marketing buimac aplicat ciresei

Sunt la sala. Am pierdut ora de aerobic la care planuiam sa merg.

Si uite-ma suita din nou pe calaul groazei. Aparatul stair master, cel care suge din cireasa vointa, energia si mandria. Si apoi o scuipa pe dansa fara scrupule pe podeaua salii. Si cand cireasa afiseaza semne de lipsa respiratie, o intreba: atata poti?

Cireasa nu cuteaza sa se prezinte la stair master decat daca a intrunit o suma de conditii, destul de dure. Se suie pe el daca a dormit bine noaptea, a mancat mic dejun copios. Daca e fericita si a facut dragoste de curand.

Cireasa nu se va sui pe stair master, caci va fi cu siguranta infranta, in urmatoarele situatii. Daca e duminica, daca a visat urat, daca se simte (caci n-are cum sa si fie) prea grasa sau are dileme profesionale.

Ziceam eu ca sunt in buna stare. Asa ca ma invartosez si ma cocot. Daca tot ma sui pe stair master, durata trebuie sa fie 40 de minute. Abia cand atingi varful asta poti sa zici ca ai lucrat cumsecade.

Incep sa ma uit la televizor, sa nu ma plictisesc. E pus pe fashion tv si o adunatura incredibil de mare de femei silfide umbla in chiloti pe ecran. Zambitoare si parca nepasatoare de faptul ca, in vremea cand nu sunt la televizor, dieta lor contine o frunza de salata si doua capere degresate.

Privelistea asta n-are darul sa ma monteze. Eu nu o sa arat niciodata ca slovencele si rusoaicele astea, cu buci mici si manere reglabile. Dar ma rog, incerc sa continui gandindu-ma ca, dupa ce ma scobor de pe el, poate cine stie. O sa am totusi par pana la talie si ochi albastri.

Ma demoralizeaza dar incerc sa nu ma las. In fond conducerea salii le-a pus acolo clar pentru a ma motiva. Cireaso, da din craci si o sa te mantuiesti. Ok. Probabil ca stiu ei ce stiu.

Stair master, cum te simte mai slab, ataca la ficat. Pare din ce in ce mai greu sa apesi cele doua scari. Greutatea lumii intregi se pune pe umerii tai. Si gata, s-a sfarsit. Gafai de-mi sar capacele unul cate unul. Si sunt gata sa promit ca nu mai pun paine cu unt in gura.

Ma uit iar la slovence si apas mai abitir, cu ochii iesiti cam de 7 centrimentri din cap. Si atunci incepe sa rasune in incinta, data teribil de tare, o muzica de Craciun. Cu zurgalai pe fundal, veselie si tot tacamul.

Si atunci chiar nu stiu ce sa mai fac. Pentru cireasa, muzica si atmosfera de Craciun inseamna. Opreste-te cireaso, din iuresul in care ai stat prinsa tot anul. Ai muncit destul, ai tras tare. Odihneste-te putintel, ai dreptul asta, si de fapt obligatia asta.

Pai si cum se pupa asta cu slovencele in fundul gol, cele cu care trebuie sa incep sa seman daca trag tare? Salbaticilor la minte, cum zicea Moromete, de ce imi faceti asta?

Imi puneti slovencele ca sa ma faceti sa dau tot ce pot, in speranta ca o sa devin ca ele. Si apoi trantiti o muzica isterica de Craciun, care imi aduce aminte ca destul m-am zbatut tot anul. Si ca acum e perioada tolerantei, chiar si fata de corpul mult incercat.

Huo. Cireasa astfel buimacita de mesaje contradictorii se da jos de pe nemernicul care chitcaie superior. Si se arunca in bazin, pentru izbavire. Chiar daca acolo cineva ingana dramatic Noel, Noel, o sa fie bine. Trebuie sa fie bine.

Dar strategia de marketing adresata clientilor care cred ca trebuie sa se chinuie la sala constant este contradictorie. Si rauvoitoare. Atat am avut de zis.

lumea lui cine a plecat si cine e de venit

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?

despre abdomen

Cat poti scrie despre un abdomnen? Oricat, as zice eu. Cat timp aveti?

