cireasa zum-zum

Se ia cireasa. Se aduna prietenii ei. Se imbarca in masina.

Se cumpara bucate si cofeturi, mai mult decat trebuie. Se dau 14 telefoane pentru organizare si 22 de sms-uri. Se ajunge in padurea Cernica.

Se plateste tiganului de la intrare, acelasi de acum cine mai stie cati ani. Pe care probabil ca o sa-l fac odata una cu pamantul. O dijma ca sa deschida bariera si sa lase caravana prieteniei. 15 lei 4 autovehicule, ieftin ca braga.

Se patrunde in aurul verde, totodata si plaman al planetei albastre.

Se isca niscaiva ciondaneli organizatorice legate de locul perfect unde ar trebui sa adastam. Am crescut mari, ne-am complicat vietile si mintile indeajuns.

Unii avem animale de companie si sacose prea grele. Altii motoare prea frumoase sa le lasi singure in codru.

O parte dintre noi, mai ales partea femeiasca. Crede in existenta poienitei perfecte, cu iarba grasoasa si luminisuri transcendentale. Cineva se mira ca nu se aude susurul unui izvor.

Altii, de exemplu cireasa. Avem pur si simplu pareri exhaustive despre unde trebuie sa ne facem tabara. Si ne enervam ca ceilalti nu vad magia noastra de specialisti in ale picnicului.

Reusim sa lasam de la noi. Si sa ajungem la o unitate stilistica in decizie. Fiecare putin dezamagit ca ceilalti sunt asa de inflexibili. Dar totusi multumit ca se intampla.

Se ia cireasa. Se pune culcata pe o paturica rosie la soare. Si i se da vin rosu din belsug. Vin care ramane pe pahar, daca misti paharul. Ce mai jucarie pentru ochi si gatlej. Se da drumul la picnic. Avem chiar si unt.

In jur zumzaie prieteni buni, zum-zum. Padurea zumzaie si ea, zum-zum. Prietenii vorbesc mereu si glasurile lor fac zum-zum.

Ce sa mai zicem de gazele ce zboara in timp ce soarele amuzat se uita la ele. Fetelor, bucurati-va. Aveti doar o zi la dispozitie.

Mintea ciresei o ia razna. Ratiunea pleaca undeva, cu treaba. Si ramane sa faca fata situatiei simtirea. Cireasa se cufunda in pahar. Se cufunda in iarba si in flori.

Zum-zum face universul, zum-zum face si samburele ei. Scos de pe net si trimis in pielea goala direct in primavara.

la ce a fost buna iarna asta

Si la ce e buna iarna in general?

La asta m-am gandit eu in momentele de respiro din weekend. Intre bererile din Que Pasa si martisoarele plus turta dulce plus mierea de salcam de la MTR.

Intre crapul proaspat prajit de la mama de cireasa de pe masa, imbaiat in lamaie. Si respiratia rapida, ca puii animalelor. Auzita noaptea pe la 4. Afara latrau cainii din zona de nord, caini nobili.

Intre piesa Regele Lear. Incredibil de lunga, cea mai lunga la care am fost vreodata. Si covorul dus la matusa mea. Nu, nu aia grasa, alta. Urmeaza un post special despre ea si unchiul Sicu.

Si uite ce parere am. Ca iarna asta a fost buna:

1. La refacerea ficatului meu greu incercat timp de un an jumate. Dupa ce am jucat tzontzoroiul direct pe el timp de 6-7 anotipuri, l-au lasat nervii. Si s-a cerut la vatra. Acum am un nou ficat, intr-o noua prezentare.

2. Pentru niste sarbatori placute. Exact ca in cliseele primite sms de la cunostinte: petrecute alaturi de cei dragi mie.

Am mancat minunatii pregatite cu grija de cucoane prietenoase si inrudite cu mine. Daca nu prin sange, macar prin simtire si cuget. La ce cugeta femeile care fac sarmale si cozonac in casa? Vreau si eu sa cuget la fel, macar o zi pe saptamana.

