cireasa ajunsa la limita si sora ei cu par

Se ia cea mai buna mama de pe fata pamantului, mama de cireasa. Se ia si un caine mic si simpatic, cu imprimeu de vacuta alb cu negru. Se da mamei spre crestere.

Mama de cireasa indrageste cainele ceva de speriat. Si incepe sa se refere la ea ca fiind sora mea. Explica repede necunoscutilor de ce a iesit asa cu blanita si chiar si mai mica decat cireasa. Pentru ca e facuta mai la batranete.

Ma rog, mama pleaca intr-o calatorie uimitoare, care va face sigur subiectul unei povestiri urmatoare. Si insista ca sora mea vitrega sa ramana la mine in grija. Pentru fabuloasa suma de patru nopti.

Eu, cu inima deschisa. Doar a mai stat cu mine si alte dati. Mi se aduce bestia, impreuna cu instructiunile de folosire. Bestia, vesela tare. Ca doar ne iubim de multa vreme. Eu si prietenul meu imaginar I. incepem o seara in tihna.

Ne uitam la film, scarpinam catelul intre urechi si pe burta. Ii dam si ei de mancare de la gura noastra. Moare de placere. Ne jucam, ne bagam in seama, ne giugiulim. Eu admir ce bine se intelege sora mea cu I. Ce abil e I. Ce draguta sora.

Armonie maxima. Eu nu stiu ce si-ar putea dori mai mult o sora care e acoperita de par. Incepem sa picam de somn. Si pare ca la toti ni se intampla asta. Sora mea gaineaza cu ochii intredeschisi. Dar nu trece mult timp dupa ma retrag in camera mea, si incepe cosmarul.

Cainele latra sacadat, ca o picatura chinezeasca cu decibeli. Prietenul imaginar imi zambeste, nu-i nimic cireaso, lasa ca vorbesc eu cu ea. Se duce si se aud niste susoteli de bun augur. Ce bine, tace sora.

E ora 12 noaptea. Trec 20 de minute si sora mea incepe sa latre ascutit si cu toti plamanii. Ca orice caine mic care se respecta. Eu nu ma duc, ma fac ca ploua. Merge iar I. si se aude o intrega discutie.

Pesemne cainelui i se explica frumos ca e noapte tare. Avem vecini, suntem obositi si nu e frumos sa faci ham-ham fara discernamant. Ce, mai vede ea pe cineva care face asa ceva? Nu. Sora mea tace. Ia uite ce bine, s-a rezolvat.

Aici va rog sa va inchipuiti timp care trece cu repezitorul. Exista multe etape si multe discutii si exasperarea noastre creste ca un cozonac intr-o bucatarie incinsa de Craciun.

Sora mea latra temeinic, fara oprire. Cand merge unul din noi la ea, se opreste pentru 20 de minute. Apoi o ia de la capat cu incapatanare si ura de catar. Noi nu lipim geana de geana. Se aud vecinii de dedesubt cum fojgaie. Ma urasc. Ii inteleg.

Sigur, e de la sine inteles. La un moment dat nu ne-am mai dus sa o convingem cu duhul blandetii. Si nici sa ii facem ochi dulci. Ci o dojenim si ridicam la ea vocea indarjita si ziarul pe post de bata. Aplicandu-i cate una pe popou.

Moment in care surorii mele ii ies ochii din cap. Si se asmute la noi ca nebuna de legat.

Imi inchipui ce simt bietii vecini. Aud latraturi constante juma de ora. Ca noi asteptam tot sperand ca ii trece si se opreste. Si apoi niste nervi de caine. Ca si cum ne sfasie ea pe noi. Sau noi pe ea. Apoi iar liniste juma de ora. Si tot asa.

Si uite cum la ora 3 noaptea, vin in sugraferie, regatul surorii mele inscaunate aici. Si il gasesc pe I. in pielea goala, proaspat scos pentru a 426 oara din asternut in noaptea asta.

Tine o botnita in mana pe care incearca sa o fixeze surorii mele. Ca poate tace. Daca ar fi vazut cineva scena. Toiul noptii, un barbat gol, un caine si o botnita. Plus barbatul vorbeste cu destula blandete. Nu vreau sa ma gandesc la repercusiuni.

Bucuroasa de asa idee stralucita, ma alatur si eu lucrarilor. Tot cum m-a facut Eva. Odata fixata botnita, descoperim ca sora mea nu numai ca latra dublu. Dar si musca si e complet dezlantuita.

