daca nu esti sensibil foarte, asta era un motiv excelent de negociere.
Pe de alta parte( si aici te inteleg perfect) mai bine ca ti-a spus benevol, decat sa afli singura peste catva timp.
@Lupul Alb: oricum, culmea e ca am ales alt apartament. un nu s-a tanguit nimeni la vanzare. dar despre care am aflat povesti cutremuratoare, imediat ce am semnat. stau si acum cu strigoi, nu am scapat.
Ce ziceam!
Neplacut.
Chiar daca strigoiul e simpatic si binevoitor, iti aprinde lumina cand ajungi acasa, iti lasa apa sa curga dimineata sa poti face un dus cald, inchide ferestrele sa nu se faca curent, eventual iti canta si un cantec de leagan seara , la culcare.
Glumeam!
Trimiteți un comentariu