M-a inspirat iar unul dintre antrenorii de la sala de fitness & farts unde merg. El e un neplacut. Iar ora lui este probabil menita sa ma izbaveasca pe mine de toate relele pe care le-am facut vreodata pe lumea asta.

Dar oricum, cat rau poate sa faca o cireasa de sa fie obligata sa sufere atat? N-am omorat pe nimeni. Doar am mancat niste lapte de pasare si ciocolata de casa. Nu cred ca e cazul sa fiu trasa pe roata pentru atata lucru acum.

Dar stiti cum merge vorba. Se zice ca de multe ori victima, desi apasata cu piciorul pe gat de catre un nemilos calau, prinde oarece fascinatie catre acesta. Si vrea sa fie chinuita in continuare. Mai apasat. Mai fara regrete.

Cireasa n-a patit asta. Cireasa nu va pati asta. Calaul tot un neplacut ramane. Si la ora lui voi merge doar rar. Cand simt ca am pacatuit si trebuie sa ma purific prin suferinta extrema.

Dar cireasa nici nu poate sa nu bage de seama cum si in cel fel are el alcatuit abdomenul. Oricate greutati ar pune-o monstrul sa care, sa ridice sa arunce si sa rasuceasa.

Abdomenul lui este fixat pe un bazin cat trebuie de lat. Cand sta pe spate si ne obliga sa facem abdomene, tricoul i se ridica. Si poti sa vezi acolo, daca te contorsionezi putin, o scobitura placuta. Ba nu. O scobitura ametitoare.

Abdomenul este acoperit de o cantitate de par negru asezat dupa un design traditional. Parul respecta normele de desime in/si vigoare. Si pielea pe care este fixat are o culoare numai buna, asortata cu tricoul si tot restul.

Cand sta el, calaul, in picioare. Si ridica mainile, cu intentia clara sa ne faca si pe noi sa le ridicam, cu niste greutati de vreo 2 kile cu tot. Se iteste intre pantalonii de trening gri si tricou ceva extraordinar.

Sunt chiar muschii lui oblici. Cei care pleaca din abdomenul principal. Si o iau in jos, tot in jos, asa. Pierzandu-se in zona...in zona...unde locuieste...traieste...infloreste...probabil...ea.

Cand vad abdomenul asta, nu are prea mare importanta cum. Culcat pe spate sau pus pe display pe verticala, ce conteaza. Ma apuca asa o mare bucurie si o caldura la cap si o exuberanta. Si ochii mi se fac precum lui Kaa, sarpele din Cartea Junglei.

Ma mir ca nu m-a dat afara de la ora pana acum.

Sau nu m-a pus la colt pe coji de nuci. Ca doar e calau, na. Ma mir si ca se mai poate concentra pe care are el putin de zis, acolo. Si ca nu simte ceva curios in vintre. Care sa-l impiedice sa mai functioneze.

Asta e doar un abdomen, care mi-a atras atentia recent. Dar abdomnul lor, al domnilor, este un spectacol porno.

Si de-asta cred eu ca bucata asta, si nu alte parti ale corpului, ar trebui sa fie acoperite cu multe carpe specializate. Ca sa nu vada copiii si batranii si nici eu ce se petrece acolo. Pentru ca nu toata lumea poate sa duca asa ceva.

cireasa buci de fier

Am lipsit luni dar motivat. M-a inghitit Istanbulul cu pofta. Si ce mi-a mai placut si mie. Dar va zic maine despre asta. Stati sa vedeti intre timp.

Cireasa buci de fier, cireasa buci de fier. Asa m-au strigat un stol de copii zburdalnici, mai ieri. Rotindu-se in jurul meu iute intr-o hora infiripata ad hoc.

Sa stiti ca n-am fost surprinsa. Observasem si eu ceva-ceva. In ultima vreme, cum pun o rochie. Cum ea sta poaaaaingggg pe dansele, cu 73% mai multa fermitate. Cade bine adicatelea pe cele doua rotunde edificii ciresesti.

In plus, primisem si un referat scris de la asociatia de locatari. In care eram rugata respectuos de catre toti vecinii. Se semnasera in clar, vezi bine. Chiar si doamna doctor, care nu ma are la suflet. Si vrea sa-mi cumpere casa cu orice pret.