Pe la 4, iar ne trezim amandoi a duzina oara. Superjenati de vecini si urand cainele asta rau din toti rarunchii nostri. Suntem cu nervii in pioneze. Megaobositi si frustrati. Cainele, nu stiu de ce, ca doar el face tot balamucul asta, e la fel.

Au oare nu ti-am fost noi prieteni buni? Au nu te-am tratat ca pe o regina? De ce ne faci asta? De ce ne exasperezi? De ce te comporti asa de absurd? De ce ma pui in situatia asta fata de vecini? De ce a intrat dracul in tine? De ce?

Sora mea este scoasa si ea din minti. Maraie si ne arata coltii aia in mod normal caraghiosi. Dar acum, pentru ca este intr-o stare de dementa avansata, chiar imi face frica. O alergam prin casa ca in desene animate, in jurul mesei. Ea imblanita si noi fara de vestmant.

Se refugiaza intr-un colt de hol si pas de-o mai scoate de-acolo. In plus, este imposibil sa te apropii de ea. Este lovita de filoxera.

I. se apleaca deasupra aratarii, ca nu mai pot sa-i zic caine. Ci un diavol tazmanian de la sectia de furiosi. Si incepe sa maraie de o maniera care imi ingheata sangele in vine. I. la caine. Cainele are urechile date pe spate. Dar nu se lasa mai prejos.

Ingrozita de intorsatura pe care au luat-o lucrurile, rog pe I. sa o lase in plata Domnului. Vecinii aud acum si tropaielile noastre in fuga dupa caine. Si maraielile rau prevestitoare ale lui I.

Sora mea tace 20 de min. Apoi o ia de la capat cu latraturi continue, fara tihna. Ne mai sculam pe rand cand unul cand altul. Urlam la ea si trantim cu ziarul in apropiere. Maraie cumplit si latra ca posedata. Tace 20 de min, apoi incepe iar.

Vine dimineata si cainele crede ca suntem prieteni din nou. Nu, nu suntem. Eu am dormit 3 ore adunate din bucati. Si maine ma duc la serviciu. Nu e ok. Si aceasta este povestea despre cireasa obosita si cainele cel rau.

cine locuieste in vezica mea?

Cine locuieste in vezica mea? Si de ce?

Pe ce criterii a ales vietatea groazei locul asta. Probabil mai mic si mai neospitalier decat alte vezici. Ma gandesc asa pentru ca si eu sunt maruntica.

Am mai scris despre cistita. Si am amintit si atunci de prezenta unui potential chirias nepoftit.

Ce chestie, cand eram mica se tot pomenea termenul asta in legatura cu mine. Adultii ziceau ca sigur am. Dar era vorba despre paduchi. Care mi se tot lipeau de cap si nu mai voiau usor sa plece. Trebuia sa tai parul blond, sa ma dau cu gaz, sa ma scutur tare.

Ma rog. Ziceam eu ultima data ca trebuie ca locuieste cineva in ea. Dar ezitam atunci cu teoria asta. Era mai mult o figura de stil. Acum sunt sigura. Am in vezica nu o vietate, ci o familie intreaga de locatari din soiul cel mai rau.

Familia asta de mitocani, ca altfel nu stiu cum sa le zic, are un stil de viata dezordonat si excentric. Se comporta exact cum uram noi sa avem niste vecini.

Vorbesc tare, ca si cum sunt numai ei pe lume. Au si un caine care alearga neobosit toata ziulica prin vezica. Si latra asa de intaratat incat face vibratii. Care ma ating pana-n sambure.

Membrii, tata, mama si doi baieti, cred, deschid geamurile larg. Si asta iarna-vara. De-acolo, din josul fiintei mele, imi urca in tot corpul frisoane. Care imi fac perii de pe maini gaina si ma fac irascibila.

Trantesc usile tare, parca inadins. Cand eu vreau sa lipesc pleoapele si sa fac incantatii pentru binemeritata odihna, ei pun manele. Freaca toata ziua pardoseala cu niste materiale abrazive. Provoaca avalanse si cutremure, doar ca sa se distreze.

Daca ma apuca pipi pe undeva prin afara unei incinte, e groasa. Ei fac ce fac, se agita acolo, si reusesc cumva sa scurteze plaja pe care o am de obicei. Eram capabila sa ma tin un timp x. Acum nu mai raspund de putirintele mele.