3. La trairea ultimelor momente placute in domeniul maguricea. Care a fost ras oficial astazi, acum, de pe fata pamantului. Eu personal am stins lumina.

Urmeaza, zice municipalitatea, a se face acolo un iaz cu pesti exotici portocalii. Pe marginea caruia sunt planificate sa pasca zebre si iaci si inorogi. Ca totul sa iasa ok si la standarde europene, probabil o sa mai inglobeze cateva strazi adiacente.

4. O iarna necesara pentru citirea unor carti grele. Ca numai iarna te poti inhama la asa ceva. Este vorba de exemplu despre Cartea neagra, de Orhan Pamuk. Una din cele mai grele carti ever. Parerea mea. Si Mi se spune Capucin, de Daniil Harms. Brrrr.

5. Buna iarna si pentru extrem de multa munca inspre a-mi atinge telul. Dezvoltarea rapida si eficienta a ciresei. Adica m-am straduit tare cu scrisul si alte activitati si nu a fost in zadar. Stiri in curand, odata ce primavara va fi bine instalata.

6. Iarna e pentru vacanta de ski mirobolanta din Kaprun. Unde am skiat ca disperata, ca si cum nu mai urma sa urmeze inca vreo iarna cu zapada asa buna. Vacanta m-a multumit pana in ultimele cute de pielite subtire de cireasa.

Si gata. Nu am cum sa mai inventez nimic. A fost, am folosit-o, sa plece. Si inca degraba. Nici nu mai am rabdare s-o astept sa-si stranga lucrurile. Sa plece asa, goala pe strada. Sa-i fie si ei frig, sa fie vanata de frig.

Nu mai gasesc niciun motiv pentru care trebuie sa mai indur. Am inceput sa ma imbrac penibil de subtire. Tremur mereu, cu parerea ca in modul asta se milostiveste cineva. Si aduce naibii odata frunzele inapoi.

Pasarile au inceput sa cante. Le aud dimineata. Dar cu ciocul anchilozat, asa. Canta pentru ca le-au lasat nervii, pe vrabiutele astea nevrotice. Frigul e un personaj in carne si oase, de culoare gri. Daca-l vedeti, dati si voi cu pietre-n el. Ca eu am obosit.

La ce-a fost buna iarna voastra? Si la ce e buna iarna in general. Tare v-as ruga sa impartasiti cu mine. O cireasa de vara pana-n seara care nu mai poate indura mult.

despre posibile ritualuri de imperechere la muste

Dupa ce am marturisit cum cred eu ca se iubesc melcii si aricii. Acum e randul mustelor. Brrrr.

Craiul-musca stie ce vrea. O craiasa-musca gingasa, cu abdomen plat si incheieturi fine. Totusi neinfricata, care sa falfaie neobosita din aripile-i verzui.

Asa e si mama lui. Asa e si bunica lui. Sa se multumeasca alti muscoi cu muste negre, penibil de simple, fara gratie si strop de personalitate. El gandeste big.

Vrea sa imparta cu craiasa asta musca ospaturile lumii. Sa se balaceasca in bai de putregai in zilele toride de vara. Sa isi bage trompa in cele mai proaspete cadavre din oras.

Sa vada impreuna lumea. Sa cotrobaie in case periculoase, de oameni rai. Care au pus capcane si unde in mod normal o musca ce are capul pe umeri nu s-ar aventura. Dar incercarea asta sa-i uneasca. Si apoi sa nasca viermi puzderie. Sanatosi si galbeni de grasi.

Si cum se gandeste el asa, zburand razant pe deasupra carnii pregatite pentru gatit, o vede. Sau mai degraba o simte. Vederea n-a fost niciodata punctul lui forte. Dar se concentreaza tare, cat poate el de tare.