Eram rugata sa tin o prelegere despre cum am facut acest lucru posibil. Noile mele buci adica. M-am flatat pe data. Cu atatea femei frumoase in oras. Nu e putin lucru sa mi se ceara mie asta. O cireasa pitica ce mananca tocanita si tort si bea bere.

Mi-au sugerat ca pe agenda sa includ musai topicurile. De la buci de sarlota la buci de fier in numai 22 de pasi simpli. Apoi buci de fier-scurt istoric. Si ultimul dar nu cel de pe urma. Buci de fier-incotro & buci de fier-tendinte.

M-au asigurat ca o sa am si flipchart si retroproiector. Stiau ca am lucrat prin corporatii. Si ca am si eu niste pretentii minime. Cand e vorba sa prezidez sedinte.

M-au instiintat ca seminarul se va tine la vecinul imbufnat, cu nevasta grasa. Care sade la ultimul etaj. El a cumparat si apartamentul de vizavi si a spart peretii intre ele. Acum un fel de sala de dans intr-un bloc. Nevasta insa, tot impanata...

Ma rog. Cum in josul demersului era mentionat ca o sa avem si catering stil fusion. Si o companie de masini vine sa faca drive-test in fata blocului, pentru participantii la sedinta. Si avem si o bere oficiala. Am zis da, fara rezerve. Vad eu ce le zic.

Dar sa va spun de ce are cireasa brusc buci de fier. Ea a reinnoit aboamentul la sala de fitze la care evolueaza. Iar antrenamentele de aici sunt atat de drastice. Standardele asa de atent setate. Presiunea e asa de mare.

Si profesorii supun cireasa la asa tratament nemilos. Incat pe langa ca-i mai da la rastimpuri sangele pe nas. (Lucru la care ei nu se induioseaza defel). Sunt sanse sa fie si posesoarea celui mai pietros fund de cireasa pietroasa din nordul capitalei.

Gata, eu am spus ce pofteam. V-am varsat informatia. Sa nu ziceti ca nu v-am zis. Sunt cireasa buci de fier. And there's nothing I can do about it.

mister cel mai greu de prins si ars

E bine stiut ca victimele se indragostesc de calaii lor pentru puterea pe care o emana. Si pentru biciul dulce cu care le sfichiuesc/sficuiesc/scifuesc/fuciesc (cum naiba e?!) pielea lor, gaina de atata pofta.

R. este antrenor la cea mai de fitze sala de fitness din oras, unde presteaza si cireasa. Mai stiti (asta pentru doamne) cum scriam cand eram mici in oracole? Eu vreau ca prietenul meu sa fie brunet, cu ochii albastri, umeri largi, inalt.

Acum sunt mare si as mai adauga. Si buci mici si rotunde, gura arcuita cu arcuitorul, maini frumoase si piele de catifea. Piele care o mangaie ea pe mana, cand o atinge, nu invers. Ei bine, asa e el, R. Rrrrrr.

Poarta mereu pantaloni albi, prin care se vede. Si chiloti tot albi, prin care nu se mai vede. Ce dezamagire. Ochii lui adanci nu ascund mai nimic sau totul. Dar chilotii, chilotii?

Ora lui e plina de femei de toate varstele si gabariturile, cu valori si vise si principii diferite. Cand se intoarce cu spatele. Toate femeile astea se uita in chilotii lui opaci. Care se misca odata cu fundul cel mai greu de prins si ars.

Asta pentru ca stiu de la vestiar ca fundul asta nu se daruie, in ciuda insistentelor. Aud ca e permanent hartuit de cate o grasuna care se pierde cu firea. Si isi ia concediu sa-l poata suna in continuu.

Sau care ii atine calea prin tufisurile de la bloc. Probabil next step este sa se tavaleasca prin miere si fulgi, cotcodacind amoros. Si sa lase sa cada, din dragoste, cate un ou pe caldaramul rece.

R. stie ce emana dar ramane demn. Loveste, zice. Si toate lovim cu sete. Doar-doar l-om atinge cand se plimba prin sala. Si avem pretext sa incepem o lupta dreapta acolo jos, pe parchet. Unde sa ne dam in final invinse. Indurare, maria ta.