Cum am senzatia de pipi, cum trebuie sa ma eliberez numaidecat. Daca ma vedeti prin oras mergand contorsionata caraghios, sa stiti de ce. Nu, nu cred ca asa e cool. Pur si simplu incerc sa ajung la baie.

Cateodata sarbatoresc ceva. Ma prind de asta pentru ca slobozesc acolo, jos, artificii. Apoi fac sa sara dopuri de sampanie si cionesc pahare mari, cu zgomot. Rad ca niste nesimtiti. Si putin le pasa ca eu tresar din senin.

Sunt in pericol sa ma fac de ras cand fac mutre schimonosite in timpul orei de sport. Sau invitata fiind la cineva la masa. Sunt ingrozita sa nu ma apuce chiar cand aduce omul mancarea. Cum e sa strambi din nas taman la vederea bucatelor?

Exista si situatii cand imi place si mie cineva. Si dupa ce bineinteles i-am scrutat bine sufletul, timp de luni de zile, as vrea sa devin mai apropiata de corpul lui fizic. O reactie fireasca, spun eu.

Ei bine, taman atunci familia asta prost crescuta si fara niciun Dumnezeu innebuneste de-a binelea. Isi pun picioroange si se antreneaza cu ele prin casa. Ma trag de maneca si cand nu le dau importanta, urla de-acolo de jos, cat ii tin bojocii.

Taman atunci vor ei, vezi bine, sa mearga la baie. Si cum fara mine nu se poate, de aici conflictul de interese. Eu sincera sa fiu, cred ca nici nu e o urgenta pentru ei. Dar pentru ca isi dau seama ca ma simt bine, vor cu orice pret sa-mi strice cheful.

Nu stiu cat mai pot indura asa. Mi-e ca imi pierd rabdarea de tot. Si asa a mai ramas extrem de putina. Si trimit peste ei toate urgiile pe care le poate dezlantui o cireasa. Peste o familie netrebnica ce locuieste la ea in vezica.

Eu nu zic, nu sunt genul nemilos, care ar arunca fiinte in strada degeaba. Dar nici asa nu se mai poate. Am si eu o demnitate. Si in fond, vezica asta e a mea. Si nu inteleg sa inchid ochii la asa neamprostie.

cireasa zum-zum

Se ia cireasa. Se aduna prietenii ei. Se imbarca in masina.

Se cumpara bucate si cofeturi, mai mult decat trebuie. Se dau 14 telefoane pentru organizare si 22 de sms-uri. Se ajunge in padurea Cernica.

Se plateste tiganului de la intrare, acelasi de acum cine mai stie cati ani. Pe care probabil ca o sa-l fac odata una cu pamantul. O dijma ca sa deschida bariera si sa lase caravana prieteniei. 15 lei 4 autovehicule, ieftin ca braga.

Se patrunde in aurul verde, totodata si plaman al planetei albastre.

Se isca niscaiva ciondaneli organizatorice legate de locul perfect unde ar trebui sa adastam. Am crescut mari, ne-am complicat vietile si mintile indeajuns.

Unii avem animale de companie si sacose prea grele. Altii motoare prea frumoase sa le lasi singure in codru.

O parte dintre noi, mai ales partea femeiasca. Crede in existenta poienitei perfecte, cu iarba grasoasa si luminisuri transcendentale. Cineva se mira ca nu se aude susurul unui izvor.

Altii, de exemplu cireasa. Avem pur si simplu pareri exhaustive despre unde trebuie sa ne facem tabara. Si ne enervam ca ceilalti nu vad magia noastra de specialisti in ale picnicului.

Reusim sa lasam de la noi. Si sa ajungem la o unitate stilistica in decizie. Fiecare putin dezamagit ca ceilalti sunt asa de inflexibili. Dar totusi multumit ca se intampla.

Se ia cireasa. Se pune culcata pe o paturica rosie la soare. Si i se da vin rosu din belsug. Vin care ramane pe pahar, daca misti paharul. Ce mai jucarie pentru ochi si gatlej. Se da drumul la picnic. Avem chiar si unt.

In jur zumzaie prieteni buni, zum-zum. Padurea zumzaie si ea, zum-zum. Prietenii vorbesc mereu si glasurile lor fac zum-zum.

Ce sa mai zicem de gazele ce zboara in timp ce soarele amuzat se uita la ele. Fetelor, bucurati-va. Aveti doar o zi la dispozitie.

Mintea ciresei o ia razna. Ratiunea pleaca undeva, cu treaba. Si ramane sa faca fata situatiei simtirea. Cireasa se cufunda in pahar. Se cufunda in iarba si in flori.