Si observa cum ea se aseaza usoara ca un fulg pe o fleica. Isi freaca intai picioarele din spate. Apoi introduce incetisor trompa lunga si subtire intr-un fald de carne roz. Si suge fara zgomot, inchizand ochii de placere.

Apoi isi freaca labutele din fata intre ele, a satisfactie. Le freaca indelung. Si si le trece apoi grabita pe fata si prin par. Apoi iar freaca picioarele din spate. Si totul inc-o data, de la capat. E fermecatoare. E cea mai tulburatoare musca in viata.

That's my girl. Se gandeste craiul-musca. Bazaie puternic, de zici ca-i bondar, pana la ea. Craiasa ridica ochii si ce vede in prea multe exemplare, o multumeste. E puternic, are toracele umflat, e plin de par negru si des. Viril nevoie mare.

Exact ce i-a recomandat doctorul chemat de urgenta saptamana trecuta. Cand a simtit ameteala. Este el, craiul musca pe care il merita o musca verde ca ea. Si pe care l-a visat mereu.

Craiul musca nu o intraba nimic. Isi vara trompa in forta fix langa a ei. Si sug impreuna, doua paie dintr-acelasi carne latte. Se strange mai aproape, fornaie a nerabdare naravas din trompa.

Tacerea craiesei il asigura ca n-a gresit. Intoarce privirea mandra si sigura. Miile lor de fatete se intalnesc. El ridica o labuta. O strecoara pe dupa talia ei de viespe. Stiti, verisoara buna cu musca asta, acum a lui.

Ea tremura usor si nu zice nici pas. Se lasa moala in bratele lui vanjoase, cu peri fermi, ca niste mici lame de ras. El o impinge tandru. Craiasa sa lasa pe burta si isi propteste barbia in carnea trandafirie.

Dar vai, nu! Gospodina vrea sa arunce patul in oala. Craiul isi cheama locotenentii. Muste razboinice, de care-l leaga multe alte actiuni de guerilla. Roiul de muste se strange in jurul capului de bunica. O impresoara, o bazaie, o ating pe gura.

O gonesc din bucatarie, urmarind-o cu cruzime. Sfetnicul de incredere lasa in goana-i nebuna si storurile. Se face intuneric prielnic. Zzzzzzzzz...Zzzzzz...Zzzz...Zz...Z.z..

Flop se desprind dulce. Umar la umar, beti de placere. Zboara pe fereastra, in plina primavara, la +2 grade. Craiul o strange apasat de labuta si o invita galant. Acum hai, iubita mea, sa mancam ceva cumsecade.

Se opresc pe primul caine. Isi pun servetele la gat. Sa saruta cu tzoc. Indeasa trompele si se ospateaza apoi craieste, cu pofta de dupa dragoste. Se hotarasc sa ramana aici peste noapte. Si dupa numai 9 luni in termeni musculini, apar copiii.

Caci daca dragoste nu e, nimic nu e.

am vazut si cirese care plang

E o duminica agreabila, cu timp destul de agreabil.

Iau o masa agreabila formata din catofi prajiti amestecati cu ou. Se prajesc cartofii separat. Cand sunt gata, se toarna peste ei omleta. Se intorc nu stiu cum, se rastoarna pe capa. Se fac niste fitze.

Ei se imprietenesc acolo si iese o chestie omogena, asa. Adica un fel de suflici fierbinte, mancarea mea preferata. Alaturi vin doua feluri de salata: de varza acra, cu nitel ulei si piper. Si de sfecla coapta in cuptor, amestecata cu portocale rupte.

Practic festinul asta cu matusa mea preferata, adusa recent din canada ca un colet express. Adusa cu un avion cel mai mare model, probabil pentru ca e grasa si au vrut sa se asigure ca totul va fi ok la aterizare.

Bem o cafea reusita si purtam o conversatie agreabila. Tare agreabila. Plec de la ea multumita, cu gand sa dorm degraba dupa asa burta pusa la cale. Ascult pe drum muzica agreabila. Si la un semafor ma podideste.