Alearga, zice. Se aude pe fundal chorus-ul care intreaba cu metavoce: bine, bine, dar ma prinzi, da? Ca eu ma impiedic sigur. Si am si obosit. Oblojeste-ma.

Lasa-te acum! Bine, bine, ma las. Nu insist sa conduc eu ostilitatile in pat. Facem cum zici tu. Apleaca-te mai mult! Ma aplec, cum sa nu, uite ce tare ma aplec. Asa de tare ma aplec ca e deja jenant.

Cireasa nu prea merge la ora lui, desi e tare bun. Dar am ajuns ieri. Si cum eu incerc sa-mi retin secretiile doar pentru mine. R. e intarat taman de atitudinea mea de play hard to get. Stiti cum e.

Asa ca vine sa ma imblanzeasca. Si imi ofera palma lui, sa lovesc in ea adica. Ma apasa pe spate sa ma las mai tare. Ma tine pe mine de solduri sa imi imprime directia buna. Cu pelvisul inainte, asa. Mmmmm. Rrrrrr.

Chorus-ul maraie. Am deja infipte in spate 18 cutite bine ascutite cu ascutitorul. Adica cum imi permit eu, o cireasa pitica. Sa vin sa iau frisca de pe tortul asta la care ele au pus atata sange si limfa si saliva.

Mainile sus! Ramai asa! Inca un pic, nu renunta! Rrrrrr. Chorusul e happy. Cand tii mainile sus, sanii stau cel mai bine. Si da, asa o sa ramanem. Cat zici tu. Ne motivezi groaznic. Esti ca un morcov proaspat pentru un iepure infometat nevoie mare.

Si chorus-ul cu fezte rosii trage si mai tare. Femeile vor sa-i demonstreze ca pot si ca sportul e viata lor. Dar spera in secret ca el o sa termine odata cu prostia asta. Si intr-o joi o sa zica.

Doamnelor, lasati ganterele. Aruncati saltelele. Astazi facem doar sex in grup. Rrrrr.

cireasa si fermoarul buclucas al altei blonde

Suntem in vestiarul de la sala. Vad cum se chinuie de tare blonda asta sa-si inchida fermoarul. Fie ca are mainile prea scurte. Fie ca are spatele prea lung. Oricum, nu-i iese deloc.

Pentru ca e pitica precum cireasa, simt imediat simpatie. Chiar daca arata ca o pitzi. Are parul aproape alb de blond si lung, de consanzeana de metropola. Par dus proaspat la coafor.

E cocotata pe niste tocuri complet periculoase. In viata mea nu mi-as risca atata sanatatea. Si tocmai am auzit-o vorbind arabeste la telefon. Cred ca asta ma sensibilizeaza in plus.

Mi-e mila cumva de femeile blonde care vorbesc arabeste. E ceva congenital, nu ma pot opri. Desi poate nu o duc chiar asa de rau.

Asa ca urlu mai mai tare decat ar trebui. Pentru ca in timpul asta imi usuc cositele cu foenul si nu aud nimic. Vreeeti sa va ajuuuut? Da, zice ea, multumesc mult. Nu reusesc deloc.

Opresc foenul si ma deplasez cu un prosop in jurul soldurilor, siroind de apa catre blonda. Cu tot cu tocurile imense, ea masoara cat mine. Va dati seama? Zic asta pentru ca eu chiar sunt marunta.

Se intoarce cu spatele si eu trag de fermoar. Care e blocat la jumate. Nu se intampla nimic. Trage mosul, trage baba, fermoarul nu se lasa. Pana la urma ma enervez si smucesc. Ii prind o parte din parul ei lanos. Na-ti-o franta ca ti-am dres-o.

Blonda tace chitic. Dar sigur e ingrijorata de ce fac eu acolo. Oricum, din cauza ca fermoarul o trage de par, nu intoarce capul catre mine, ca nu poate. Eu sunt sub stres.

Transpir si trag in timpul asta puternic de fermoar, incercand sa nenorocesc cat mai putin par. Blonda freamata din nari, ca un calut sperios. Nu vad, dar simt.

Reusesc sa deblochez si i-l desfac pana jos. Desi se mai poticneste putin pe parcurs. Fericita ca am scapat, arunc repede pe jos parul mort rezultat din operatiunea de salvare. Ca sa nu vada cat a fost.