Zum-zum face universul, zum-zum face si samburele ei. Scos de pe net si trimis in pielea goala direct in primavara.

despre posibile ritualuri de imperechere la muste

Dupa ce am marturisit cum cred eu ca se iubesc melcii si aricii. Acum e randul mustelor. Brrrr.

Craiul-musca stie ce vrea. O craiasa-musca gingasa, cu abdomen plat si incheieturi fine. Totusi neinfricata, care sa falfaie neobosita din aripile-i verzui.

Asa e si mama lui. Asa e si bunica lui. Sa se multumeasca alti muscoi cu muste negre, penibil de simple, fara gratie si strop de personalitate. El gandeste big.

Vrea sa imparta cu craiasa asta musca ospaturile lumii. Sa se balaceasca in bai de putregai in zilele toride de vara. Sa isi bage trompa in cele mai proaspete cadavre din oras.

Sa vada impreuna lumea. Sa cotrobaie in case periculoase, de oameni rai. Care au pus capcane si unde in mod normal o musca ce are capul pe umeri nu s-ar aventura. Dar incercarea asta sa-i uneasca. Si apoi sa nasca viermi puzderie. Sanatosi si galbeni de grasi.

Si cum se gandeste el asa, zburand razant pe deasupra carnii pregatite pentru gatit, o vede. Sau mai degraba o simte. Vederea n-a fost niciodata punctul lui forte. Dar se concentreaza tare, cat poate el de tare.

Si observa cum ea se aseaza usoara ca un fulg pe o fleica. Isi freaca intai picioarele din spate. Apoi introduce incetisor trompa lunga si subtire intr-un fald de carne roz. Si suge fara zgomot, inchizand ochii de placere.

Apoi isi freaca labutele din fata intre ele, a satisfactie. Le freaca indelung. Si si le trece apoi grabita pe fata si prin par. Apoi iar freaca picioarele din spate. Si totul inc-o data, de la capat. E fermecatoare. E cea mai tulburatoare musca in viata.

That's my girl. Se gandeste craiul-musca. Bazaie puternic, de zici ca-i bondar, pana la ea. Craiasa ridica ochii si ce vede in prea multe exemplare, o multumeste. E puternic, are toracele umflat, e plin de par negru si des. Viril nevoie mare.

Exact ce i-a recomandat doctorul chemat de urgenta saptamana trecuta. Cand a simtit ameteala. Este el, craiul musca pe care il merita o musca verde ca ea. Si pe care l-a visat mereu.

Craiul musca nu o intraba nimic. Isi vara trompa in forta fix langa a ei. Si sug impreuna, doua paie dintr-acelasi carne latte. Se strange mai aproape, fornaie a nerabdare naravas din trompa.

Tacerea craiesei il asigura ca n-a gresit. Intoarce privirea mandra si sigura. Miile lor de fatete se intalnesc. El ridica o labuta. O strecoara pe dupa talia ei de viespe. Stiti, verisoara buna cu musca asta, acum a lui.

Ea tremura usor si nu zice nici pas. Se lasa moala in bratele lui vanjoase, cu peri fermi, ca niste mici lame de ras. El o impinge tandru. Craiasa sa lasa pe burta si isi propteste barbia in carnea trandafirie.

Dar vai, nu! Gospodina vrea sa arunce patul in oala. Craiul isi cheama locotenentii. Muste razboinice, de care-l leaga multe alte actiuni de guerilla. Roiul de muste se strange in jurul capului de bunica. O impresoara, o bazaie, o ating pe gura.

O gonesc din bucatarie, urmarind-o cu cruzime. Sfetnicul de incredere lasa in goana-i nebuna si storurile. Se face intuneric prielnic. Zzzzzzzzz...Zzzzzz...Zzzz...Zz...Z.z..

Flop se desprind dulce. Umar la umar, beti de placere. Zboara pe fereastra, in plina primavara, la +2 grade. Craiul o strange apasat de labuta si o invita galant. Acum hai, iubita mea, sa mancam ceva cumsecade.

Se opresc pe primul caine. Isi pun servetele la gat. Sa saruta cu tzoc. Indeasa trompele si se ospateaza apoi craieste, cu pofta de dupa dragoste. Se hotarasc sa ramana aici peste noapte. Si dupa numai 9 luni in termeni musculini, apar copiii.

Caci daca dragoste nu e, nimic nu e.