Plansul, in valuri de nestapanit, cu sughituri. Uimita de ce mi se intampla, incerc sa fiu cireasa demna. Conduc mai departe, chiar daca ma vait si-mi sare paltonul de pe mine de atata zbucium.

Pentru ca plansul ma distrage de la condus, incep si fac prostii. Conducatorii auto, colegi de trafic. Incep sa ma claxoneze si apoi se pun in rand cu mine, asa. Ca sa-mi prinda pasamite privirea vinovata de ce ciobanie am facut. Si sa-mi zica vreo doua.

Insa cand imi vad fata rosie din care sar lacrimi ca la dus. Pleaca blestamandu-si ziua in care m-au cunoscut. A naibii de cireasa. Dupa ce ca tine covrigul ca o loaza, mai si plange, sa ma simt prost. Mai bine ma lipseam...

N-am ce face. Trebuie sa opresc. Si incep sa plang cu sughituri si chiuituri si strigaturi. Cu icnete si bocete si tremuraturi. La rastimpuri mi se termina aerul. Pe alocuri imi seaca lacrimile. Dar plang inainte. Pana am aer din nou si lacrimi proaspete. De ce?

Pentru ca e iarna si ma sufoc in casa. Pentru ca mi-a aparut un rid. Pentru ca sunt obosita. Pentru ca beau prea multa apa, cata scrie la carte. Si imi vine mereu sa fac prea mult pipi, cat scrie la carte (cred).

Pentru ca mi-e pofta de un mar verde tare si nu am acum, pe loc. Pentru ca mi-e somn. Pentru ca domeniul maguricea se destrama. Pentru ca mi-e dor de tata. Pentru ca vreau la ski.

Pentru ca e criza. Pentru ca nu am reusit sa ajung azi la sport. Pentru ca am chef sa dansez dar nu prea. Pentru ca nu stiu ce fac de Paste. Pentru ca mi se termina abonamentul la sala.

Pentru ca citesc o carte de proza absurda in care nimic nu merge nicaieri. Pentru ca mi s-a terminat rimelul si nu vreau sa merg la mall. Pentru ca nu am acum niste conversi care sa imi placa. Si cei vechi, turcoaz, au murit fara lumanare.

Pentru ca detest duminicile dupa-masa cand nu dorm deja. Pentru ca nu sunt oameni pe strada. Pentru ca n-am bicicleta si nici unde sa ma dau cu ea, daca as avea. Pentru ca nu stiu daca pot sa ma mut intai o luna. Si apoi 6 luni la Istanbul.

Pentru ca am racit. Pentru ca nu am mai stat de multa vreme la un foc. Desi ador sa stau afara, la foc facut degeaba. Pe care sa nu sfaraie nicio carne de mici. Pentru ca n-am prins programare la pensat. Si pentru ca am dor de duca.

Trec cam 20 de minute in care am timp sa plang pentru toate astea. Se strang 2 galetuse pline ochi cu lacrimi. Modelul ala folosit de napolact pentru iaurt numa bun. Tin o galetusa lipita de obrazul drept si una lipita de obrazul stang.

Cand dau pe dinafara, pana la refuz, le pun deoparte cu grija. Suspin adanc, ma duc la primul chiosc. Iau o ciocolata cu lapte mare. Incep sa rontai din ea si plec din nou cu masina.

N-am mai plans de multa vreme. Probabil ca se strang multe lacrimi undeva dosite. Si trebuie eliberate. Ca atunci cand aerisesti caloriferele inainte de iarna. Sau dupa iarna, n-am inteles niciodata.

Imi arata mie cantarul ceva in plus, desi continuam sa am aceeasi silueta de invidiat. Acum e clar de ce. Erau lacrimi balast. Lacrimi in instalatie. Acum sunt mai usoara putin. Si mai agreabila.