Si ma duc repede inapoi la foenul meu. Blonda se da pufpuf cu parfum. Si se prinde ca ceva nu e cum voia ea. Se intoarce la mine. Eu voiam sa va rog sa mi-l inchideti, sa pot sa plec. Acum e deschis de tot.

Aaaa, zic, stati asa. N-am inteles, ma scuzati. Injur in gand, facere de bine, stiti voi. Imi intoarce spatele alb cu carne pufoasa (e o blonda carnoasa). Si iar trag de fermoar, acum in sus. E si mai greu decat invers.

Trage mosul, trage baba, fermoarul nimic. Reusesc sa inaintez, opintindu-ma la blonda si bruscand-o fara mila, 3-4 centimetri. Dar am de munca un spate intreg. Si atunci ma loveste.

Din decolteul de pe spate, daca pot sa zic asa. Si uite ca pot, ca tocmai am zis.
Vine un tsunami de miros de parfum dulce. Ca si cum ai stros niste bomboane, le-ai amestecat intr-o oala cu sapun de trandafiri. Ai adaugat esenta de vanilie. Si ai pus topping bucatele de serbet de mango.

Vine, vine, vine, calca totul in picioare. Ma loveste direct in fata. Scap fermoarul din mana. Ma inclestez repede de parul blondei. Dar degeaba, totul e pierdut. Cad pe jos, intr-o rana. Si visez turbulent, cu razboaie, sange, morti si altele asemenea.

Ma trezesc mult mai tarziu, cand alte femei brunete, de la sala, imi picura apa vie pe buze. Blonda ia-o de unde nu-i.

Cine i-o fi inchis pana la urma fermoarul? Si ce-o fi crezut despre mine. Zau ca nu fac asa de obicei. Mai dati-mi o sansa. Adica o noua blonda. Si un nou fermoar.

cireasa si urgenta medicala

ma urc pe aparat. incep sa dau din picioare ca de obicei. cam in sila. dar nimic nu pare sa anunte atacul.

ma uit in piscina, jos. lumea inoata. o femeie are casca. urasc castile astea de par. chiar daca la rastimpuri mi se mai incurca printre degetele subitiri de cireasa. cate un fir de par al altcuiva. in timp ce inot. tot nu vreau sa poarte lumea casca.

aoleu, iar a venit ala cu tubul de snorkling. si ochelari creati sa vada corali si anemone si arici. nu fundul unei piscine. un gras cu lant gros la gat.

ma rog. ma uit la minute. la calorii. la animal planet. la un canis care face giumbuslucuri. la un leu de mare in dificultate. salvat de animal detectives. ce sa mai, ma plictisesc.

iar trebuie sa-mi inchipui, ca sa pot termina antrenamentul. ca salvarea planetei atarna de vointa mea. ca daca reusesc sa stau pe cross trainer 40 de minute, suntem salvati. iar de nu, pamantul va fi distrus. eu incerc sa stau, ce sa zic. om vedea. eu mereu incerc.

langa mine, se aseaza pe alt cross trainer. un domn brunet. cu nas coroiat si pielea maslinie. ma mai uit si la el. sa mai treaca vremea. e misto. dar eu am venit aici sa lucrez. nu ma pierd cu firea de la atat. in plus, el nu pare interesat.

coroiatul incepe sa dea din picioare energic. are tricou lacost roz, cu crocodil. de fapt asta e ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte. crocodilul mic cu gura mare deschisa. ranjind la mine aburi de parfum vrajit.

colegul emana asa niste miasme potrivite pentru narile de cireasa. boarea ma ia repede pe la spate. incat cad cu pleosnet. si cu incetinitorul. de pe aparat gramada pe parchet.

curios, dar uite ca nu ma doare nimic. sunt doar paralizata asa. si de fapt destul de fericita. miroase asa de frumos. imi misc ochii in cap catre coroiat. el da din picioare nepasator. nici n-a vazut ce-am patit.

vine salvarea. nino-nino. dar cad si ei retezati. de la mirosul otravitor de bun de tot. vin alte salvari cu lucratori cu masti. isi ridica de la pamant colegii cazuti. si se retrag in graba. nino-nino.

