cireasa si tubul negru

Era in Austria si era iarna. In Austria, nu stiu daca ati observat, mereu e iarna. Asa e soiul lor. Nu trebuie insa sa-i blamam. Avem si noi barna din ochiul nostru comun, romanesc.

Eram uda si eram in chiloti. Incercam sa ma veselesc si eu, cu grupul de cheflii, in bazinul micului orasel dedicat skiului meu. Bazinul era plin ochi. Copii alergand pleosc-pleosc. Adulti cu mintile duse de la atata efort, acum zacand in nemiscare.

Precizare: mie nu-mi plac locurile stramte si intunecoase. Ca sa nu mai vorbim de cele care sunt si umede. Mi-e greu sa ma var de buna voie in vagauni. Ezit sa vizitez pesteri, sa fac RMN, sa merg cu masina printr-un tunel prea lung. Abia merg cu liftul.

De-asta nu m-am dus niciodata sa ma distrez cu voiosie intr-un aqua park. Exista acolo niste tuburi incarligate si cu diferite giumbuslucuri suplimentare pentru placere. Uite ca exista si in piscina cuminte austriaca un tobogan. Un tub colorat pentru copii.

Grupul de adulti in care sunt integrata se da in continuu pe acest generator de veselie. Ma cheama si pe mine. Explic ca nu pot. Vezi Doamnne, sunt claustrofoba. Hai mai, cireaso. Tu nu vezi ca ne dam toti? Esti constienta ca se dau si copiii, nu?

Batjocorita astfel si impinsa de la spate, ma hotarasc sa-mi confrunt odata pentru totdeauna fricile. Si fac ezitant cei cativa pasi care ma despart de intrarea un micul tub. In uralele grupului, multumit ca ma da pe brazda facilei distractii hibernale.

Topoganul este prevazut cu un semafor. Cand vietatea se baga in tub, arata rosu. Ca adica e cineva inauntru si sa nu se mai dea altcineva imediat. Apoi, dupa un numar fix de secunde, trage a verde. Arata ca e dispus sa mai inghita om la apa.

Prin tobogan curge un raulet faurit de mana serioasa, austriaca. Care e menit sa faca alunecarea trupului prin tubusor mai lina. Mi se da branci spre gura hulpava a tubului.

Dimensiunea lui e ridicola. Cativa metri, acolo. Doar suntem intr-o piscina pentru familii in vacanta. Am uitat sa spun ca tubul e colorat. Are cate un segment rosu, galben, negru, verde si albastru. N-o sa uit cate zile oi avea culorile astea si ordinea lor.

Intru in tub incurajata de fostul meu sot, inginerul fara inima. Care se si pune imediat in spatele meu, cu aerul ca uite. Sunt aici, ma dau imediat dupa tine. Doar stii ca nu ti se poate intampla nimic rau cu mine in spate. Ya, right.

Intru in tub increzatoare. Alunec odata cu apa prin portiunea rosie. Prind curaj, totul e dragut. Cum am putut sa fiu asa ridicola? Sa refuz sa ma dau intr-asa o jucarie? Trec de galben, e ca un soare. Glisez, sunt un pestisor auriu.

Ajung in portiunea neagra. Si ma opresc. Mi se taie firicelul de apa care imi facilita inaintarea. In jur e intuneric. Imi aduc aminte brusc ca eu sunt inchisa intr-un tub. Tubul e negru. Dar asta nu e nimic.

100 si un pic de kilograme de carne de om imi sufla in ceafa. Este sotul meu, cel care ma asigura ca nu mi se poate intampla nimic rau. Urmeaza sa vina peste mine sa ma faca chisalita.

Incep sa transpir de groaza impactului. Suprapusa peste groaza tubului negru. Respir mult si repede. Ca animalutele in pericol iminent. Dar nu transpir suficient incat sa generez un suvoi de apa. Care sa ma ajute sa ma scap din stransoare.

Si imi vine ideea salvatoare. Incep sa racai din toate cele patru labute. Si sa ma trag pe fund si pe calcaie. Stiti cum se deplaseaza o rama. Eu sunt cireasa. Dar parca te mai uiti. Ma viermuiesc in tubul negru, sufland din greu.

Deplasarea cand esti om si te comporti ca o taratoare este anevoioasa. Noroc ca am un stimulent. Aud in partea de sus ceva zgomot rau prevestitor. Tubul incepe sa se hurducane si sa geama. Vine sotul meu, cu viteza nesanatos de mare.

Sunt acum puternic motivata. Ideea ca nu vreau sa raman intinsa afis pe peretii tubului ma face sa dau mai cu spor din tot ce am. Cu unghiutele zgarii. Cu fundul prestez miscari lascive, dar cui sa ii pese. Cu calcaiele ma imping.

Gafai si improsc stropi de groaza. Dar ce e asta? Un firicel de apa mi se strecoara pe sub fesele stranse de frica. Prind putin vant in panze si, ajutandu-ma de restul corpului meu care nu mai are pe lumea asta decat un scop, sa iasa la lumina, reusesc.

Trec prin segmentul verde, ca un loc cu verdeata. Apoi din cel albastru sunt scuipata in bazin. La niste milimicroninanoamperi de secunda in carca imi sare sotul meu. E bucuros ca am reusit sa ne distram impreuna si am trecut peste fricile mele stupide.

Ii povestesc ingrozita ca tocmai era sa devin carne de mici in tubul negru pentru copii. Intai rade a neincredere. Apoi se face ca simpatizeaza cu mine. Femeile astea, niste nebune.

Am o revelatie. Cu germana pe care o stiu: apfel strudel mit vanilen sose, gegenubar, urlaub, rauchen nicht, rathaus, dahinten links, imi dau seama ca nu am cum sa explic administratorului de piscina ce mi s-a intamplat. Nu uda, isterica si in chiloti.

Ma resemnez. Morala: cand ti-e frica de ceva rau, nu insista sa treci peste. Este ok sa ramai asa, sub teroarea unor mici fobii. Mai bine oricum decat sa mori strivit. Pentru ca din tubul negru scapa cine poate.