eu raman iar singura. ma rog, nu chiar. cu coroiatul nepasator. mi-e bine. el da acolo mai departe din picioarele alea viguroase. il doare-n basca.

imi trec prin fata ochilor. cele mai bune momente. in fragmente scurte si dese. uite aici mancam tort de ciocolata de la capsa. aici calaream in galop pe scrum. calul alocat mie. aici stateam pe iarba cu flori langa manastirea humorului.

sunt ca frodo. cand l-a prins paianjenul ala urias de pe munte. in drum spre mordor. sunt verde la fata. dar vie. sunt cazuta pe spate. cu codita data in laturi. din samburele de cireasa se aude. simt chiar si eu. o bataie slaba. ca niste aripi de fluture de vata.

aburii care ies din coroiat sunt mov. cu cat se misca mai mult. cu atat scoate mai multe miroase. crocodilul a deschis gura cat o sura. ma simt asa de bine.

stau asa vreo 40-45 de minute. nu stiu exact. pana cand coroiatul se desprinde de aparat. isi ia nasul mortal la spinare. si bluza roz. si iese din sala. delicios de nepasator.

atunci ma scol. casc. ma intind. ma scutur. imi aranjez putin parul ravasit. ma sui pe aparat. si continui trainingul. mai tineti minte cum se sfarseau compunerile noastre de cand eram mici?

ce bine e la sala!

sentimente amestecate pe cross trainer

cross trainer este aparatul ala de la sala cu 2 coarne asa. pe care pasesti cu picioarele si tragi si cu mainile. am vrut sa ne lamurim, ca altii ii zic altfel.

pt cine nu s-a suit pe el, pare un fel de prostie asa, un mizilic pt copiii de gradi.

pt cunoscatori, e un instrument de tortura care te face sa spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. pacat ca nu asta e scopul.

adica eu as zice ce lapte am supt si as fugi mancand nori. dar aparatul asteapta alte lucruri de la tine. nu se lasa pana nu iti suge sangele. tot.

cu asta in minte, si totusi stiind ca e unul din cele mai eficiente moduri de a scoate din mine demonii stransi peste zi, am o strategie.

intru in sala cu bestia trufasa si o privesc de sus, desi sunt cam pitica. ea pufneste putin spre mine, scoate niste aburi mici pe nari si da aproape imperceptibil din coarnele alea.

eu ma duc si incep sa o calaresc nonsalanta. la inceput, cateva minute, pare ca o sa mearga totul struna. ca am fost nebuna sa-mi fie frica de ea.

si apoi incepe sa atace perfid. iti slabeste vointa. te demotivezi si te intrebi ce cauti tu acolo in timp ce alti oameni beau o bere. ti se face greata. nu mai vezi luminita de la capatul tunelului. te doare mintea.

acesta este momentul in care aplic strategia zorro. adica imi inchipui ca sunt el si ca e penibil sa ma dea gata un aparat, fie el cat de versat. sunt imbracata in costum si am si masca, ca sa nu mi se vada grimasele.

nu pot sa ma opresc, imi spun. ar rade toti copiii daca zorro ar fi asa un mameluc.

cu fantasma asta mai reusesc cateva minute. ma uit la ceilalti colegi din stanga si dreapta, ca sa vad cat de rau arata. si ei sunt la pamant. asta imi mai da putin ghes.

apoi trebuie sa bag strategia nr. 2. salvarea pamantului depinde de mine. o amenintare iminenta promite sa distruga planeta asta pe care o iubesc si oamenii astia dragi mie.

singura conditie a fortei raului a fost ca eu sa fac tot programul de 40 de min pe aparat. nu pot sa-mi las pamantul la greu. si el m-a ajutat pe mine cand a fost cazul.

asa ca, aratand ca frankenstein, cu venele umflate pe frunte, cu ochii iesiti primejdios din orbite, cu parul lipit de cap, mai trag un pic.

se aud uralele omenirii: "saaaana! saaaana! saaaana!". asta imi mai da putin zvac. ultimele minute sunt perverse. rasuflarea mea e de culoare verde inchis. ochii ca ai lui michael jackson in thriller.

am reusit. masinaria necheaza sub mine, dar ma respecta. iar omenirea e cazuta-n fund de admiratie.

arat rau. ma simt oribil. dar sunt fericita.